Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN MOMENTUL DE FAȚĂ
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 203 pentru ÎN MOMENTUL DE FAȚĂ.
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei până a
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... de amestecă, în cercetările lor despre creațiuni intelectuale, întrebarea: opera aceasta rămâne? Cât timp va rămânea? Așa întrebări sunt absolut afară din chestie. Întrebarea noastră, față cu o lucrare de artă, nu poate fi decât aceasta: opera aceasta viază? Căci, încă o dată, dacă are viață, aibă-o pentru azi, mâine sau pentru veacuri - ea ... sune, așa ca să-l mulțumească până la un grad ce s-ar putea numi fericire, la contactul unor anumite împrejurări. Gușatul, mâhnit cine știe de ce, moțăie seara pe prispa colibii, cu ochii jumătate închiși, cu figura gravă, care n-ascunde, poate, nici un gând. Atunci, în față-i se ridică încet de peste coama dealului discul lunii, iar printre prunii din grădină pornește deodată recitativul amețitor al privighetorii. La aceste atingeri materiale, gușatul ridică fruntea, își pierde ... Desigur că nu. Oare de ce? Fiindcă, deși este înzestrat cu facultatea iritării aceleia, ca noi toți, nu are darul, virtutea, ca unii dintre noi, de a o răstoarce prin procedeu intelectual priceperii altora. Într-un cuvânt, pentru că n-are talent. Lipsa de talent este incapacitatea de a găsi formula
Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă
... haine de păstor, cămeșă de borangic, țesută în lacrimile mamei sale, mândră pălărie cu flori, cu cordele și cu mărgele rupte de la gâturile fetelor de-mpărați, își puse-n brâul verde un fluier de doine și altul de hore, și, când era soarele de două sulițe pe cer, a plecat în lumea largă și-n toiul lui de voinic. Pe drum horea și doinea, iar buzduganul și-l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi. Văile și munții se uimeau auzindu-i cântecele, apele-și ridicau valurile mai sus ca să-l asculte, izvoarele își turburau adâncul, ca ... butii cu apă, iar pe prispă torcea o fată frumoasă. Haina ei albă și lungă părea un nor de raze și umbre, iar părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate, pe când o cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de aur și dintr-un fuior de
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai
... țărnă a dușmanilor cete! Apoi el strânge chinga pe zdravenele-i șale, Își face-o cruce, pleacă și se coboară-n vale. III În scurtele răstimpuri când soarele declină Și noaptea-și pune stema feerică, stelină, E un moment de pace în care, neoprit, Se pierde doru-n umbra amurgului mâhnit. Atunci zărește ochiul minunile din basme, Acele legioane de tainice fantasme Care-ntre zi și noapte apar în loc oprite Cu mantii lungi și albe de-a lungul învelite. Așa apare-n șesuri mărețul om de munte, Călcând cu pași gigantici pe urme mai mărunte! Nu știu de el copacii tineri, crescuți pe maluri, Dar râul îl cunoaște și scade-a sale valuri, Să treacă înainte viteazul Dan la luptă. Și ... stinge avântul de turbare Ce duce călăreții pe-ntinderea pustie, Precum doi spectri gemeni mânați de-o vijelie. Ei zbor tăcuți sub ochii steluțelor trezite În orizontul negru ce-i soarbe și-i înghite. S-afund mereu în taina nopții; dar gândul lor De mult e cu tătarii în luptă de omor. O țintă
Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)
... frumoasă fiică a Grenadei. — Mie-mi produc o impresie curioasă... — Care impresie? — Mi se pare că aud măselele spaniolilor clănțănind de foame. Începui a râde cu hohot și trezii pe englezul de alăturea. Matahala privi în dreapta și în stânga cu buimăceala unui om amețit de somn și, văzându-ne ocupați cu dejunul, dete semnele cele mai îngrozitoare de foame. Îndată el scoase de sub picioare o torbă plină de cărnuri fripte și se puse a le introduce în gura lui, cu o metodă mașinală, înlesnind această operație gastronomică prin ajutorul unei mari butelci de Madera. MĂ©rimĂ©e îl admiră câteva minute; apoi mă întrebă dacă am fost la Grenada și dacă am văzut familiile de gitanos (țigani) pe dealul din față cu Alhambra? — I-am vizitat în vizuniile lor săpate în stânci și am observat o mare asemănare între dânșii și țiganii din România. — Și cu acei din Rusia, adăugă MĂ©rimĂ©e. Poetul rus ... jale splendorile naturii; era Prosper MĂ©rimĂ©e! Mă apropiai de dânsul; el mă cunoscu și-mi zise cu o zâmbire amară: — Ce zici de mine, amicul meu? Nu ți se pare că reprezint dragonul spăimântător care ...
Alecu Russo - Studie moldovană
... copilașii cu musteață, barbă și plete lungi de la 1835, care și astăzi tot tineri se numesc; pentru dânșii, vremea astat locului; și se îngâmfesc în denumirea de bonjuriști , poreclă cerămășița bătrânilor ne-a lăsat la 1848 drept moștenire, împreunăcu datoriile lor, în ziua călătoriei vecinică. Vai de tinerimea aceea și de tinerețile aceeași tinerime! Veacul n-a stat locului pentru dânsa! Între 1836 și 1852 sunt șasesprezeceani. Astăzi nemții, franțuzii de la 1836, bonjuriștii de la 1848 -sunt albi, suri, cei mai tineri sunt obosiți, care cu 40, care cu 37,cei mai jos cu 32 ani în spinare, tocmai vârsta celor bătrâni de la 1835. Bez socoteala aritmeticească a anilor, aș pune un rămășag pe o chestie psihologică. Tânărul cel mai tânăr din oamenii de la 1835este mai bătrân decât cel mai bătrân din bătrâni, fie acel bătrândin vremea celor întâi moscali. În 16 ani, de la 1835 până la 1851,mai mult a trăit Moldova decât în cele cinci sute ani istorice, de ladescălecarea lui Dragoș la 1359, până în zilele părinților noștri. Viața părinților a trecut ca și viața strămoșilor lor, adică lină ca unrâu ce cură ...
Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri) Alecu Russo de Vasile Alecsandri I A. Russo, trimis de copil într-un institut din Elveția, săvârși studiile colegiale și se întoarse în Moldova la 1838 cu o colecție de încercări poetice scrise în limba franceză. Printre aceste bucăți inspirate de amorul libertății se găsea și o imprecare violentă contra tiranilor, ce-i cauza oarecare supărări în Viena din partea poliției. Soarta lui îl puse chiar din prima-i junie în față cu prigonirea guvernelor despotice, însă această prigonire nu putu să schimbe întru nimic vesela nepăsare a caracterului său. După întoarcerea sa în țară, Russo locui vreo doi ani la o moșie părintească din munți, și acolo, trăind în frăție cu natura, el se îndrăgi mult de tot ce purta sigiliul naționalității: obiceiuri, costumuri, dansuri și mai cu seamă legende și poezii poporale. Chiar de pe atuncea, adică la 1839, el începu să adune câteva fragmente de cântece bătrânești și să scrie impresiile în limba franceză, însă toate acele manuscripte s-au pierdut. Singura compunere importantă ce a scăpat, pentru gloria literaturii noastre, este admirabila Cântare a ... grand homme este un bienfait des cieux.“ Adio! Mă duc să gust plăcerile vieții contemplative a sfinților apostoli și mă despart
Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848
... nimerit să se dărâme chiar podul. Un al treilea, mai fantezist, opină de a se înainta până pe culmea Dealului Doamnei și acolo de a așeza pușcași prin copacii de pe marginile drumului, pentru a ploua de sus cu gloanțe în capetele soldaților, însă un al patrulea pretinse că nu ar fi o mișcare strategică de a alerga înaintea pericolului cu o mână de oameni rău înarmați și nedeprinși cu războaiele, prin urmare, el găsi mult mai avantajos de a sta locului pe piscul unde era clădită casa boierească, fiind această poziție foarte greu de luat cu asalt. De față la acest consiliu războinic se afla și un vechi ienicer, anume Mehmed-aga, care făcea de câțiva ani negoț de cherestea; el asculta serios toate opiniile, cumpăni toate planurile, apoi, luând cuvântul, zise cu un accent turcesc destul de comic: -- Boieri, dumneavoastră! Să mergem la pod, la Răpciune, bun este; ama dacă dușmanul trece Bistrița pe aiurea și ne înconjură pe la spate, noi ... curte. Acum noaptea se lățise ca un văl negru cusut cu diamanturi; o lună plină poleia valurile Bistriței și îmbrăcase munții cu o draperie fantastică de lumină. Românii aprinseseră mai multe focuri
... care, galben ca și dânsa, i se închina profund pentru ca să-și ascundă tulburarea. Această scenă mută, ce cuprindea un mister adânc, trecu nevăzută de nime, și mireasa, urmând după maica sa, care o trăgea de mână, ieși din salon. Damele și cavalerii se îndreptară în grabă spre capela unde era să se celebreze cununia, iar tânărul, rămas singur, căzu pe un jilț cu inima zdrobită de o crudă suferință; ochii i se umplură de lacrimi, și moartea îi apăru ca o binefacere dumnezeiască! După o oră, societatea se întoarse în salon, felicitând pe socri și pe tinerii însurați, după vechiul obicei. Socrii plini de bucurie și noul însurat, glorios de fericirea lui, mulțumeau în dreapta și în stânga, pe când Margărita se ținea deoparte, în tăcere, ca o statuie de marmură albă; numai ochii săi dădeau încă semne de viață prin două lacrimi dureroase în care se reflecta veselia adunării. Tânărul de care am vorbit și pe care îl vom numi Alexis se apropie de dânsa și îi zise cu glas uimit: — Dați-mi voie, doamna mea, să adaug și eu felicitările mele pe lângă toate complimentele câte ați ...
Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță
... este muza Euterpe iar nu o sărmană creatură ce cînta ca să poată viețui. De la prima vedere, Iulia produse în mine o vie impresiune; de aceea, pe timpul cînd ea să ocupa cîntînd, eu o contemplam întocmai ca pe o madonă de Rafael; iar cînd ieșea din sală, ochii mei plini de ardoare o urma pînă dispărea. Repertoriul ei, deși era oarecum întins, însă Assisa al piè d'un salice de la Otello de Rossini și Tu vedrai la sventurata . de pateticul Bellini, erau ariile pe care ea le cînta cu un aer melancolic și un simtiment atît de mare, încît ar fi crezut cineva că cînta pasiunile ce rodea inima ei, iar nu ca să desfăteze pe convivii de la otelul New York. Cînd intra în sală și saluta adunarea, o făcea aceasta cu un surîs inocent și plin de demnitate; dar nimeni nu-i îndrepta măcar o privire, nimeni nu o saluta, conversațiuni zgomotoase continuau mai totdauna pe timpul cînd ea cînta, zgomotul paharelor ... ce-i cauzau acele impertinențe. Momentele cele mai sfîșiitoare pentru sîrmana artistă erau acelea cînd se vedea silită a-și reclama salariul său în modul cel mai umilitor, adică cerînd cu talerul; cîtă umilire pentru o femeie jună și belă a se vedea silită
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... Ucigă-l toaca!... Când am lovit-o cu cârja, a scos foc pe ochi; și cârja s-a făcut numai țănduri în mâna mea... bunătate de cârjă... mi-o dedese chiar Strâmbă-Lemne, acu o sută de ani. PEPELEA: Strâmbă-Lemne?... Alei!... dar de când ești pe lume, mătușică?... BABA RADA: Eu?... Ascultă: ARIE I Eu sunt de când în astă lume Românul încă n-avea nume; De când Carpații cei măreți Erau ca niște bureți; De când lupii la noi Erau păstori de oi Și urșii cu cimpoi Mânau cirezi de boi. II Eu sunt de când pe mândrul soare Nu erau pete arzătoare; De când un purice ușor Purta potcoavă la picior, Potcoavă grea de fier Cu care sărea-n cer, Ș-apoi din cer venea Și barba mi-o ciupea. Pe atunci eram tânără, frumoasă... eram zână... dar m ... cu mine în pădure, să-mi durezi o cârjă nouă de alun... Și eu voi culege flori de năvalnic, ca să-ți fac o scăldătoare de dragoste. PEPELEA: Și crezi că Sânziana m-a îndrăgi, dacă m-oi scălda?... BABA RADA: