Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUB NICI O FORMĂ
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 190 pentru SUB NICI O FORMĂ.
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în ... bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul ... răutăcioasă a descoperirii, iar insistențele ei, hotărâte, imperative, pentru a-l determina să facă pasul dorit de dânsa, sunt acum de-o voință aprigă, încăpățânată, care nu se înduplecă de nici un argument, de
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... pe urmele tale de vânător; dar, pe când tu te ocupai cu gravitate a-ți alege cea mai bună pușcă, a o încărca cu cea mai potrivită măsură, a o îndrepta pe cea mai nimerită linie; pe când tu dresai, de mic și cu o minunată răbdare, pe prepelicarul tău, ca să asculte la semnalele consacrate: Pst! Pil! și Aport!; pe când tu, în fine, studiai cu luare-aminte caracterele ... MOȘ DORU, DREPT ÎN PUSTII. LA CONAC! VAI DE BIETUL GOGOL, CE ERA SĂ PAȚĂ! Ai voit, amice, ca mai nainte de a o tipări, să citesc eu, în manuscript, cartea românească ce tu ai compus sub titlul de Manualul vânătorului și, după citire, să-mi și dau părerea asupră-i. Pentru atâta încredere, nu am cum să-ți mulțumesc; dar, teamă ... sau când aceștia, primăvara, se întețesc în lupte amoroase, sau când, toamna, ei duc turmele de pui să pască țarinele înțelenite. Eu n-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul și priceputul staroste al vânătorilor tămădăieni, carele putea să înghită în largile sale pântece atâtea vedre cât și o butie de la Dealul Mare, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... La mijloc, un turn mai înalt. Pe sub turn, o poartă de zăbrele groase de fier prin care se vede curtea castelului. În dreptul porții, o punte, lăsată peste șanțul cu apă, se sprijină pe două lanțuri groase. Pe dinăuntru, de-a lungul zidurilor, un brâu de scânduri pe ... Slava Moldovei îl blestema! Și bătrânul Arbore, portarul Sucevii, care-i fuse ca un părinte!... Eh! (Dă cu tăiușul palmei.)... N-aș vrea să fiu nici pârcălab, nici hatman, nici vornic, nici logofăt, nici domn!... Dar doamna Tana... Oh! Ce frumusețe și ce nenorocire!... Se zice... SANDOMIR: Ce se zice? MOGÂRDICI: Că ea l-ar fi otrăvit... SANDOMIR: Ș ... și se uită peste Rareș): Cine-i acolo?... Nu răspunzi?... Să nu dai, că mă mișc... adică să nu te miști, că dau... (Tremurând.) Născătoare, o fi, or n-o fi?... Dacă n-ar fi fost, n-ar fi bătut... dacă e, de ce tace?... Ce vrea?... Ce vrei, mă omule?... PETRU RAREȘ: Om bun ... Baloș Bubuiug, și Groza, ăl mai mare peste oști, că până n-ar spune lozinca să nu deschidem... Și eu nu ți-o spui, spune- ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... din București ca să le avem noi? Subiectul poate să fie luat din realitatea poporului, dar tratarea nu poate să fie decât ideal-artistică, fără nici o preocupare practică. Prin urmare, o piesă de teatru cu directă tendință morală, adică cu punerea intenționată a unor învățături morale în gura unei persoane, spre a le ... și a speciei, care e formată din indivizi. Așadar, și unele, și altele pot fi morale. Să luăm un exemplu pentru mai bună lămurire. O casă arde, eu sunt într-însa. În fața primejdiei simt o emoțiune care mă împinge să scap din foc. Această emoțiune și fapta ce urmează sunt egoiste. Alt exemplu. O casă arde, într-însa este vecinul meu. În fața primejdiei în care e el, voi avea o emoțiune și niște sentimente care mă vor face să mă arunc în foc, punându-mi în primejdie viața pentru a-l scăpa. Emoțiunea ... un egoism bolnăvicios, patologic, și e adevărat că, deși nu e rădăcina oricărui rău, totuși de bună seamă e rădăcina multora. Dacă arta ar pregăti o ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... au dat nimic. Dintre noi, cel pe care îl iubea mai mult era tocmai vrăjmașul metodului său. Pentru acesta analiza era un mijloc, adesea fără nici o importanță. Vederile generale, dragostea sintezei ș-a sistemului erau puterea și mulțumirea lui. Puternic și violent, o discuție de mai multe ore o închidea într-o frază largă și vârtos așternută. Cât pentru neînțelegerile sociale - deosebiri de stare, de naștere, de inteligență și de trepte - erau o greutate închipuită, căci toate pe lume sunt bine și armonic; tot ce poartă pe umeri un popor e drept să poarte; formele sociale și legile ... nu m-aș duce? Fiecare om poartă într-însul copilăria sa, micșorată, ce e drept, înghesuită de atâtea impresii și idei noi. Pentru ce - când nici mie, nici altora, nu fac nici un rău - să nu-i fac ei plăcere ascultând o parabolă? Care din noi înțelege ce simte când ascultă o elegie de Chopin sau de Heine? Și ascultați; și vă face plăcere. Afară numai dacă n-ați amesteca ce simțiți cu ce înțelegeți și socotiți ... a rămas în nas mirosul morții: rece, rânced, ceva de melc fiert, și n-am izbutit să-l gonesc
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... care să nu-l aibă el întăi, nici o carte bisericească care să n-o cumpere, nici o traducție care să nu puie să i-o pescrie. Într-o zi, viind de la școală, l-am găsit cu o mare carte in-folio dinainte. — Cetește-mi, îmi zise, o viață d-a sfinților din cartea aceasta. — Iartă-mă, părinte, eu nu pot ceti românește. — Cum! apoi dar ce înveți tu ... Slovă, Tferdu, Fârta, Heru, Csi, Psi, Ți, Cervu, Șa, Ștea, ita, Gea. Glasnico-neglasnice: Zalu, Ieri, Ucu, n. Făr-aceste slove nu se poate alcătui nici o frasis, nu se poate proforisi nici o silavi, căci ele sunt temelia limbii. Drept aceea, d-ta vei binevoi a le învăța pe de rost, pentru ca să le poți ... pe inimă. — A! pedant ignorant și îngâmfat, strigai, vrei să învăț buchile tale! Să mă necinstesc! A! chinezule, care ai o sută de litere, mai multe decât orice limbă! A! tu ai slove amfibii, nici glasnice, nici ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... om ce nu tremură înaintea crimei, dar care dă îndărăpt înaintea pericolului. Fizicul său se potrivea în totul cu plecările sale interioare: un cap de o mărime disproporționată, așezat între două umere late, niște sprincene lungi și negre pe sub care luceau în fundul capului doi ochi mici, scânteioși; o bărbie ascuțită, acoperită de un păr aspru și stufos; un corp de o musculatură puternică, dar dizgrațios, iată înfățișarea lui Osman, înfățișare hâdă care făcea dintr-nsul o ființă ce insuflă frică și dezgust totodată. În scurt timp el se înavuți, căci nu lăsă nici un mijloc neîntrebuințat, pentru a ajunge la acest scop. Iscusit în alcătuirea planurilor sale, îndrăzneț în mijloacele de punere în lucrare,el știa ... ce împlinire!... Aici era partea tragică a întreprinderilor sale. Nimic nu rămânea cruțat de mâna sa nelegiuită! Lacrămile și rugămintea nenorocioților locuitori erau o monedă necunoscută lui Osman, cu care nu se putea dobândi nici mila, nici iertarea sa. Oameni, femei, copii, fură aruncați afară din casele lor și averea lor înghițită. Apoi, după ce izbuti a-și aduna o ... ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... a avut. De un om prost? El socoate că câte păsări zboară, toate se mănâncă. De un isteț? Scoate pe dracul din pământ. De o femeie frumoasă? E ruptă din soare. De un întrebuințat mic? Om cu trei parale în pungă și cu piept de o mie de lei. De un lăudăros? Intră în doi ca în doisprezece, și nu-l scot nici douăzeci și patru. De un tânăr cu părul alb? L-au nins devreme. Ș.c.l., ș.c.l., ș.c.l. Cine s-a amestecat printre flăcăi și ... român nu și-a dorit patria cu lacrimi, când s-a găsit în străinătate? și care nu se simte pătruns de o jale tainică și nesfârșită, când aude buciumul și doinele de la munte? O! trebuie să nu aibă cineva nici o picătură de sânge în vine, nici o scânteie de simțire în inimă, pentru ca să nu se înduioșeze la priveliștea patriei sale și să nu iubească pe fratele său, poporul român. Aruncă ... de figurat într-un tablou. De va ședea lungit pe iarbă, la poalele unui codru; de va sta pe picioare, rezemat într-un toiag, lângă o
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși, te-ai crede întrun codru pe-o vijelie cumplită. Din fundul ei se-ntind, pe sub valuri, nenumărate brațe de piatră, gata s-apuce vasul și să-l farme-n bucăți la cea mai mică nebăgare de seamă. Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. Peste pumnii lor încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce ... școli mărețe, cu uliți largi și drepte — cetate întărită odinioară, apărată de-un șanț adânc pe care, la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipală Dunărea, puind-o astfel subt o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe-un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor. Și ca și cum ar fi fost scris, ca orașul acesta, de care se leagă atâtea mari întâmplări, să-și mai însemne ... Departe, spre miazănoapte și apus, munții, într-un nor de pulbere albastră, își ondulează coama pe poalele rubinii ale cerului. Malurile ies din apă într-o înclinare dulce, desfășurând lanuri de grâu în limpezișul zărilor. Peste toate-o ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... necunoscute chiar de mulți dintre prietenii lui Ibrăileanu." Duminică 31 iulie 1911 Încep să-ți scriu câteva lucruri de altădată, așa cum mi-or veni sub condei, fără nici un plan și fără nici o pretenție. Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, și ... înroșeam când trecea pe la geam. Tot de la acel geam, vedeam și Ceahlăul, care era pentru mine ceva ca din altă lume, ca dintr-o legendă frumoasă. Nu știam pozitiv ce e acel Ceahlău, nici ce este un munte -- nimic! Sărăcia se ținea de noi. Dar eu n-aveam cum s-o simt. Dar sărăcia aceasta contribuia la ,,viața de familie", căci nu era locul pentru o viață de plimbări, soarele și celelalte. Toți munceau -- duceau o viață onestă -- aveau datorii mici, dar grave, de îndeplinit. Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deși plin de toate ... dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iurașcu, moșia noastră , pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o ...
... ce-i aceea: curelușă unsă, sub pământ ascunsă? Băieții ridicau din umeri. - Măi zăluzilor, asta-i râma, care îmblă pe sub pământ. Cine va ghici-o astălaltă capătă un covrig întreg de la mine: Gâsca ară, omul mână, ghici condeiul ce-i? - Acela-i condeiul, nene Cărășel! țipau demonii, întinzând mâna ... voi! Ca mâine îmblați după fete, sărind gardurile, și cu lumânări la nas? Atunci, țâncii lui nenea Cărășel dădură, ca la comandă, cu mâneca pe sub nas, în dreapta și în stânga, de li se roșea sfârla. - Dacă vrai să ai așa o trișcă, pândești un vultur de cei mari, iai pușca și… dar aveți voi pușcă acasă? - Avem, nene Cărășel, avem; tata are una de cele cu ... copt una spânzuratul dulcețăresei, care era cel mai bătrân între dânșii. În vreme povestirii, scosese diacul chizeaua de tutun, punând-o jos, lângă dânsul, unde o uită ca din pământ. Diavolul de băiat îi sucește, pe ascuns, o țigară, presură nițică iarbă de pușcă într-însa și o vârî iar în chizea. Înainte de a cânta iar din trișcă, îi vine, din întâmplare, lui Cărășel gust să tragă o tămâie și, aflând țigara sucită,