Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PICIOR (DE MUNTE)

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 271 pentru PICIOR (DE MUNTE).

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... toată pasărea pe lume, pe limba ei piere. Fie acestea zise din capul locului, ca nu cumva să se întâmple ca vreunui cititor, scârbit îndată de urâtul precuvântării, să-i vină răul gând de a lepăda cartea ta din mână, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei, tratată cu seriozitate și cu științăde-cauze, de către conștiințiosul autor. Mă grăbesc a declara că acel cititor va fi adevăratul păgubaș, căci, dacă nu știe regulile vânătoriei mai bine decât ... tău, în loc de o aprețuire a meritelor ce el va ști neapărat și cu mai bun succes să destăinuiască la ochii oamenilor de știință și de specialitate, într-un cuvânt, în loc de ceea ce mi-ai cerut, mulțumește-te, zic, să-ți spun aci numai în ce chip, cum și ce fel, imaginațiunea, sufletul și mintea mea ... dropii, cutreierând cu pas măsurat și cu capul ațintit la pază, acele șesuri fără margine prin care aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de vară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare și le preface, dinaintea vederii fermecate, în cetăți cu mii de minarele, în palate cu mii de

 

Dosoftei - Din alte scrieri

... bucurie. De-acia Bogdan-vodă domni mică vreme Și ș-au mutat odihna unde nu să teme, Pentr-a Țărâi Moldovei râhnita dulceață, De-aproape să prăvască pre Hristos în față. Ș-au lăsatu-ș pre urmă roadă bună-n țară, De i se nalță slava și preste hotară, Pentru Ștefan acel Bun ce-au bătut războaie, De-au făcutu-ș de toate inemii pre voaie. Prin ținuturi prin toate să văd a lui semne, Mănăstiri și beserici ce-au fapt fără lene. Că nu ... Dup-acesta stătut-au Rareș Pătru-vodă, De toate bunătăț plin, de cerească rodă. I-i PĂ³brata sălașul unde odihnește, Cu doamna sa Elena, de să pomenește, C-au fapt beserici multe, di-ntreg și-nnoite, La țară și la munte mari mănăstiri svinte. Pre urma lor domnit-au a lor bună rodă, Ilie și cel Tânăr Ștefăniță-vodă. Nemică n-au stricatu-i ... Din a nărodului ură ș-a ostașilor urgie. Las’ pre tatăl că-l tăiară, dară pruncii fără vină, Ce nu știu de răutate, și cu deșert i-au tăiatu-i. De-ale noastre de ...

 

Constantin Negruzzi - Disțărare șlicului

... Constantin Negruzzi - Disţărare şlicului Disțărare șlicului de Constantin Negruzzi În a Olimbului munte Iupiter singur șăzând, Au văzut că capu nostru n-a să mai poată purta O mătăhală așa mare, făcută de mucava — Șlicu—vreau să zic—atunce au tunat și fulgerat Și îndată toți dumnezeii lângă ei s-au adunat. Minerva cea înțăleaptă, Mars cel ... că ochiu iar ș-au mai pus Pe vro nouă muritoare; vrea să ne-o aducă sus, Ca când îndestule aicea nu-s: avem și de lepădat. Că de când era mai tânăr, cu târâșu le-au cules." "Prepui, răspunde Apolo, câ-i vro pricină de stat, Nu cumva oare titanii iar să vor fi rădicat?" "Vina a șchiopului este, zice Mars c-un chip fălos, Fulgerile n-au ... ninge, îi tot plouă, și nimica nu-i mai placi. Bărbatu, văzând furtuna, să tragi-ntr-un colț și taci. Să meară cari-i pricina de-i așa de mânioasă, De suspină și oftează, de răstoarnă tot în casă, Stă să-și aducă aminte nu cumva i-au zis ceva Și deși în gând nu-i vine vro întâmplare așa ... ...

 

Vasile Alecsandri - Codreanul

... Zicea: ,,Bun e Dumnezeu!" IV Frunză verde de bujor! La biserică-n pridvor Sta Codreanul frățior Cu butucul de picior. [17] Popa slujbele-i citea, De moarte mi-l pregătea. Codrenaș se umilea Și popii, gemând, zicea: ,,Părinte, sfinția-ta! Mai dezleagă-mi pe dreapta Să-mi fac cruce cu dânsa ... a pocni din frunze, a se scălda în lumina soarelui și în aerul parfumat al câmpului. Frunza cea nouă îi insuflă cântece pline de o melancolie adâncă, ce exprimă jalea unui trecut de mărire și aspirarea către un viitor măreț. Frunza verde ce încunună cântecele poporale servă totodată de caracteristică cântecului. Astfel, când subiectul este eroic, când el cuprinde faptele unui viteaz, poetul alege frunzele de arbori sau de flori ce sunt în potrivire cu puterea și cu tinerețea, precum frunza de stejar, frunza de brad, frunza de bujor, căci voinicii baladelor sunt nalți ca bradul, tari ca stejarul și rumeni ca bujorul. Cântecele de iubire se încep cu frunzele de lăcrimioară, de sulcină, de busuioc, pentru că aceste flori, după crederea poporului, au o menire fermecătoare. Când e cântecul de durere sau de moarte, el preferă frunzele de mărăcină, de mohor etc. În legendele și în baladele unde figurează copile frumoase, acestea sunt întovărășite

 

George Coșbuc - Pe pământul turcului

... spate. Ești nebună, draga mea! Zise Constantin. Ce vorbă?! Eu, nebună! O, bărbate! Un voinic frumos, ca ăsta, nu găsești în șepte sate; Vezi cât de-ndesat pășește și cât e de subțirel? Să-l sorbi într-un picur de-apă și să fugi flămând cu el! Mult e tânăr! Ca o fragă! și se vede de-omenie! Cât e de frumos!... Bărbate, ce gândești, de und să fie? Constantin vorbește-n glumă: Eu-l cunosc destul de bine! Cum? Tu nu știi unde merge; nu știi tu de unde vine?! Nevasta e în uimire: D-apoi eu n-am cum să știu; De-l cunosc, bată-mă dragul și-a minunilor să fiu! Cam râzând el mai adaugă: Nu-l cunoști? Destul de rău! E drumar și doarme noaptea chiar în pod la noi. Ba zău, Chiar în podul nostru doarme? Veronica iar întreabă, Dar la noapte? Tot ... se coboare Nice pentru lumea toată. Vai, nătâng ești, bădișoare! Vină deci! Vei mânca ceva, am plăcinte, și vei be! Nu cobor, nu, chiar un munte de plăcinte de-ai ave! Dar

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă

... haine de păstor, cămeșă de borangic, țesută în lacrimile mamei sale, mândră pălărie cu flori, cu cordele și cu mărgele rupte de la gâturile fetelor de-mpărați, își puse-n brâul verde un fluier de doine și altul de hore, și, când era soarele de două sulițe pe cer, a plecat în lumea largă și-n toiul lui de voinic. Pe drum horea și doinea, iar buzduganul și-l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi. Văile și munții se uimeau auzindu-i cântecele, apele-și ridicau valurile mai sus ca să-l asculte, izvoarele își turburau adâncul, ca ... butii cu apă, iar pe prispă torcea o fată frumoasă. Haina ei albă și lungă părea un nor de raze și umbre, iar părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate, pe când o cunună de mărgăritărele era așezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de aur și dintr-un fuior de ...

 

Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă

... luase la ochi; îl vedea lucrând când la alde neica Burcilă, când la aleșii ori la fruntașii satului, când la taica popa. Totdauna găsea el de lucru; la toți muncea și la toți sporea lucrul lui. Când însă muncea și pentru dânsul, munca nu-i da în spor. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. Daca vrun prăpăd de la niscaiva lighioane, ori de la ciori cădea peste semănăturile megiașilor, ale lui era stinse cu desăvârșire; de bătea piatra holdele, apoi pe ale lui le amesteca cu pământul, de nu se mai alegea nici praful de dânsele; ba uneori porumbul se tăciuna, ba lăcuste, ba potop, ba toate relele numai pe capul lui cădea. Sătenii, megiașii lui, puseră mâna cu toții ... picioare, cum se zice, și folos nici cât negru subt unghie. Nevoile îl năpădea din toate părțile și el nu mai știa ce să facă. De câte ori intra în casă, de atâtea ori și sfrijita de Sărăcie îi rânjea în bătaie de joc. Într-una din zile, iată că și nevestei îi abătuse să facă și născu un dolofan

 

Constantin Stamati-Ciurea - În vis și aievea

... aievea îl vede în vis, dormitând sub influența opiumului fumat sau hașișului înghițit. Dar și huriile, ce el le vede în halucinația beției pe un munte de pilaf, nu se pot compara cu zeițele saloanelor noas­tre, pe care noi le admirăm cu sentimente de extaz, privind grațiile lor estetice, pe când huriile golite inspiră asiaticului aceeași dorință brutală ce el o simte în vis în vreo oază din Sa ... raiul contemplației grațiilor ademenitoare. Și Adam, ne­fiind poet, nici platonist, a mușcat din pomul cunoștinței și a căzut... Așa astăzi de aceste pilde sunt milioane, pentru că noi ne­contenit umblăm rătăcind prin codri de pomi ai cunoștinței și, încurcându-ne în mrejele nevăzute ale ispitei, cădem, ne ridicăm și iarăși cădem, până ajungem la mormânt, de unde nu ne mai sculăm. Și această mișcare este lupta pentru existență, lupta pen­tru pasiuni și agonisirea de glorii, de renume, și din toate aces­te dobânzi câștigate cu muncă trupească sau spirituală coroana tuturor cuceririlor este dragostea unei femei ce o iubim, și cu ... tinereții și amorului în potirul unei floricele, ce-și ser­bează fericirea întru o rază a soarelui, sorbind o picătură de

 

Alecu Donici - Tunsul

... rău. Ce oraș, ce case, ce mai femei sunt în București! Acolo veți găsi ochi de Italia, profile de Grecia și sălbatică frumusețe de egipteană. De veți intra în târg despre Colentina sau Herestrău, pe ulița Podu-Mogușoaei, seara pe la opt sau nouă ceasuri, o să vă umple de mirare șirul caleștelor de Viena, hamurile strălucinde, caii de Magdeburg, arnăuții în îmbrăcăminte ce bat la ochi, boierii în bogate costumuri asiatice și cucoanele împopoțonate după jurnalul de Paris. Fugânda vedere vi s-a împrăștia în o așa pestrețire, și veți socoti că Bucureștii serbează vreo mare întâmplare. Dar nu e ... e zilnica îndeletnicire a românilor, carii în toată seara viețuiesc la una din asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți vedea pe ea: biserici, palaturi boierești, teatru, vipt, toate potincioasele feluri de magazii și de prăvălioare, începând de la spițărie până la bucătăria, la care pe o tarabă stau întinse într-un fel ademenitor bucățile de friptură de miel. Dar vin! atâta vin, încât puteți să vă scăldați în el. Apoi expoziție de șipuri și ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... națiuni nu este nesecat, ci este din fire mărginit. Dacă dar îți lipsesc o mie de școlari silitori și modești, de industriași și meseriași naționali, de poeți și prozatori mai buni, de oameni de știință adevărați, cauza este că mărginitele puteri de care dispune poporul tău pentru aceasta sunt consumate de profesori ignoranți, de funcționari netrebnici, de academici[...], secretari, membri onorifici, asociați în cultură, jurnaliști, ateneiști, conservatoriști, poetastri, spânzurători de pânze la „expoziția artiștilor în viață“, și celelalte, și celelalte. Ai un singur bloc de marmură: dacă îl întrebuințezi pentru o figură caricată, de unde să mai poți sculpta o Minervă? T. MAIORESCU Iași, martie 1874 PREFAȚA LA EDIȚIA DINTÂI Cartea de față a fost altfel proiectată decât se prezintă publicului acum. Sunt aproape doi ani de când membrii societății „Junimea“ consacră o parte din timpul fiecărei ședințe a lor la lectura poeziior române publicate până astăzi, cu ... ce ni le deșteaptă auzirea cuvintelor poetice. Când cetim, d. e., la Bolintineanu: Într-o sală-ntinsă, printre căpitani, Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. Astfel printre trestii tinere-nverzite Un stejar întinde brațe veștejite. Astfel după dealuri verzi și numai flori Stă bătrânul munte albit

 

Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan

... ființă răpitoare, încât uită Brădățelul cu toți munții și cascadele lui, uită chiar durerile junei fete, căci în pieptu-i se dezvălea un rai plin de iluziuni și de amor, căci astă dată ținea de mână acel vis aurit către care atât de des se înălța sufletul său. Însă, vai, visul fu scurt. Iute ca fulgerul, Victor se izbi cap în cap cu realitatea și, când se deșteptă ... — Sărmană copilă, o întrerupse Victor, tu simțeai pentru întăia oară în inimă acel foc care se numește amor și nu-ți puteai da seama de el. — Nu știu bine ce simțeam, dar eram neliniștită și slăbeam văzând cu ochii. De ce zilele treceau, de ce dorul mă cuprindea mai tare și un urât mă apăsa. Apoi într-o noapte auzii nu departe de casa noastră o doină din fluier; și era așa de mândră doina aceea, încât mi se păru că stelele o ascultă și văile o îngână, și parcă mă chema, mă chema mereu spre ea, încât ... fac! Pe de-o parte, Ștefan, pe care-l iubeam; pe de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>