Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AUZI FĂRĂ SA VREA

 Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 455 pentru AUZI FĂRĂ SA VREA.

Emil Gârleanu - Punga

... ochii și întâlni pe ai nevestei. O lumină de înțelegere sticli în privirea lor; de când erau împreună nu se înțeleseseră așa dintr-o dată, fără nici un cuvânt, ca acum; apoi, îndată, ca și cum s-ar fi ferit unul de altul, și de mort, femeia întoarse capul și se ... prin buzunarele împușcatului și știa ce are, și-i lua acuma din scurt? — Ha? făcu speriat Lăptuc, ca și când îl întrebase ceva nevastă-sa. Femeia nu-i răspunse, întoarse capul în toate părțile, apoi se duse și mai bătători cu mâna omătul. De-abia se ridică, și auzi un tropot. Venea gardistul, în fugă, cum se dusese. Țăranii se-nfiorară, dar gardistul le vorbi bucuros, ca și adinioare, când îi rugase să păzească ... Fulgii se așterneau molcomi, cernuți de sus. Pe umerii femeii ninsoarea se strânsese în două grămăjoare, iar pălăria bărbatului se făcuse albă. Țăranii mergeau mereu, fără să simtă că-s obosiți. Deodată se ridică în fața lor cumpăna unei fântâni, șinguratică în tot cuprinsul câmpului. Când ajunseră în dreptul ei, se ... din mâini; și femeia se liniști. Lăptuc gândea și el, simțea ceva cald într-însul, ceva care-l necăjea, și-i plăcea că-l necăjește; ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie

... trăit! Pentru tine ce-am fost însă? Tot ce-ai fost și pentru mine. Un capriciu de o clipă pe-ale inimii ruine! Iată tot. Fără-ndoială, noaptea, c-o vei fi uitat Și te miri de întrebare precum însumi sunt mirat; Unul ș-altul, de atuncea, multe nopți avem de ... mut, În beția cea din urmă sta cu sufletul pierdut! Marion, pe-ale lui brațe, o copilă! cumpărată Pe preț d-aur, de la mă-sa, se zbătea nevinovată!... O! De ce n-am fost ca Rolla și ca el să fi făcut A-mi fi noaptea cea din ... după-al nopților delir! Sunt atât de tânăr încă, inima mi-e-atât de plină, Buzele-mi șoptind un nume după dragoste suspină! E ciudat, fără-ndoială, — că sunt ani întregi de zile -- Să-mi reamintesc de-o noapte printre nopțile de-aprile, Și cu gândul dus la tine, visător ...

 

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... voi avea cinste a arăta că limba noastră, pre care toți socot că o știu, dar nime nu o știe cumsecade, nu este fără gramatică, fără sintaxis și fără ortografie; ci mai ales în acest pont al ortografiei întrece pe multe altele. Două pilde voi arăta. Sfârșind, își puse ochilarii, tinse tabla neagră, și ... și a aferimilor, se lasase pe un scaun, unde-l împregiuraseră copiii, amețit, răpit, cuprins, ca acel împărat roman ce striga la moartea sa: "Je sens que je deviens dieu!" Ce făceam eu în vremea aceasta? Eu rămăsesem încremenit, cu ochii holbați, cu gura cascată, căci nu înțelegeam nimic ... roadă nu aduce. Drept aceea, învățătorul este pentru un tânăr aceea ce este grădinarul pentru pom; sau ca plugarul bun care curăță de mărăciuni țarina sa pănă a nu semăna în ea sămânța cea bună. După aceste parabole, adaose: — Pentru a-ți paradosi limba românească după ... mă pui la alfavita, pre mine care știu grecește mai mult decât oricare tânăr de vrâsta mea, și care scriu franțuzește sous la dictĂ©e , fără ...

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj

... Guliță țup! după mine, Ioana țiganca țup! după Guliță și, vorba ceea, cu cățel cu... am plecat!!! Doamne! boieri d-voastră, minunat lucru-i vaporul!... Sa vezi și să nu crezi... Auzi d-ta? Merge focu pe apă ca în vremea halimalei. D-apoi salonuri, d-apoi zaifeturi, d-apoi căpitanul!... bată-l norocu, că mare nostimior ... — El îmi răspunde zâmbind: Ba nu, madam, aice-i Beligradul. — Mersi, monșer... nu poți crede ce bine-mi pare că m-am învrednicit sa vad Beligradu cu ochii, că tare mult am auzit pe bărbatu meu pomenind de el. După Beligrad am sosit la Rușava... Când acolo, vameșii de ... va face toate chipurile ca să-mi găsască odorul, și că mi l-a aduce chiar cu telegrafu. Ei!... închipuiți-vă, boieri, că fără a mai da leturghie la sfântu Mina, Guliță și Ioana sosesc buni teferi îndeseră la otel. Ah! Dumnezeule, când i-am văzut, era ...

 

Ioan Slavici - Scormon

... cum nu-și aducea aminte. Deodată, fața ei se însenină. — Scormon! strigă ea cu bucurie, ca și când ar întâlni un vechi prieten. Când auzi câinele acest cuvânt, sări uite la picioarele ei, apoi se ridică cu labele pe ea și iarăși îi cuprinse picioarele, sări împrejur vesel, începu să ... cu putință ca el să nu fi murit. Câinele poate urla și numai de dor să vadă pe stăpânul său. Văzând însă că și mamă-sa își șterge lacrimile, ea o urmă în casă, fără să-i vină a zice vrun cuvânt. Ceva mai târziu, Sanda iarăși măsura lungimea gardului cu firul în mână, ca și când nu ... ei. — Bietul câine! Cum se bucură! Numai în cealaltă zi dimineață se simți urma zilei acesteia. — Ce ți-e, fată? o întrebă mamă-sa îngrijată. — Nimic, mamă. — Ești galbenă ca ceara! — Nu știu! zise Sanda, mergând să dea mălai la câine. Și din zi în zi ... rămas satul pustiu. II Trei văi și trei dealuri: cale scurtă-n tinerețe: cine o face în voie bună a sosit la Măciniș fără ...

 

Alecu Russo - Ofițeri francezi în Moldova

... în poziția desnădăjduită unde eram. Boierul porunci slugilor ce îl întovărășeau de a înhăma doi cai la trăsura noastră, ne duse în casa sa nu depărtată de drum și căuta prin toată îngrijirea a ne face să uităm chinurile poliției austriece și relele închipuiri în care ne ... înduioșește la orice nenorocire, care acest miros pătimașii îl simt încă până a nu ajunge la graniță?... Oare pentru că și noi suntem fără de noroc, și că numai nenorociții lumii ghicesc durerea nenorocirii? Al doilea este a judeca despre huietul organizării militare a Moldovei ...

 

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... râpi, să-și facă de multe ori drum cu toporul prin pădure; iar pentru a reveni din Dorna, singurul mijloc mai lesnicios, dar fără pericol, era de a se coborî cu pluta pe Bistrița, pănă la târgul Piatra. Departe, dar, de lume, înconjurați precum erau de păduri ... de toate zilele. Unul dintre ei se deosebea mai cu samă prin înrâurirea ce avea asupra celorlalți. El se numea Osman. Născut pe stradele Constantinopolului, fără a-și cunoaște pe tatăl și pe mama sa, crescut în mijlocul scursurilor și-a gunoaielor orașului, Osman de tânăr se aruncă cu capul înainte în vârtejul patimilor. Toate simțimintele de bine ... cu locuitorii, singur le aducea întru împlinire!... Dar ce împlinire!... Aici era partea tragică a întreprinderilor sale. Nimic nu rămânea cruțat de mâna sa nelegiuită! Lacrămile și rugămintea nenorocioților locuitori erau o monedă necunoscută lui Osman, cu care nu se putea dobândi nici mila, nici iertarea sa. Oameni, femei, copii, fură aruncați afară din casele lor și averea lor înghițită. Apoi, după ce izbuti a-și aduna o avere destul ...

 

Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate

... 1. Omul poartă centrul lumii fizice în orice punct cuprins în spațiul ocupat de trupul său; centrul lumii sentimentale și intelectuale îl poartă în conștiința sa (luând cuvântul în înțelesul său psihologic, nu moral). 2. În lume, nu vorbesc numai de artiști, sunt două feluri de oameni: oameni care apreciază, care ... distanță, -- aceea care se stabilește între cititor și un scriitor, mai cu seamă când acesta e un scriitor de idei, când, adică, pune în opera sa ceea ce este mai curat, mai înalt și mai dezinteresat, și mai cu seamă când acel scriitor este un analist al vieții, căci nimic nu ... fond pe progresul toleranței, pe tot mai multă toleranță. Omul tolerant ține fruntea sus, are privirea senină. E echilibrat. Netolerantul are înfățișarea animalului rău, care vrea să împungă. Omul tolerant e obiectiv, are concepția evolutivă a istoriei. Netolerantul e eternul judecător mâniat și mărginit. 9. Numai naturile tari sunt ... poate fi vorba de evenimente, ci numai de întâmplări, nu poate fi vorba de intrigă, de conflicte, de peripeții, de înnodare și deznodământ. Acțiunea e fără cauzalitate evidentă și obișnuită, fără ...

 

Ion Creangă - Popa Duhu

... moralului evanghelic, redactat de dânsul, până i-a luat chiriarhia puterea de predicator. Dar părintelui Duhu nu i-a tors mă-sa pe limbă. Odată, slujind un episcop oarecare de hramul bisericei, la Bunavestire din Iași, părintele Duhu intră în biserică, se închină rar pe la icoane ... rușinea arhipăstorului. Nu târziu după aceasta, mitropolitul face pe părintele Duhu arhimandrit cu mitră, adică îi dă voie să poarte straie de mii de lei, fără să aibă cu ce să și le cumpere. Și părintele Isaia, în loc să umble morțiș, ca alți popi, după cerșitorit, luând și de pe ... la calici sâmbătă, mai bine ceva de băut mahmurilor, marța..." Odată, chemând epitropul unei biserici mai sărăcuțe pe părintele Duhu să slujească de hram, sfinți-sa și-a atârnat la piept o cruce mare de lemn, legată cu sfoară groasă de cânepă, zicând: — Iartă-mă Doamne, că te ... a comisionat cărți spiritiste și, cetindu-le, cică a zis cătră oarecine: — Aceste cărți, încăpând în mâna unor șarlatani ignoranți, ai să auzi vorbindu-se că fac minuni, ca sfinții. Și sfânt să fie rostul părintelui Duhu, căci tocmai așa s-a întâmplat. Într-una din ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII

... Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a XII Țiganii la sfat încep gâlceavă; Războiul atuncea li s-arată Cu toată curtea sa cea gubĂ¡ Ș-învrăjbește țigănia toată; Mulți voinici să-ucig în bătălie; Vlad de voia sa merge-în urgie. Așa zisă Goleman și-aștepta Vorbă-înțăleaptă să-i întărească, Dar' alții nu să putea deștepta Din atâte sfaturi să găsască Care ... împoncișate Pre viteazul aurariu săriră. Aici să vezi capete crepate! Amândoao-acum să-înoțărâră Părțile, și acum depreună Toată tabăra-în arme s-adună. Muierile fără-învălitoare Aleargă, copilele fricoase Trămurând din cap pănă-în picioare, Umblă ca ș-oile spărioase, Rătăcindu-să-încolea și-încoace Și nu știu de spaimă ... cărare-i stau răgăminte De lăeți și goleți întrarmate Socotindu-să pe cine-ar bate. [15] Corcodel voievod era la frunte Vrând a sa noduroasă măciucă De corn cu sânge și el s-o crunte. De tânărul Parpangel s-apucă; Umflă să deie, dar' cestĂ¹i nu-i pasă ... dânsul ca ploaie, Mulți voinici a lui căzusă De-a goleților măciuci și maie, Când voinicul aminte-și adusă De-armătura ...

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

... găsi cineva în epistola unui comisvoyageur neguțătoresc. La aceste cuvinte și altele mai tari de felul lor nu am nici un răspuns. Ele sunt personalități fără interes într-o discuție literară; ar fi chiar de natură a tăia orice discuție, dacă alte considerări mai însemnate nu ar impune continuarea ... în privirea apărării ce dl Grădișteanu face în favoarea dlui G. Marian de la Ploiești, suntem aproape de a ne înțelege cu d-sa. D. Grădișteanu (p. 390) numește scrierea dlui Marian „un articol de blagues — cuvântul în limba română n-are ecuivalent decât, poate, mofturi“ ... cu rândul cel sărit. Noi însă nu ne credem în drept a pune la îndoială erata Revistei, și, prin urmare, primim rectificarea făcută fără rezervă. Mergem chiar mai departe: ne mirăm de ce Revista nu s-a folosit de Erata ei într-un mod mai bogat, oarecum ... că lăutarii, primii cântăreți, poeți, fac istorie... pănă pe timpul lui Attila? Probeze-mi-se că nu, și va rămâne de minciună Voltaire cu opiniunea sa despre ignoranța criticilor.“ Nu am să probez că nu, și nu am să probez că da, fiindcă nu s-a vorbit ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>