Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN SUS
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 810 pentru ÎN SUS.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi
... Pe fragede mlădițe, Ca neagra lipitoare pe sânul de zăpadă Al dulcii copilițe, Ciocoiule! un secol, un secol și mai bine, Setos de dușmănie, Sugeai în frunză sucul și sângele din vine În blânda Românie! II De groază și durere, de muncă și bătaie, În jaf și-n umilință, Am tot strigat, dar glasul se-neacă și se taie D-atâta suferință; Și ca prin codri freamăt, ca murmur în ... Ș-un echo se găsește, Suspinul, ca scânteia, turbat cuprinde toate Și-n praf le mistuiește! V Ca un satrap alene lungit într-o grădină În moale cugetare, Privind cum se ivește în ziua cea senină Un nor în depărtare, Așa privea ciocoiul cu genele-adormite Suspinul României, Și iată că-ntr-o clipă din neguri grămădite Dă flacăra urgiei! VI Căci el zicea ... să re-nvie Încenușata fire, Căci timpul este totul: o clipă dintr-o mie Aduce mântuire! IX A patruzecea vară-mbrăcase ieri câmpia În busuioci și-n grâne, De când suspinul nostru smulsese România Din gheara ta, jupâne; A patruzecea iarnă în ...
Vasile Alecsandri - Novac și corbul
... Când umblu de rândul tău?" ,,Alei! corbe, corbișor, De vrei tu să-mi faci pe dor, Ține inelușul meu Și du-l unde voiesc eu, În munții Catrinului, În pădurea Pinului La condacul lui Novac, Lui Novac, Baba-Novac. Și mă jur că de-oi scăpa, Pe tine te-oi adăpa Nu cu sânge ... se zărea, Întâi ca un porumbaș, Apoi ca un lăstunaș, Apoi ca un bondăraș Și-n zare dacă-ajungea, El din zare se ștergea. III În munții Catrinului, În pădurea Pinului Odihnea Baba-Novac La umbra unui copac, Și prin vis el tot vedea Pe feciorul său Gruia. Iată-un corb că se ivea ... din Ardeal și din Bucovina, legea de pedeapsă în contra fugirii din oaste, e mult mai puțin aspră pentru români. Un cântec vechi zice: Roman în țara străină, Duce dorul și suspină. ↑ Turcii numesc pe români iflac , adică valac, însă pe acei din Valahia îi cheamă cara-iflac , români negri ... și ai Valahiei erau încoronați când ei mergeau de se închinau sultanului ca să primească învestitura. Obiceiul era ca până a nu intra în ...
... goana mare, prin praf și arșița soarelui, străbătând comunele rurale, în scopul unic de a aduna cârpe vechi, tinichele de untdelemn găurite și în special arșice, pe cari apoi le mănâncă împreună, după miezul nopții, în tăcerea cea mai sinistră... Grummer are și un cioc de lemn aromatic... Fire închisă și temperament bilios, stă toată ziua lungit sub tejghea, cu ciocul ... mai întâi numai ciocul, pe care ostentativ îl prelinge în sus și în jos pe un jgheab anume făcut la muchea tejghelei, apare la urmă în întregime... Face prin tot felul de manopere pe Algazy sâi părăsească localul, apoi, insinuant, te atrage pe nesimțite în tot soiul de discuții - mai ales de sport și literatură - până ce, când îi vine bine, te plesnește de două ori cu ciocul peste burtă ... să fi sosit la fața locului, una din soțiile lui Algazy, care avea formă ele mătură, apăru pe neașteptate și... dând de două-trei ori, în dreapta și în stânga, mătură tot ce găsi la gunoi... Note ↑ E fosta firmă a unui cunoscut magazin de geamantane, portmoneuri etc. din capitală, rămasă ... ...
Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul
... Dumnezeu, Ne-am dus cu voie bună. Oricine-n cale ne-ntâlnea Cântând în gura mare, Stătea pe loc, s-adimenea Cuprins de admirare; Apoi în treacăt ne-ntreba De mergem la vro nuntă? Noi răspundeam în hohot: „Ba, Zburăm la luptă cruntă!“ „Cu zile mergeți, dragii mei, Și să veniți cu zile!“ Ziceau atunci bătrâni ... șepte vieți În pieptu-i de aramă!“ Ah! cui ar fi trecut prin gând Ș-ar fi crezut vrodată Că mulți lipsi-vor în curând Din mândra noastră ceată! Priviți! Din nouă câți eram, Și cu sergentul, zece, Rămas-am singur eu ... și am În piept inima rece! Crud e când intră prin stejari Năprasnica secure, De-abate toți copacii mari Din falnica pădure! Dar vai de-a lumei ... o zi veni din fort Un glonte, numai unul, Și bietul Ținteș căzu mort, Îmbrățișându-și tunul. Pe-o noapte oarbă, Bran și Vlad Erau în sentinele. Ferbea văzduhul ca un iad De boambe, de șrapnele. În ziori găsit-am pe-amândoi Tăiați de iatagane, Alăture c-un moviloi De leșuri musulmane. Sărmanii! bine s-au luptat Cu lifta cea păgână Și ...
... iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi ... cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ca o flacără. Un vântuleț răcoros îi înfășura gâtul și crupa ca într-o pânză udă. Își încordă ... mulțime de poloboace pline cu huștile borșului vărsat din ele. Din altă parte venea miros de oțet. Spre crâșmă se auzeau glasurile celor ce beau. În cătina de alături vrăbiile îl asurzeau. Frânt de drum, înecat de colb, plecă
Ștefan Octavian Iosif - Pintea
... într-una gîndul Cum ar face el să fugă : Bacii lacomi nu o dată Mi-l lipseau de prînz ori cină Și-l certau apoi în pilde, Ca să-i caute pricină... Într-o zi, umblînd cu turma, Întîlnește-n cale-o zînă : — Bună vremea, măi voinice ! — Bună inima ... se chirciră ! Cu pitici așa nevolnici Tocmai el să-și puie mintea ? Milă-i fu ca să-i mai bată, Și-a plecat în lume Pintea !... II Rătăcea acu prin codri, Uluit de bucurie, Și, copil fără de grijă, Dă să-și facă jucărie. Patru doage își alege, Le ... cînd soarele deodată Lumină tăria-ntreagă, Colo-n plaiuri depărtate Ce să vezi, măi frate dragă ! Nouă sate risipite Peste-ntinderile zării Se-nvîrteau voios în
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... de sus, ca să fie de pildă și altor neamuri! Apoi nenorocitul han fu legat cu frânghie de subsuoară și ridicat pe creangă în sus în salvele puștilor de soc și în strigătele de bucurie a oștenilor învingători. Joc nebunatic, copilăresc, la care soarele, în măreția lui, se uita zâmbind, el care văzuse multe altele pe coaja noastră pământească! · · · · · · · · · ·  ... · · · · · · · · · · · · · Dar, o Doamne, ce se aude?... Ce clocot aduc apele Trotușului de sus în jos?... Un vifor se stârnește de puterea căruia se leagănă în aer micul han tătăresc, și pământul prinde să se clatine și să sune parcă s-ar fi răsturnat stâncile cele mari de la obârșiile Trotușului ... zâmbea încă în nevinovăția lui, neștiutor de urgia ce-l amenința. Da! el zâmbea încă... dar atotvăzătorul soare încetă de a zâmbi, căci în acel moment o sută de săgeți, o sută de suliți se înfipseră în trupul lui. Ceriul se posomorî, frunzele și crengile copacului, pătate de sânge copilăresc, se clătinară înfiorate. Treizeci de ani au trecut după această întâmplare, și ...
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... â€� O vrabie ciripește pe gard. D-tale puțin îți pasă. Și ei, biata! i-a sărit inima din loc: „Uliul!â€� În nopțile cu lună asculți privighetoarea, — te încântă; ajungi să crezi că pentru tine își revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuiești că-și plânge numai dragostea ei Așa, mulțumită gaiței mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru ... fie ceva. Plisc are, slavă Domnului! Craț! iaca și miezul. Bun! Craț-craț-craț, s-a pus pe mâncat. Din ziua aceea venea în fiece amiază să-și ia prânzul. În dimineața când o pândea veverița, a sosit tot așa zglobie, dar de-abia intră în scorbură, că veverița se repezi. Ciocănitoarea vroi s-o zbughească afară, dar veverița o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în jos, lasă coada, ca șopârla, în laba veveriței, și pe ici ți-i drumul. Mai târziu, când i-a venit inima la loc și s-a văzut ... o... Mă uit și eu. O fulgerare roșie străbate luminișul. Ciocănitoarea se cațără cu ghearele de trunchiul unui mesteacăn și-l ciocănește de jos până ...
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală La hanul lui Mânjoală de Ion Luca Caragiale Apărut în 1898 Un sfert de ceas până la hanul lui Mânjoală... de-acolea, până-n Popeștii-de-sus, o poștie: în buiestru potrivit, un ceas și jumătate... Buiestrașu-i bun... dacă-i dau grăunțe la han și-l odihnesc trei sferturi de ceas... merge. Care va ... jupâneasa cu cafeaua, zice: - Cocoană, dumneavoastră stați de vorbă aici... nu știți ce-i afară... - Ce e? - S-a pornit un vânt de sus... vine prăpăd. Am sărit drept în picioare și m-am uitat la ceas: zece și aproape trei sferturi. În loc de o jumătate de ceas, stătusem la han două ceasuri și jumătate? Vezi ce e când te-ncurci la vorbă! - Să-mi scoață calul ... grajd; cu mare greutate am deșteptat un argat și mi-am găsit calul; l-am închingat, l-am tras la scară și m-am suit în odaie să-mi iau noapte bună de la gazdă. Femeia, dusă pe gânduri, ședea pe pat cu căciula mea în mânâ, o tot învârtea ș-o răsucea. - Cât am de plată? am întrebat. - Îmi plătești când treci înapoi, răspunse gazda, uitându-se adânc ...
... două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește ... la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. De-aici ca și de-acolo, firea lui îl îndeamnă mereu aiurea. În sufletul lui nu tresare nimic, decât în cele câteva zile când dragostea îl chinuiește. Căci dragostea e pentru toți același veșnic chin. Și niciodată nu se șimte mai fericit decât după nopțile ... de zbucium, când, liniștit, gândește la ele cu dezgust. Numai farmecul nopții îl îmbată. Când târgul se cufundă-n tăcere de moarte, el veghează, de sus, de pe streașina vreunei case. Și privește. A văzut multe: întâlniri fericite, în colțuri de grădini; rugăminți duioase, de după ferești deschise; îmbrățișări pătimașe, în unghere de ziduri; despărțiri sfâșietoare, în praguri de uși. O întreagă țesătură de patimi, ca și sus ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... făr-a căta odihna, cosește neîncetat, Despică o brazdă nouă lângă alta ce-a lăsat, Astfel săgeata fatală se primblă din rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade ... de nimic n-are-a plânge decât d-un steag îndrăgit Murind, după el privește, după dânsul e mâhnit. Moartea după-ntâmplări zboară în drumul său grozăvos Unul piere-ntreg cu totul, altul, în țărână jos, Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind, Care, târându-se încă pe pământul umedat, Lasă după el șiroaie în praful cel sângerat. Rănitul, pe care moartea jumătate l-a lovit, În brațul unui prieten în zadar fuge ferit; Amândoi d-o lovitură îmbrățișați sunt loviți, Ș-amestecați împreună, amândoi sunt mulțumiți. Însă în zadar plesnește trăsnetul neîmpăcat Și-n taberi săgeți de flăcări plouă, varsă ne-ncetat. Ca marea ce o despică un vas iute spumegat Și napoi ...