Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTREBA DE EL
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 494 pentru ÎNTREBA DE EL.
... bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, nu a luat seama să mai vină cineva după el; chiar a gândit: câtă singurătate de dimineață pe un drum așa de căutat întotdeauna! - La vale... răspunde tânărul. Da, dumneata? - Tot la vale... Și cu vorba aceasta strângându-și calul în pulpe trece alăturea înaintașului. - Drum bun ... taichii, că mă omoară! - Dacă te faci băiat de treabă, nu-i spui. - Mă fac... sărut mâna! Și flăcăul dă călcâie buiestrașului. - Mă! strigă după
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... un tâlhar are să-l calce ca să-și răzbune asupra lui. Acela care va veni peste noapte, care trebuie să vie, se cheamă Gheorghe; el a fost odată slugă pripășită de pe drumuri la hanul jidanului. El era un om fioros, și hangiul știe că, odată căzut în mâinile lui Gheorghe, nu mai poate fi scăpare pentru el. Acela, om rău și crud, îl ura pe hangiu de două ori, și ca de un vrăjmaș și ca de un creștin. Îi promisese că are să vie, și acum jidanul îl aștepta. Până acolo mergea groaza lașului jidan, că visa ziua-n amiaza mare ... mare: se știe că bandiții în genere sunt lași! Uf! Jidanul scăpase: era triumfător! Jidanul se repezi în dughiană: luă o lampă și o apropiă de mâna captivă. Atunci mâna simți, și această simțire dete jidanului o inspirație diabolică. El intră iarăși în dughiană, cuprins de o nouă dârdâială de friguri; luă o făclie mare, o aprinse, și o fixă să arză subt mâna banditului, care nu l-ar fi cruțat pe el. Era acum, nu numai salvat, era chiar răzbunat!... Da! dar... Dar era... nebun... Spaima pe
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... Nicolae Gane - Două zile la Slănic Două zile la Slănic de Nicolae Gane Într-o odăiță mică și cam umedă de pe strada Popa Tatu din București locuia Nae Peruzescu. Ferestrele odăiei, întoarse spre miazănoapte, nu erau nici vara, nici iarna luminate de soare, și fațada casei, de mult nereparată, avea un aer posomorât. Se vedea cât de colo că e cuib de sărăcie. Dar înlăuntru locuia un tânăr cu mare viitor. Nu împlinise încă treizeci de ani, și Nae Peruzescu ajunsese arhivar la tribunalul de Ilfov. Născut la Târgoviștea, orașul de descălecătoare, care a scos la maidan cea mai fină prăsilă de oameni mari, el fusese rând pe rând țiitor de registre la primăria din Caracal, prețăluitor la vama din Burdujeni și perceptor la bariera Șorogari din Iași, o întreagă carieră făcută în scurt timp. Carte ... crească mari, cea din stânga în amintirea unei modiste din Caracal, și cea din dreapta în amintirea unei duduci din Târgul-Cucului din Iași. Petrecuse el iarna cum petrecuse cu puțini tăciuni în vatră și cu pântecele cam lipit de coaste; dar cum sosi vesela lună mai, își puse amanet hainele de iarnă, spre a-și împrospăta garderoba de vară. Astfel dichisit, peptănat întocmai ca un cap
... ce coboară... Și ieșind pe ușă iute, ei s-au prins de subsuoară. Braț de braț pășesc alături... le stă bine laolaltă, Ea frumoasă și el tânăr, el înalt și ea înaltă. Iar în umbra de la maluri se desface-acum la larg Luntrea cu-ale ei vintrele spânzurate de catarg Și încet înaintează în lovire de lopeți, Legănând atâta farmec și atâtea frumuseți... Luna... luna iese-ntreagă, se înalț-așa bălaie Și din țărm în țărm durează o cărare de văpaie, Ce pe-o repede-nmiire de mici unde o așterne Ea, copila cea de aur, visul negurii eterne; Și cu cât lumina-i dulce tot mai mult se lămurește, Cu-atât valurile apei, cu-atât țărmul parcă crește, Codrul ... n proaste lucruri voi vedeți numai minuni? Nu vedeți c-acea iubire serv-o cauză din natură? Că e leagă unor viețe ce semințe sunt de ură? Nu vedeți că râsul vostru e în fiii voștri plâns, Că-i de vină cum că neamul Cain încă nu s-a stins? O, teatru de păpușe... zvon de vorbe omenești, Povestesc ca papagalii mii de glume și povești Fără ca să le priceapă... După ele un actor Stă de vorbă cu ...
Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda
... să se plesnească peste ochi cu palmele, să se bată cu pumnii-n cap, să-și smulgă barba și perciunii; se vaită și urlă, ca de cine știe ce nenorocire grozavă. — Ce urli, bre, așa, și faci atâta tărăboi? câte ocale a fost, eu sunt negustor de treabă, nu tăgăduiesc: ți le plătesc pân' la para. Aș! ovreiul cade jos, se tăvălește, bătându-se cu fruntea de țărână și urlând mai tare, parcă-i ieșit din minți. — Bine, bre, ți le plătesc; n-auzi? Se scoală ovreiul de jos, apucat ca de turbă, îl înhață de piept pe Iusuf, și, haide, techer-mecher cu el, la cadiu, la judecată! Cadiul face cercetare cum a mers pricina. Iusuf spune tot cum s-a-ntâmplat: că el, întâi, a crezut că sunt haine; că, pe urmă, după aromă, a descoperit șmecheria, și a găsit în sac ... o; dar el, negustor cinstit, nu tăgăduiește, și se dă dator să plătească până la para. În vremea asta, Aron se jelește mereu smulgându-se de ...
Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit
... Grigore Alexandrescu - Cîinele izgonit Cîinele izgonit de Grigore Alexandrescu Lupul cu toată prostia Cîrmuia împărăția; Și ca un stăpînitor, Unora le da avere, Altora, pe o părere, Le lua chiar starea lor ... că dacă le adună Lîna lor pe orice lună, Să-i lase măcar cu piei. Asemenea mari cuvinte, Pe cum fieșcine simte, Nu sînt prea de suferit. Pe loc vrură să-l gonească; Dar politica domnească Alte pricini i-a găsit. A zis că nimic nu știe ... Că la orice-l rînduiește, Nici o slujbă nu-mplinește, Că nu face nici doi bani. Atunci vulpe, șarpe, broască, Fără măcar să-l cunoască, De prostia lui vorbea. Unul zicea că glas n-are, Altu că nu este-n stare O piatră de jos să ia. Se mira cum de răbdase Domnul, și nu depărtase Pe un cîine ticălos, A căruia toată treaba E să mănînce degeaba, Făr-a face vrun ... părea sfinte, Numai să fie iertat. Adesea nenorocirea Schimbă gîndul și simțirea: Pe loc fu și slobozit. Cinsti, averi nu se mai spune: Ce zicea el ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
... ai zile, treci prin foc și prin apă și n-ai habar, când nu, te pârjolește cărbunele din lulea și te îneci într-o picătură de apă. O să vie el, o să vie, de i-o fi scris să vie... Astfel îi vorbi tata Motoc și, încolăcind biciul pe dasupra cailor, arse pe naintași, dădu ghies rotașilor și urni ... lung la el și oftă, luând iar calea spre casă. În fundul urechilor auzea necontenit cuvintele bătrânului Motoc: „O să vie, o să vie, de i-o fi scris să vieâ€�. Și când îi trecu prin minte cum vine Argeșul și-și rostogolește valurile cât dealurile de mari, că uneori e ca zidul, drept și înalt, urlând ca o fiară, mâncându-și malurile cu copaci înfipți acolo de veacuri, și când se gândi câte suflete a răpus, câte hârci și câte ciolane de oameni și de dobitoace a împrăștiat în luncile lui, și când se mai gândi că Sandu a vroit să-l treacă, și a ... a aruncat afară din albie, Maria începu să plângă pe-nfundate, înecându-și hohotul, sugrumându-și oftatul și strângându-și copilul la sân, care, neștiutor de ...
Alecu Donici - Înțeleptul și magnatul
... Alecu Donici - Înţeleptul şi magnatul Înțeleptul și magnatul de Alecu Donici Un înțelept odată ședea cu un magnat La sfat. — Tu, care cunoști lumea Și-n inime citești, Te rog să-mi lămurești ... De ce-n societăți alese mai anume, Nici prinzi de veste când cu oameni te trezești Nepotriviți și seci? Așa pe înțelept magnatul întrebă, Iar el răspuns îi dă: — Societățile au soartă potrivită Cu o bina din nou mai mult de lemn zidită. Spre pildă, eu acum o casă mi-am făcut Și nici nu m-am mutat, Iar greierii de mult În ea s-au așezat. Cercând cu scumpătate A fabulei sujet, Găsești c-avea dreptate Acel om înțelept. Și cum să se ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... Te simți dusă chiar în ceruri  uiți pe-o clipă lumea-ntreagă, Dar pe urmă gelozia sfarmă inima-ți din piept. Căci pe urmă el te lasă, tristă, slabă, văduvită. Cu aripele-ostenite ziua, noaptea stai pe ouă; Mori de sete și de foame, nici un sâmbure de rouă, Nici priviri de-amor n-aruncă la sărmana eremită. Ci mai bine nu mai intre în gândirea ta virgină Visele înșelătoare de iubire și plăcere  Vin- să-nveți înțelepciunea, a naturii-adânci mistere Și a stelelor mari drumuri, ce viitorul îl lumină ...  Obosesc. Se naște-acuma pe-o minută armistiț. Dar curând se-ncaier iarăși. Don Juanul cel pestriț Cade-n sânge și sultanul trâmbiță pe el cu fală. Iară doÅ„a nu trădează ce-n simțire-i se petrece, Nu trădează de-i durere, voioșie, nepăsare  Poate vru să deie prețul părții cei învingătoare Și de-aceea rămăsese ca și marmura de rece. Ci profetic se arată preoteasa culinară  Ia pe mort în poala-i sacră, de ...
... toate-s eu de vină! Zice Nina și deșdină Din bălaiul păr buclat Roze două; a sfărmat Roze două, Și-n potop întreg de rouă Ochii ei i s-au scăldat. Oh, tu știi de bună seamă, Că din suflet îl iubesc Și tu știi că pătimesc Pentru Sandru, dragă mamă! Cât de cu iubiri mă cheamă Sufletul, să mi-l fac steag Pentru Sandru: câte trag Pentru Sandru! El abia-i un copilandru, Vai, dar cât îmi e de drag! Când în sat pornește hora, El mă jură p-un inel, Să-mi țin ochii tot la el Și, ca fratele și sora, Noi în ciuda tuturora Stăm cu glume, râzători Până-n noapte; și din zori Până-n noapte, Purtăm vorbe tot ... ținea Lung la mine Și cotind fete străine, Pricină de râs făcea. Mamă, pentru ce se ține Sandru chiar așa-nținat? Știu că nu-i el de-mpărat! De ce-și bate joc de mine? Dacă-i place oarecine, Mai frumoasă de-a dorit, Las să-i placă; de-i orbit Las să-i placă, Dar, ...
... singur ce-a făcut și lumea îl lasă în pace. DRAGOMIR: Așa e legea... ANCA: Bună lege, zău! ( se șterge la ochi. ) DRAGOMIR: De ce nu te pui tu să faci alta mai bună? ( fixând-o. ) Iar ai venit! ( lui Gheorghe. ) Vezi de ce nu i-am spus... pentru că de câte ori vine vorba de răposatul, ori își aduce aminte de el cât de departe, îmi urlă toată ziua. ( cătră ea. ) Mergi d-aici, și nu mai mă boci pe cap, cobe!... Știu că dacă m-ar omorî pe ... a măritat o dată cu altul... Care-i ala să rabde asta?... Atunci de ce s-a mai măritat? GHEORGHE: Ei! DRAGOMIR: Da; de ce... dacă nu se poate despărți de umbra răposatului? Ba zi că e o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sunt sănătos, crezi, de când am luat-o?... Uf! M-am săturat! De opt ani de zile, Dumitru și iar Dumitru; pe îl auz când vorbește ea, când mă uit la ea, îl văz pe el