Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OGLINDĂ

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 297 pentru OGLINDĂ.

Vasile Pogor - Poezie

Vasile Pogor - Poezie Poezie de Vasile Pogor Informații despre această ediție     Neam vine și neam să trece, iar pămîntul în veci stă,     Din visul zădărniciei aceasta mă deșteptă     Muritoriu că este omul, toți o știu și o simțesc     Dar puțini la adevărul vremelniciei gîndesc.     Iubirea acea de sine ce în lume mișcă tot     Din cuvîntătoriu îl face dobitoc pe om nitot.     Cu nadă înșălătoare îl zmulge din adevăr     Și-n prăpastia pierzării îl tîrîește de păr.     Decît toți a fi mai mare, în patria mea dorem     Și pentru pogorîtorii cei din mine o gătem.     Aceasta cum se lucrează ? Să lucrează prin păcat.     Ca să calc în așa treaptă, trebuie să fiu bogat,     Ca să adun bogăție urmeaz-a fi răpitoriu,     Crud, nemilostiv, sălbatec, mincinos și-nșălătoriu.     Dar bogați mai sînt și alții ; trebuie sau să-i zatresc,     Sau cu chipuri oarecare viclene să-i sărăcesc,     Și pe toți cei deopotrivă cu mine să-i împilesc     Și un drit cu osibire oarecare să-mi păstresc.     Sufletul să-l dau uitării, cugetul neascultat     Cu a sale mustrări toate să-l înnăduș prin păcat.     Sîngele celui deaproape să-l privesc neoțărît     Cum gîlgîiește cu spumă de ...

 

Veronica Micle - De ce-ți mai numeri anii...

Veronica Micle - De ce-ţi mai numeri anii... De ce-ți mai numeri anii... de Veronica Micle De ce-ți mai numeri anii să vezi de ești bătrân Când știi ce grea durere tu porți în al tău sân, Și pentru ce oglinda întrebi privind în ea Să-ți spună de nu-i încă zbârcită fața ta? Când știi c-a tale lucruri ce curg neîncetat Adânci și triste urme în suflet ți-au lăsat, Și crezi c-o vecinicie amară e de când O clipă fericită avut-ai pe pământ. Și ce-ți mai folosește să știi azi cum mai ești Când simți că tu pe lume de mult nu mai trăiești; Purtând cu moartea`n suflet străin în orice loc Viața ta pustie și fără de

 

Victor Hugo - Pentru săraci

Victor Hugo - Pentru săraci Pentru săraci de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Cine dă săracului pe Domnul împrumută. Evanghelistul Precum soarele, picând pe marea înghețată, ar topi-o, întocmai picătura milosteniei, căzând pe grămada păcatelor, le risipește. Sf. Ioan Gură-de-Aur Când iarna petreceți bine voi, avuților slăviți, Când dați baluri strălucite, mii de lumini aprinzând, Când în a voastre palaturi cu îngâmfare priviți, Cristaluri, oglinzi, faiansuri, raze de foc slobozind, Policandrele și lampe ca comeții arzători, Și pe-a salelor parcheturi sprintenii dănțuitori, Când un sunet ca de aur vă vestește mângâios A oarelor răsunare ce trec făr’ să le simțiți, Ah! gândiți măcar o dată la săracul stremțuros, Ce poate la poarta voastră, cu ochii plânși și oviliți, Au stătut ca să privească al vostru strălucit trai Prin largile voastre geamuri, ca la suflete în rai. Gândiți că săracul șede acolo pe-nghețați grunți, Și muierea lui, copiii îl așteaptă tremurând, Să le-aducă lemne, pâine, și dacă vreți să mai știți, Acel sărac poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om, Copiii lor sătui, veseli, îi se zâmbesc și ...

 

Zilot Românul - Judecată, alegere și hotărîre pentru începutul Țării Românești și starea întru care

... Și cele moarte,     Cununi să poarte !     Unde-i Siria ?     Und-Asiria ?     Macedonia ?     Carhidonia ?     Și alte multe     Mari și mărunte ?     Toate căzute,     Numai văzute     Prin cărți, oglindă

 

Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea

Vasile Alecsandri - Sânziana şi Pepelea Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri Feerie națională în 5 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.2.1 ARIE 2.2.1.1 I 2.2.1.2 II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 2.10 SCENA X 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.1.1 ARIE 3.1.1.1 I 3.1.1.2 II 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.5.1 ARIE 3.5.1.1 I 3.5.1.2 II 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 3.10 SCENA X 3.11 SCENA XI 4 ACTUL III 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX 4.10 SCENA X 4.11 SCENA XI 4. ...

 

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe

... atelierului său, de unde începe abisul albastru, ca să vadă ce mai fac acei pe care îi alcătuise după prototipul divinei lui ființi. Și albastra oglindă, nemărginita față senină pe care n-o încape nici o ramă, nu i-a mai trimis reflexul lui însuși, și multul bătrîn s ...

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

... cu întunerecul pe ochi și cu iubirea în suflet, Didona neștiutoare de ura abisului ce niciodată nu se poate stîmpăra în deplin, ca prefăcut în oglindă să poată măcar răsfrînge frumosul pe care numai liniile în hodină le au, dormea liniștită, cu zîmbetul divin ce mai tîrziu trebuia să înflorească pe ...

 

Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu

Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu Mihai Eminescu ()  n. 15 ianuarie 1850 , Botoșani  d. 15 iunie 1889 , București  Cel mai cunoscut poet din literatura română    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Mihai Eminescu , poet român Cuprins 1 Opere 1.1 Poezie 1.1.1 După an 1.1.1.1 1866 1.1.1.2 1867 1.1.1.3 1868 1.1.1.4 1869 1.1.1.5 1870 1.1.1.6 1871 1.1.1.7 1872 1.1.1.8 1873 1.1.1.9 1874 1.1.1.10 1875 1.1.1.11 1876 1.1.1.12 1877 1.1.1.13 1878 1.1.1.14 1879 1.1.1.15 1880 1.1.1.16 1881 1.1.1.17 1882 1.1.1.18 1883 1.1.1.19 1884 1.1.1.20 1885 1.1.1.21 1886 1.1.1.22 1887 1.1.2 Din volumul Poezii (1884) 1.1.3 Din periodice 1.1.4 Poezii publicate postum 1.1.5 Poeme originale de inspirație folclorică 1.2 Proză 1.2.1 Proză antumă 1.2.2 Proză postumă ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori

Mihai Eminescu - Memento mori Memento mori de Mihai Eminescu (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec ­ înstelatul rege maur ­ Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să dorm... să ...

 

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)

Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deşertăciunilor) Memento mori de Mihai Eminescu (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec ­ înstelatul rege maur ­ Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-a visării lucii valuri, Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri, Cu dumbrăvi de laur verde și cu lunci de chiparos, Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină, Unde sfinții se preîmblă în lungi haine de lumină, Unde-i moartea cu-aripi negre și cu chipul ei frumos. Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite, Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite Te încerci a scoate lapte din a stâncei coaste seci; Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur, Alta unde cerci viața s-o-ntocmești, precum un faur Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci. Las-să ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene

... căzut în mare; în așa stare fiind, am căzut după cal; în așa stare fiind, când am deschis ochii și m-am văzut într-o oglindă, am înghețat de frică, crezând că m-am înșelat, și m-am culcat într-o odaie străină, cu un străin alăturea. Închideți ochii cu toții ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>