Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TOCMAI

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 503 pentru TOCMAI.

Ion Luca Caragiale - Prea sărac

... satiră, fără multe pretenții, scrisă de marele dramaturg într-un moment de extremă veselie, împreună cu subsemnatul care, pe cât îmi aduc aminte, nu eram tocmai trist și nicidecum indispus. Ca să se știe și mai bine ordinea în care am colaborat, pot spune că cea dintâi strofă e de Caragiale ...

 

Ion Luca Caragiale - Procedee electorale

... vrea să capete o subprefectură, ca să poată trăi onest și să nu mai șază pe gâtul lui cumnatu-său. D. Y... n'ar fi tocmai contra noastră, dacă... D. Simion Mihălescu ia act și pleacă la minister ca să se conforme întocmai, iar marele pontif trage cu roșu peste numele ...

 

Ion Luca Caragiale - Resbelul 1877

... Caragiale Dintre toți anii trecuți, cu drept cuvânt acesta se poate numi un an caraghios, deși s'au petrecut în cursul lui lucruri foarte serioase, tocmai așa precum adunările legiuitoare sunt niște așezăminte foarte serioase, deși se petrec în ele prea adesea lucruri caraghioase. În acest an, târîș grăpiș, ar fi ...

 

Ion Luca Caragiale - Situațiunea Europei

... Ion Luca Caragiale - Situaţiunea Europei Situațiunea Europei de Ion Luca Caragiale Săptămâna aceasta în Europa a fost ca toate săptămânile... de șapte zile tocmai. În aceste șapte zile s'au petrecut fapte multe și mărunte, - dar numai două singure evenimente de adevărat calibru european s'au arătat pe orizontul ...

 

Ion Luca Caragiale - Slăbiciune

... o s-o mai ajute și o mătușă ca să deschiză un magazin de mode... O să fie o căsnicie foarte potrivită. A! tocmai iat-o și pe ea. Așa că-i foarte drăguță?... Cu cât gust se îmbracă! Ce pălăriuță cochetă! Ce botine elegante! Ia priviți-o cum ...

 

Ion Luca Caragiale - Teatrul național

... de Ion Luca Caragiale De vro câteva zile apar, în unele gazete din capitală, mici notițe despre cele ce se petrec la Teatrul Național; nu tocmai pe scenă, căci stagiunea e închisă, ci prin comitetul teatral și prin gândul direcțiunii. Altfel, daca ne-am găsi în plină activitate teatrală, poate că ...

 

Ion Luca Caragiale - Ultimele gogoși calde

... a început. Ghiulelele din Calafat fac stricăciuni mari. Lui Hogea din Vidin, o ghiulea i-a luat ceașca cu cafea din mână tocmai când o aducea la gură. Unui cadiu, o altă ghiulea i-a spart luleaua ciubucului. Pe ulițele Vidinului au rămas multe perechi de ...

 

Ion Luca Caragiale - Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi

... n-a navigat niciodată decât pe Dunăre, ar fi putut tăcea când a văzut că i se atribuie descoperirea unei insule situate tocmai la 37° long. est și 6°2' lat. sud, 80 kil. pe 25 etc." * Pornind de la Zanzibar, unde ajunserăm? Nici prin gând nu i ...

 

Mateiu Caragiale - Boierul

... De neam e Basarabă, și rudă cu Voievodul, De bogății e putred și-l blastămă norodul, Dar, la Stambul, îl sapă Cislar-Aga harapul. Și tocmai

 

Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare arhitect

... ei se așeză un stâlp de piatră spre aducere aminte. Săgeata al doelui copil din casă căzând într-o întindere mai dreaptă, la locul acela tocmai se ridică clopotnița cea mare, în care până astăzi sunt cinci clopote din deosebite timpuri. Pe urmă, a luat și vătavul arma, și ...

 

Mihail Kogălniceanu - Un vis al lui Petru Rareș

... se îndeletnicea cu speculația peștelui, ce se zicea pe atunce la moldoveni măjărie, de unde i s-a dat și porecla de Majă. Tocmai în vremea alegerii, el era dus la Galați cu măjile sale, ca să prindă pește. Îndată ce numirea sa de domn fu declarată, mitropolitul și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>