Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) LUNGI
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 910 pentru (SE) LUNGI.
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... broască țestoasă se ține după vârful nuielei lui. Se uită și el la dânsa, și parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic. Când se trezi bine din cugetările lui, văzu că soarele dă în asfințit. Se sculă binișor, fără să-i pese de ceva, și se duse acasă. A doua zi iarăși așa făcu, fără să-i plesnească prin cap ceva, și fără să-și mai aducă aminte că ... curtea împărătească. Mergea el, dară parcă-l tot oprea cineva în cale. I se părea că-l trage cineva de la spate de haine. El se tot întorcea de se uita înapoi. Nu vedea nimic, însă el își tot întorcea capul și se uita. Noroc că i se scurtase calea și ajunse acasă, căci, de ținea drumul mai lung, te miră de nu rămânea cu gâtul strâmb, de atâta uitat înapoi. Dacă ajunse și găsi pe toți ai lor adunați la tatăl său, începu ... daca se duse și el să-și aducă logodnica, broasca cea țestoasă ieși din eleșteu la dânsul, se dete de trei ori peste cap și ...
Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
... grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul și cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un așa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul și se tot uita pe de toate părțile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugurește, înflorește, se scutură florile și roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustața împăratului și îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci. A doua zi nu se luminase bine de ziuă, și împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite și să-și împace nesațiul ce avea de a ... Și atâta larmă făcură, încât se deșteptară toți slujitorii împărătești. Și viind în grădină, găsiră pe FătÂFrumos cu colivia în mână și pasările dându-se la el să-l sfâșie, iară el apărându-se. Puseră slujitorii mâna pe el și-l duseră la împăratul, carele și dânsul ...
Ștefan Octavian Iosif - Secerișul (Iosif)
... coapte, fetele grăbite Înoată pîn'la brîu, împodobite Cu roșu mac și vinete cicoare... Huiește secera fulgerătoare... Bat mii de raze-n fețe dogorite. Ușor se-nclină spicele-aurite, Cad snopii-n șir... Cîntați, secerătoare ! Se clatină, lung țipă subt povară Căruțele pe drumul alb de țară ; Pocnind din bice, hăulesc flăcăii. Apusul joacă într-un potop de pară : Se
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în picioare. O umbră intră pe porțile înalte; și porțile se închiseră în urma ei. Apoi auzii o ușă trântindu-se, și alta, și alta, încet, mai încet, mai încet, până nu știu bine dacă mai auzeam sau mi se părea. A cui să fie umbra? Vreo stafie? Înăuntru plânge cineva... se roagă, a leșinat... nu se mai aude. E întuneric. Mi se bate inima. De n-ar fi stafie! Și ameții pe marginea lacului. A doua zi mă deșteptai. Soarele ardea. În lac tremura răsturnat ... fusul în fundul odăii. Fusul se învârti în jurul măciuliei. — Dar eu am auzit... — Ți s-a părut! zise bătrâna, sculându-se în picioare. — Și am văzut o umbră... — Ti s-a părut! răspunse bătrâna, plimbându-se prin odaie. — Pe urmă, cineva plângea și se ruga, se ruga... — Taci! zise bătrâna, taci! Ah! ce minut fericit îmi risipiși, dragul mamei... Începui să tremur. Închisei ochii. Mi-era frig. Mi ...
Ion Heliade Rădulescu - Serafimul și heruvimul
... scaunul veciei. Și-n somnu-mi, și aievea ființa-ți mă-nsoțește; Chipu-ți mi-e faț-oriunde, în preajma mea el zboară Din soare se repede, din lună strălucește, După pământ se nalță, din ceruri se coboară. Pe la fântâni m-așteaptă, cu unda se răsfrânge, Cu frunza îmi șoptește, cu zefirul suspină, Cu valea îmi răspunde, cu patima mea plânge, Cu dealul se înalță, cu câmpul se alină. Cu floarea se dă-n leagăn, cu iarba undoiază; Livedea îl arată, dumbrava-l subascunde; În ziuă și în noapte, la umbră și în rază Nu e nălucă ... Ca singura prevedere. Eu te văz, și mă sfiesc. Inima-mi nu te uraște, Tremură l-a ta ivire Și-n adâncul ei se naște O fioroasă cinstire, Un foc arzător, ceresc! Eu văz în tine pe-mplinitorul Acelei drepte urgii cerești, Eu văz în tine pe păzitorul Vechii ... aduci aminte A mea greșeală, și mă-ngrozesc! Limba ta tace, n-auz cuvinte, Dar îți ard ochii, ei îmi vorbesc. Când viforul se scoală, când cerul se mânie, Când negura se-ntinde, când norii ...
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ... Adesea a mea arpă de lacrimi fu stropită; Plânsoarea însă este o rouă fericită, Și inima e jună sub cerul seninos. Flaconul când se sparge miros mai mult răsfiră; Să nu calci în picioare balsamul, că respiră Și împrejur răspânde profum mai copios. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar timpul? Nu mai este. Dar ... Ca, dacă pe la groapa-mi vrun svânturat va trece, Să poată sta acolo, să poată-ngenunchea. Adesea în secretul al umbrei ș-al tăcerii Se nalță câte-o rugă în arderea vegherii Și află o speranță aproape d-un mormânt. D-aci mult vede omul, și alma-n neputință Ia ... ș-eterna dimineață Divinelor concerte, în hor de cherubimi. Peste curând... dar moartea c-o mână grea detună Ș-atinge a mea liră. Se ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ... Adesea a mea arpă de lacrimi fu stropită; Plânsoarea însă este o rouă fericită, Și inima e jună sub cerul seninos. Flaconul când se sparge miros mai mult răsfiră; Să nu calci în picioare balsamul, că respiră Și împrejur răspânde profum mai copios. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Dar timpul? Nu mai este. Dar ... Ca, dacă pe la groapa-mi vrun svânturat va trece, Să poată sta acolo, să poată-ngenunchea. Adesea în secretul al umbrei ș-al tăcerii Se nalță câte-o rugă în arderea vegherii Și află o speranță aproape d-un mormânt. D-aci mult vede omul, și alma-n neputință Ia ... ș-eterna dimineață Divinelor concerte, în hor de cherubimi. Peste curând... dar moartea c-o mână grea detună Ș-atinge a mea liră. Se ...
Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate
... Note elementare Între răzoare de spanac, / Varză roșie și ardei... / Ascult un cântec de pitpalac, / Văd focul sub căldare la bordei. / Văd și șanțurile în lung și lat / În care argintul apei seacă, / Tot cerul e un argint viu picurat. / Luna stă între cer și o creacă, / Un fluier se îngână cu pitpalacul / Și un greier se întrece într una. / Ce e mai frumos e spanacul / Și pe urmă luna. Se vede ușor: în aceste strofe sunt o sumă de idei nepermise. Zarzavaturile și, mai întâi, tocmai spanacul; apoi varză roșie, în sfârșit, ardei. În versuri ... ca un arc fără săgeată, de culoarea cuprului odată argintat..., luna nouă: braț de liră sfărâmată, un parantez deschis în infinit. Lipsa lunii: prin vrană se uită cineva. Atitudinile principale ale artistului Maniu: pitoresc pur interpretare (parantez deschis în infinit) analogie umoristică (prin vrană se uită cineva). Și aceasta: Peștii sărind pe apă în amurg Bobârnace melancoliei. Aci ingeniozitatea devine profunzime; ceea ce se poate verifica divers în opera lui. Critica nemțească - și, din ea, mai departe zice de un poet sau artist oarecare, că e geistreich, și prin ... ironică. 0 citire în Ceașca de cafea: Fir subțire, un drum ...
Vasile Alecsandri - Sfârșit de toamnă
... Vasile Alecsandri Oaspeții caselor noastre, cocostârci și rândunele, Părăsit-au a lor cuiburi ș-au fugit de zile rele; Cârdurile de cocoare, înșirându-se-n lung zbor, Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor. Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită, Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită; Frunzele-i ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... ca să-și facă rândul ei. Încă-n floarea vieții sale, ea ce este mai trecută, Este însă osândită ca să fie mai pierdută, Să se plece, mai supusă, la un semn — la un cuvânt... O țineau de milă, poate, sub acel coperământ, Și când aspra sărăcie zilnic se însărcinează, Pe tăblițele pierzării să înscrie nume noi, Mila, într-o dimineață, te căiește, și oftează, Dar te ia frumos de mână, și te-aruncă ... și de zile, și de luni; Ea-nfrunta cu nepăsare revoltatele furtuni... Trăsnetul putea să cadă, c-ar fi râs și-atuncea încă... Inima i se schimbase în prăpastie adâncă, Pe-ale cărei margini triste nu mai crește iarbă chiar. Și din care nu reurcă nici răsunetul afar'. Unde se gândește, însă, stând în jețul ei trântită?... Fața ei odată mută e acuma-nsuflețită... Iat-o... Pare că vorbește făr-a zice un ... clavirul varsă note mai armonioase, Cu atâta se fixează ochii ei deschiși și mari Într-o ceață, pe sub care vede zilele-i frumoase Strecurându-se întocmai ca fantasme legendari... Vede casa-i părintească și cu streșinile-i late Pe sub care ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... s-a îngropat. Toți pe rând intrară în sfântul lăcaș; năsălia fu așezată jos, chiar lângă strana domnească; se zise prohodul, și slujba se urmă toată după rânduiala sa; dar când, pe la sfârșit, începură arhiereii, apoi slujbașii cei mari și cei mici să se apropie de mort și să-i sărute mâna dreaptă și crucea dintr-însa, câțiva boieri, mai mult tineri și noi poposiți în biserică, ai căror ... va înălța cu capul mai pre sus de toate capetele voastre! Dar nu plătiți vorba ce o pierd cu voi. Pe ei, copii! strigă îndreptându-se către lefegii, și întorcându-se la preoți: Sfințiile-voastre, urmați-vă datoria! Atunci, zăngănitura ostașilor ce dau năvală, larma gloatei turbate, ce se îmbrâncea, cântările preoților zorind a sfârși slujba, sunetul clopotelor, izbucnirile tunurilor, făceau toate la un loc un vuiet încurcat, un fel de luptă ... dar pe chipul acestuia domnea într-acel minut atâta senină mărinimie, atâta smerită supunere, încât sufletul ei nu presupuse vreun rău, și buzele-i, rumenindu-se ușurel, șoptiră încetișor: – Îți mulțumesc c-ai fost milos și m-ai scăpat d-acei oameni fără de lege! Apoi, pricepându-se singură cu un bărbat necunoscut, ...