Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru JUDECA
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 379 pentru JUDECA.
Mihai Eminescu - Aducând cântări mulțime
Mihai Eminescu - Aducând cântări mulţime Aducând cântări mulțime de Mihai Eminescu Aducând cântări mulțime Și mai bune și mai rele, Mă întreb cu îndoială Cine caută la ele? Cată cei ce noaptea, ziua Își muncesc sărmana minte  Plebea multe știutoare Pentru pâne, pentru linte? Sau cei ce păzesc cântarul A dreptății, dragă Doamne, Ce la domni sărută mâna Ș-altceva încă la doamne? Sau acei care-și pun osul Carul statului de-l mișcă? Ah, prea știi mai dinainte Tot ce-i doare și ce-i pișcă. Eu nu pot să le dau lefuri, Nici onori, nici pensiune. Nu-s în stare nici să judec Merite pentru națiune. Toți acei ce-n astă lume Vor ceva... mă lese-n pace, Eu nu voi nimic, nimica, Decât pace, pace, pace. Și de-or trece pe-aste șiruri Ochii cei cuminți de fată Sau a junelui privire De visare ingrecată, De vor trece într-o viață Doruri multe-ndefinite: Or privi sub flori albastre Aste pagine citite Și dureri scânteietoare Și tablouri înfocate Vor pătrunde tremurânde Aste suflete curate. Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi, La voi inimi cu arÄ›pe. Ah! lăsați ca să ...
Mihai Eminescu - Iambul Iambul de Mihai Eminescu De mult mă lupt cătând în vers măsura, Ce plină e ca toamna mierea-n faguri, Ca s-o aștern frumos în lungi șiraguri, Ce fără piedeci trec sunând cezura. Ce aspru mișcă pânza de la steaguri, Trezind în suflet patima și ura  Dar iar cu dulce glas îți umple gura Atunci când Amor timid trece praguri! De l-am aflat la noi a spune n-o pot; De poți s-auzi în el al undei șopot, De e al lui cu drept acest preambul  Aceste toate singur nu le judec... Dar versul cel mai plin, mai blând și pudic, Puternic iar de-o vrea e pururi
Mihail Lermontov - Bătrânețile
Mihail Lermontov - Bătrâneţile Bătrânețile de Mihail Lermontov Traducere de Constantin Stamati Tinerețe ce-ai trecut, De ce nu pot să te uit? Căci dorul tău este chin, Ca după miere venin. Tânjesc și sunt mâhnit, nu am cui să dau mâna, La a mea bătrânețe, când sufletul tânjește; El în zadar dorește, dorește totdeauna, Iar vârsta tinereții trece, se vestejește. De am iubit vremelnic... păcat de a mea muncă, Etern iar nu se poate, Și de privesc la sine-mi, ce-au fost, au fost nălucă, Necazuri, bucurie ca umbra trecu toate. Iar sentimente ce sunt, cu-a lor dulci suferire? Și ce este viața? Când judec cu răceală Și mă uit împrejuru-mi, văd numai amăgire Sau o glumă de șagă, ce pe toți ne
Paul Zarifopol - Alexandru Philippide (Zarifopol)
... Asupra operei lui de învățat trebuie așteptat să aleagă vremea. Philippide a stârnit prin apucăturile lui prea multe dușmănii. Senin nu-l pot judeca colegii contemporani pe un om ca acesta. Pentru noi aceștilalți, care l-am cunoscut ca om și dascăl, e o strictă datorie de respect să ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei româneşti Din istoria poeziei românești de Paul Zarifopol Alexandrescu - Bolintineanu Cu acești doi poeți munteni, prin excelență așezați între clasicii noștri școlărești, stăm în plină influență a poeziei franceze. Pe Alexandrescu îl cunoscuse Ion Ghica elev la Sfântul Sava, băiat măricel începea să-i mijească mustața băiat măricel cu memoria plină de versuri din clasicii francezi. Îmi pare că epistolele, satirele și fabulele formează inventarul bun al lui Alexandrescu. Orientarea lui naturală a fost clasicistă. Melancolia întrucâtva insistentă, sentimentalism pe tema ruinelor, a fantomelor trecutului, sunt teme literare pe care le impunea literatura apuseană pe atunci. S-a observat, cu dreptate, că adoptarea unor teme ca aceasta nu ne permite a vorbi hotărât de un romantism român. Românii care căutau a face poezie în anii 30 până la 40 luau ce găseau pe piața literară franceză. Romantică era poezia aceasta franceză la ea acasă, în București și în Iași ea nu era romantică, era poezia nouă din Apus, poezia pe care tinerii români aveau a o pune împotriva poeziei de imitație neogreacă. Romantism nu puteam avea, pentru că nu avusesem ...
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârșit
Paul Zarifopol - O biografie, în sfârşit O biografie, în sfârșit de Paul Zarifopol G. Călinescu: Viața lui Mihai Eminescu De câțiva ani biografia e înnămolită în o situație delicată. Oamenilor cu spirit delicat, adică, ea li se arată în primejdie de a deveni o specie literară inferioară. Cu puterea deosebită pe care le-o dă momentul de față, romanul prost și melodrama felurit deghizată au tras biografia în jos, spre treapta și teapa lor grosolan falsă și de gust mitocănos. Fusese lungă vreme modă serioasă printre literați și artiști, chiar de bună calitate, să disprețuiască batjocoritor pe erudiți și metoda lor în întregime; acum, în zilele noastre, acest dispreț a fost pedepsit, ironic, prin invazia biografiilor romanțate. Pare, orișicum, că a pregăti meticulos un memoriu pentru a fixa data nașterii unui om considerabil, zămislirea unei opere, vicisitudinile unui capitol sau ale unei strofe este o întrebuințare mai demnă a puterilor mintale, mai isteață, și în care e loc și pentru bunul-gust, pentru tactul și finețea istorică, decât a petici discursuri sau scrisori, a îngăla dialoguri de dragoste pe seama poeților, artiștilor sau personajelor politice ...
Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este și aceea ca, din dosul tejghelei unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate ...
Vasile Alecsandri - Bujor Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Frunză verde de negară, A ieșit Bujor în țară! [1] Bate, pradă, nu omoară, Pe ciocoi îi bagă-n fiare, [2] Să-i dea bani de cheltuială Și haine de primeneală. Bujor iese, Bujor zice: ,,Halal de tine, voinice! Haideți, copii, după mine Că știu calea-n codru bine Și știu turme de berbeci, Izvoare cu ape reci, Și neveste frumușele Și desagi cu rubiele!" Ici în vale, colea-n vale Sună-un glas duios cu jale, Glas frumos de fată mare, Bujor prinde-o sărutare! Ici în vale, la pârâu, Două fete spală grâu, Bujor le ține de brâu! Ici în vale, la fântână, Două fete spală lână, Bujor le strânge de mână! Ici în valea lui Terinte, Două fete culeg linte, Bujor le scoate din minte! II Frunză verde de negară, La Focșani, între hotară, Este-un bordei cam plecat [3] De copaci înconjurat. Acolo-i Bujor culcat, La Anița văduvița, Ce-i dă vin tot cu vădrița Și-l îmbată cu gurița! ,,Anițico, draga mea! Mult mi-e dor de-o floricea, Floricică rumeoară Care-o porți în buzișoară." ,, ...
Vasile Alecsandri - Cântecul gintei latine
Vasile Alecsandri - Cântecul gintei latine Cântecul gintei latine de Vasile Alecsandri Latina gintă e regină Între-ale lumii ginte mari; Ea poartă-n frunte-o stea divină Lucind prin timpii seculari. Menirea ei tot înainte Măreț îndreaptă pașii săi. Ea merge-n capul altor ginte Vărsând lumină-n urma ei. Latina gintă e vergină, Cu farmec dulce, răpitor; Străinu-n cale-i se înclină Și pe genunchi cade cu dor. Frumoasă, vie, zâmbitoare, Sub cer senin, în aer cald, Ea se mirează-n splendid soare, Se scaldă-n mare de smarald. Latina gintă are parte De-ale pământului comori Și mult voios ea le împarte Cu celelalte-a ei surori. Dar e teribilă-n mânie Când brațul ei liberator Lovește-n cruda tiranie Și luptă pentru-al său onor. În ziua cea de judecată, Când față-n cer cu Domnul sfânt Latina gintă-a fi-ntrebată Ce a făcut pe-acest pământ? Ea va răspunde sus și tare: ,,O! Doamne,-n lume cât am stat, În ochii săi plini de-admirare Pe tine te-am reprezentat!
... mi-ai răpit Și pe Dolca mi-ai rănit! Stai, măi Fulgo, barbă neagră, Să te fac cu mintea-ntreagă." Și cum sta și-l judeca, Inima i-o despica, Și Dolcăi o arunca, Iară Dolca n-o mânca, Inima de vânzător [2] E venin otrăvitor! ↑ Generozitatea este una din ...
Vasile Alecsandri - Jianul N-ați auzit de-un Jian, De-un Jian, de un oltean, De un hoț de căpitan Care umblă prin păduri Cu doisprezece panduri, Cu ghiebe și cu poturi? El ia miei de la ciobani, Armăsari de la mocani, Fără plată, fără bani! Și pândește la strâmtori De despoaie negustori, Și tot prinde la boieri De-i curăță de averi! Toți de dânsul că fugeau, Toți de el se jeluiau La domnul, la Caragea. Domnul potiră-aduna, După hoț el o mâna. Iar Jianu-nțelegând Cele ce-i treceau prin gând Se-ndruma spre Olt fugând. Când la Olt, Oltu-i umflat, Că la munte l-a plouat: ,,Măi române, măi podar, Trage podișca de car Să mă treci la cela mal Cu viteazul ist de cal. Trage podul mai de-a drept Pân' nu-ți pun un glonte-n piept, Nu-mi fii dușman și-mi fii frate De nu vrei un glonte-n spate." Dar podarul se gândea Și cu lene se-ntindea. Dacă vedea și vedea, Jian rostul nu-și pierdea. El se aruncă înot Cu suflet, cu cal, cu tot. Calu-n apă se lupta, Iar Jianul cuvânta: ,, ...