Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA SĂ NU
Rezultatele 1591 - 1600 din aproximativ 2617 pentru CA SĂ NU.
... Alecu Donici - Bricele Bricele de Alecu Donici Eram în hotărâre de fabuli să mă las, E grea această cale la muntele Parnas; Dar unchiul, care strânge nepotului avere, Ce vrea de la el cere. Așa un unchi al ... să-i stea țărna și sufletul ferice, Prin testamentul său Mă leagă ca să public o fabulă de brice; Plinesc a lui voință ca sfântă datorie. El îmi spunea c-odată, într-o călătorie, Stând sara la popas, Găsi un vechi prieten, cu care a și mas ... îți venea a crede Că-n ea pieirea-și vede. — Ce-ți este, frate dragă — îi zise unchiul meu — Au nu cumva ți-e rău? — Oh, nu — răspunse cela — sunt sănătos, sunt bine; Dar e o-mprejurare mai tristă pentru mine, Că trebuie să mă rad Și barba mi-e ghimpoasă ca frunza cea de brad. — Atâta-i tot, se vede că brice ai tâmpite? — E prea adevărat, Eu unul mă tem, frate, de brice ... cu brice bune Te-ai rade mult mai lesne și mai nevătămat Decât cu cuțitoaie Ce pielea ți-o despoaie. A unchiului idee ca
Andrei Mureșanu - Glasul unui român
... a lui clătire; Dar luptele, ce cercă un nem, de unde vin? Se poate, că străbunii s'au mormîntat în crime; Dar răul străvechimii dor nu-l cerți [1] pân'la noi! Căci altfel era bine, ca fiii de sclăvime Să vie orbi pe lume, născuți pentru nevoi! Eșiți, voi umbre moarte, eroii gintei mele! Și dați dovezi la lume, ce atât v'a înegrit ... răspunde străvechile morminte! Spunând, ce țin în sînuși: Român, au gen străin? Atunci s'ar frânge cearta, ce curge acum fierbinte, S'ar șterge atunci ca ceața și vechiul meu suspin! De tace omenimea, glas va da stânca'n munte, Și apele nu vuet prin ton nepomenit. Nu mai e timp s'apuie un gen, ce-a mers în frunte, La toată năvălirea, ce țara-a copleșit. Numai e ... soarta a fi nefericită: Răsare-i însă steaua și scapă din nevoi! E verde încă bradul și umed după fire; Dar' razele căldurei au nu-l vor sci usca? E nor încă pe ceriuri; dar norul e subțire, Si-un vînt de primăvară au nu ...
Dimitrie Bolintineanu - Ziorina
... un vultur învelit în nor. Către domn se-ndreaptă... Cavalerul sare... E Ziorina, fiica-i, dulce la cătare. Ea ridică coifu-i; păru-i grațios, Ca lung fluviu d-aur se revarsă-n jos, Pe sub gene-i scântei două lăcrimele Cum sub nori lumină două dalbe stele, Și râuritoare, p ... ei chip senin, Cad din roză-n roză și din crin în crin. Bunul domn o mustră pentru ce să vie Să-și expuie viața... Să se-nturne-o-nvie. Rara-i frumusețe reunea, răpiți, Împrejuru-i bravii cei mai străluciți. Ea pricepe lesne cât era dorită. Despre-a lor ... multe zile, domnul generos Șade cu Ziorina sub un cort luxos. El întreabă bravii care din ei doare Au cules pe șanțuri o frumoasă floare, Ca să vie-ndată, fiica lui să-i dea. Nimeni nu răspunde; nimeni nu venea. Un bătrân acolo la vederi apare. Merge spre domniță, zice cu-ntristare — ,,Iată-această floare — ce viteaz frumos Dete pentru tine și ...
Vasile Alecsandri - Moldova în 1857
... meu piept! Voi zice ție: Mamă-ntristată! Prinde la suflet învietor, Căci tu scăpa-vei de munci odată Și-i avea parte de viitor! Las să te prade hoții în taină, Să urle lupii în urma ta. Lasă-i să rupă mândra ta haină... Haină mai mândră tu vei purta! În zadar răii vor în orbire Cereasca lege a-mpotrivi. Cerul voiește a ... ferice, Vei fi unită cu a ta sor. Căci tot se află în Românie Inimi aprinse de-un sacru dor, Ce vor românul ca să re-nvie Mare, puternic, ca dorul lor! E scrisă-n ceruri sfânta Unire! E scrisă-n inimi cu foc ceresc! O! Românie! l-a ta mărire Lucrează brațul ... Voi, care țării plătiți cu ură Când ea vă cheamă dragii săi fii, Uitând Dreptate, Lege, Natură, Uitând că înșivă aveți copii, Blestemul țării tunând să cadă Pe capul vostru nelegiuit! Blestem și ură!... Lumea să vadă Cât rău în lume ați făptuit! Fie-vă viața neagră, amară! Copii să n-aveți de sărutat! Să n-aveți nume, să n-aveți țară, Aici să
Alexei Mateevici - Noaptea nașterii
... veacuri de vreme strălucind au trecut Într-a Lui luminoasă mărie. S-au născut El din focul cerescului dar, Din smerirea Curatei Fecioare, Ca, Puternic, să-i puie robiei hotar, Să sfârșească amara plânsoare... Rătăcind pe-al păcatului drum lunecos, Nu i-au prins omenirea de veste, Numai cei de la turme-au venit la Hristos, Văzând rostul minunii aceste. Și venind, pe Hristos Cel născut ... cea grea conteni-va. Răsărind cu Hristos din mormântul adânc, Luminând întunericul gropii, Sfânta dragoste-acum pe aceia ce plâng Liniștește și mângâie robii. Și să știi că de-atunci a-nvrăjbirii venin Nu mai are aceea putere: Cât de-adânc fie-amarul de care ești plin. El ascunde scânteia-nvierii. Cât de greu te-apasă, cu mâna de ... să știi că veni-va doritul tău ceas Și în piept ți-a muri suferința, Și în sufletul tău, din amar și necaz, Ca ... Povestirea cea sfântă în inima ta Viu răsunet îndată găsi-va, Și durerea în sufletul tău va-nceta, Și plânsoarea cea grea conteni-va. Și să ...
Vasile Alecsandri - Zburătorul (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Zburătorul (Alecsandri) Zburătorul de Vasile Alecsandri Dragă, dragă surioară, Nu știi cântecul ce spune Că prin frunzi când se strecoară Raza zilei ce apune, Zburătorul se aruncă La copila care vine Să culeagă fragi în luncă, Purtând flori la sân ca tine? Fragii el din poală-i fură Cu-a sa mână nevăzută, Și pe frunte și pe gură El o mușcă ș-o ... Salba el râzând i-o strică Cu-o plăcută dezmierdare Și de fieșce mărgică Lasă-o dulce sărutare. Pe sân, dragă, ești mușcată! Salba, poți ca să-i duci dorul. Spune,-n lunca-ntunecată Nu-ntâlniși pe Zburătorul? Astfel vesel pe-o cărare Glumeau gingașele fete. Iar în luncă stau la zare Doi voinici cu negre plete Și, cântând în ...
Friedrich Schiller - Resignațiune
... inima-arzătoare, Plângeam în hohot, însă am dat-o și pe ea.  Această-obligațiune la morți e îndreptată  Râzând lumea zicea  Căci, nu vezi, mincinoasa de tÄ›rani cumpărată Umbre ți-a dat în loc de ferice-adevărată, La terminu-ăstui cambiu tu n-ei mai ... pustie a conștiinței omenești. Icoană mincinoasă de ființi viețuitoare  Mumia timpului  De balsamul speranței ținute în răcoarea A groapei locuință; nu aceștÄ›a oare Îi zici tu nemurire-n febrea delirului? Și pe speranți, pe cari le dezminte putrezirea, Bunuri sigure-ai dat. De ... vei fi recompensat? Văzui că zboară timpul spre țărmurile tale; Natura înflorind. Că rămânea în urmă-i cadavru demn de jale, Că nici un mort nu iese din umbra groapei sale Și totuși credeam tare divinul jurământ. Orice plăcere-n lume ți-am junghiat-o ție  Acum m-arunc la ... omului găsire: Speranța-i una, pe alta Plăcerea o numim. Și cine-ați frânt în lume numai una din ele, Cealaltă n-o aveți. Cine nu poate crede, să guste. E-o părere Eternă
... inima-arzătoare, Plângeam în hohot, însă am dat-o și pe ea.  Această-obligațiune la morți e îndreptată  Râzând lumea zicea  Căci, nu vezi, mincinoasa de tÄ›rani cumpărată Umbre ți-a dat în loc de ferice-adevărată, La terminu-ăstui cambiu tu n-ei mai ... pustie a conștiinței omenești. Icoană mincinoasă de ființi viețuitoare  Mumia timpului  De balsamul speranței ținute în răcoarea A groapei locuință; nu aceștÄ›a oare Îi zici tu nemurire-n febrea delirului? Și pe speranți, pe cari le dezminte putrezirea, Bunuri sigure-ai dat. De ... vei fi recompensat? Văzui că zboară timpul spre țărmurile tale; Natura înflorind. Că rămânea în urmă-i cadavru demn de jale, Că nici un mort nu iese din umbra groapei sale Și totuși credeam tare divinul jurământ. Orice plăcere-n lume ți-am junghiat-o ție  Acum m-arunc la ... omului găsire: Speranța-i una, pe alta Plăcerea o numim. Și cine-ați frânt în lume numai una din ele, Cealaltă n-o aveți. Cine nu poate crede, să guste. E-o părere Eternă
Mihai Eminescu - Resignațiune (din Schiller)
... inima-arzătoare, Plângeam în hohot, însă am dat-o și pe ea.  Această-obligațiune la morți e îndreptată  Râzând lumea zicea  Căci, nu vezi, mincinoasa de tÄ›rani cumpărată Umbre ți-a dat în loc de ferice-adevărată, La terminu-ăstui cambiu tu n-ei mai ... pustie a conștiinței omenești. Icoană mincinoasă de ființi viețuitoare  Mumia timpului  De balsamul speranței ținute în răcoarea A groapei locuință; nu aceștÄ›a oare Îi zici tu nemurire-n febrea delirului? Și pe speranți, pe cari le dezminte putrezirea, Bunuri sigure-ai dat. De ... vei fi recompensat? Văzui că zboară timpul spre țărmurile tale; Natura înflorind. Că rămânea în urmă-i cadavru demn de jale, Că nici un mort nu iese din umbra groapei sale Și totuși credeam tare divinul jurământ. Orice plăcere-n lume ți-am junghiat-o ție  Acum m-arunc la ... omului găsire: Speranța-i una, pe alta Plăcerea o numim. Și cine-ați frânt în lume numai una din ele, Cealaltă n-o aveți. Cine nu poate crede, să guste. E-o părere Eternă
...  Vedeai rotundul braț pân-subsuori. Părea c-așteaptă de a fi cuprinsă, De-a-și simți inima bătând cu dor, Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă, Ca graiul ei să tremure ușor, Să văd privirea veselă și plânsă, Să aud glasu-ntunecat de-amor Și la ureche dulce să-i repet Cântul, ce-n gândul meu se mișcă-ncet. O, îmi șoptește numa-n dulci cuvinte Neînțelese, pline de-nțeles, O, îmi surâzi cu ... fierbinte, Tu, înger blând cu ochii plini d-eres, Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte C-un înger ești ce fu din cer trimes, Ca să mângâi junia mea bogată Cu-a ta zâmbire dulce și curată. S-apropia, în aer suspendată, Și brațul ei grumazu-mi cuprindea, Priveam ... a înăsprit, s-a adâncit  s-a stins. Îmi plac a nopții turburate oare, Îmi place de dureri să fiu învins; O, de-aș orbi, de-aș amuți odată, Că-n lume nu văd lumea căutată! Eu nu
Titu Maiorescu - Poeți și critici
... de la sine lovitura de moarte a dicționarului Laurian-Massim și a rătăcirilor "filologice" de la Târnave. Și așa mai departe. Nu e vorbă, aprețierile critice izolate nu vor lipsi și nu vor trebui să lipsească niciodată dintr-o mișcare intelectuală, și noi înșine am citat mai sus articolele d-lor Onciul și Bogdan ca un semn binevenit al timpului de îndreptare. Dar aceste sunt lucrări de amănunte. Sinteza generală în atac, izbirea unui întreg curent periculos o credem acum ... de a fi flexibil la impresiile poeților; esența poetului este de a fi inflexibil în propria sa impresie. De aceea criticul trebuie să fie mai ales nepărtinitor; artistul nu poate fi decât părtinitor. Nu este dar chemat d. Barbu Șt. Delavrancea, nu este chemat d. Vlahuță, a cărui prismă este poate înrudită cu a lui Eminescu (și am dori să nu-i fie prea înrudită, ci să-și păstreze individualitatea dacă o are), nu sunt ei chemați să judece pentru public lucrarea poetică a d-lui Alecsandri în genul ei propriu. Această sarcină ...