Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN DREPT
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 962 pentru ÎN DREPT.
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... PÂRLEA UN GENIU AL DOILEA GENIU UN URS ALB O PASĂRE MĂIASTRĂ POPOR, OSTAȘI, ȚĂRANI, ȚĂRANCE ACTUL I Teatrul reprezintă o câmpie arsă de soare, în fund o pădure, în stânga o căsuță între copaci uscați, în dreapta, spre fund, un lac. SCENA I DASCĂLUL MACOVEI, TOMA, MĂRICA, SAFTA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE, PEPELEA (doarme sub copaci lângă căruță) COR Ce secetă, ce foc ... Sânziană, Copiliță Cosânzeană, Răpită-era d-un zmeu! Am dat pe el năvală Și, cu viteaza-mi pală, Ucisu-l-am chiar eu. Iar fata, în uimire, Mi-a dat a sa iubire, În schimb pe dorul meu. Aș! vorbă să fie... împăratul a trimis crainici în tuspatru părți ale lumii, ca să dea știre crailor și împăraților că acel din ei care va plăcea Sânzianei îl va lua de ginere; și ... o ciupea. Pe atunci eram tânără, frumoasă... eram zână... dar m-a scos din minte Făt-Frumos... și mi-am pierdut darul. PEPELEA: În adevăr, că ești cam schimbată la față. BABA RADA: He! He!... Vremea vremuiește, fețele se zbârcesc, bălămalele slăbesc și în ...
Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș
... bine, fie rău, Da-ne-ar sfântul Dumnezeu Un alt Ștefan la domnie, Să ieșim la vitejie!â€� Astfel toți raspund cu dor, Și adorm în somn ușor. II Focul tabării s-a stins, Neagra umbră s-a întins. Totul zace-n neclintire, În adâncă amorțire; Numai stelele sclipesc Și pe cer călătoresc. Miezul nopții s-a ivit Și prin lume-a răspândit Ceata visurilor ... oșteni Și trei cete de curteni. Mândrii-s bravii călăreți Pe-armăsarii șoimuleți! Strălucind la foc de soare, Ca-ntr-o zi de sărbătoare, Ei în tabără s-opresc Și lui Petru-așa grăiesc: „Petre-Majă-ntru mulți ani! Noi curteni și căpitani, Fost-am, fost trimiși cu bine Din ... mândru-nveșmântat, Pe-un cal șarg [8] încălecat, Pleacă vesel la domnie... Fericită calea-i fie, Căci pe dânsul Dumnezeu L-a pus drept la locul său! Note ↑ Acest domn a fost fiu bastard a lui Ștefan cel Mare. Mama lui era văduva unui ... însuși Petru era cunoscut sub numele de Majă, pănă a nu să sui pe tron. (n. V.A.) ↑ Subiectul acestei legende se găsește în ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... cu crieri Să strămuta-în sălbatece fièri. Zieu! aceia n-aflară nici ună Dintru cele-învățaturi alese Ce pre-oameni fericesc și minună; Nu în pustii, nici în păduri dese Avură ele-început, ci-în orașe, Din oameni cu-obiceaiuri gingașe. [2] La BĂ¡ctra,-în VavilĂ³n, MemfĂ ș-alte Cetăți polĂte,-în prisos de toate Nu în peșteri, ci-în palațuri nalte, Nu prin pustii, ci-în curți desfătate, Unde sunt cu mâncări pline mese Și cu vin dulciu păhară drese!... [3] Omir Iliada minunată N-o află prin codru, nice-în ... obraznic și mai mișel Acolo mai înțălept să ține Decât SocrĂ¡t, Platon ș-Aristotel, Iar' cel bun, cel înțălept rămâne De-o parte, mestecat în mulțime Și ne băgat în samă de nime. Pentr-aceasta bătrânii gândiră Să facă-o rânduială mai bună; Cu sfatul drept, apoi hotărâră Ca să nu să-adune depreună Toată gloata la deobștele sfat, Ci din toată ceata-un delegat. [7] Adecă toată ceata-îndesine, Întru ... stăpânire; Deci leapădă, calcă și cele Mai drepte și mai bune tocmele, [15] Iar' pe cel bun, care vru s-o facă Ascultătoare,-îl mână-în urgie Prin o mișea lepădată-ostracă. AristĂd de pildă să vă fie, Cel mai bun și mai ...
Mihai Eminescu - Copii eram noi amândoi...
... Mi-l povestea și mie; Eu zideam Turnul Vavilon Din cărți de joc și mai spuneam Și eu câte-o prostie. Adesea la scăldat mergeam În ochiul de pădure, La balta mare ajungeam Și l-al ei mijloc înotam La insula cea verde. Din lut acolo am zidit, Din stuful des ... Și-n turnul negru le-am închis, Din insula cea verde. Spre sar-am făcut pace Și drumul broaștelor le-am dat, Săltau cu bucurie, În balt-adânc s-au cufundat Ca să nu mai revie. Noi am pornit spre casă. Atunci răsplata am cerut Pentru a mele fapte ... Mi-a dat și de soție Pe fiica lui cu râs lasciv Și țapănă, nurlie, Pe Tlantaqu-caputli. Am mulțămit cu-n umil semn, Drept mantie o-prostire  M-am dus l-amanta mea de lemn, În sfânta mănăstire, Într-un cotlon de sobă. Și ah! și dragă-mi mai era! Vorbeam blând cu dânsa, Dară ea nu-mi răspundea Și de ... de bătălie. Cântam: Trararah! Ah! v-ați dus visuri, v-ați dus! Mort e al meu frate. Nimeni ochii-i n-a închis ...
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... am rădăcini aicea să poată m-arresta. Poetul e c-acele străine svolătoare Ce nu-și caută cuibul pe țărmuri stătătoare, Nici ramura, nici unda drept loc legănător, Ce nu se pun pe arbori, nici stânce, nici câmpie, Ce trec într-o cântare pe sus în melodie Și lumea nu cunoaște decât din vocea lor. Novicia mea mână pe coarda sunătoare Nu s-a condus vrodată d-o mână ... azvârlit-o-ncolo ca pe o scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în zi proscris; Și timpul p-a lui valuri înalță și coboară Această căzătură, și-n fine o doboară În al uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș fi oar' mai mare? în ce mai glorios? Când lebăda s-avântă spre ceruri p-a ei cale, Mai știe ea de umbra a aripilor sale ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... am rădăcini aicea să poată m-arresta. Poetul e c-acele străine svolătoare Ce nu-și caută cuibul pe țărmuri stătătoare, Nici ramura, nici unda drept loc legănător, Ce nu se pun pe arbori, nici stânce, nici câmpie, Ce trec într-o cântare pe sus în melodie Și lumea nu cunoaște decât din vocea lor. Novicia mea mână pe coarda sunătoare Nu s-a condus vrodată d-o mână ... azvârlit-o-ncolo ca pe o scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în zi proscris; Și timpul p-a lui valuri înalță și coboară Această căzătură, și-n fine o doboară În al uitării negru și destructor abis. Arunc și eu un nume mai mult p-astă tempestă În voia întâmplării ferice ori funestă. Și-n ce-aș fi oar' mai mare? în ce mai glorios? Când lebăda s-avântă spre ceruri p-a ei cale, Mai știe ea de umbra a aripilor sale ... ...
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
... se pierdea de sine, Ș-al firii glas simțitor, Și ideile senine Luau iarăși cursul lor. Adeseori pe câmpie Departe mă rătăceam, Adesea cu bucurie În dulci gânduri mă pierdeam. Simboluri de tinerețe, Fluturi cu vesele fețe Privirea mea o trăgea: Pe iarbă în depărtare Fluturele părea floare; Dar când umbletu-mi simțea, Insectele-amăgitoare Se-nălțau, găseau scăpare Aripile-și scuturând; Și eu c-o dulce mirare Vedeam ... ei poate mai privesc; Supus la acea uimire, L-acea adâncă simțire, Care sub ceruri senine Seara aduce cu sine, Slobod de griji, de dorințe, În cugetu-mi mulțumit, Slăvind o-naltă putere, Eu ascultam în tăcere Al multor mii de ființe Concertul nemărginit. Și când luna-argintuită, Albind iarba de pe vale, Ieșea plină, ocolită De stelele curții sale, Pe ... ce furtuna De verzi le-a smuls, le-a uscat, Mi s-arăta înainte; Cu gândul mă întorceam La locurile dorite, În valea ce-atât iubeam. Vedeam livada, grădina, Poteca ce des călcam, Părul înalt și tulpina Unde copil mă jucam. Astfel în țări depărtate, Unde străin te numești, De-auzi pe neașteptate Limba care o dorești, Limba acea părintească, ...
Alexei Mateevici - Datoria noastră
... ca să cauți alinare, însăși firea te face s-o cauți îndată ce ai simțit-o. Asta este o datorie firească. Dacă moldovenii noștri pân-în vremea de astăzi au stat obijduiți în întuneric, apoi asta din pricină că au fost atât de chinuiți în traiul lor, atât de lipsiți de cele mai trebuincioase trupului, inimii și minții, că nici n-au știut că mai este ceva pe lume, afară ... faptelor trecute a tuturor popoarelor (noroadelor). Prin spusele istoriei, datoria noastră, ca a unui popor, ni se înfățișează și mai lămurit. În scurt, ea constă într-aceea ca țăranul luminat prin faptele ce se petrec acuma la noi în împărăție și pricepând în ce stare de plâns se află, să nu stea ademenit, nepăsător, ci, ascultând glasul firii sale, să spuie întotdeauna și peste tot locul de suferințele ... locuri însemnate în împărăție, se deosebesc prin avuție multă, să nu uite niciodată că sunt moldoveni și că după spinările lor un popor întreg zace în sărăcie trupească și sufletească, așteptând de la ei măcar o rază, o licărire luminoasă în lungul său rând de suferințe. Așadar, fiecare moldovean trebuie să-și aibă
... Alexandru Vlahuţă - No. 1 No. 1 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 45, 4 august 1891 Daniil, bătrînul stariț, Șade-n jețu-i, răsturnat; Chipul lui îmbracă umbra Gîndurilor ce-l străbat, Și ... Cum ar bate tactul vremii, Se clintește-ncet și rar: Printre degetele-i slabe, Țăcănind, cad somnoros, Din șiragul de mătănii, Boabele de chiparos, Și, în ritmul lor, trec umbre — Amintiri din vremuri vechi — Glasuri, vuiete de clopot Îi răsună în urechi. Și ce haos, ce amestec De videnii și-ntîmplări ! Se frămînt-o lume-n minte-i, Ca-n adîncul unei mări: Chiote de veselie ... oameni beți — Stricăciunea și desfrîul Unei lacome vieți; Înhăitări de crai bezmetici, Trupuri goale de femei, Ce-au hulit pe Născătoarea Ș-au scuipat în fața ei; Gemete și chipuri slabe De călugări chinuiți; Aur stors din suferința Celor proști și umiliți ! Răfuieli cu iconomul: "Gherasime, rău te porți ! Unde ... a deschis ! Daniile, ia-ți ceaslovul Și mai zi un paraclis ! Slăbănog, îngenunchează Și cu mîinile la piept, Cată-nfricoșat la slava Celui milostiv și drept
... de fericite! Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Și ca din cărți, trecutul fantastic mi s-așterne; Atâtea dulci vedenii îmi picură în minte, Cu durerosul farmec al pierderei eterne!... Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Figura ta cuminte, duioasă și senină, Răsare, scumpă mamă ... lasă din cerul cald de vară. Curg valuri mari de umbră și se-mpânzesc pe vale. Din șes, privim spre codru, cum soarele se-neacă. În mirosul de iarbă, tăcuți pășim agale, Și bolta răcorită mai jos parcă s-apleacă, Curg valuri mari de umbră și se-mpânzesc pe vale. Stai ... Din cărți cu slovă veche și cu figuri frumoase! La patul meu, tăcută, veghind neadormită, Încet pe fruntea-mi arsă de friguri, mâna-ți luneci, În mine-ți stă viața... întreaga ta ursită; Și după cum mi-s ochii, te bucuri sau te-ntuneci, La patul meu, tăcută, veghind neadormită. Din ... Și cât mă vezi de mare în planurile tale!... La zodii chiar s-arată cum am s-ajung de bine, Și ce măriri m-așteaptă în ...
... de către toți cei de acolo, întocmai ca și de mine, care am fost un martor de aproape al ei... Locuiam pe ulița cea boierească. Drept în fața casei noastre, ferești în ferești, locuia un boier, cuconul Gavrilaș Gavrilaș Barbu sau Gavrilaș Corbu, nu-mi aduc aminte, numele de familie îmi scapă. Zid în zid cu noi, deci în preajma cuconului Gavrilaș Corbu, stătea un alt boier, pe care târgul îl poreclise, pentru averea risipită în tinerețe, Mână-Spartă. La dreptul, această poreclă se cuvenea amândorura. Și unul și altul vânturaseră miile de galbeni cum vântură copiii, vara, colbul de pe ... ziua ploioasă în care ieșise dezbrăcat afară culcară pe nenorocosul boier în pat. A zăcut o săptămână și, într-o dimineață, în odaia în care altădată licărea mucul lumânărilor sleite, se înălțau flăcările gălbui ale făcliilor de ceară. Pe divan, cuconul Gavrilaș dormea cel mai liniștit somn. L-au ... o zi frumoasă, plină de soare și de miros de liliac. Se împrimăvăra. M-am dus să-l văd. Era întins întrun sicriu vopsit albastru, în mijlocul odăii goale. Când l-au scos în uliță, să-l puie