Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STINS
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 391 pentru STINS.
Mihai Eminescu - Când amintirile...
Mihai Eminescu - Când amintirile... Când amintirile... de Mihai Eminescu Când amintirile-n trecut Încearcă să mă cheme, Pe drumul lung și cunoscut Mai trec din vreme-n vreme. Deasupra casei tale ies Și azi aceleași stele, Ce-au luminat atât de des Înduioșării mele. Și peste arbori răsfirați Răsare blânda lună, Ce ne găsea îmbrățișați Șoptindu-ne-mpreună. A noastre inimi își jurau Credință pe toți vecii, Când pe cărări se scuturau De floare liliecii. Putut-au oare-atâta dor În noapte să se stingă, Când valuri de isvor N-au încetat să plângă, Cum luna trece prin stejari Urmând mereu în cale-și Când ochii tăi, tot încă mari, Se uită dulci și
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis
... a dat gheară Și la tors v-a dat mustețe — vreți să-l pipăiți cu laba? Ii! că în clondir se stinge căpețelul de lumină! Moșule, mergi de te culcă, nu vezi că s-a-ntunecat? Să visăm favori și aur, tu-n cotlon și ...
Mihai Eminescu - Despărțire (Eminescu)
Mihai Eminescu - Despărţire (Eminescu) Despărțire de Mihai Eminescu Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita? Te-aș cere doar' pe tine, dar nu mai ești a ta; Nu floarea vestejită din părul tău bălaiu, Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai. La ce simțirea crudă a stinsului noroc Să nu se sting' asemeni, ci 'n veci să stea pe loc? Tot alte unde-i sună aceluiași pârău: La ce statornicia părerilor de rău, Când prin această lume să trecem ne e scris Ca visul unei umbre și umbra unui vis? La ce de-acu 'nainte tu grija mea s'o porți? La ce să măsuri anii ce sboară peste morți? Tot una-i dacă astăzi sau mâne o să mor, Când voiu să-mi piară urma în mintea tuturor, Când voiu să uiți norocul visat de amândoi. Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi, Să fie neagră umbra în care-oiu fi pierit, Ca și când niciodată noi nu ne-am fi găsit, Ca și când anii mândri de dor ar fi deșerți — Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierți? Cu fața spre părete ...
... țării flamuri negre Cârlova oștirea cheamă, În prezent vrăjește umbre dintr-al secolilor plan; Și ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii, Palid stinge- Alexandrescu sânta candel-a sperării, Descifrând eternitatea din ruina unui an. Pe-un pat alb ca un lințoliu zace lebăda murindă, Zace palida ...
Mihai Eminescu - Epigrame (Eminescu)
... NĂSCUT (Arab) Plângând tu ai venit pe-acest pământ; Amic, ce te-așteptau, te-au salutat zâmbind; Dar să trăiești astfel, încât când te vei stinge Să părăsești zâmbind amicii, ce te-or plânge . IMITATORII (Pfeffel) Și prefăcut în lebădă la Leda Zeus pornește; Ar vrea să fac-asemenea un tânăr ...
Mihai Eminescu - Foaia veștedă
Mihai Eminescu - Foaia veştedă Foaia veștedă (după N. Lenau) de Mihai Eminescu Vîntu-o foaie vestejită Mi-au adus mișcînd fereasta — Este moartea ce-mi trimite Fără plic scrisoarea-aceasta. Voi păstra-o, voi întinde-o Între foile acele, Ce le am din alte timpuri De la mîna dragei mele. Cum copacu-și uită foaia Ce pe vînt mi-a fost trimisă, Astfel ea uitat-au poate Aste foi de dînsa scrise. Vorbele iubirii moarte Vinovate-mi stau în față, Dovedite de minciună Cer să sting a lor viață. Dulcea lor zădărnicie Nu mă-ndur s-o pun pe foc, Deși-mi stau atît de triste Că nu pot muri pe loc. Voi păstra întreg amarul Și norocul ăstor foi, În durerea vechii pierderi Recitindu-mă napoi; Numai vestea blînd-a morții, Foaia tristă le-am adaos: Moartea vindec-orice rană, Dînd la patime
Mihai Eminescu - Junii corupți
... brațele slăbite, puterea leșinată A junelui cănit. Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă? Ce foc făr-a se stinge, ce drept fără să-mi mință, O, oameni morți de vii! Să vă admir curajul în vinure vărsate, În sticle sfărîmate, hurii nerușinate Ce chiuie ...
Mihai Eminescu - La moartea principelui Știrbey
... de senin. Și cu ochiul plin de lacrimi națiunea cea română, Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurînd, Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină Și aude-n cer un tunet și un gemet pe pămînt... A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde ...
Mihai Eminescu - La o artistă La o artistă de Mihai Eminescu Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Cînd se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cîntare întrupată De-al aplauzelor flor, Apărînd divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cînturi dulci ca un fior, Cînd prin flori de iasomie Își sting sufletele lor, Astfel notele murinde, Blînde, palide, încet, Zbor sub mîna-ți tremurîndă, Ca dulci gînduri de poet. Sau ca lira sfărîmată Ce răsgeme-ngrozitor Cînd o mînă înghețată Rumpe coardele-n fior, Astfel mîna-ți tremurîndă Bate-un cîntec mort și viu. Ca furtuna descrescîndă Care muge a pustiu. Ești tu nota rătăcită Din cîntarea sferelor, Ce eternă, nefinită Îngerii o cîntă-n cor? Ești ființa-armonioasă Ce-o gîndi un serafin, Cînd pe lira-i tînguioasă Mîna cîntecul divin? Ah, ca visul ce se-mbină Palid, lin, încetișor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cîntare întrupată! De-al aplauzelor flor Dispărînd divinizată, Răpiși sufletu-mi în
Mihai Eminescu - La o artistă (Ca a nopții poezie)
Mihai Eminescu - La o artistă (Ca a nopţii poezie) La o artistă de Mihai Eminescu Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Când se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor flor, Apărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cânturi dulci ca un fior, Când prin flori de iasomie Își sting sufletele lor. Astfel notele murinde Blânde, palide, încet, Zbor sub mâna-ți tremurânde, Ca dulci gânduri de poet. Sau ca lira sfărâmată, Ce răsgeme-ngrozitor, Când o mână înghețată Rumpe coardele-n fior, Astfel mâna-ți tremurândă Bate-un cântec mort și viu, Ca furtuna descrescândă Care muge a pustiu. Ești tu nota rătăcită Din cântarea sferelor, Ce eternă, nefinită Îngerii o cântă-n cor? Ești ființa-armonioasă Ce-o gândi un serafin, Când pe lira-i tânguioasă Mâna cântecul divin? Ah, ca visul ce se-mbină Palid, lin. încetișor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor flor Dispărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. ( Familia , IV, 29, 18/30 august
Mihai Eminescu - Luna iese dintre codri
Mihai Eminescu - Luna iese dintre codri Luna iese dintre codri de Mihai Eminescu Luna iese dintre codri. Noaptea toată stă s-o vadă. Zugrăvește umbre negre Pe lințolii de zăpadă. Și mereu ea le lungește Și suind în cer le mută, Parcă fața-i cuvioasă E cu ceară învăscută. Ce gândește? Â numai norii Lin se-mbină, se dezbină Ca fășii de gaz albastru, Ca și aburi cu lumină. Lin pin iarbă scotocește Apa-n prund și-n pietricele. Florile surâd în taină, Oare ce-or surâde ele? Și-s cu neguri îmbrăcate Lac, dumbravă și pădure. Stele palid tremurânde Ard pin negurile sure. Lumea-n rouă e scăldată, Lucioli pe lacuri zboară. Luna umbrei, umbra lunei Se amestec, se-nfășoară. Lunecând pe ceruri, norii Negri-acopăr tot seninul. Se sting una după alta Și icoana și suspinul. Înfășat în întuneric, Eu nu văd, nu aud șoapte. Ah, mă simt atât de singur! Este noapte, noapte,