Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 1591 - 1600 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... Dimitrie Anghel - Sonata lunii Sonata lunii de Dimitrie Anghel Publicată în Țara nouă , I, 3, 25 dec. 1911, p. 188—190. Dulce și liniștitoare, noaptea se statornicește. Umbre încărcate de somn, sfioase, moi și încete, lunecă deasupra pămîntului ca o apă. Sfioase, moi și încete, se desfășură, cresc, ca aburii purtați de vînt deasupra unei prăpăstii, se strecoară printre arbori, se tîrăsc spre înălțimi. Luminile biruite, decolorate, palide, albe ofilesc, descresc și dispar. Un ritm ascuns prezidă ... se privește în ea și se recunoaște cum va fi mai tîrziu, o palidă mască, cu ochii abia însemnați și gura mută închisă pe veci de un zîmbet amar. Spectrala figură din lună îl atrage ca pe un frate ce-i seamănă și ochii lui se închid, să nu mai vadă trista imagine... Nepăsătoare și albă, aducînd cu ea un fior necunoscut, impalpabila lumină a ... femeie, ca mirată de a se găsi în singurătatea și sărăcia asta, privește enigmatică din rama ei la alba lumină ce crește luminîndu-i zîmbetul de pe buze... Deodată însă cîteva note funebre, ca rupte din umbră, au urcat în lumina lunii. Fiorul fricei
... Clănțănindu-i dinții-n gură Zicea : O, cît e de bine vara! Că doarme omul afară Și de nici un frig nu-i pasă, Fuge de purici din casă. Dar acum ca-să-i e dragă, Aleargă-ntr-însa să bagă, Și pe mine-n vînt mă scoate, Să-i păzesc din curte toate. Dar vezi cap sec și la mine! C-astă-vara fuse bine, Și era destule oase Prin curte de mine roase. N-am strîns sa le fac grămadă, Ci au rămas sup zăpadă. Numai -cu te-mi da din masă Puteam să-mi zidesc ... nainte Patima mă-nvață minte, Cum va sosi vara-ndată, Precum a mai fost odată, S-apuc să strîng oase goale, Țot ciolane de rasoale. Și cînd le roz, să-mi zic mie: Mă! vezi, fă iconomie, Nu roade peste măsură, Mai oprește de la gură Și îți fă și tu o casă, Știi că la iarnă îți pasă. Apoi după ce-mi voi face, Vie gerul cît îi ... Ș-aceasta zicînd în sine, S-a pus să le roază bine. Mulți cînd dau peste nevoie Să frîng și să încovoie Zicînd : ...
Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu)
... Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu) Dochia de Dimitrie Bolintineanu Candela licurătoare Strălucește-ncetior, Ascultați?... Un pas ușor!... Luna mai dând o vulvoare Se ascunde într-un nor. Umbra Dochiei ușoară, Pătrunzând închise ... mai iubesc. Ah! mă lasă să trăiesc. Iată, ziua se arată, Umbrele se risipesc!" — ,,Dar eu sunt a ta Dochie; Lângă tine-i locul meu... Scoală, dragă; eu sunt, eu... Pe-a ta viață și junie Mi-ai jurăt, sufletul meu!" — ,,Fugi, o, umbră! și ... mireasa mea. Ți-oi da aur cât vei vrea; Dar te du din astă casă Să nu se sperie ea." — ,,Morții nu au trebuință De-avuție pre pământ. Viu din tristul meu mormânt Ca să-ți cer a ta credință, Al tău dulce jurământ." — ,,Fugi! și peste ... bine m-am gătit! Cum mi-e părul împletit! Vezi ce tânără mireasă Ai tu, mândrul meu iubit!" Ea vorbește cu căldură Și pe sânu-i se pleca, Calde lacrimi revărsa. Iar micuța-i rece gură A lui frunte săruta. Dar cocoșii-n luncă cântă... Umbra-atunci a tresărit... — ,,Ah, te las, al meu ...
Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)
... cu ochii roată împrejur de pe un vârf de deal, pământ în care se cuprindeau nenumărate păduri, șesuri, lacuri și ape curgătoare. Pe acel vârf de deal, el își clădi casa spre amintire de răsplata domnească; însă înre-o bună dimineață, părându-i-se moșia cam strâmtă, el mai înghiți o moșie răzășească de-alăturea, alungând pe toți răzeșii cu traista-n băț, iar pe cel mai colțos dintre dânșii îl liniști, spânzurându-l de un copac. De-atunci, de câte ori bătea cel mai mic vânt, hornurile casei sale șuierau așa de groaznic, încât păreau că se aud suspinuri și gemete de oameni; iar în timp de noapte, luna își deschidea drum prin ziduri, luminând ca ziua unele părți ale bolților și lăsând altele într-o fioroasă întunecime Tânărul hatman, a ... prin odaie, gura ei umbla ca o moară stricată, și nimene nu mai avea odihnă în casa lui Baltag. Sărmanul Baltag suferi cât putu, dar de la o vreme pierdu cheful și pofta de mâncare, și căzu într-o adâncă melancolie. Spre culmea nenorocirilor sale, nici trebile nu-i
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
... nume valurile-l priimesc, Unul altuia îl spune; Dunărea se-nstiințează, Ș-ale ei spumate unde către mare îl pornesc. Sărutare, umbră veche! priimește-nchinăciune De la fiii României care tu o ai cinstit: Noi venim mirare noastră la mormîntu-ți a depune; Veacurile ce-nghit neamuri al tău ... soarta să-ncununi a ta dorință, Ș-al tău nume moștenire libertății să îl lași. Dar cu slabele-ți mijloace faptele-ți sînt de mirare: Pricina, nu rezultatul, laude ți-a cîștigat: Întreprinderea-ți fu dreaptă, a fost nobilă și mare, De aceea al tău nume va fi scump și nepătat. În acel locaș de piatră, drum ce duce la vecie, Unde tu te gîndești poate la norodul ce-ai iubit, Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui ... a purtat; Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură, Ne-ndoim dac-așa oameni întru adevăr au stat. Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite, Însă triste și amare; legi, năravuri se-ndulcesc: Prin științe și prin arte națiile înfrățite În gîndire și în pace drumul slavei îl ... ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată. Nimic mai pitoresc primăvara decât priveliștea pe care o înfățișează de departe acest Tătăraș, faimos între toate mahalalele orașului, din pricini pe care nu-i nevoie să le mai înșirăm aici. Grămezi de căsuțe albe și cochete stau împrăștiate ici și colo, înconjurate de pajiști verzi, de grădini, de arbori; câteva biserici contrastând cu micimea căsuțelor înalță cruci argintii; și deasupra crestei dimpotrivă un tufiș de copaci pe verdele câmpului stăpânește totul. Dacă ar fi o punte de sârmă peste râpă, ar fi Friburgul din partea de miazănoapte, fără sălbatica și limpedea Sarină. Orice iluzie însă încetează pe dată ce încerci a intra în dedalul acelor așa-zise străzi... Iașii ... îi zice pielea dracului , lipit de trup, cu cușma blănită de osebite forme, cu cei doi zulufi indispensabili coborând în lungul tâmplelor și încurcându-se de obicei într-o barbă pe care niciodată n-o rade. Pantaloni
Duiliu Zamfirescu - Ca un mănunchi de ramuri
... Duiliu Zamfirescu - Ca un mănunchi de ramuri Ca un mănunchi de ramuri de Duiliu Zamfirescu Te-a zămislit blânda natură Ca pe o floare de pe plai; Din carminul rozei de mai Ți-a zugrăvit, rotunda gură, Iar din albastrul de cicoare Ți-a-nduioșat privirea vie, Așa că bine nu se știe De ești femeie sau ești floare. La brâu te-a strâns ca pe-un mănunchi De ramuri tinere de crin Și nu știu ce ți-a pus în sân Și de la sân pân-la genunchi, Că parcă-i fi un vis croit După gândirea mea nebună, Cu sufletul ca alba lună, Cu trupul cald și liniștit. În trista mea singurătate Au răsărit colo ...
Constantin Negruzzi - Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Ra
... pe graful Ginhon. Graful acesta, aflându-să în floare vârstii sale, și având toate darurile celi bune, s-au însurat cu o tânără persoană vrednică de iubit și pe care o iubea foarte, dobândind de la ea asămine iubire. Ea voiĂ© a urma soțului său, dar graful temându-să de ura indienilor, voiĂ© cu toată măhniciune ci-i pricinuie dispărțâre ca să rămâie soția lui în Ișpania. Grafina să temĂ© de primejdia întru cari să afla soțul ei de a fi jărtvit la ura și la răsplătire dușmanilor săi, precum, și de cumplita răutate a indienilor. Faptile celi dovedite, iar mai vârtos povestirile gubernatorului celui de pe urmă zugrăve pe indieni ca pe niște robi înrăutățiți cari să arată în ochi ascultători și credincioși, iar pe ascuns sunt vrednici a ... de 200 de ani... Socotiți voi singuri de să poate afla vreo pedeapsă vrednică pentru arătătoriu aceștii taine! Eu, cât pentru mine, mă giur că de s-ar afla vreunul între noi ci să va faci vinovat de o așa faptă, va muri de mâna mĂ© și de
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H
... oprit nu-l va înșăla, șarpele nu-l va vicleni, muiarea nu-l va amăgi. Astăzi au răsărit lumina întru întunĂ©rec. Astăzi, pre acela de carele să turbura ceriul și ceriul ceriurilor, avându-l lumea, neștiind l-au câștigat. Văzut-au sfinții, strămoșii noștri, minuni mari și fără de număr: că Marea Roșie, desfăcându-se în doao le-au făcut cale; focul, ca un stâlp luminându-le noaptea, le-au slujit; norul, de arșița și zăduful zilii i-au umbrit; ceriul, hrană îngerească le-au dat; piatra cea vârtoasă, păhar dulce li-au deschis; Iordanul, curgerile sale cĂ©le rĂ©pede, spre fugă ... și de vânturile cĂ©le reci; și fecioara tânără și rușinoasă, care nici din casă nu era obicinuită a eși, și, fiind aproape de a naște, purcĂ©de pre o cale grea și cu anevoe ca aceasta. Și, apropiindu-să de Vithleem doară s-ar fi găsit vreo casă cuvioasă, ca să nască fecioara aceasta într-însa, iară însuș iubitoriul de sărăcie, Domnul, au pohtit într-o coșare smerită, ca să se nască. Și fu, drept acĂ©ia (zice evanghelistul), fiind acolo s-au umplut zilele ... ...
Vasile Alecsandri - Ștefan Vodă și codrul
... Vasile Alecsandri - Ştefan Vodă şi codrul Ștefan Vodă și codrul de Vasile Alecsandri Baladă Ștefan-Vodă rătăcit Intră-n codrul înfrunzit. Codru-i zice: Domn viteaz! Ce-ți curg lacrimi pe obraz? Ah! îmi plâng ostașii mei Morți, luptând ca niște zmei! Codrul zice: Dragul meu, Încetează plânsul ... Fă! răspunde mult voios Domnul mândru, inimos. Codrul puse a vui, Brazii a-și însufleți, Pe stejari a mi-i trezi. Iar copacii mari și mici Se făceau ostași voinici, Și spre domn înaintau Și din gură cuvântau: Să trăiești, măria-ta! Hai la luptă ... vodă-nveselea Și la luptă purcedea Peste munte și muncel Cu tot codrul după el. Vai de ungurul semeț Ce lupta c-un brăduleț! Vai de leah, vai de
... ascult întruna Și mă uit, și nu mai ești! Dar abia rosti cuvântul Dunărea, vuind prin văi, Și văzu gemând pământul Și de cai și de flăcăi. Zornet auzi prin zare, Cum se-ncheagă stol cu stol Și năprasnică răsare Oastea domnului Carol. Jalnic tu-ți doinești durerea Dunăre, și iat ... românești! La Smârdan așa vru Domnul Morții dintr-această zi Vor avea cu spaime somnul Și-aiurind se vor trezi Apărându-se cu mâna Ca de-un tăinuit dușman, Vor mușca gemând țărâna Ca și-n luptă la Smârdan. Că-ntr-această zi cumplită N-avu mila nici un rost, Și ... Astfel că, văzând pierirea, Însuși Dumnezeu de sus, Galben întorcând privirea, Mâna peste ochi și-a pus. La Smârdan, pe unde drumul Da de-a dreptul spre vrăjmași, Risipeai cu mâna fumul, Ca să vezi la patru pași. Și-ntr-un iad fără de nume, Unde-ai noștri iuți pătrund, Nu era nici cer, nici lume, Numai noapte fără fund. Și-ntr-acel noian de ceață Dorobanții, dând de-un râu, Au trecut prin sloi de gheață Și prin apă până-n brâu. Râu de apă Prut să fie Cum era să-