Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTIUT
Rezultatele 1531 - 1540 din aproximativ 1963 pentru ȘTIUT.
Grigore Alexandrescu - Prieteșugul și amorul
... nchină, Și amorul cu mâhnire Te privește și suspină. Dă-le, dă-le ascultare; Pentru tine adunate, Poezii și proză Sub colore de mirare, Vor ști lumea să-ți arate. Până n-ajungi timpul rece, Bucură-te de natură: Apoi când vremea va trece Peste-a inimii căldură, Când ...
Grigore Alexandrescu - Privighetoarea în colivie
Grigore Alexandrescu - Privighetoarea în colivie Privighetoarea în colivie de Grigore Alexandrescu O cântăreață privighetoare, De mică prinsă, stă la închisoare, Și colivia i-era locaș. Vreme la mijloc multă trecuse, Dar ea să uite tot nu putuse De unde-a luat-o omul vrăjmaș. Nencetat tristă gândea cu jale L-a tinereții veselă vale, L-acele crânguri, l-acel izvor, Unde l-a nopții lină tăcere Ea a vieții cânta plăcere, Razele zilei, dulcele-amor. La câte păsări sunt zburătoare, Sloboda viață e lucru mare; Natura este patria lor. Așa și mica pasărea noastră, Care de minte era cam proastă, Căta mijloace să scape-n zbor. Astă dorință e lăudată, Când e-ntărită pe judecată Și când folosul e prevăzut; Dar ea uitase că mai-nainte O-nștiințase un pui cuminte Că vrând să zboare mulți au căzut. Ea n-avea aripi. Fără mijloace, O păsărică ce poate face, Decât supusă soartei a fi, Sau să aștepte până să-i crească Smulsele aripi, și să găsească Noi miloace de a fugi? Astfel pe dânsa o sfătuiește O rândunică ce o iubește Și care gândul ei îl știa. ...
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion de Grigore Alexandrescu Pe Dealul Mitropoliei, În Arhiva României, Unde statul grămădește Tot ce nu-i mai trebuiește, Unde s-află aruncate Secături nenumărate, Hârtii, condici osândite, Judecăți nenorocite, Are cuiburi din vechime Numeroasă șoricime, Seminție roditoare Și de literi rozătoare; Șeful ei, un ghiscan mare, În dosare locuiește, Nume de Rozon el are Și pe polițe domnește: El e strănepot de frate Lui Raton, care odată Trăia de zgomot departe, Într-o cameră privată. Într-o zi  nu, era seară  Dup-a lui Rozon poruncă, Șoarecii toți s-adunară Și într-o tăcere-adâncă Aste vorbe ascultară: "De când sub aceste bolte ne aflăm adăpostiți, Fraților! voi știți prea bine cât am fost de fericiți; Șeful de azi al Arhivei, om de pace iubitor, Ne-a fost chiar ca un părinte, un zelos ocrotitor. Nimeni din voi nu se plânge că din cuib a fost gonit, Sau că într-aceste ziduri vreo pisică a-ntâlnit. Sau că n-a putut să roază de frica vrunui dușman Pergamentele antice, condicile de divan; Soarta ...
Grigore Alexandrescu - Reveria
Grigore Alexandrescu - Reveria Reveria de Grigore Alexandrescu De zgomot departe, în vesela vale, A cărei verdeață ades am călcat, În liniștea nopții, privirile tale Se-nalț, se ațintă pe cer luminat. De unde oar' vine a ta reverie? Ce visuri plăcute în preajmă-ți se joc? Admiri tu natura, a ei armonie? Citești viitorul în literi de foc? Sau cauți departe o stea favorită, Ce crezi că asupră-ți privește zâmbind? Dar nu, e instinctul de-o viață dorită, Ce n-o află omul aicea trăind. Căci sufletul nostru, ca raza de soare, Ce-și are-nceputul mai sus de pământ, Deși luminează a sa închisoare, Își află în ceruri izvorul cel sfânt. De-acolo adânca acea aspirare Spre bunuri ascunse ce noi devinăm, De-acolo deșertul, dorinți, întristare Ce chiar în plăcere ades le aflăm. Un clopot ce seara se-aude la turme, Ce stă, reîncepe, abia răsunând, Ca glas care moartea e-aproape să-l curme, Când viața-ncetează treptat înghețând; Un greier ce cântă, o iarbă, răsură, Stufoasa pădure, pierdute cărări, Adânca murmură ce-nvie natura, Ca geniuri tainici ascunse prin flori; Tot mișcă, încântă a ...
Grigore Alexandrescu - Te mai văzui o dată
Grigore Alexandrescu - Te mai văzui o dată Te mai văzui o dată de Grigore Alexandrescu Te mai văzui o dată, ființă de iubire, O înger ce slăvesc! Și ceasurile repezi, și scumpa ta zâmbire, Cu suflet, cu viața sunt gata să plătesc. În valurile-acelea de lume încântată, În care ne-am găsit, În vesele cadrile, în sala luminată, Stam singur și mâhnit. Plăcerea, frumusețea, podoabe felurite, Tot era în zadar; Ele nu pot să-nvie simțirile-amorțite De-al patimii amar. Bucuria ce-n preajmă-mi trecea cu repejune, Trist, rece mă găsea, Și mă gândeam la vremea care în veci n-apune În pomenirea mea. Atunci intrași! Deodată, de pe a mea vedere Se ridică un nor: Te presimții; îmi spuse a ta apropiere Un aer de amor. Zambila primăverii așa ea ne împarte Desfătător miros, Așa dulcele-i suflet se simte de departe, În aer răcoros. Și inimile noastre, și ochii se-ntâlniră; Simții ce pătimești; Un zâmbet trist mi-o spuse; cu tine îmi zâmbiră Puterile cerești! Văzui pieptul tău tânăr bătând de tulburare, Sub vălul ce sălta; Te privii în tăcere; cunoscuși a mea stare, Văzuși puterea ta. ...
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
... ți a aflat, Războinicul modeluri; și, dac-am asculta Ceea ce în favoru-ți reclamă slava ta, A vitejilor umbră d-am ști să o cinstim, Vrednici de libertate noi am putea să fim. Am afla de la dânșii ce jertfe trebuiesc, Prin câtă energie nații se mântuiesc ...
Grigore Alexandrescu - Ucigașul fără voie
Grigore Alexandrescu - Ucigaşul fără voie Ucigașul fără voie de Grigore Alexandrescu O temniță-adâncă îmi e locuința: Prin dese, prin negre zăbrele de fier O rază pierdută îmi spune ființa Cerescului soare, seninului cer. Și frigul mă-ngheață; e umed pământul; De ziduri, de lanțuri eu sunt ocolit: Aici suferința așteaptă mormântul, Căci legile lumii așa au voit. Adus ca o crudă, sălbatică fiară, L-a temniței poartă nădejdea-am lăsat, Și simt chinuire atât mai amară, Cu cât a mea soartă eu n-am meritat. O noapte fatală! o noapte cumplită! Pe patu-mi de trudă dormeam obosit: Era despre ziuă: soția-mi iubită Ședea lângă mine... un vis, vis cumplit! Văzui: în bătrâne păduri depărtate Părea că mă aflu; eram călător; Dar calea pierdusem; pe ramuri uscate Cânta cucuveaua cu glas cobitor. Copacii în preajmă-mi părea că-nviază: Din toată tulpina un geamăt ieșea: Flămândă, cumplită, vedeam că-mi urmează O ceată turbată de lupi, ce urla. Și eu fugeam iute, fugeam cu grăbire, Dar locul sub mine de sânge-nchegat Silințe-mi zadarnici punea-mpotrivire; De-o rece sudoare eram inundat. Sufla un vânt iute, și luna-ngrozită În spațiuri veșnici ...
Grigore Alexandrescu - Un preot cuvios
Grigore Alexandrescu - Un preot cuvios Un preot cuvios de Grigore Alexandrescu Un preot cuvios Odată spovedea Un crai religios, Și astfel îi vorbea: "Ajută, domnul meu, Pe câți săraci găsești, Căci chiar pe Dumnezeu Într-înșii îl cinstești. Știi ceea ce-a grăit Al lumii ziditor, Că cerul e gătit De moștenire lor." - "O! dacă e așa, răspunse mulțumit Acel spoveduit, Nici o grijă să n-ai, cuvioșia-ta; Căci bunul Dumnezeu de mă va ajuta, Eu îți făgăduiesc Pe toți supușii mei de rai să-i
Grigore Alexandrescu - Ursul și lupul
Grigore Alexandrescu - Ursul şi lupul Ursul și lupul de Grigore Alexandrescu Împărăția dobitocească, Ca și a noastră cea omenească, Statornicie vecinică n-are: Toate supuse sînt la schimbare! Din mînă-n mînă sceptrul se plimbă. Cel de ieri mare astăzi e mic; Leu pe urs bate, urs pe leu schimbă, Dintr-o întîmplare prea de nimic. De curînd ursu pe leu schimbase, Și pe domnescul tron înălțat, Cîrma în labe tare-o luase, Și cu verzi tufe sta-ncoronat. Dator eu însă sînt a vă spune Că ursu-acela, măcar că urs, Dar simtimente avea preabune: D-al obștei bine era pătruns. Fiarele toate-ndată ce-aflară Că le-a dat cerul un stăpîn nuou, Să se închine lui alergară, Una c-o vacă, alta c-un bou. Lupul în urmă spre tron se duce, Și după vechiul bun obicei Măriii-sale plocon îi duce, Și înainte-i pune doi miei. Într-o frumoasă precuvîntare, Îi dovedește c-ar fi avînd Niște hrisoave arătătoare Ce-au făcut urșii, zău nu știu cînd. C-aste hrisoave, pe piei de oaie Scrise cu apă, spun lămurit Cum au mers urșii la o bătaie, Și cîte ...
Grigore Alexandrescu - Vulpea liberală
Grigore Alexandrescu - Vulpea liberală Vulpea liberală de Grigore Alexandrescu Vulpea fără-ncetare Striga în gura mare Că de cînd elefantul peste păduri domnește Trebile merg la vale și lumea pătimește. Că este nedreptate Să va să cheltuiască Veniturile toate Pentru masa crăiască. D-acestea elefantul, cît a luat de știre, Temîndu-se, cu dreptul, de vreo răsvrătire, Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise, O invită la curte, o-mbrățișe și-i zise: „Am aflat, jupîneasă, că ai mare talent. Voi să te pui în pîine; Și începînd de mîine Îți dăm cu mulțumire, Ca un semn de cinstire, Al găinelor noastre întins departament: Caută-ți bine treaba.“ — „Pe seama mea te lasă“, Răspunse oratorul și, sărutîndu-i laba, Se întoarse acasă. În ziua viitoare, Vulpea ca totdeauna veni la adunare; Dar însă oblojită, pe subt barbă legată, „Ce ai, de ești asfel?“ o întrebară toate. „Îmi e rău de aseară, îmi e rău cît se poate, Și cu trebile țării să mă lăsați în pace. Craiul știe ce face; El nencetat gîndește la al obștii folos. Adio! sînt bolnavă: m-am înecat c-un os. ...
Grigore Alexandrescu - Vulpoiul predicător
Grigore Alexandrescu - Vulpoiul predicător Vulpoiul predicător de Grigore Alexandrescu Un vulpoi coprins de boală, La putere foarte prost, Însă învățat în școală, Logica știind de rost, Făcu plan ca să vorbească Și să predice-n pustii; Se silea să dovedească, C-un stil dulce, vorbe mii, Că cu o simplicitate Și cu traiul cel cinstit, Cu năravuri lăudate, E oricine fericit; C-astă lume desfrînată Totdauna ne-amăgește, Fără a ne da vrodată Cîte ne făgăduiește. Dar la buna-i predicare Nimini nu da ascultare. Cîțiva șoarici, cerbi de munte Veneau rar să o asculte; Însă ei în depărtare, Neavînd nicidecum stare Fără cinste sau favor, Nu putea da-ncredințare, Slavă astui orator. Așa el schimbă vorbirea, Defăimă năpăstuirea, Pe urși, tigri, lei, pardoși, Arătînd a lor turbare Și a sîngelui vărsare, Și că sînt nesățioși. Atunci cerbi, ciutele toate Ascultau întru mirare, Și în lacrimi cufundate Plecau de la adunare. Vulpea-și făcu mare nume; Un leu foarte cu credință, Domn p-acea parte de lume, Să o vază-avu dorință: Deci și ea cu bucurie La palat grăbi să vie, Unde ajungînd vorbește; Tonul ei înmărmurește P-ai pădurilor tirani: Cu ...