Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE OM
Rezultatele 1581 - 1590 din aproximativ 1734 pentru DE OM.
... Panait Cerna - Sonet (Cerna) Sonet de Panait Cerna De cum mă simt sub ochii tăi, măreții, Și patimi, și dureri adorm deodată; Ca cel dintîi surîs al dimineții, Așa îmi simt ființa de curată..., Și-aud ca-n vis, ca-n leagănul vieții O muzică ce umple lumea toată: E cîntecul ce-l auzeau odată Pitagora seninul și ...
... Alecu Donici - Lupul nazâr Lupul nazâr de Alecu Donici Oricât de bune rânduiele, Cum vor intra pe mîini de oameni necinstiți Și numai de al lor folos povățuiți, Se fac îndată rele. Spre pildă trebuie să știți Că lupul s-au cerut la leu nazâr pe oi. Se vede ... că la el, precum și pe la noi, Tot trebui mijlociri, Căci el întâi au pus pe vulpe meșteriță, Rege către leiță. Dar, pentru că de lupi sunt rele auziri, Prealuminatul leu ferind nemulțumiri, A poruncit la sfat Să facă tuturor chemare De o obștească adunare, La care mic și mare să fie întrebat: Ce știu de lup și ce purtări el are. Așadar, fiarele pe rând s-au adunat Și întru o unire glas bun de lup au dat. Pe urmă au ieșit porunca cea leiască: Pe lup, nazâr deplin, la stâne să-l pornească. Dar oile ce-au arătat? La ...
... Alecu Donici - Umbra şi omul Umbra și omul de Alecu Donici Un om nu prea cu minte Să-și prindă umbra vrea, Dar când pornea nainte, Și ea mergând sporea. Iar ea fugea mai tare Și ori cu ce o alunga, Tot umbra nu se da. Când ... el îndărăt se-ntoarse, Atuncea ea din urmă cât cole îl luase. Așa-i acea nălucă, nătângă și fatală Ce pururea ne-nșală, Sub nume de noroc, Și după care unii necontenit s-alungă Dar nu pot să-l ajungă; Iar alții, stând pe loc, De
Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu
... Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu La bustul lui Eminescu de Cincinat Pavelescu (Din parcul Dumbrăveni) Pădure! Ningi câteva frunze Pe fruntea-i de aramă rece. Tu, ce rămâi nepieritoare Ca geniul, când totul trece! Zi vântului să-i cânte doine De dragoste sau haiducești, Poetului ce-a fost mândria Gândirii noastre românești! Și glasul lui să fie dulce... Măcar în lumea neființei, Să-și ... Și stelele din golul serii Picând în jurul lui scântei, Să-i pară că iubirea moartă Îl mângâie cu ochii ei! Iar când în serile de toamnă Va răsări dintre poteci Bălaia inimii lui doamnă Cu mâini subțiri și brațe reci, În ora tainică și gravă Când ceața scutură vestmântu-i ... Pe când o trestie, un nufăr, Un tei aminte-aducător Înțelegând, poate, ce sufăr Poeții mari în viața lor... Privindu-i chipul între frunze, Vrăjit de-al bronzului vestmânt, Și întrebând mirați ce cată Sub lună morții din mormânt... Atunci în nopțile albastre, Când lumea uită și petrece... Luceafărul o să ...
Veronica Micle - Și cum s-a stins...
... Veronica Micle - Şi cum s-a stins... Și cum s-a stins... de Veronica Micle Și cum s-a stins fără de veste Amorul cel nemărginit De-ți pare că e o poveste Ce alții ți-ar fi povestit. Și cum mereu în cale lungă Trec norii peste mări și țări, Astfel ... dragostea de ieri. Și vecinic altă e simțirea În sân de oameni muritori, Schimbată e întreagă firea Din ceas în ceas până ce mori. Iată de ce gândind la tine Nu plâng c-amorul tău s-a stins, Căci astăzi, știu atât de bine Că dorul care te-a cuprins, Se va sfârși, fără de
... care mă sărută pe frunte, îmi vorbi puțin după obiceiul lui, dar vedeam eu cum se lupta să învingă o lacrimă ce i se strecura de sub gene. Iar după ce ieșii de la dânsul, baba Ilinca care se ținea grapă de mine, mă duse în camera cu merinde, unde ședeau grămădite pe polițe, cutii cu rahat, șiraguri de smochine, cozonaci, păstrămuri, sticle cu vutci și vișnapuri, și câte și mai câte, de care duceam dorul la școală. — Na, gustă de ici, cuconașule, gustă de dincolo!... că la școală știu că vei fi mâncând pe sponci... Ce-i drept, gândeam eu în mine, mușcând când din cozonac, când din pastramă ... grijască penele în culcușul lor de apă. Când, deodată, năprasnic se ridică din fundurile noroioase ale apei un strigăt aspru, lung, asurzitor, țesut cu mii de note care de care mai ascuțite, mai înțepătoare, de vuietul cărora tresări balta din fund și pănă-n față. Erau broaștele, care, deșteptate de somn, sărbătoreau în cor revărsatul zilei. Cât de hâde erau ele, cât de discordantă era cântarea lor, totuș această strigare de ...
Ștefan Octavian Iosif - Departe
... Ştefan Octavian Iosif - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ! Dar pe om îl poartă tot dorinți deșarte... Aripe ... N-au putut să stîngă jalea ei adîncă ! Tremurînd întins-a brațele și plîns-a Să rămîn acolo liniștit, cu dînsa. De vedeam atuncea toate-așa de clar, N-ar fi plîns, sărmana, poate, în zadar ! A speranței noastre stea strălucitoare Ne arată basme fermecate-n zare; Numai cînd zărim ... ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea singur de cînd o străbat Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara mea frumoasă: Ce să-i spună mamei de-or ajunge-acasă? "Spuneți-i, prieteni — drumul de
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe
... S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ! Dar pe om îl poartă tot dorinți deșarte... Aripe ... N-au putut să stîngă jalea ei adîncă ! Tremurînd întins-a brațele și plîns-a Să rămîn acolo liniștit, cu dînsa. De vedeam atuncea toate-așa de clar, N-ar fi plîns, sărmana, poate, în zadar ! A speranței noastre stea strălucitoare Ne arată basme fermecate-n zare; Numai cînd zărim ... ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea singur de cînd o străbat Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara mea frumoasă: Ce să-i spună mamei de-or ajunge-acasă? "Spuneți-i, prieteni — drumul de
Ștefan Octavian Iosif - Apa morților
... Ştefan Octavian Iosif - Apa morţilor Apa morților de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cunoști pe călătorul străin ce rătăcește Lăsat de-ai săi pieirii, pe căi necunoscute ?... Părăgini fără țermuri se-ntind pustii și mute, Și-adîncurile zării se tot îndepărtează, Plutind ca niște ape în ... Ca să-și potoale setea ce-i mistuia [1] plămînii. Zadarnic stăruiră în preajma [2] lui bătrînii : N-a vrut să țină samă de vorba-le-nțeleaptă Că nu-i decît părere, și moarte-n zări l-așteaptă... Tîrziu își vede-acuma nebuna rătăcire : Puterea nu-l mai iartă ... nepăsătoare, Jucînd voios dasupra drumețului ce moare... Cunoști pe călătorul străin ce rătăcește ! Dorind să cucerească mirajul tău, Apollo, Cîți visători nu fură ademeniți departe De blestemata apă a morților, și-acolo Ca el căzură pradă iluziei deșarte !... ↑ În Poezii (1908), eroare de tipar : mîntuia în loc de mistuia . ↑ Ibid. , prejma în loc de
Alecu Donici - Antereul lui Arvinte
... Alecu Donici - Antereul lui Arvinte Antereul lui Arvinte de Alecu Donici Arvinte coatele au ros la antereu, Dar n-au stat mult să socotească; Ci singur el, mereu Se puse să-l cârpească. Iar ... cârpit Din mâneci au tăiat ca o a patra parte Și antereul l-au gătit Cu mânecile prea scurtate, Încât oricare le vedea, De dâns râdea. Văzând aceasta el, au zis în gândul său: "Lăsați, că doar nu sunt așa de nătărău, Vreun lucru mare nu-i Să-mi tai eu poalele de pe la antereu Și mânecile să le pui Mai lungi decât era". Au zis și au făcut. Dar lumea se mira Că antereul lui era ...
... Duiliu Zamfirescu - Corsarul Corsarul de Duiliu Zamfirescu Într-un castel, pe malul mării, Pe-a cărui turnuri crenelate Furtunile le-a îndrăgit, Trăiește singur, dat uitării ... Sub chiparosul din grădină Se urcă iedera pe-o cruce La capătul unui mormânt; Prin ramuri aerul suspină Și parcă din adânc aduce Un glas de funduri de pământ. Corsarul, care niciodată De nimenea nu se rugase, Nu se plânsese nimănui, Corsarul avusese-o fată, Și-acum plângea, se-ngenunchiase La amintirea fetei lui. Un ropot lung de ... spumegătoare Ce le-aducea valul cu el. Mugea oceanul de durere, Își ridica în ceruri valul Și se frângea căzând pe vânt; Bătrânul hoț, făr’ de putere, Vedea cum apa rupe malul Cu iedera de pe mormânt. Atunci sări drept în picioare Și, vrând să lupte cu furtuna, Corsarul s-aruncă înot; Dar firea cea nepăsătoare Învălui tot într-una ...