Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RISIPIT
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 278 pentru RISIPIT.
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
Mihai Eminescu - Andrei Mureşanu (Tablou dramatic într-un act) Andrei Mureșanu de Mihai Eminescu (Tablou dramatic într-un act) Persoane: MUREȘANU, MORS, GENIUL LUMINEI (Scena înfățișează un peisagiu de-o romanticitate sălbatecă în munți. Pe de o parte stânci crăpate  unele țepene, altele răsturnate de alta brazi acățați de vârfuri de stânci, unii frânți și răsturnați de vijelii și torente. În fund se văd ruinele încă fumegânde a unui sat de colibe  risipite ca cuiburi mari în dosul stâncelor. Mai în avanscenă, turnul vechi și negru a bisericei satului. Biserica de lemn, cu ferestre mari cu zăbrele, cu muri parte risipiți, cu acoperământ de șindrile negre și mucezite. Asupra întregului plan se revarsă o galbenă lumină de lună. Avanscena o cuprinde de-a curmezișul un trunchi răsturnat, putred, pe care Mureșanu șade visător. De tot în fund, codri și munți. Clopotul sună dogit 12 ore. Miezul nopții. În vremea asta se scoală Mureșanu.) Tresare miazănoaptea în inima de-aramă A turnului de piatră. Lin stelele se-nhamă La carul lunei blonde. Prin vămile veciei Nici vremea nu le trece cu visele mândriei, Nici suflete nu intră, nici suflete nu ...
Mihai Eminescu - Satira III Satira III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pământ dormea ținându-și căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mândra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte... Ea, șezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde - "Las' să leg a mea viață de a ta... În brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o... Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieții mele." Și ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea III
Mihai Eminescu - Scrisoarea III Scrisoarea III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dînsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blîndei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atîta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mîndra fermecare sun-o muzica de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte… Ea, șezînd cu el alături, mîna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde: — Las’ să leg a mea viață de a ta… În brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o… Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpînă, tu stăpîn vieții mele. ...
Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu
Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu de Mihail Kogălniceanu Mare nedreptate se poate face a lăsa în tăcere pomenirea faptelor care cinevași în viață au săvârșit; iară cât pentru a lor calități, ori în ce parte fie, aceasta nu rămâne îndoială că acea persoană nu va putea iubi o laudă potrivită cu urmarea sa, că, precum a iubit a face, va iubi și aplauza lucrărilor sale. Asemene dreaptă judecată singur Hs. ne-o propune în două ziceri; cea intâi: "Cu ce măsură vă vor măsura, măsurați și voi lor" și a doua: "Vor învie cei ce au făcut bine întru moștenirea fericirii; iară cei ce au făcut rele, întru osânda vecinică". Apoi cu cât mai vârtos noi, oameni fiind, să nu păzim o așa sfântă dreptate? Eu, nefiind îngrijit despre aceasta, fără mustrare am alcătuit următorul Acatist, întru cinstea celui ce a vroit a se face vrednic unei asemene cuvântări. Începutul facem cu zicerea:"Doamne, răsplătește". Cuprins 1 ACATIST 1.1 Icosul 1 1.1.1 Condacul I 1.2 Icosul 2 1.2.1 ...
Alexei Mateevici - Chestia preoțească
Alexei Mateevici - Chestia preoţească Chestia preoțească de Alexei Mateevici La 24 iulie [a] anului mergător a încetat din viață preotul de loc Mihail Matveevici. Răposatul și-a lăsat soția cu patru copii nepuși la cale. Peste vreo două săptămâni după înmormântarea lui, văduva pleacă la Chișinău spre a-l ruga pe preasfințitul Vladimir să mute la biserica din Zaim pe un cumnat de-al ei, un preot tânăr, cu familia mică, care, deci, avea putința de a le da orfanilor ajutor atât moral, cât și material. Rugămintea scrisă, cu expunerea tuturor acestora, fusese trimisă mai de timpuriu. Preasfințitul îi răspunde văduvei în mod nesigur (nelămurit), zicând că uneori cu străinii te împaci mai bine decât cu ai tăi și că el nici nu-i făgăduiește, dar nici nu-i respinge rugămintea. Și văduva, nemulțumită, se întoarce acasă. De aici se începe o istorie interesantă, care, fiind pân-acuma singura în felul ei și zugrăvind moravurile preoțimii basarabene, dovedește două lucruri: l. că tulburările de astăzi au atins și tagma duhovnicească și 2. varsă puțină lumină asupra unor oameni, așa-numiți „fruntași ai satelor“, arătând pân’ la ce ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Lene Lene de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Eram mai mulți în drumul-de-fer. Calea lungă, zăpușeala nesuferită și uruiala monotonă ne aromniseră pe toți; pe unul cu capul pe spate, pe altul cu capul între mâni și cu coatele pe genunchi. Al treilea moțâia; al patrulea sforăia; ș-altul se încerca să doarmă iepurește, cu ochii deșchiși. La scăpătatul soarelui un vânt răcorel începuse a sufla. Căldura se micșorase, zăpușeala încetase; aerul nu mai semăna cu o apă încropită. Îndată ce nădușeala de pe tîmplele celor somnoroși și adormiți se răcise, mânile lor începuse a se mișca, pleoapele trăgeau una în sus si cealaltă în jos, capetele se învârteau în osia gâtului, picioarele hârâjâiau tocurile pe mușamaoa tocită a vagonului. Viața să deștepta încetul cu încetul. Când soarele apusese desăvârșit, întinzând pe cer fășii lungi și roșii, prietenii să deșteptaseră întremați și cu poftă de vorbă Anecdotele, amintirile din liceau, ștrengăriile din facultate, dragostele și politica să amestecau fără nici un șir, fără nici o ordine. De multe ori vorbeau doi și trei dodată. În sfârșit, spuseră tot ce puteau să spuie, învălmășit, până ce ajunseră la patimile lor. Aci ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni La casa de nebuni de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. II, nr. 8, august și septembrie 1839. Tăcând, c-un, semn opresc trăsura: Tăcut mă sui. Alt semn mai fac, Plecăm făr-a deschide gura. Birjarul, eu și caii tac. Căci dobitoacelor cu minte Degeaba le mai ții un spici, Când ele fără de cuvinte Pricep mai repede un bici. Vreau să vorbesc, dar cu nebunii În falansteru-n care unii Sunt mari poeți și mari tribuni. Deci: hai la casa de nebuni! Îmi iese doftorul.—Dă-mi pace! Cu cei mintoși eu n-am ce face, Ș-aș vrea pe toți să-i pot uita: Venit-am nu la dumneata... În jurul meu se-ntinde un petec de grădină Cu flori și pomi, amestec de umbră și lumină; Iar printre ele falnici, încet, nepăsători Pășesc, albind ca spectri, superbii visători. În fund, tot alb ca dânșii, salcâmul înflorește Nebun și el, mirosu-i în vânt îl risipește. Jos la tulpina-i largă, sub desu-i coveltir, Stă neclintit un tânăr c-o față de martir. Privire mai senină și mai pătrunzătoare, Mai multă bunătate pe-o buză ...
Dimitrie Anghel - Cucuveaua Cucuveaua de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. O tăcere nețărmurită, ca și cum tot cuprinsul ar fi fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce spun tăcerile căzute peste singurătăți, după ce mă încredințasem că străjerul, ce-mi păzea în fiecare noapte curtea, își luase locul obișnuit pe scara balconului de piatră, am lăsat să-mi cadă cartea din mînă și am chemat somnul. Dar sunt nopți făcute așa, se vede, cînd somnul, cu cît îl chemi, cu atîta fuge mai departe de ochii ...
Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat
Dimitrie Anghel - Pelerinul pasionat Pelerinul pasionat de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 9 [18], 10 oct. 1910. p. 4—7. Teoria dezrădăcinaților lui Barrès nu e totdeauna adevărată. Cel tare, ori de unde ar pleca, fără a privi cu regret peste umăr casa părintească și orașul unde s-a născut, nu va pieri. Nu va pieri cînd ochii lui vor fi țintiți spre o stea călăuzitoare. În monstruosul oraș, adevărat Babilon modern, spre care aventurieri și trubaduri, speculanți și hetaire se îndreaptă ca să-și caute norocul, mulți cad striviți, alunecînd din ce în ce mai jos, cînd poate stînd în locul lor de baștină ar fi putut fi elemente utile și ar fi fost la adăpostul nevoilor zilnice. Mediocritatea însă e menită oriunde să piară, dar din grămada asta de halucinați și căutători de himere, unii totuși ajung, și atunci strălucirea lor devine mondială. Parisul consacrează și dă aureola aleșilor care au stăruit pentru un ideal și nu și-au întors o clipă ochii de la steaua care i-a călăuzit spre dînsul. Unul din acești fericiți a fost și Jean MorĂ©as. Și cine ar fi crezut ...
Emil Gârleanu - Patima Patima de Emil Gârleanu Din fundul canapelei unde stam împreună, eu și căpitanul, se vedea tocmai în a treia odaie, unde începuse jocul de cărți. Se vedea bine fața slabă, suptă de nesomn, a gazdei. Îi zăream mișcările nervoase ale capului, puțin piezișe, îndreptate către vecinul din stânga, un profesor, venit de curând în oraș, al cărui fel de joc nu se cunoștea încă. Se lămurea, în toată grosimea lui, în celalt capăt al mesei, trupul maiorului, plecat peste masă, într-aceeași înclinare caraghioasă cum obișnuia să se lase peste gâtul calului, la instrucție, pe câmp. În vreme ce partenerul al patrulea, prefectul județului, cu spatele la noi, sălta din când în când, cu aceeași săritură de om înțepat pe neașteptate. Am privit câtăva vreme acest tablou tăcut: nu se auzea o vorbă. Apoi căpitanul îmi trecu o mână pe după mijloc, îmbiindu-mă în odaia din fund, tocmai în sufragerie. Aici cerurăm două pahare cu ceai. M-am așezat la masă. Căpitanul era însă nervos, nu își găsea astâmpăr. Mă întrebă deodată: — Ce te face să nu joci cărți? — Nu știu, i-am răspuns, dar simt că niciodată n- ...
Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Bistriţa (Încheiere) Bistrița (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Coborându-ne de la peșteră, însoțiți de vuietul Bistriței, ce curgea în vale, luarăm o potecă ce duce la Arnota, mică biserică, spre miazănoapte, așezată la o înălțime de două ori mai sus decât peștera; deși Arnota se vede din curtea mănăstirii, dar îndată ce începi a sui, desimea pădurii și înălțimea vechilor stejari îți ast- upă vederea. Nimic nu îți spune că te-ai apropiat, decât lătratul câinilor ce te presimt și vestesc părinților că le vine o vizită. Ne mirarăm de iuțeala cu care suia călugărul nostru, căruia mulțimea anilor trebuia să-i fi slăbit puterile, dar care nu se arăta nicidecum obosit, în vreme ce noi avurăm trebuință să ne odihn- im în multe rânduri; iată ce e deprinderea. Pe muchia dealului, afară de zidurile Arnotei, este un foișor de lemn, pereții căruia sunt acoperiți cu numele fiecărui vizitator credincios care a avut răbdare să se suie acolo. Între alte nume citirăm pe al unei dame cunoscute și un fel de aforism scris de aceeași mână împotriva bătrânelor cochete care se joacă cu liniștea familiilor și-și fac o proprietate din bărbații altora; ...