Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru L����I
Rezultatele 1541 - 1550 din aproximativ 2105 pentru L����I.
Dimitrie Bolintineanu - Codrul Cosminului
... Dimitrie Bolintineanu - Codrul Cosminului Codrul Cosminului de Dimitrie Bolintineanu I Vânturile negre, într-a lor turbare, Nu bat fața mării fără încetare; Iar tu, dragă țară, pace nu mai ai! Nu se șterse ... a geme numai și-a vărsa suspine E lăsat la inimi nobile, sublime! Plângerea purcede din suflet robit Unei vieți trândave ce l-a umilit! Cel brav nu s-abate când cel rău îl frânge, Ci cu arma-n mână se îmbată-n sânge." Astfel strigă ... și se nimicesc. Și-unde se revarsă pe văile-adânci, Alți munți se formează din copaci și stânci. Muntele rămâne negru dezvelit; Râul schimbă cursu-i, geme năbușit; Caii, cavalerii, cetele făloase, Armele iau forme crude și hidoase, Râuri largi de sânge din pământ țâșnesc, Codri-n fum și-n umbră ...
Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte
... este ultimul sfârșit, după care nu va fi nici o întâlnire. 7. În lupta vieții nu toți pleacă de la același punct și nu li-i dat tuturora de a avea aceleași mijloace de luptă. 8. Lipsa de idealism e fatal să ducă la concepția că viața nu mai ... a acestei naturi. În cazul acesta, o idee care nu corespunde deprinderilor și sentimentelor noastre nu este băgată în seamă ori, dacă ne solicită atenția, i se găsesc defecte, chiar când nu le are, și este respinsă. Iar argumentarea în favoarea acestei idei e socotită, cu bunăcredință, drept un sofism. 13 ... atunci prea mare între forțele noastre și cele care ne înconjoară. 19. Când omul nu se mai poate iluziona, când nu mai urmărește nimic, când i-i frică de acțiune, pentru că nu poate reacționa, atunci realitatea nu-l mai interesează. Atunci vine incuriozitatea (oboseala nervoasă, neurastenia, a fost definită și ca o rarefiere a stărilor sufletești). Incuriozitatea este vestitul ... viața în tipare. Iată pentru ce copilul este atât de încântător. 22. Este un secret, este ceva ascuns parcă în dosul aparențelor, pe care nu- ...
Constantin D. Aricescu - Un privighetor în colivie
... D. Aricescu - Un privighetor în colivie Un privighetor în colivie de Constantin D. Aricescu Publicată în volumul Flori de la Tușnad , București, 1872 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I "— O bard al armoniei Cu cîntec îngeresc, Simbol al poeziei, Misionar ceresc, II Cum poți în colivie Să cînți tu tot mereu? N-ai ... exala. VI D-atunci a mea durere Prin cînturi o alin, Cînd cînt, tu simți plăcere; Iar eu gem și suspin. VII Gîndesc l-a mea soție, Și la copiii mei, La cuib, și la cîmpie Știi tu ceva de ei?" VIII "— Decît miere și lapte ... Mai bine-n libertate Să viețuiești cum poți. IX O ! Cîntă, cîntă, frate, Cînd simți vreun dor greu: Prin cîntec omu-și scoate Din sînu-i
Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat
... mondială. Parisul consacrează și dă aureola aleșilor care au stăruit pentru un ideal și nu și-au întors o clipă ochii de la steaua care i-a călăuzit spre dînsul. Unul din acești fericiți a fost și Jean MorĂ©as. Și cine ar fi crezut aceasta, că ... statură, lat în umeri, subțire la mijloc, cum își sprijină mîinile în șolduri și privește cu ochiul sfidător prin geamul rotund al monoclului ce nu-l părăsea niciodată și pe care pe vremea aceea, cînd prințul de Sagan era arbitrul eleganțelor Parisului, îl purta atîrnat cu o lată panglică neagră, care ... el poate gîndi ori-și-unde, Muza, pentru un poet adevărat, fiind pretutindeni ca și Dumnezeu pentru un credincios. Ora aperitivului venea, ceasul verde, cum i se zice pe acolo, ceasul acela, cînd aerul miroasă a absint și cînd birourile și atelierele de pretutindeni își deschid porțile, dînd drumul ... pline de larma automobiliștilor și parfumate de benzină sunt demne pentru el să adăpostească sanctuarul muzelor. Pretutindeni și necurmat, icoanele culese în dragul lui Paris l-au urmărit. Pentru el Parisul a fost o obsesiune, o desăvîrșită luare în stăpînire. Pînzele albe ale unei corăbii văzute în treacăt pe
Vasile Alecsandri - Unor critici
... să aflați în mine a voastre însușiri? Poetul care cântă natura-n înflorire, Simțirea omenească, a Patriei mărire, Chiar slab să-i fie glasul, e demn de-a fi hulit Când altul vine-n urmă-i cu glas mai nimerit? Și oare se cuvine, și oare-i cu dreptate De a schimba în crime a sale mici păcate?... O! critici buni de fașă, poeți în șapte luni, Vulturul ... păsărică își are ciripirea, Ce-n treacăt pe-astă lume încântă auzirea, Nălțând un imn la ceruri prin alte imnuri mii Ș-adăugând o notă l-a lumii armonii. Am scris eu multe versuri și poate chiar prea multe, Dar n-am cerut la nime cu drag să le ... cântă mai dulce decât mine? Cu-atât mai bine țării, și lui cu-atât mai bine. Apuce înainte ș-ajungă cât de sus. La răsăritu-i falnic se-nchină-al meu apus. Iar voi, care asupră-mi săgeți tocite trageți, Cântați, dacă se poate, fiți buni și nu mai rageți! Mircești ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie
... vis sau cugetare, Și tot ce este-n inimi ca patimi ori simțiri, Pe când, pe rând, veniră cu dulci însuflețiri S-alunece pe harpă-i, încet, ca o suflare Ce-mprăștie prin aer parfum de trandafiri; Musset a cugetat-o, dar el n-a scris-o ... tale născuși neatârnat, Și Muza ta duioasă poet te-a consacrat, Dar ea totdeodată nu zise: ,,Mergi, poete, Să fii numai ca martor l-a zilelor banchete Și-o viață dureroasă în lume să târăști"... Iar când voia să fie de lauri coronată, În taină să se ... rai! Puteai lângă Rachela, cu inimă deșartă, Dar nobilă prin suflet și nobilă prin artă, Să uiți a ta durere și vocea să-i asculți, Și mult mai sus de secol, râzând de calomnie, Să te ridici deodată pe brațe de adulți, Vărsând în a ta urmă ... Iar fata să-și deșire cu mâna ei roz-albă Monedele de aur cuprinse într-o salbă, Și dându-le lui Rolla, acelui desfrânat, Să-i zică: ,,Ia-le, du-te, și joacă-le, căci poate, Norocul să se schimbe precum se schimbă toate!" Dar Rolla să-și golească paharu-nveninat ...
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
... și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină. Una dintr-acele raze strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean ... dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ostășească, Ce se părea că și lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de ... nu mă uita, Nici, puică, te mărita, Ci să aștepți să viu eu, Ci să fiu mirele tău; Și să strângi bine inelul Ce ți l-am dat la pornit, Căci eu port la piept cercelul Ce-atunci mi l-ai dăruit, Atuncea când umblam odată Cu oițele prin munți, Atuncea când întâiași dată Te-am făcut să mă săruți... Măriucă, mă sfârșesc, De dorul ... cu inimicii, întocmai ca niște lei, Și blânzi cu compatrioții, întocmai ca niște mieiâ€�. Străjerul se-nfioară de cuvintele aceste, Se umplu de bărbăție, inima ...
... Tu nor, să-ntuneci; vânte, tu să-mprăștii! Un brad se face țăndări, cel mai nalt: Și prins de vârf, au smuls pe celălalt Purtându-l roată-n largul chip al prăștii. Pe sus se-ntinde-amestecul nespus, Și Duh în Duh prin aer se frământă, Iar grindina-n văzduh cumplit ... ei de-oțel, căzând de sus, Pe codrul larg ce-n urlete se-ndoaie, Și sare iar la loc apoi mugind. Deodată stă. Și iată-l, răpăind Potop din cer turnatul râu de ploaie. Se rupe cerul, cade-acum! S-a rupt. Sporite neguri hrană dau pieririi, De-a ... i sus și dedesubt. Acum nici Dumnezeu nimic nu poate. Degeaba-ntind ei mâinile și cer În negrul iad, și unul până-n cer, Vârteju-i ...
Gheorghe Asachi - Sălbaticul și călătoriul
... scape, Un nemernic călători, Răzbătut de a ploaiei ape, Au intrat în groapa lor. Sălbaticu-n sărăcie, Fiind plin de omenie, Deși nu l-au așteptat, La ospăț l-au îndemnat. Oaspele, înflămânzit, Să aștepte n-au voit De două ori ca să-l învite, Dar dintăi din a sa gură Peste degete-amorțite Boare suflă de căldură; Apoi în aceea zamă, Fiind caldă, suflă iară. Sălbaticul ...
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
... liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă ... Nici acvila să-noate în aer p-a sa cale, Nici cum s-adune-albina din flori nectarul său. Arama răsunândă din locuința-i sfântă, Cu mistica sa limbă azi plânge, mâine cântă, Când nașterea, când moartea, când nunta celebrând Și eu fui ca arama prin flăcări lămurită, Bătură ... deja le-a și luat. Nu vă jucați cu omul, când îi vorbiți de moarte! Cu-asemenea speranțe de viitor, de soarte, Ce-i mai vorbiți de glorii, d-un sunet svolător? Ce ! darea unui suflet! aceasta este glorie? O, voi, care promiteți toți timpii la memorie, Aveți d ... scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în zi proscris; Și timpul p-a lui valuri înalță și coboară Această căzătură ...
Ion Heliade Rădulescu - Poetul murind
... liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă ... Nici acvila să-noate în aer p-a sa cale, Nici cum s-adune-albina din flori nectarul său. Arama răsunândă din locuința-i sfântă, Cu mistica sa limbă azi plânge, mâine cântă, Când nașterea, când moartea, când nunta celebrând Și eu fui ca arama prin flăcări lămurită, Bătură ... deja le-a și luat. Nu vă jucați cu omul, când îi vorbiți de moarte! Cu-asemenea speranțe de viitor, de soarte, Ce-i mai vorbiți de glorii, d-un sunet svolător? Ce ! darea unui suflet! aceasta este glorie? O, voi, care promiteți toți timpii la memorie, Aveți d ... scoarță-aridă, Ce buzele umane o tot resug în van. În stearpa sa speranță d-o glorie ce pasă, În cursul vieții sale în urmă-i omul lasă Un nume ce tot scade, din zi în zi proscris; Și timpul p-a lui valuri înalță și coboară Această căzătură ...