Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTIUT
Rezultatele 1561 - 1570 din aproximativ 1963 pentru ȘTIUT.
Ioan Cantacuzino - Cîntec grădinăresc
Ioan Cantacuzino - Cîntec grădinăresc Cîntec grădinăresc de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție Frumosule trandafire, Țineți fețișoara în fire Fii dragule tot rumeor, Vestitor Bică[ i ] dă mult dor. Nu mi-ți plînge tulpiniță Că ți-l dau din rămuriță. Floricea așa frumoasă Trebuie a fi și norocoasă. Bucură-te, crai dă flori Că o să vezi az doi ochișori, Care omoară și care învie Ah, iubite, așa îmi fac mie. Nu mai dori grădinița, Că o să-i podobești cosița Unde în părul cel drăgălaș Și-au făcut amorul lăcaș. Iar dă t-o pune pă pieptul ei Știu negreșit că nu mai pei. Toți or rămni să te vază Și tu poți dori altă loază. Ține un ghimpe la-ndemînă Ca să-nghi[ m ]pi s[ t ]reină mînă, Care o vrea să te răpească Și cu tine să
Ioan Cantacuzino - Răsuflare Răsuflare de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție Ver ce neam ce-n lume vie Are îndemn la stihurghie, Și sălbatec încă cîntă, Firea însă lui cuvîntă. Iar noroade pricepute Au fățat cu multe cute. Chibzuirea lor ce-naltă, Dînd poezii drum de saltă Piste munți pîntre flori, Piste ape pîntre nori Au întrupat nentrupări Au iconit nevediri. Firea și cu meșteșugire Ei au făcut- o clătire. Limba noastră prea puțină, Nu-i a nimănui proastă vină Căci însoață rău cuvîntul În pîrlejul ce dă gîndul. Mai cu vreme, cine știe, Prisosire poate să vie. Că scriitorii împodobesc Limba, patria-și slăvesc. Fie aceasta acuș, cercare, Mustră altor spre-
Ioan I. Ciorănescu - Ades mi-aduc aminte
Ioan I. Ciorănescu - Ades mi-aduc aminte Ades mi-aduc aminte de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție Ades mi-aduc aminte, iubito, că stăteam În cețele gălbui de toamnă, în odaie Să despletesc reci chipuri pe aburitul geam Din linii frânte, fine ca firele de paie. Acuma, când trecutul l-aud ca un refren Și-n gânduri mi se-nfige ca-ntr-un oștean o schije, Figura ta, iubito, o văd ca pe-un desen Ce-l însemnai odată copil, cu sârg și grije. Cum aș privi în lumea de-afară liniștit Prin chipu-ți cu reflexe de solzi ușori de mică ! Dar geamul iar se face în minte-mi aburit Și nu mai văd nimica, și nu mai știu
... în fața mea apare, Pot să-ți îndur mânia cât de grea, Fiindcă bucuria cea mai mare E bucuria că te pot vedea. De-aș ști că-n frământarea ce-l doboară Înfrântul suflet merge spre prăpăd, Cât timp nădejdea lui n-are să moară Rămân cu bucuria că te văd ...
Ioan Slavici - Semitismul (1902)
Ioan Slavici - Semitismul (1902) Semitismul de Ioan Slavici Ioan Slavici, "Semitismul," Apărarea Națională, III (1902), nr. 111 (15 Decembrie), p. 1. Iacov, așa știm cu toțiÄ de când eram copiÄ, a plecat cu tĂ³tă casa luÄ din Canaan și s’a așezat în Egipet, unde Iosif, cel maÄ iubit dintre fecioriÄ luÄ, era atotputernic la curtea Hicsoșilor. UrmașiÄ luÄ aÅ rÄ•mas apoÄ în Egipet timp de maÄ multe secole și s’aÅ sporit aicÄ, în cât, pe timpul lui Moise eraÅ 40,000 de familiÄ. Leagănul poporului evreiesc nu e dar în Canaan, de unde a plecat o familie, ci în Egipet, de unde Moise a ieșit cu 40,000 de familiÄ. Iară Iosephus, contimporanul ImpÄ•ratuluÄ Vespasian, evreu și el și apărător al connaționalilor sÄ•Ä alungațÄ din Canaan, ne spune în “Antiquitatum judaicarum libri XX,â€� că străbuniÄ sÄ•Ä nu aÅ plecat, cu aÅ fost alungațÄ din Egipet. Deși patria lor adevărată era Egipetul, deși sute de anÄ de’a rÄ™ndul trăiseră împreună cu ceÄ-lalți EgiptenÄ, în mijlocul cărora le-a mers bine, căcÄ alt-fel nu s’ar ...
Ion Creangă - Povestea unui om leneș
Ion Creangă - Povestea unui om leneş Povestea unui om leneș de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 7, 1 oct. 1878 Cică era odată într-un sat un om grozav de leneș; de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. Și satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. Și așa, se aleg vreo doi oameni din sat și se duc la casa leneșului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitor, și hai cu dânsul la locul de spânzurătoare! Așa era pe vremea aceea. Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi țărani, zicând: — Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, și-l duceți la vro doftoroaie undeva, să se caute. — Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre țărani; să ierte cinstită față dumnevoastră, dar aista e ...
Ion Heliade Rădulescu - Corbul și vulpea (Heliade)
Ion Heliade Rădulescu - Corbul şi vulpea (Heliade) Corbul și vulpea de Ion Heliade Rădulescu Corbul sta pe loc tot corb (Precum orbul e tot orb Și ciocoiul e tot ciocoi Cât sa-l cânți cu usturoi), Nicidecum nu mai albise, Nici acvilă devenise Precum vulpea-i promisese Pe când cașul îi ștersese. Ca un corb, dar, mai aflase, De pe unde tot umblase, Un codroi de cașcaval; Și cu dânsu-n cioc se duse P-un copac și mi se puse Ca un bun industrial. Vulpea, tot ca jupâneasă Ce cam rar o dă p-acasă, Iar ieșise la primblare; Și bunul miros ce are D-ici, de colo o-ndreptă Sub copac, și-n sus cătă: "Jupân corb?... o! plecăciune!... O, Doamne! ce frumusețe! Ce pasăre! ce minune! Ce splendoare! ce mândrețe! Dar unde-i gurița lui? Cui s-o ceri și cui să spui? De l-aș auzi o dată N-aș da-o pe lumea toată." Cerbul toate le-auzea, Se făcea că nu simțea: Își căta de cina sa, Cașcavalul își mânca. "Doamne corb! o rugăciune! Excelență!... plecăciune!... Altețea domniei-tale Trece peste-un deal ș-o vale, Încât vestea ți s-a ...
Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare
Ion Heliade Rădulescu - Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare de Ion Heliade Rădulescu O dihanie de cioară, Ce-i dăduse naiba-n gând?! Să ia fulgi de alte păsări, Să iasă la zbor cântând. Iat-o împopoțonată Și mereu se gâtuiește, Ulubeasna-mpestrițată Rățoit bănănăiește. Ce nume să-și dea acuma? Că e lucru-nsemnător! De la nume-atârnă toate Și trecut, și viitor. Dar cioara, de! e tot cioară, Și astfel se socotea: Nu-și mai vedea de loc ciocul Și trupul nu-și mai simțea. Se gândi cum s-o brodească Și să-și cate vrun nășic: Dar nașul i-o da vrun nume Ce n-o plăti mai nimic. Haide! singură se face În biserica de caș Ș-alde popă, ș-alde naș, Ca să fie bine pace: Fără sfadă, fără price, Rămâne zis ce-și va zice. Se numi privighetoare , Păsăruică cântăreață, Unde cântă pe răcoare, Știi, colea, de dimineață. Și zbura de bucurie Biata cioară când gândea Că cioroii or s-o ție De poet și păsărea. Iese-acuma îngâmfată Și la lume se arată Și ne-ncepe a cânta. ...
Ion Heliade Rădulescu - Depărtarea
Ion Heliade Rădulescu - Depărtarea Depărtarea de Paolo Antonio Rolli Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1838 Singurică și umbroasă, Dumbrăvioără,-n tine viu Trista-mi inimă noptoasă În repaos să mi-o țiu. Orice-obiect ce altui place Eu îl văz posomorât; Am pierdut dulcea mea pace Și eu însumi m-am urât. Nina mea, frumosu-mi focul, E aci! Dorul mi-a spus. Vai! o caut în tot locul Și știu singur că s-a dus! Câte ori, frunze iubite, Umbra voastr-o coperi! Curs de ceasuri fericite Cât de repede fugi! Spuneți, spuneți, drage unde, Voi vedea-o eu sau nu? Vai! dar eco îmi răspunde Și îmi par' că zice: nu! Simt o dulce murmurare, Un suspin poate va fi; Poate-a zâne-mi e oftare Ce îmi zice: va veni. Vai! e râul ce se frânge Printre stânci lăcrimător, Și nu murmură, ci plânge, Că-i e milă d-al meu
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul Elegie I. Trecutul de Ion Heliade Rădulescu Aură scumpă ce pieptu-mi poartă, Nume prea dulce ce glăsuiesc. Și buza-mi, limba-mi se-nsuflețesc, A vieții mele senina soartă! Soție bună, îngerul meu, Tovarăș vecinic, ce-o sfântă lege Prin vecinici noduri vru să ne lege, Din doi să facă un singur eu; Chip ce ca fulger ce-n nor trăiește Ș-alt nor d-atinge, atunci pe loc Repede șarpe lucește-un foc, Aprinde, arde tot ce-ntâlnește; Astfel, îndată ce s-a ivit, Lucește-n minte-mi, mă-nflăcărează, Prin vine-mi repede circulează Focul ce m-arde, și-s fericit. Cerească, limpede fericire Ce raiul naște, dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire Este nectarul de îndulcire Relelor toate ce mă-ntâlnesc. Te iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece. P-ale ei aripi trecem și noi; Pe nesimțite, ah, tinerețea Zice: Adio !... și bătrânețea Ne-arată drumul plin de nevoi. ...
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac Fata lui Chiriac de Ion Heliade Rădulescu Aveam o rudă, și acea rudă avea un vecin, pe care îl chema Chiriac. Acel Chiriac avea o fată tânără și cam frumușică, ca toate fetele tinere ce nu sunt urâte. Ruda mea iară avea soție, ca toți oamenii însurați, și soția lui avea un văr. Vărul acesta era neînsurat, era un flăcău unguresc care se prefăcea înamorat și atunci când nu era, ca să-și dea un aer de om simțitor și plin de pasiune. Când însă îi și cădea cineva tronc la inimă, atunci era numai foc și inimă albastră. Într-o zi văzu pe fata lui Chiriac; flăcăul își răsuci mustața și se uită șoimește la dânsa; îi căzu, cum ziserăm, tronc la inimă; biata fată însă n-a știut nimic până în ziua de astăzi. Flăcăul nostru acum nu era ziuliță să nu vorbească tot de fata lui Chiriac: orice vorbă se deschidea, el mâna conversația pe departe cu dibăcie, și de ici, de colo aducea vorba tot de fata lui Chiriac. Începea laudele și disputele de biata fetișoară. Fetele frumoase adeseori sunt criminale în ochii femeilor de ce să ...