Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) ÎNTINDE
Rezultatele 161 - 170 din aproximativ 466 pentru (SE) ÎNTINDE.
... mii de glasuri slabe înce sub bolta largă Un cânt frumos și dulce - adormitor sunând. Din ce în ce cântarea în valuri ea tot crește, Se pare că furtuna ridică al ei glas, Că vântul trece-n spaimă pe-al mărilor talaz, Că-n sufletu-i pământul se zbate cu necaz - Că orice-i viu în lume acum încremenește. Se zguduie tot domul, de pare-a fi de scânduri, Și stânci în temelie clătindu-se vedem, Plânsori sfâșietoare împinse de blestem, Se urmăresc prin bolte, se cheamă, fulger, gem Și cresc tumultuoase în valuri, rânduri, rânduri... - "Din inimă-i pământul la morți să deie viață, În ochii-i să se scurgă scântei din steaua lină, A părului lucire s-o deie luna plină, Iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânță de lumină, Din ... albă. Prin vânt, prin neguri vine - și nourii s-aștern Fug fulgerele-n lături, lăsând-o ca să treacă, Și luna înnegrește și ceru-ncet se pleacă Și apele cu spaimă fug în pământ și seacă - Părea că-n somn un înger ar trece prin infern. Priveliștea se ...
George Coșbuc - Legenda rândunelei
... undeva. Cad fulgi pe câmpul gol Și plânge-o rândunică Pierdută dintr-un stol Pe-un larg adânc al mării Spre-adâncul larg al zării Se duc corăbii multe Cu fata de-mpărat. De-amar ea nu mai poate: Inelul scump și-l scoate, Din deget, și-l aruncă În marea ... mi-or găsi inelul. Iar mirele-a-nghețat. La cuib venind acum, Sfărmat găsi ea cuibul Iar puii morți în drum Ea blândă se supune Și face tot cum spune Bărbatul ei, și-n toate Nu-i dă nici un cuvânt De plângere; nu-și frânge Nici mâinile, nu ... au prins în mare Și-n el, în bună stare, Inelul scump al doamnei. I-l dau, de sânge plin! Stăpânul îl privește Și vesel se pornește La doamnă-sa să-i spuie, Scăpat de-atâta chin. Aripele i-au frânt, Se zbate-acum de moarte În țărnă, pe pământ De-acum tu nu mai plânge! Și-n brațe el o strânge. Cu mâna cea purtată Prin ... Mișcări părând de aripi Cu umblet ușurel. Și s-a nălțat în vânt Deodată rândunica! E negru-al ei vestmânt, Că-n negru se ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... Eh, să milogească, că eu l-am găsit, eu l-am crescut. — L-ai crescut, da, dar i-ai luat picioarele, răspunse Raluca închinându-se. — Să taci, Ralucă, strigă Căliman, sărind în sus. Dar cât era de mare se clătină pe picioare, se rezemă de zid, supse cea din urmă înghițitură de rachiu, oftă și, uitându-se lung în ochii țigăncii, îi zise repede: Uite-așa, măcar să crăpi, o să-ți zic p-a lu' Sotir: Nelăută, nespălată, bat ... și umflată, bat-o Dumnezeu s-o bată; ziua zace, noaptea fată, mai bine rămânea fată, bat-o Dumnezeu s-o bată. Ochii lui Căliman se tulburară. Ca o pieliță gălbuie i se poșghi pe albul lor. Se lăsă moale și, după ce bolborosi câteva cuvinte, izbi cu piciorul clondirul gol și-l făcu cioburi. Și deodată începu se dârdâie pe picioare în chip de joc și de veselie. Și-și pleca capul în jos, aducând capul într-o parte. Ș-o învârtea mărunt ... un glas de cerșetor. Parcă ar fi fost un om care cânta în vis. Ai fi zis că e vântul, care-și colinda vuietul. Aci se întuneca glasul, ce tremura ca de fiori, și vioara s-auzea limpede și puternic, aci glasul
... vechi, scorojit și unsuros. O musculiță, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră bâzâind, să caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo și-ncoace. Se uită prin străchini, se așază pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca și cum s-ar închina, ba intră până șin potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu ... pe o margine, a dat tocmai peste ce căuta: o pată, zaharisită proaspăt, arăta că degețelul ce-și lăsase urma avusese grijă să se înmoaie dintru-ntâi în dulceață. Musculița se pune pe ospătat; prăpădenie de lacomă ce-i! Numai din când în când prinde, cu ochișorul, roșul slovei mari din susul foii, un S frumos ... din miere, nu s-a lăsat; dar bietului om i-a ieșit sufletul alungând-o. Acum s-a săturat; se suie binișor până-n mijlocul slovei roșii, care o atrage. Își scutură aripioarele, își întinde piciorușele de dinapoi și le freacă unul de altul, ca și cum ar ascuți două cuțite; apoi, leneșă, ațipește. În clipa aceasta ușa se ...
... ne de Ă³meni aÅ ajuns ast-fel să trăiască numaÄ de az Ä pe mâine, muncind spre a spori bogățiile altora, sbătându-se în miserie fără de scăpare, agitațÄ nmereÅ de o viuă și legitimă nemulțumire și împinșÄ în mod fatal spre o catastrofă socială. Se întÄ•mplă adese-orÄ, că cele maÄ vigurĂ³se pădurÄ de stejar, lăsate în părăginire, sînt înecate de plop, de salcie, de teiÅ orÄ de alte esențe, care cresc maÄ repede de cât stejarul ... o risipește printre stejar, și lopul rÄ•sare în umbra stejarului, cresce cu chiÅ cu vaÄ subțire și lung; ajuns însă de deasupra, el îșÄ întinde crăcile, se îngrĂ³șă în trunchiÅ, îșÄ face rădăcini puternice și îÄ ia aÄerul și lumina stejaruluÄ, care încetul cu încetul se umple de muschÄ și de burețiÄ și se usucă în cele din urmă. Tot ast-fel se petrec lucrurile în viața socială a UngarieÄ. Un singur om rÄ•Å e destul, ca miÄ și miÄ să cadă în robia celor ... însă, unde nu există asemenea băncÄ și unde explotatoriÄ se
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... așternut peste toate vibrațiile. Nici un vînt nu bătea, ca să trezească un zvon, nici o gînganie nu mișca un fir de iarbă, ca să se pornească o undoiere ; nici o pietricică nu se desprindea dintr-un mal, ca să rupă funerara pace. Era o liniște din acelea care nu se lasă decît în urma zăpezilor mari, după ce-a fulguit îndelung, și nu știu pentru ce, ridicat pe un cot, mi s-a ... s-a trezit din nou, simțind și el desigur ca și mine că nu e singur în fața morții și că o durere necunoscută se înfrățește cu a lui. Sus, cerul larg se înflorise cu stele. Ca ochii licăritori ai altor răniți poate, cari căzuse pe întinsele cîmpii azure, nenumăratele puncte luminoase clipeau în infinit privind la mine ... nostru tăcerea și singurătatea erau nesfîrșite, că nici un fanar nu avea să-și arate ochiul de foc, că nici un brancard nu avea să se legene și că trebuia oricum să murim acolo, dar dragostea de viață ce doarme în fiecare e nesfîrșită și geamătul acela, pe care îl aruncam ... ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... ta neagră, chinuită și bătătorită de muncă. Dar, cum sta și gândea așa, o undă de vânt cald clătină creștetul pletos al copacului sub care se adumbrise și o risipă de fiori albe căzu peste neagra lui sărăcie... Și atunci băgă de seamă că vremea se premenise afară și că lumea era frumoasă, mai mare dragul s-o privești. În grădină râdeau flori, prin dumbrăvi se îngânau cucii, grâele săltate înverzeau câmpurile, viile înveseleau colinele, în sfârșit, o bogăție întreagă aruncată din dărnicia lui Dumnezeu se răsfăța pretutindeni. Și i se păru și mai nedrept atunci, căci își zicea el : "Și eu sunt făptura Celui-de-sus, și numai eu stau ca o pată în toată ... necăjit visă că în somnul lui mergea după un scăpătat de soare pe largul unui șes întins, deasupra căruia deodată o flacără scăpără, luci și se făcu nevăzută. Întâi nu-i veni să creadă și frecându-se la ochi își făcu semnul crucii. Dar cum porni înainte, flacăra se ivi din nou și îl ademeni. Atunci se luă după ea. Flacără și om se ...
Ion Heliade Rădulescu - Primul baciu
... Ion Heliade Rădulescu - Primul baciu Primul baciu de Ion Heliade Rădulescu "Rămâi fără suflare, Rămâi fără simțire Și moartă toată sunt. . . . . . . . . . . . . . . . . Ci totul să cuteze Se iartă la sărac." (Sappho) Extazea mă învie... Ca mort sunt de plăcere, Ființa-mi muritoare în ceruri se strămută... Genunchii-mi se mlădie; și-n timida tăcere Se roagă numai ochii, căci limba-mi este mută. Întind a mele brațe, ș-a tale s-au deschis Și s-au ... și ele ca aripi protectoare; La sânul tău e sânu-mi. Aievea e, ori vis? Că buzele-ți electrici ș-a mele arzătoare Se-ntâmpină în baciu; și sufletul mă lasă, În sânu-ți se repede, din chin ca-n paradis, Din marea lui durere la fericire pasă. Un baciu! și iar altul! și altul înc-o dată! Că sufletul ...
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel)
... și murmură necurmat, îmi vin amintirile. Ca o odaliscă, cu fața acoperită, vine trecutul și mă cheamă. De multe ori, tot cîmpul infinit al mărei se acoperă parcă de dănțuitoare ce-și flutură vălurile diafane în lună și joacă. Dantele albe îmi par spumele talazurilor și cîntări line de harfă, mîni ... nu mai am eu astîmpăr și nu mă pot împiedica să visez. Fără de preget, gîndul meu arde și mă chinuiește; apropierile cele mai ciudate se fac într-o clipă ; simțiri ce nu le pricep mă încearcă ; lucruri ce nu le-am bănuit îmi par firești și o sete, o necurmată ... așa de puțin în auzul meu. De copil n-am avut nimănui să spun ce mă doare, ochii mei n-au avut către cine să se întoarcă, mînele mele spre cine să-și întindă deznădejdea. Și tu erai duioasă, mamă... Puținele cărți ce au rămas de la tine, cu pagini însemnate ... și de a-mi aduce aminte de toate. Aci însă am fost mai aproape de tine. Muezinul, ce iese în cerdacul minaretului cînd se face cerul violet spre seară, mi s-a părut firesc și cunoscut de cînd e lumea și nu știu de ce mînele lui ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... la mine? mă adresai furios către dânșii. Însă comisarul poliției, ca și când n-ar fi auzit întrebarea mea, nu-mi răspunse nimic, ci, plecându-se, începu a se uita pe sub patul pe care adormisem. Apropiindu-se apoi de mine, mă întrebă: — Unde ai aruncat arma? — Ce armă? replicai eu, frământat de presupuneri. — Arma cu care te-ai împușcat ... exclamă medicul, căci se aude fum de petică aprinsă. Polițianul ieși cu grăbire afară întorcându-se peste scurt cu mai mulți chelneri. În tot otelul se făcu un vălmășag haotic. Ușa închuiată fu deschisă și noi toți năvălirăm în odaia de unde ieșea fumul. El se ridica dintr-o perină aprinsă de pe pat, iară lângă pat zăcea pe pământ, cu fața în sus, un individ scăldat în sânge, ce curgea ... ce a repausat. Chelnerii deschiseră fereastra, ca să iasă fumul, și cu ajutorul apei din lighean stinseră focul în puține minute. Atunci medicul, plecându-se, cercetă pieptul sinucigașului, constatând subita lui moarte. Întorcându-se apoi spre noi, a zis: — Acest nenorocit îmi este cunoscut, și d-voastră, domnule comisar de poliție, puteți dresa procesul verbal după ...
Ștefan Octavian Iosif - Artiști
... Iosif - Artişti Artiști de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Trei vagabonzi la poartă-mi vin ; Artiști — o mică trupă : Copiii după ei se țin, Și cîinii dau să-i rupă... Sunt doi micuți, e mama lor ; Ea, cu flașneta-n spate. E-o zi de toamnă, pic de ... toate ! Cu ochii duși, ca în extaz, Ea cîntă, și ei joacă. Îi cade părul pe obraz Și praful o îneacă. Ei joacă, sar și se-nvîrtesc, Împiedicați în zdrențe ; Răsuflă greu cînd se opresc Și fac la reverențe. Întinde piciul istovit O pălărie spartă : Comèdia s-a isprăvit, De-acu — la altă poartă... Pe urma celor ce s-au dus ...