Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru A(-SI) TRECE
Rezultatele 1521 - 1530 din aproximativ 1718 pentru A(-SI) TRECE.
Vasile Alecsandri - Ursita mea
Vasile Alecsandri - Ursita mea Ursita mea de Vasile Alecsandri Într-un castel, departe, Din ceruri avui parte Să văd un îngerel. Mult trist era castelul! Mult vesel îngerelul, Mult gingaș, tinerel! Avea cerești blândețe, Pe frunte-i dulci albețe, În ochii-i dulce foc, Ș-o tainică zâmbire, Ș-un suflet cu iubire, Ș-o soartă cu noroc. Eram eu încă june... Acea scumpă minune Era ursita mea! Așa avui eu parte Într-un castel, departe, A mă-ntâlni cu ea. Într-un palat, pe mare, Într-un oraș, ce pare Din valuri răsărit, Departe de-a mea țară, În urmă văzui iară Ursita ce-am iubit. Ș-acolo, fără frică, Pe Mare-Adriatică Gondola ne-a primblat, Și-n leagăn de iubire, Pierdut în fericire, Tot sufletul i-am dat! Pe soare și pe lună. Cu mine împreună A fost ursita mea... Așa avui eu parte, Într-un palat, departe, A mă iubi cu ea! * Iubitu-ne-am în lume, Plutind pe-a mării spume, Călcând pe verde plai, Și, lumii dând uitare, Cu-o lungă sărutare, Trecut-am lin prin rai, Dar într-o noapte ...
Vasile Alecsandri - Vânătorul Vânătorul de Vasile Alecsandri Vânătorul pleacă grabnic la a ziorilor ivire, Și pe soare, falnic oaspe, îl salută cu iubire. Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare Celebrează însoțirea naturei cu mândrul soare. Valuri limpide de aer, ca o mare nevăzută, Trec alin pe fața lumii și din treacăt o sărută. Pe câmpia rourată pasul lasă urmă verde, Ce-n curând sub raza caldă se usucă și se perde. Vânătorul soarbe-n cale-i răcoreala dimineții, Admirând jocul luminei pe splendoarele verdeții, Admirând în umbra caldă florile de prin poiene, Și pâraie cristaline, și vultani cu mândre pene. Pe colnic, în zarea luncii, un plop mare se ridică, Cu-a lui frunză argintie făcând umbră pe vălcică. Vânătorul la tulpină-i cade-n visuri iubitoare... Două veveriți pe-o creangă râd de arma-i
Vasile Alecsandri - Viscolul Viscolul de Vasile Alecsandri Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie, Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie. Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ. Zberăt, raget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate. Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător! Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire Stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire O căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind Unde dulcea ospeție îl întâmpină
Vasile Alecsandri - Zimbrul și vulpea
Vasile Alecsandri - Zimbrul şi vulpea Zimbrul și vulpea de Vasile Alecsandri Pe-o pajiște întinsă, cu flori îmbelșugată, Păștea Zimbrul voios, Când pe furiș, prin iarbă, o vulpe tupilată I s-arată și-i zise cu glas foarte duios: „O! Zimbrule puternic! o mult slăvite Doamne! Se poate-a ta mărire să pască pe câmpii, Supusă, ca noi proștii, la ploile de toamne, La vânt, la ger, la muște, l-a iernii vijelii? Au nu gândește oare că-n vremile trecute S-au prefăcut în Zimbru un falnic Dumnezeu [1] Că soarele s-ar perde pe căi necunoscute De n-ar domni un Zimbru în zodiacul său? Ah! scumpul meu prietin! dă-mi voie a te duce Într-un palat de cinste în care nencetat Chiar eu cu-a mele labe de hrană-ți voi aduce, Și te-oi feri de dușmani cu-al meu protectorat.“ „Ei! te cunosc, șirată! Răspunse Zimbrul meu. Ai râs și tu o în viață o cioară îngâmfată [2] Și de atunci, sărmano, tot caș visezi mereu!“ Note ↑ Zeul Joe când au răpit pe Evropa.? ↑ Vezi fabula lui ...
Vasile Bob-Fabian - Geografia țintirimului
... zidesc ca noi, politii, în o strîmtă viezunie, Fiecare locuiește fără dare de chirie ; De vecini, de frați, de nume și de toate doru-i trece
Vasile Bob-Fabian - Moldova la anul 1821
Vasile Bob-Fabian - Moldova la anul 1821 Moldova la anul 1821 de Vasile Bob-Fabian Informații despre această ediție Publicată în Foaie pentru minte, inimă și literatură (1839) S-au întors mașina lumei, s-au întors cu capu-n gios Și merg toate dimpotrivă anapoda și pe dos, Soarele d-acum răsare dimineața la apus Și apune despre sară cătră răsărit în sus. Apele schimbîndu-și cursul dau, se-ntoarcă înapoi Ca să bată fără milă cu izvoarele război ; S-au smintit să vede firea lucrurilor ce la vale Aflîndu-se din vecie, urma pravilelor sale. Ș-au schimbat se vede încă și limbele graiul lor ; Că totuna va să zică di mă sui sau mă pogor. Toate pîn' acuma cîte se părea cu neputință Ieșind astăzi la ivală, vor putea avè credință ; Vreme multă n-a să treacă, ș-a ara plugul pe mare La uscat corăbierii nu s-or teme de-necare ; Ce-a să zic-atunci pescariul, cînd în ape curgătoare Îi va prinde mreja vulturi și dihanii zburătoare ; Ce-a să zică vînătorul, cînd în loc de turturele Nevăzînd nici cîmp, nici codru, va pușca zodii și ...
... se culcă, pe cîine păzitor. Dar icea, mai aproape, s-aude o murmură ; De rîu să fie oare, ce curge nevăzut ? Pe lîngă el cînd trece păstorul, nu se-ndură D-un pas să-și depărteze auzul un minut. Cît colo filomila, de multă-ntristăciune Ascunsă în stuf, cîntă cu glas ...
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviștii
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviştii Ruinurile Târgoviștii de Vasile Cârlova Informații despre această ediție Poezie scrisă în 1828, tiparită la 20 martie 1830 în Curierul Românesc cu o prezentare a lui Ion Heliade Rădulescu O, ziduri întristate! O, monument slăvit! În ce mărime naltă și voi ați strălucit, Pă când un soare dulce și mult mai fericit Își răvărsa lumina p-acest pământ robit! Dar în sfârșit Saturnu, cum i s-a dat de sus, În negura uitării îndată v-a supus. Ce jale vă coprinde! Cum totul v-a pierit! Subt osândirea soartei de tot ați înnegrit! Din slava strămoșască nimic nu v-a rămas. Oriunde nu se vede nici urma unui pas. Ș-în vreme ce odată oricare muritor Privea la voi cu râvnă, cu ochiu-ațintător, Acum de spaimă multă se trage înapoi Îndată ce privirea îi cade drept pe voi... Dar încă, ziduri triste, aveți un ce plăcut, Când ochiul vă privește în liniștit minut: De milă îl pătrundeți, de gânduri îl uimiți. Voi încă în ființă drept pildă ne slujiți Cum cele mai slăvite și cu temei de fier A omenirei fapte din ...
Veronica Micle - Și cum s-a stins...
Veronica Micle - Şi cum s-a stins... Și cum s-a stins... de Veronica Micle Și cum s-a stins fără de veste Amorul cel nemărginit De-ți pare că e o poveste Ce alții ți-ar fi povestit. Și cum mereu în cale lungă Trec norii peste mări și țări, Astfel simțirile s-alungă Și moare dragostea de ieri. Și vecinic altă e simțirea În sân de oameni muritori, Schimbată e întreagă firea Din ceas în ceas până ce mori. Iată de ce gândind la tine Nu plâng c-amorul tău s-a stins, Căci astăzi, știu atât de bine Că dorul care te-a cuprins, Se va sfârși, fără de urmă, S-a stinge ca și cel dintâi, Iar moartea patimile curmă Și-o biată pulbere
... de Veronica Micle Ah. du-te, tu suspinul meu, Departe să te duci mereu; Și de-a mea jale nimănui Pe unde-i trece să nu spui. Pe lume să nu te oprești, În vânt să nu te risipești; Te du-n întinsul nesfârșit De dorul meu călăuzit Și ...
Veronica Micle - Când îmi plec
Veronica Micle - Când îmi plec Când îmi plec de Veronica Micle Convorbiri literare , XV (1881), nr. 9, 1 dec., p. 356 Când îmi plec fruntea pe mână Fuge gândul meu pribeag Și mă cred că-ți sunt stăpână Ție, vecinic mie drag. Și mai cred, ca altădată, Că tu mie te închini, Și cu inima-ntristată Greu, de dorul meu suspini. Atunci câte sunt în lună, Câte-n stele și povești Trec prin mintea mea nebună Socotind că mă iubești. Dar tresar... și de pe mână Ridicând fruntea încet, Eu din visu-mi de stăpână Tristă roabă mă