Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTIUT
Rezultatele 1541 - 1550 din aproximativ 1963 pentru ȘTIUT.
Grigore Alexandrescu - Vulpoiul predicător
Grigore Alexandrescu - Vulpoiul predicător Vulpoiul predicător de Grigore Alexandrescu Un vulpoi coprins de boală, La putere foarte prost, Însă învățat în școală, Logica știind de rost, Făcu plan ca să vorbească Și să predice-n pustii; Se silea să dovedească, C-un stil dulce, vorbe mii, Că cu o simplicitate Și cu traiul cel cinstit, Cu năravuri lăudate, E oricine fericit; C-astă lume desfrînată Totdauna ne-amăgește, Fără a ne da vrodată Cîte ne făgăduiește. Dar la buna-i predicare Nimini nu da ascultare. Cîțiva șoarici, cerbi de munte Veneau rar să o asculte; Însă ei în depărtare, Neavînd nicidecum stare Fără cinste sau favor, Nu putea da-ncredințare, Slavă astui orator. Așa el schimbă vorbirea, Defăimă năpăstuirea, Pe urși, tigri, lei, pardoși, Arătînd a lor turbare Și a sîngelui vărsare, Și că sînt nesățioși. Atunci cerbi, ciutele toate Ascultau întru mirare, Și în lacrimi cufundate Plecau de la adunare. Vulpea-și făcu mare nume; Un leu foarte cu credință, Domn p-acea parte de lume, Să o vază-avu dorință: Deci și ea cu bucurie La palat grăbi să vie, Unde ajungînd vorbește; Tonul ei înmărmurește P-ai pădurilor tirani: Cu ...
Heinrich Heine - În vis... În vis... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 În vis văzui un om gătit, mic de statură, Mergea cu pași de-o schioapă pe labe răschirate; Purta o haină nouă și albituri curate, Ci răsărea-n lumină mojica lui făptură. În fond era nemernic, meschin, — o stîrpitură, Pe dinafară, însă — cu multă demnitate; Răzbunător și țanțoș, trîntea cuvinte late, Cu ifos fără margini vorbind despre bravură. "Știi cine este? Vino și-l vezi !" zîmbind îmi spune Cu viclenie Zeul stînd înaintea mea, Și magica-i oglindă sub ochii mei o pune. Văd un altar și-n față-i stetea piticul famen, Cu draga mea alături; rostiră ambii: "Da !" Și mii de draci strigară rîzînd cu hohot: "
Heinrich Heine - Aș pune cruce sărăciei
... De-aș fi un pictor meșter de icoane, Să zugrăvesc tablouri după toane, Împodobind biserici și castele. Potop de daruri, aur și coroane, De-aș ști clavir, vioară ca, prin ele, Să desfătez boierii-n cafenele Ori să culeg aplauze-n saloane. Nu-mi va zâmbi norocul niciodată: Pe lume tu ...
Heinrich Heine - Amurg (Heine)
Heinrich Heine - Amurg (Heine) Amurg de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Pe prundul spălăcit al mării Stam solitar și dus pe gînduri. Mărețul soare scăpăta azvîrlind Pe apă vîlvătăi de pară, Și albele talazuri De flux îmbrîncite Năvăleau mai aproape și tot mai aproape, Spumegînd în ropot mereu... Un ropot bizar; un șopot și-un plînset, Un hohot și-un murmur, un freamăt și-un geamăt, Pe-alocuri o muzică dulce de leagăn Tresărind pe furiș dintre valuri — Părea c-ascult epopei dispărute, Străbune povești năzdrăvane pe care, Copil, pe de rost le știam pe vremuri Din rostul altor copii din vecini, Pe cînd ne strîngeam, în amurguri de vară, Pe scara de piatră, Și toți ascultam tiptil și cuminte, Cu ochii mari și cu inima mică; Iar gingașele fete, Pe după-nflorite glastre, Steteau peste drum, la ferestre, Rozalbe figuri zîmbitoare, Bătute de
Heinrich Heine - Cavalerul Olaf
Heinrich Heine - Cavalerul Olaf Cavalerul Olaf de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Epoca , 5 martie 1898 I Doi bărbați de-un ceas așteaptă La biserică, în poartă; Rege-i unul, gîde-i altul, Haine roșii ambii poartă. — După cum aud eu, slujba Cununiei e sfîrșită. Regele s-a-ntors spre gîde: — Stai cu barda pregătită ! Orgă, clopote... Norodul Dă năval din catedrală: Lung alai; în mijloc mirii Strălucind ies la iveală. Firavă, nespus de tristă, Fiica regelui privește; Vesel și semeț e Olaf: Gura-i rumenă zîmbește. Cînd spre-ntunecatul rege Gura-i rumenă-și îndreaptă: — Ziuă bună, tată-socru ! Moartea astăzi, știu, m-așteaptă. Rege, pîn’ la miez de noapte Mai amînă-mi ceasul morții; Vreau să-mi văd banchetul nunții, Danțul la lumina torții. Lasă-mi viața pîn’ ce cupa Cea din urmă voi goli-o. Lasă-mi viața, lasă-mi viața Pîn’ la danțul de adio ! Regele s-a-ntors spre gîde: — Viața-i fie-ngăduită Pînă azi, la miezul nopții — Stai cu barda pregătită ! II Stă Olaf la praznicul său nupțial, E ultima cupă, e ceasul fatal, Femeia lui stă ...
Heinrich Heine - Din basme vechi...
... Și doine dragi, cum niciodată Tu n-ai mai auzit, socot, Te leagănă și te desfată, Pîn' ce te farmecă de tot. Ah, dac-ai ști-ncotro anume? Acolo cum ai vrea să pleci ! Să uiți durerile din lume, Și-acolo să rămîi pe veci !... Ah, mîndra asta-mpărăție Mi-apare ...
... am zor de nevastă, n-am zor de copii, Un dor mai frumos m-a cuprins; Cerșească pe drumuri ori facă ce-or ști: Cezarul, cezarul meu, prins! Curând, o, prietene, mort voi zăcea: Ascultă-mi un singur cuvânt! Cadavrul cu tine în Franța mi-l ia, Mă-ngroapă ...
Heinrich Heine - Loreley Loreley de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Eu nu știu ce poate să fie Că-mi sună mereu în urechi Cu veșnica-i melancolie Un basmu din zilele vechi. Se-ntunecă fără de veste, Lin apele Rinului curg, Și cresc ale munților creste Măreț strălucind în amurg. Pe stâncă un chip de femeie S-arată din negură blând, Brățara-i de aur scânteie, Ea-și piaptănă părul cântând. Ea-și piaptănă părul și cântă Un cântec de vrajă al ei; Te farmecă și te-nspăimântă Cântarea frumoasei femei! Pescarul, nebun, se repede Cu luntrea lui mică și, dus, Nici valuri, nici stâncă nu vede, El caută numai în sus. Vâltoarea-l izbește de coasta Stâncoasă, și moare-necat: Loreley a făcut-o aceasta Cu viersul ei
Heinrich Heine - N-am împotriva ta nimica...
Heinrich Heine - N-am împotriva ta nimica... N-am împotriva ta nimica... de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901 N-am împotriva ta nimica, chiar de-aș înnebuni de jale. Pe veci pierduto ! n-am nimica, nimic n-am împotriva ta : Oricît de mîndră-n strălucire ta de diamante-ai arăta, Nu vei putea s-arunci o rază în noaptea inimioarei taie... Știam de mult. În vis, odată, văzui viața ta ursită, Văzui și noaptea-ntunecată ce inima ți-a fost robit-o, Văzui și vipera ce mușcă ascunsă-n inimă-ți, iubito, Și-am înțeles, pe veci pierduto, cît ești de mult nefericită ! Și dacă ești nefericită, nimic n-am împotriva ta ; Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiți !... Pîn' ce tot zbuciumul acestor nebune inimi va-nceta, Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiți ! Ci văd eu zîmbetul ironic pîndind prilej ca să zbucnească. Văd ochii tăi mărind cu ciudă fulgerătoarele lumine. Și văd pornirea de orgoliu ce face sînul tău să crească — Și totuși ești nefericită, nefericită, ca și mine ! În preajma gurei tale totuși durerea tremură-n neștire, ...
... port sus a mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te ...
Horaţiu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică  Nu c-altădată, fără de grai  o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge  Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor cu aspru ...