Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN JOC
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 552 pentru IN JOC.
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicișilor
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicişilor La fîntîna Medicișilor de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XV, 81, 10 [23] aprilie 1911. p. 23—24. Un fragment Trecutul e o împărăție moartă. Locurile unde ai trăit mulți ani și ai putut să fii fericit nu căuta să le revezi, dacă ai o dragoste nouă în suflet, căci ele nu te vor recunoaște și-ți vor rămîne străine. Privește din depărtare la toate și închipuiește-ți că ai visat, căci numai visul poate să-ți dea mulțumire. Închipuiește-ți că după linia curbă ce închide orizontul nu mai e nimic, că nourii ce aleargă într-acolo sînt niște simple fantasme, că în sufletul tău deșirul de imagini, unele umbrite ori altele trandafirii, sînt tot ca și goana aceasta de nouri. Vîntul, acest fantastic și capricios artist, îi adună de pe fața cerului, clădește palate, zugrăvește continente imaginare, lăsînd pe alocuri spațiuri goale și senine, ca niște închipuiri de oceane, îi resfiră apoi și-i preface în turme nesfîrșite, care pasc pe nesfîrșita cîmpie a cerului, îi alungă cînd vrea într-o Fantazia nebună de cavaleri ce-aleargă pe cai năpraznici cu mantalele albe fluturînd pe umeri ; și apoi, cînd ...
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel)
Dimitrie Anghel - Mama (Anghel) Mama de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , UT, 749, 17 ian. 1911, p. I. Mamă ! Ce puțin am rostit numele tău și cît de vag îmi aduc aminte de tine... O negură te învăluie și parcă din neguri e urzit și conturul tău. În fața mărei, unde am stat, privind neîntrerupta goană a talazurilor, acolo m-am apropiat mai mult de tine și am căutat să te rechem. Din fundul orizontului aceluia ce-l hotărăște linia curbă a mărei, de acolo ai venit tu. Pe o noapte dulce cum e aceasta, un vas legănat, ce și-a scris pieritoarea dungă pe cer, te-a adus desigur. Și pe cheiul acesta singuratic, unde întîrzii eu, visînd uneori, au coborît pașii tăi, de bună seamă. Ca și acum, neastîmpăratele talazuri se ridicau ca niște fantome din mare și alergau de-a lungul digului de piatră sură ca să privească portul. O semilună pală, brodată pe un steag, lucea și atunci pe înaltul unui catarg, și tu desigur, cu fața întoarsă peste umăr, ai trebuit să privești tristă pe largul întinselor valuri ce te despărțeau de țara ta... ...
Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma
... prezentul, moartea și cu viața nu mergeau oare acolo pretutindeni ca doi buni tovarăși, frageda tinerețe roz-albă a unui vișin nu-și juca oare umbra pe scările de marmoră ale unui templu zidit acum ani o mie, frumusețea juvenilă a unei brune fete nu visa oare ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu
Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu Pe un volum al lui E. Gîrleanu de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 13—14, 16 ian. 1911, p. 201—203. Brun, ca ieșit dintr-o sticlă de cerneală, adevăratul tip de oriental; ochi languroși și veșnic îndoliați de odaliscă. Cînd nu cuvîntă, știe să privească și să asculte. Înmagazinează bun și rău, minciună și adevăr, cu lăcomia struțului care nu alege cînd îi e foame. Buna lui credință e nesfîrșită și, printr-o bizarerie curioasă, cu care l-a dotat natura, după cîtva timp de la inhibiție, el își însușește toate întîmplările, transformîndu-le și dîndu-le proporții uriașe. Invenția la el e o trebuință organică, e o reacțiune contra uniformității, un antidot fără de care viața n-ar mai avea nici un haz, e, ca să zic așa, pîinea lui cotidiană. Și-apoi, ce-are a face dacă un lucru e adevărat sau nu, cînd el poate să deștepte curiozitatea cetitorului măcar o minută, sau poate avea aparența unui adevăr. Dacă baronul de MĂ¼nchhausen, de cinegetică memorie, care și-a petrecut cea mai mare parte din existență în lumea lighioanelor, ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault Pe un volum de Charles Perrault de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 11 nov. 1910, p. 236—238. Poveștile sunt o lume alături de a noastră. Vechi de cînd timpul, ele trebuie să fi legănat copilăria omului și de aceea farmecă și desfată și astăzi pe copii. Frica ori urîtul și monotonia lungilor nopți a trebuit să împrospăteze necunoscutul. În sunetele și zvonurile care rătăcesc fără de hodină, în natură, fantazia primitivă a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul. Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de rîu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca ...
Dimitrie Anghel - Puteri ascunse
Dimitrie Anghel - Puteri ascunse Puteri ascunse de Dimitrie Anghel Publicată în Românul , [Arad], I, 1, [14] ian. 1911, p. 1—2. Ce lucru fragil e o femeie ! Cea mai mică oboseală îi înclină fruntea, cel mai ascuns fior îi zugrăvește cearcăne viorii sub ochi, o veste bună sau rea e de ajuns ca să-i ofilească rozele din obraji și să-i facă mînele palide. Și totuși, ce putere de rezistență au ele, cînd viața lor urmează o stea ce le arată calea. De cîte nebunii nu sînt în stare cînd iubesc, ce jertfe n-ar face pentru o ființă scumpă. Legănări de valuri au în mersul lor și mlădieri de creangă înflorită. Dar aceste nu-s decît o părere, o cochetărie poale, căci cînd bate furtuna, asemenea valului, ele undoiază ca să se ridice, deopotrivă ramului se înmlădiază ca să nu se frîngă. Liniștitul val ce cîntă cît e cerul senin talaz se preface în mînie, și vai de cel ce se joacă cu astfel de talazuri ; înflorita creangă ce presară flori cînd o mîngîie zefirul arc se poate preface sub încordarea durerii. Un singur cuvînt o rănește și o face potrivnică, o lacrimă numai și e de ...
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui Reveria unei statui de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "La mîndrele vremi de altădată", în Luceafărul [Sibiu], IX, 21, 1 nov. 1910, p. 517—518. Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă cînd buciumul a sunat prelung și alba pînză ce-l acoperea a căzut ca luată de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținînd în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri. De-a dreapta și de-a stînga, tunurile mute străjuiesc, și vîntul toamnei tîrzii, trecînd cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cîntec trist, o întîmplare străveche, un basm din vremuri legendare. Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rînd hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți... Peste gîtul încordat al calului cu fruntea ridicată sus, ochii lui privesc, și piața goală dimprejurul lui parcă se umple de lume. De pretutindeni, de pe străzi, roiuri negre curg, pe ...
Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)
Dimitrie Anghel - Tata (Anghel) Tata de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 759, 28 ian. 1911, p. 1. Ca un miraj nălucitor te-a chemat pe tine strălucirea aurului, și tu cel dezbrăcat de toate patimele ai alergat după el pînă ce ai căzut. Negrul neant la tine a fost mărginit de un zid de aur și zidul s-a prăbușit peste tine, îngropîndu-te sub el. Ce urmăreai tu, de ce te-ai zbuciumat, de ce flacăra vie a minții tale a ars fără preget, ca vîlvătăile de foc ce le aprindeau și le hrăneau necurmat întîii oameni în vremuri obscure, ca să se apere de dușmănia fiarelor ? După perdeaua de foc a minții tale, ai stat tu ascuns toată viața, apărîndu-te. Vie, puternică, fantastică, se consuma inteligența ta. Mari, flăcările jucau zvîrlind scîntei orbitoare. Vînturile întîmplărilor o înălțau și o coborau și ghearele lacome așteptau cu răbdare să te sfîșie ; sclipitorii ochi pîndeau din umbră stingerea marelui incendiu, ca să poată prin drumul de cenușă să ajungă pînă la tine. Ce te împingea pe tine, căci din înfrîngeri și dureri, ca la mulți ...
Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)
... blond, iar bidiviii suri, și uitam să spun că și adecvata trăsură la care erau înhămați cu toții, pe vremea ceea, era solidă, strălucitoare și juca ușoară și legănată pe cele mai flexibile arcuri ce se pot visa. Și cum erau deosebiți la înfățișare, tot astfel erau și la suflet, cînd ...
Dimitrie Anghel - Visul sepiei
Dimitrie Anghel - Visul sepiei Visul sepiei de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 22 iul. 1907 Sunt singură, și casa o am pe-un vîrf de stîncă Și ca să-mi uit urîtul visez lîngă ferestre... Ce mici și ce sărace-s splendorile terestre Pe lîng-acele-ascunse în marea mea adîncă. Semiramida însăși, de-ar fi putut să știe Ce mîndră e o lume de alge plutitoare, Și-ar fi sădit desigur grădinile în mare, Și-ar fi uitat că-i Doamnă pe-o vastă-mpărăție. I-ar fi părut cunună de vicleim, cununa Purtată-n naltul frunții, și c-un surîs pe buze Ar fi zvîrlit-o-n valuri, ca să-și aleagă una Urzită-n curcubeie de mîndrele meduze. Balene monstruoase s-ar fi-nvoit să vină, S-o ieie și s-o plimbe, cînd noaptea stă să-nceapă, S-o plimbe, și să-și joace coloanele de apă, S-arate-n aer calea urmată de regină. Și-ar fi păzit-o crabii cu-armurele lor lucii Și stelele de mare, și mii de lampioane Ar fi aprins pe ape și-n aer noctilucii, Ca-n timpul unei mîndre serbări venețiane. Iar eu aș fi urmat-o ...
Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul
Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul Clavecinul de Dimitrie Bolintineanu Cum sub vise d-aur frageda junețe Pare la vederea minții omenești, A părut în sală, dulcea frumusețe, Sub grații cerești. Adunarea toată repede-ntorcea Ochii, cu plăcere, către dulcea mea. Între păru-i negru strâns în cosițele Albele camelii se pierdeau plăcut Cum prin geana nopții, depărtate stele Scântei un minut. Fiecare sunet ce-orologiul vărsa, Sufletu-mi, lovindu-l, crud îl fărăma, Astfel sună-n inimi orice lovitură De ciocan pe cuiul tristului sicriu Unde se întinde dulcea creatură Care noi iubim. Ea-nțelese doruI ce mă-mpovăra Și de rozioare fața-și scutura. M-adora pe mine dulcea mea frumoasă? Cine poate spune misteru-i divin! Se-ntrista tăcută, se punea sfioasă Lâng-un clavecin. Mâinile-i p-octavuri se jucau ușor Deșteptând lugubre sunete de dor. Ochi aprinși de flacări ce-i îndivinau, În născânde lacrimi dulce se scăldau. Ca plăpânda rouă peste-o rozioară Ce la zori deschide grațiosu-i sin, Rătăcea surâsul p-a sa buzioară Cu purpur divin. Sub orice mișcare, formele-i lumești Răspândeau tezauri de grații cerești. Danțul urmă cursu-i... Muzicile sună; L-a plăcerii undă ...