Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN EA
Rezultatele 1571 - 1580 din aproximativ 2045 pentru DIN EA.
Grigore Alexandrescu - Mierla și bufnița
... mierla cea cuminte: „Ai vorbit de minune! Dar ia spune-mi, vecină, Daca măcar cercare tu nu faci vreodată Să scoți cel puțin capu din
Alexandru Vlahuță - În zile grele
... orbii, în volbura urgiei. Citeam, și-mi păreau basme, cum se lăsau pe țară Întunecate oarde, ca norii de lăcuste. Vuia-n văzduh năvala puhoaielor din puste, Cum răpăie pământul sub ploile de vară. Citeam de lanuri arse, de sate pustiite, Femei, cu prunci în brațe, prin codri rătăcind, Câte-un ... în robie, subt bici, feciori și fete, Și carele-ncărcate cu bogăția țării, Și-n urmă, cât bat ochii, în limpezișul zării, Grămezi de scrum din toată strânsura pe-ndelete... Citeam și-mi păreau basme. Și iată că destinul Vru să trăiesc aievea acele zile grele; Și văd cum calcă lifta ... drum nou, printre ruine. Fii binecuvântată, fecundă suferință, Tu ce ne ești trimeasă de veșnica dreptate Să curăți neamul nostru de vechile păcate, Să faci din el o-ntreagă și singură ființă! M-ai învățat, durere, ce e să ai o țară. Și-n inima-mi rănită adânc ți-ai scris ...
Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol)
... cred că a cunoscut vreodată disprețul liniștit. Era omul indignării cronice, ca Gustave Flaubert. Lăcomia de studiu, desigur, era patima lui dintâi și din urmă. Sugestibil și inflamabil, ca orice violent candid, putea fi pradă ușoară în mâna celor ce n-au decât patimi de piață. Însă la urma ... la extrem; natură oratorică, poate și poetică, îndreptată cine știe de ce în carieră de erudit. Pesimistul veșnic iritat, mizantropul acesta suspicios, hapsân și arțăgos din patimă pentru adevăr, era un om de un rar farmec; vorbăreț, entuziast, ușor la râs, deși aducându-și pare că totdeauna aminte că omul trebuie ... Pe mulți i-a necăjit, sau i-a ofensat rău, fără bună dreptate. Dar în cuget cinstit a ieșit din gura ori condeiul său oricare vorbă, cât de rea să fi fost. Iar om mai curat de lingușire decât acesta nu am cunoscut. În clasele ...
Mihail Kogălniceanu - Un vis al lui Petru Rareș
... în 14 ianuarie 1527, Adunarea obștească se strânsese pentru numirea unui nou domn. Alegătorii erau în mare neînțelegere, pe cine să puie cap țării, căci din familia lui Ștefan cel Mare nu rămăsese nici un urmaș știut, tragerea lui Petru Rareș nefiind încă cunoscută de nimene. Ambițiile private al boierilor celor ... dincolo de Bârlad și cel de dincoace, era de aur cu dumbrăvi cu tot și că tot sălta, juca și se închina lui. Deșteptându-se din somn, a doua zi dimineața, el a spus visul ce a avut argaților de la care; unul din aceștia, vrând să i-l tălmăcească, i-a zis: — Bun vis ai visat, jupâne, că, cum om sosi la Iași și la ...
George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece
... modernă. Putea oare acest poet să aibă imitatori de talent?... Ca să fie viabilă, poezia coșbuciană de după Coșbuc trebuia să purceadă măcar în parte din complexul acelorași condițiuni multiple și excepționale, cu neputință de regăsit de două ori în același veac. Și nu e nevoie să străbatem șirul de cauze ... ce melancolicul și timidul dezrădăcinat care a fost Iosif nu putea să aibă nu numai seninătatea sufletului mândru, sprințar și înalt al țăranului din Năsăud, dar nici cultura lui clasică și gustul lui pentru clasicism. Vioiciunea artistică și temperamentală a lui Coșbuc, neastâmpărul sănătos, copilă resc, strălucitor ... satelit în orbita luminoasă a maestrului. Iosif n-a fost un poet de talia celor mari, dar a fost din aceeași familie. Între el și oricare dintre liricii de elită nu a fost deosebire ca între opaiț și lună, ci între stea și ... volume cu un sentiment curios de înstrăinare și melancolie. Fără să se fi „învechitâ€� propriu-zis, poezia lui Iosif pare departe în timp. De ea, ca și de tot ce-a fost atunci, ne-a despărțit războiul, cât un veac de întuneric. N-am găsit în ...
Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)
... rare excepții, în toate bucățile de deosebite genuri, mai ales în cele clasice, harpa nu are în tot timpul nici o pauză, absolut nici una: ea sună mereu, fără o clipă de întrerupere. E un instrument mai mult decât important, este indispensabil. Pentru aceea, harfonistele sunt atât de rare și așa ... jos decât quartetul, intrări mancate, pauze sonore, cadențe răsturnate, părțile obligato — absente... Și se știe, cu toate acestea, cât de superioară e calitatea instrumentelor din orchestra noastră: ele n-au niciodată nevoie să fie acordate. Ce era?... Ce lipsea?... Lipsea harpa. Harpa e sufletul orchestrei! O avem acuma, să ne ... țarul Rusiei; gloriosul monarh cântă pe el în momentele-i pierdute și cu oarecare virtuozitate. Al doilea (cel dubios) se află la “Universal Panopticumâ€� din Prater la Viena, care-n vacanță face turnèleîn Orient; acolo el cântă acompaniat de o harmoniflĂ»te. Al treilea se află în “ ... știe că ciocanul este pentru toba mare ce [e] arcușul pentru vioară. În fine, al patrulea se află la noi, în București: da, toba mare din capitala regatului român este un adevărat Stradivarius. Ceea ce e ciudat e că nu se știe hotărât cine este adevăratul proprietar al nobilului instrument: Teatrul ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
... mânie; Iar cel ce domnește popoli pe pământ, Își lumină calea numai de cuvânt. Un domn se mărește prin înțelepciune. Patimile-n sânu-i vin din slăbiciune! Orice domn se află patimii robit, L-al măririi templu nu va fi primit. Voi lua-n vedere toate câte-mi scrie; Pân-atunci ... ne lipsește și ne vor supune... Să batem tiranii prin înțelepciune! Să le dam ce cere, dar p-al lor cuvânt C-or ieși îndată din acest pământ... Mai târziu, cu timpul, oști mai mari vom strânge Și-al lor jug cu fală și folos vom frânge!" Astfel le vorbește domnul ... se-ngân ușor, Ana-doamna vine în mijlocul lor. Ochii săi se lasă peste adunare, Străbătuți de dalbă, nobilă-nfocare. Păru-i spice d-aur din togă scăpând, Sânu-i alb ca crinul îi sărută blând. Generoasa doamnă astfel le vorbește — ,,Știți că totd-auna, cela ce domnește Are mari ... Să spălăm noi hula ce ne-apasă foarte, Printr-o generoasă și frumoasă moarte! Să lovim străinii, prin strâmtori adânci!... Să-mbătăm de sânge vulturii din stânci!" Astfel zice doamna. Căpitanii vor Și toți jur să moară pentru țara lor. VII Oștile maghiare țara părăsesc. Dar ieșind, pe cale pradă și ...
Alexandru Vlahuță - Dorul craiului Zaraf
... urăsc. Pînă ce n-oi calici-o, Ș-oi avea să-i iau ceva, Hula ei voi suferi-o, Ca un scai voi sta pe ea. Dar atunci cu mulțămire Voi lăsa-o binișor, M-am născut zaraf din fire, Și zaraf voiesc să mor. Mult timp însă, o, durere ! Ca un rege-am să prînzesc, O, cartofi, străbună bere, Tot cu voi am ...
Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2)
... vreo domniță-ntr-un castel, Balconu-mpodobit cu azalee Și scara de mătase către el? Ți-aduci aminte-acele sfinte zile Când dibuiam întâiul ritm din vers?... Tu te-ai oprit la colțul unei file... Dar eu de-atunci, vai, câtă cale-am mers! Ci de trăiai și tu, era mai ... cu toții-n cimitir intrară, Nici chiar mormântul nu-ți era săpat, Și s-au trudit groparii până-n seară Ca să-ți aștearnă cel din urmă pat... Văd o țărancă — e bătrâna-ți mamă — Cu fruntea rezemată de sicriu, Nemaiputând decât abia să geamă De mult ce-a ... greu, Întocmai ca posomorâta viață Pe care-ai dus-o tu, și-o duc azi eu... Te-am plâns atunci... nu te mai plâng acuma. Din
Vasile Alecsandri - Ceasul rău
... de știre Pustnicului sfânt Să ardă tămâie Ca să nu rămâie Tătar pe pământ. Oastea-nvingătoare A stins de la soare Aprigul dușman: Ea se-ntoarce-n munte Având chiar în frunte Vechiu-i căpitan. Iar sărmana fată În zadar, vai! cată Pe iubitul său! El în foc căzuse ...
Ștefan Octavian Iosif - Departe
... Ştefan Octavian Iosif - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n ... sărmana, poate, în zadar ! A speranței noastre stea strălucitoare Ne arată basme fermecate-n zare; Numai cînd zărim pustiul dinainte, Ne trezim plîngînd din basmul ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea ...