Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru A(-SI) TRECE
Rezultatele 1561 - 1570 din aproximativ 1718 pentru A(-SI) TRECE.
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu Pe un volum de Eminescu de George Topîrceanu (Însemnări inedite și alte digresii cu privire la „arta nouăâ€� indigenă) S-a zic că, din punct de vedere artistic, opera poetică a lui Eminescu e imperfectă. Acei care cred astfel confundă perfecțiunea tehnică cu perfecțiunea artistică. Orice om inteligent, care a ținut o prozodie în mână, poate face versuri perfecte. Semnatarul acestor rânduri nu e poet. Totuși: Aseară, fix la ora 9, Trecând așa pe strada Nouă Sau poate Amzei — nu importă! M-am pomenit cu o escortă De oameni beți ca niște bestii Vorbind — pe lângă alte chestii — Că monoplanul n-are cârmă, Dar totuși dacă tragi de-o sârmă Virează scurt — și prin urmare Aici e lucru foarte mare! Toate rimele sunt bogate sau rare și vă desfid să găsiți o singură greșeală de ritm sau de măsură. Nu oricare om inteligent, însă, poate face versuri artistice (și cu atât mai puțin poezie ). Așadar, încă o dată, una e perfecțiunea tehnică și alta e perfecțiunea artistică. Ele se condiționează poate reciproc, dar nu se pot confunda. Eminescu a ...
Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult
... dă arțar, hor dă paltin, hor dă pluta, plin cu hapa nenceputa, dă soare nevăzuta, nici hierbinte nici rece, când o bei dă dor îți trece, încropita, potrivita, numa buna dă luat, cu sapun de împrumut, și un cheptene des, și unul mijlociu, și unul rar dă corn dă caprioară dă ...
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii Noaptea învierii de Ion Luca Caragiale Notiță explicativă Dacă literatura este, în adevăr, o artă, atunci se întâmplă cu dânsa, în deosebire de toate celelalte arte, un lucru foarte ciudat. Să vedem. Toate artele cer de la om o strădanie mai mult sau mai puțin îndelungată. Muzica, pictura, sculptura, arhitectura, teatrul, până și călăria, trebuiesc învățate încet-încet, ani întregi. Cu cât le învață omul și le pătrunde, cu atât descoperă că-i mai rămâne încă mult de știut; așa s-a zis cu drept cuvânt că viața este prea scurtă și arta prea lungă. Toate - afară de literatură. Literatura este o artă care nu trebuie învățată; cine știe cum din litere se fac silabe și din acestea cuvinte, este destul de preparat pentru a face literatură. Deosebirea acestei nobile arte de celelalte se poate compara cu privilegiul de odinioară al claselor aristocratice; când intra copilul nobil în armată, intra dintr-o dată cu un grad înalt; nu-i trebuia, pentru ca să ajungă polcovnic, nici vechime, nici practică, numele lui era de ajuns pentru înaintare. Așa e și-n literatura; ai învățat alfabetul, poți fi literat. Aminteri, nici nu ...
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale) Poveste de Ion Luca Caragiale IMITAȚIE A fost odată un împărat ș-o împărăteasă, care aveau trei feciori: ăl mai mare să fi avut șapte anișori, ăl mijlociu vreo șase și Prâslea vreo patru. Și erau frumoși și cuminți de-ți era mai mare dragul să-i vezi. Odată, împăratul pleacă la vânat după fiare cu o sumedenie de curteni; și merg ei cât merg călări pân păduri, pân munți, și numa într-o livede răcoroasă, când se opresc să mai răsufle caii de atâta urcuș, aud niște miorlăituri, să fi zis că e vreun cotoi sălbatic, ori cine știe ce lighioană. Au început să sforăie caii și să-și ciulească urechile înspre partea de unde venea zgomotul. Împăratul zice: "Ce să fie?" că nu se vedea nici o mișcare în iarba înaltă a pajiștii și miorlăiturile îi dedeau zor înainte. Un curtean tânăr, mai îndrăzneț, zice: "Nu dați drumul câinilor!", sare jos de pe cal și, pâș-pâș pân iarbă, merge binișor cu arcul gata cătră locul bănuit. Aproape de tot, se oprește și-ntinde arcul. Altă miorlăitură... Trage, săgeata vâjâie și se pierde în desișul ierbii care se ...
Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte
Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte Nou chip de a face curte de Mihail Kogălniceanu O siecle! Ă©tait-ce donc la l'oeuvre Que ton bras s'Ă©tait imposĂ©?... Ta hache entame et secoue Le monument des vieilles moeurs EDOUARD TURQUETY Nou? Da ce-i astăzi nou sub soare? Nu sunt toate trecute? Nu sunt toate vechi? Nu-i cinstea veche, încât n-o mai găsești pe pământ? Nu-i patriotismul vechi, încât de-abia îi mai afli numele în gura procleților? Nu sunt, în sfârșit, vechi, paragine de vechi, toate virtuțile și toate vițiurile, pân' și moda? Ș-apoi mai ai încă pretenție să ne arăți ceva nou, și încă ce? Un nou chip de a face curte! Asta este, zău, o mare obrăznicie din partea-ți, când știi că, în veacul ist de aur, noi am învechit toate chipurile de a face și de a răsface curte. Ei bine! cu toate aceste, chipul meu este nou, pentru că este nevinovat; și că, pentru oamenii civilizați ca dumneavoastră, numai nevinovăția a mai rămas încă un lucru nou, nevăzut, neauzit. Câteodată ți se ...
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan Roman Năzdrăvan de Nicolae Filimon A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar povesti; cînd să potcovea purecele cu nouă sute nouăzeci și nouă oca de fier, și tot da cu spatele de cer; linguriță scurtă pe gura cui n-ascultă. A fost odată trei frați olteni, dintre care unul era năzdrăvan [1] . Într-o zi își ascuțiră coasele și plecară pe o cîmpie. După ce merseră și iar merseră, dederă peste o livede de fîn mare. Ei se opriră în loc și o priviră; dar fratele cel mai mare zise: — Știți voi una, mă? — Știm, daca ne vei spune, răspunseră ceilalți doi frați. — Ai, mă, să ne-ncercăm coasele pîn ăst fîn verde. — Bine zici tu, mă, răspunse cel d-al doilea frate, și îndată începură amîndoi să cosească la fîn; dar n-apucară să sfîrșească vorba bine și zăriră pe zmeul Stan Ghindă barbaiop, călare p-o jumătate de iepure șchiop. Atunci lor, de frică, le căzură coasele din mînă, dar Roman Năzdrăvan le zise: — Nu vă temeți, măre, lăsați pă mine, că-i viu eu de hac. Zmeul ...
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif) Lenore de Gottfried August BĂ¼rger Traducere de Ștefan Octavian Iosif Baladă de BĂ¼rger Din somn Lenore-n zori de zi Tresare tulburată: — O, Wilhelm, m-ai uitat? Ești mort? Veni-vei tu odată? Iubitul ei lupta sub steag În văile boeme Și nu-i scrisese nici un șir De-atât amar de vreme. Țarina și viteazul crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți, Durerea o înfrânse Țipând se tăvăli pe jos, Și plânse, plânse, plânse... Bătrâna o găsește-n drum, O scutură, o cheamă — Ah! mamă, Wilhelm este mort! E mort de bună seamă! Să piară lumea! piară tot! Ar fi cu ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I La slujba țării așezat Și proslăvit e Damaschin; Din toți slujbașii-n halifat El, cel mai mare, e creștin; Și cârmuirea din oraș El cu haliful o-mpărțește, Și-al stăpânirii lui părtaș În toate cele-l sfătuiește... Grădinile-i nemărginite 'I-mbracă curtea în verdeață Și veșnic verzi și înflorite Slobod mirosuri de dulceață; Lucesc într-a luminii raze Safirii mulți de pe pereți Și-n valuri roșii-sângeroase Rubinii stâlpilor măreți; De-a soarelui fierbinte-arsură Găsești odihnă ș-alinare Sub a mătasei țesătură, În umbra ei răcoritoare. Și pretutindeni, zi și noapte, Printre-a verdeții line șoapte Și printre flori, ce îți zâmbesc, Izvoare argintii țâșnesc... Dar fuge liniștea departe De Ioan căzut pe gânduri, Și pieptul lui ca-n foc îi arde... A nopții liniștite vânturi Îl duc încet pe altă cale: Ar vrea să fie în pustie, Să cânte Domnului cu jale, Uitând de-a curții bogăție, Sau într-un codru ...
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I La slujba țării așezat Și proslăvit e Damaschin; Din toți slujbașii-n halifat El, cel mai mare, e creștin; Și cârmuirea din oraș El cu haliful o-mpărțește, Și-al stăpânirii lui părtaș În toate cele-l sfătuiește... Grădinile-i nemărginite 'I-mbracă curtea în verdeață Și veșnic verzi și înflorite Slobod mirosuri de dulceață; Lucesc într-a luminii raze Safirii mulți de pe pereți Și-n valuri roșii-sângeroase Rubinii stâlpilor măreți; De-a soarelui fierbinte-arsură Găsești odihnă ș-alinare Sub a mătasei țesătură, În umbra ei răcoritoare. Și pretutindeni, zi și noapte, Printre-a verdeții line șoapte Și printre flori, ce îți zâmbesc, Izvoare argintii țâșnesc... Dar fuge liniștea departe De Ioan căzut pe gânduri, Și pieptul lui ca-n foc îi arde... A nopții liniștite vânturi Îl duc încet pe altă cale: Ar vrea să fie în pustie, Să cânte Domnului cu jale, Uitând de-a curții bogăție, Sau într-un codru singuratic ...
Alexei Mateevici - Sfântul Vasile - Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni
Alexei Mateevici - Sfântul Vasile - Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni Sfântul Vasile - Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni de Alexei Mateevici De la Crăciun nu-i departe pân' la Anul Nou — vreo câteva zile. Toate zilele acestea satul vuiește de veselia oamenilor, de jocuri, de cântece. Și copiii, și flăcăii, și bărbații, și femeile — toți se veselesc, căci pentru veselie îs lăsate de la Dumnezeu aceste sărbători, pentru ca să mai uiți acele amare griji ale vieții, care te cuprind iarăși îndată ce-i păși din sărbători în zilele de lucru. Dar iată că s-a apropiat și Sfântul Vasile — Anul Nou — altă sărbătoare tot așa de mare ca și Crăciunul. Și iarăși se încep acele rânduieli, fără care nu se petrece nici o sărbătoare dintre cele mai mari la moldovenii noștri. Rânduielile Anului Nou arată cum înțelege moldoveanul însemnătatea zilei aceste și ce a pus el în temelia acestei sărbători. Anul Nou, mai înainte de toate, este sărbătoarea plugarului moldovean. Înțelegerea asta se vede în toate obiceiurile care se petrec acuma. Fiindcă plugăritul a fost întotdeauna și este și astăzi cea mai de căpetenie și chiar singura ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...