Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru A(-SI) TRECE
Rezultatele 1571 - 1580 din aproximativ 1718 pentru A(-SI) TRECE.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
Cincinat Pavelescu - Două epigrame Două epigrame de Cincinat Pavelescu Se zvonise prin Brăila că va sosi în curând noul judecător de pace. Șeful meu, Victor A., fusese mutat la București. Pierdeam în el și un spirit de o înaltă distincțiune, și un camarad de elită. Așa că, în așteptarea noului judecător, nerăbdarea mea se amesteca cu o nuanță de melancolie. În camera de consiliu mare, rece și goală, rezolvam hârtiile curente. Lemnele umede nu voiau să ardă. Era o toamnă ploioasă și tristă. Avocații intrau și ieșeau, care cu afaceri, care cu amabilități profesionale, toți interesându-se de sosirea noului-numit. Pe când mă pregăteam să intru eu în ședință, aprodul, un băiat slăbuț și palid, dar cu o voce de bas, mă anunță că un prieten voiește să-mi vorbească. - Să intre! Ca să-mi dau aer de magistrat ocupat, și pe care vizitele matinale nu-l prea încântă, țineam ochii pe hârtie. Un glas mai puțin simpatic, dar necunoscut, izbucnește: - Hei, ce faci, Cincinat? Ridic ochii spre noul-venit. Nu-l cunoșteam. Îi răspund totuși văzându-l așa familiar, fiindcă se și așezase la celălalt birou și începuse să răsfoiască niște dosare: - Mulțumesc, amice, dar ...
Constantin Negruzzi - Chelestina
Constantin Negruzzi - Chelestina Chelestina de Constantin Negruzzi Chelestina, la 17 ani, era frumsăța ce întăi a Grenadii. Săracă de părinți, și clironoamă unei mari averi, ea trăie supt epitropie unui bătrân al ei moș, aprig și scump, acest moș să numie Alonț. El să îndeletnicĂ© toată ziua a-ș număra galbenii și toată noaptea a goni serenadile cari cânta supt fereștile Chelestinii. Scoposul lui Alonțu era ca să mărite pe această bogată clironoamă după don Enric, fiiul său, cari învăța de ani la Academie de la Salamanca și începusă acum a tălmăci pe Cornilius Nepos. Mai toți cavalerii Grenadii iubĂ© pe Chelestina: ei nu o putĂ© vidĂ© decât la bisărică și totdeauna bisărica la cari ea merge era plină de tinerii cei mai frumoși și mai vrednici de iubit. Dintre dânșii să deosăbe don Pedro; căpitan de cavalerii, fiind la vârsta de 20 de ani, nu bogat dar de bun neam, frumos, blând, cu duh și pre iubitori, el trage asupra sa ochii tuturor daniilor Grenadii, în vremi ci el nu să uita decât la Chelestina. Aceasta, cari pricepusă, începusă îarâș a căuta la don Pedro. Ei au pitrecut ...
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
Dimitrie Anghel - Moartea babacului Moartea babacului de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 945, 5 aug. 1911, p. 2. Sever e aspectul morții. Crepul de doliu face pată, mărginește lumina și întunecă. Noapte și zi, întuneric și lumină, neîmbinate lucruri, eternă vrăjmășie. Și cu toate aceste, funerara urzeală de umbră, neagra îmbrăcăminte ce intră în casă o dată cu moartea nu poate învinge de multe ori ridiculul vieții care lasă urme, nu poate alunga ironia ce se așază la căpătîiul postumului, nu e în stare să biruiască zîmbetul de veselie ce-l resimți in fața anumitor aspecte ale naturei, căci natura, în felul ei, nu e nici tristă, nici veselă, ci așa cum o vede (sic) ochii noștri în anumite momente. Cu aceste gînduri părăseam o casă unde apusese o viață, sătulă de a sălășlui o sută de ani în aceeași închisoare de lut. A muri nu e a rămînea cu ochii mari deschiși în infinit, așteptînd mîna pioasă ce-ți va închide pleoapele reci peste înmărmuritele globuri. Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă moartă în care nu se mai ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiţi Povestea celor necăjiți de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 7, 21 nov. 1910, p. 97—101 A fost odată un biet om necăjit ca vai de capul lui. Și nu era prost creștinul, dar o piază rea i se punea de-a curmeziș, așa că tot ce făcea îi ieșea pe dos. Muncea din răsputeri omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte. Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine. De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei. În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în ...
... cum doarme cărbunele abia licăritor în cenușă, fără ca nimeni să bănuiască în el un incendiu. O întîmplare îl poate stinge, un pas greoi poate trece peste el ca să-l facă una cu pămîntul, dar vînturile patimilor rătăcesc și ele, aleargă de ici-colo, pătrund slobod pretutindeni și mica scînteie ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
Elena Liliana Popescu - Imn Existenţei Imn Existenței de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Dacă s-ar putea vreodată să auzi neauzitul, să privești în nevăzut și să afli neștiutul, ar urma iar începutul? I Ne-am întâlnit Odată, pe când întreaga Fire se concentrase-n Punctul atotcuprinzător – Atunci noi eram Unul, cuprinși în neclintire și nerostit Cuvântul de viață dătător, Fiindcă însuși Gândul din care să purceadă poruncă nu primise să poată fi gândit, Atunci când Ochiul nostru nu trebuia să vadă, când Lumea nu țâșnise în Spațiul neivit. Pe vremea-aceea Spațiul se contopea cu Timpul în liniștea adâncă din nemanifestat, Iertarea nu venise, de vreme ce Olimpul nu se născuse încă, neexistând Păcat. Impulsul de iubire nu hotărâse Clipa, o alta să-i urmeze, să-nsemne Început. Deplina armonie își măsura risipa, știind să guverneze tărâmul nenăscut. II Necunoscând tristețea și nici discernământul, sclav în eternitate, un univers închis lipsit de întuneric, cu Cerul și Pământul formând îngemănate un tainic Paradis, Pe când nu se trezise, în germene, mișcarea visând în așteptare la viața neștiută și prima zi din lume nu zămislise Zarea ca Soarelui cărare să-i fie așternută, Atunci, aflat el însuși ...
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
Elena Liliana Popescu - Imn Libertăţii Imn Libertății de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Luptătorule, în bătălia decisivă care te așteaptă , ai un singur adversar: tu însuți. Pentru a învinge ai un singur aliat: Tu însuți. I Doamne, nu-mi lua povara încă, al frământării minții chin. Mă zbat înlănțuit de stâncă, silit să-ndur un crunt destin Sunt osândit în veșnicie plătind păcatul făptuit – Secret păzit cu strășnicie, când lumii l-am destăinuit Credeam că sunt învingătorul ursit să schimb fixate legi și pentru om ocrotitorul Eu, Prometeu, zeu peste regi. Și cum pe vremuri neofitul voind să-și dovedească arta a încercat, nefericitul, pecetluindu-și astfel soarta, La fel, eu, încercându-mi forța nebănuind deloc urmarea încrezător adus-am torța aprinsă, săvârșind eroarea Și-am semănat nenorocirea în lumea fără de credință ce-a transformat descoperirea într-o amară biruință. II De multe veacuri, carne vie e pieptul meu însângerat, sortit în preajma lui să fie doar vulturul înfometat... Pe-a suferinței strună vântul, prietenu-mi nedespărțit, îmi însoțește jalnic cântul, un geamăt surd, înăbușit. Din când în când un glas șoptește marcând o trecere în timp ...
Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri
Elisabeta de Wied - Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri () n. 21 iulie 1821 , Bacău d. 22 august 1890 , Mircești Poet, autor, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, academician român, creator al teatrului românesc și a literaturii dramatice în România Biografie în limba română Citate în limba română Multimedia la Commons Cuprins 1 Poezii 1.1 Doine 1.2 Lăcrimioare 1.3 Suvenire 1.4 Mărgăritărele 1.5 Pasteluri 1.6 Varia 1.7 Legende 1.8 Ostașii noștri 1.9 Din periodice 1.10 Postume 2 Teatru 2.1 Canțonete comice 2.2 Scenete 2.3 Operete 2.4 Vodeviluri 2.5 Comedii 2.6 Drame 3 Poezii populare ale românilor (1866) 3.1 Cântece bătrânești 3.2 Doine 3.3 Hore 4 Proză 4.1 Biografii 4.2 Călătorii și studii 4.3 Din periodice, broșuri etc. 4.4 Manifeste și amintiri politice 4.5 Din postume 5 Legături externe Poezii Toamna țesătoare Răzbunarea lui Statu-Palmă Noaptea albă Zilele Babii Hora Ardealului Frații Jderi Căpitanul Romano Românca de la Grivița O noapte la țară Vântul Încununarea steagului Doine Doina Baba Cloanța Sora și hoțul Crai-nou Maghiara Altarul mănăstirii Putna Andrii-Popa Groza Ursiții Strigoiul Ceasul rău Strunga ...
Emil Gârleanu - Părtaşul Părtașul de Emil Gârleanu Soldatul Pintilie Gheorghe era învinuit că furase în sâmbăta Paștilor câțiva saci cu orz și că apoi îi vânduse. Santinela ce încuviințase aceasta era adusă înaintea consiliului, ca părtașă la furt. Vinovatul mărturisise hoția. El o îndeplinise, pe când de santinelă la orzărie era Neculai Oană, recrut din anul acela, un biet om, luat în oaste pe nevăzutele, și pe care, de șase luni de zile de când venise, nu-l scoase nimenea din ceea ce știa el de acasă. De nepriceperea lui se feriseră toți comandanții de companie, ca de foc, și-l lăsaseră la boi. În săptămâna Patimilor soldații fură învoiți pe acasă. De sărbători e greu să pui mâna pe un om mai acătării, rămân ciurucurile. S-a zbătut bietul aghiotant, în dreapta, în stânga, până a dat, în grajd, cu ochii de Neculai Oană, care vorbea cu boii lui, dezmierdându-i pe grumaz. Valeu! Oană neică, zise aghiotantul, Maica Domnului mi te scoase în cale. Vino-ncoa, zmeule, să te înarmez ca pe sfântul Gheorghe. L-a înșfăcat de guler, l-a dus de l-a încins, ...
... acestei istorii. 30. Senzația de clasă nu-i o stare de suflet absolută. Rezultă dintr-un raport. (Admirabilă tautologie!) Un militar de un grad inferior trece în fiecare zi printr-un sistem ecosez de senzații: aci sclav, aci rege asirian. 31. Explicațiile nu modifică niciodată realitățile. 32. Inteligența este un avocat ...