Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IARNĂ
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 381 pentru IARNĂ.
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia ...
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor
... că pot să fie numite De sânte. Atunci și neghiobul bou să aibă rând au cerut, Zicând: „Și eu Sunt greșit, căci într-o iarnă de demult Stăpânul mă hrănea rău; Deci dracul m-au îndemnat Să săvârșesc un păcat. Și negăsind nicăierea mâncare, cât de puțin, Din stogul popei ...
Ivan Andreievici Krâlov - Domnia elefantului
Ivan Andreievici Krâlov - Domnia elefantului Domnia elefantului de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Acel mare și puternic, Măcar cât de bun să fie, nemândru și răbdător, Însă fiind făr’ de minte eu nu-l socotesc de vrednic Să fie cârmuitor; Căci odată elefantul s-au rânduit în domnie, Și măcar că ei, firește, au multă înțelepciune, Sunt la trup mari, arătoși Și vârtoși, Însă, lucru de minune, Că acest principe-al nostru avea atâta prostie, Că bietele oi și capre, plângându-se lui odată Asupra lupilor aprigi că le jupoaie de piele, El au început îndată A plânge de a lor jale, Și cu mânie răcnind: „O, lupi plini de vicleșuguri! O, tâlhari nelegiuiți, De unde vi s-au dat voie pe oi, capre să beliți?â€� Iar lupii, îngenunchind, Au zis: „Nu te întărta, O, doamne, măria ta! Căci însuși tu ne-ai dat voie, făcându-ți milă de noi, Să strângem cest bir ușor de la varvarele oi, Luând de fieștecare numai câte o pielcică, Ca să ne facem cojoace. Deci aceste toante dobitoace, Pentru așa lucru de nimică, Se jeluiesc măriei tale Degeaba și făr’ de cale...â€� ...
Matilda Cugler-Poni - În natură-i grea tăcere...
... s'au veștejit. Căci o veste mult amară Le-a adus al tomnei vînt, Le-a șoptit, că se coboră Trista iarnă pe pămînt. Arborii plini de mâhnire Mișcă vîrful lor uscat; Mii de corbi, la cruda scire, De pe crengi s'au ridicat. Apoi cerul se ...
Matilda Cugler-Poni - Iubiți cu toții
Matilda Cugler-Poni - Iubiţi cu toţii Iubiți cu toții de Matilda Cugler-Poni Pasările cântă pe crengi înverzite, Fluturii se-ngână de pe flori pe flori, Tainic trec prin aer șoapte fericite, Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr'de nori. Dulce primăvară, drag vis de iubire! La zâmbirea-ți blândă, iarna a plecat, Cât era de lungă, plină de jălire... Dar tu ești în lume, răul s-a uitat. Ce-mi vorbești tu încă de chinuri trecute, Inimă nebună, uită de dureri Și de-acele zile în lacrimi pierdute. N-are primăvara mii de mângâieri? N-auzi cum șoptește fiecare floare? „Amorul domnește acum pe pământ. O, iubiți cu toții! grabnic frunza moare, Grabnic se întoarnă tot iar în mormântâ€�.
Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine
... Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine mbătrânit e sufletul din mine de Mihai Eminescu Îmbătrânit e sufletul din mine Ca un bordei pustiu în iarnă grea. Unde te-ai dus, pe cari căi străine O, tinereță, tinereța mea! Suspine n-am  ah, de-aș avea suspine, De-aș avea ...
Mihai Eminescu - Amicului F.I.
Mihai Eminescu - Amicului F.I. Amicului F. I. de Mihai Eminescu Visuri trecute, uscate flori Ce-ați fost viața vieții mele, Când vă urmam eu, căzânde stele. Cum ochiul urmă un meteor, V-ați dus cu anii, ducu-vă dorul. Precum cu toamna frunzele trec; Buza mi-e rece, sufletul sec, Viața mea curge uitând izvorul. Candela ștersei d-argint icoane A lui Apolon, crezului meu, Mă topesc tainic, însă mereu De ale patimilor orcane. Sau ca un nour gonit de vânt, Alerg pe calea vieții mele, O buhă care, țipând a jele, Bântuie urma unui mormânt. Viața-mi se scurge ca și murmura Ce-o suflă-un crivăț printre pustii, Mă usc ca crucea pusă-n câmpii Și de blesteme mi-e neagră gura. Îmi târăsc soarta ca un vultur Ce își târăște aripa frântă, Viscolul iernii moarte îi cântă, Moarte, îi râde tot de-mprejur. Am uitat mamă, am uitat tată, Am uitat lege, am uitat tot; Mintea mi-e seacă, gândul netot. Pustiul arde-n inima-mi beată. Numai prin caos tu îmi apari, Cum printre valuri a navei velă, Cum printre nouri galbena stelă, Prin neagra noapte cum un fanar. ...
Mihai Eminescu - Amicului F. I.
Mihai Eminescu - Amicului F. I. Amicului F. I. de Mihai Eminescu Visuri trecute, uscate flori Ce-ați fost viața vieții mele, Când vă urmam eu, căzânde stele. Cum ochiul urmă un meteor, V-ați dus cu anii, ducu-vă dorul. Precum cu toamna frunzele trec; Buza mi-e rece, sufletul sec, Viața mea curge uitând izvorul. Candela ștersei d-argint icoane A lui Apolon, crezului meu, Mă topesc tainic, însă mereu De ale patimilor orcane. Sau ca un nour gonit de vânt, Alerg pe calea vieții mele, O buhă care, țipând a jele, Bântuie urma unui mormânt. Viața-mi se scurge ca și murmura Ce-o suflă-un crivăț printre pustii, Mă usc ca crucea pusă-n câmpii Și de blesteme mi-e neagră gura. Îmi târăsc soarta ca un vultur Ce își târăște aripa frântă, Viscolul iernii moarte îi cântă, Moarte, îi râde tot de-mprejur. Am uitat mamă, am uitat tată, Am uitat lege, am uitat tot; Mintea mi-e seacă, gândul netot. Pustiul arde-n inima-mi beată. Numai prin caos tu îmi apari, Cum printre valuri a navei velă, Cum printre nouri galbena stelă, Prin neagra noapte cum un ...
Mihai Eminescu - Apari să dai lumină
Mihai Eminescu - Apari să dai lumină Apari să dai lumină de Mihai Eminescu Apari să dai lumină arcatelor ferești, Să văz în templu-i zâna cu farmece cerești. Prin vremea trecătoare lucește prea curat Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat. Privi-te-voi cu ochii în lacrime fierbinți... O, marmură, aibi milă de-a mele rugăminți! Îndură-te și lasă privirea-mi s-o consol La alba strălucire a gâtului tău gol, La dulcea rotunzime a sânilor ce cresc, La noaptea cea adâncă din ochiul tău ceresc, Să văd că de privirea-mi tăcând te înfiori... O, marmură, aibi milă de ochii-mi rugători! Aș vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald, În dulcea-nfiorare a sufletului cald, Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt, Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt, Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci... O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! Ca iarna cea eternă a Nordului polar Se-ntinde amorțirea în sufletu-mi amar, Nimic nu luminează astei pustietăți, Doar sloiurile par ca ruine de cetăți, Plutind ...
Mihai Eminescu - Către Bullatius
Mihai Eminescu - Către Bullatius Epistole, I, 11 Cum ți se pare, Bullațiu, Chio, falnicul Lesbos, Samosul cel elegant, Sardes, cetatea lui Cresus? Smyrna ori Colophon? Mai mari, mai mici decât faima? Ori sunt nimic alături cu câmpul lui Mart și cu Tibrul? Au preferi vrun oraș din cele-nchinate prin Attal? Ori de urâtul mării și-a drumului Lebedu-l lauzi? ,,Lebedul? Știi tu ce e", -mi răspunzi? Mai pustiu decât Gabii, Mai strimt decât Fidenii; și totuși, aicea viața-mi Voi s-o petrec, uitat de ai mei, uitându-i pre dânșii, Dintr-un mal depărtat privind la Neptun turburatul. Oare acel ce la Roma din Capua pleacă pe ploaie, Plin de noroi, pentru-asta viața-i în han va petrece-o? Oare cel degerat lăuda-va cuptorul și baia Ca pe lucruri ce singure dau fericire vieții? Pentru că austrul puternic te bântuie, vinde-vei oare Vasul în care-ai plecat, dincolo de valul Egeic? Pentr-un om așezat Rhodos, Mitilene frumoasa Par ca pănura grea în arșiță, par ca și haina Cea de la câmp în timp vicolos, ori ca baia în Tibru Iarna, ori ca un foc pe vatră-n luna lui august. ...
Mihai Eminescu - Către Bullatius (Horațiu)
Mihai Eminescu - Către Bullatius (Horaţiu) Epistole, I, 11 Cum ți se pare, Bullațiu, Chio, falnicul Lesbos, Samosul cel elegant, Sardes, cetatea lui Cresus? Smyrna ori Colophon? Mai mari, mai mici decât faima? Ori sunt nimic alături cu câmpul lui Mart și cu Tibrul? Au preferi vrun oraș din cele-nchinate prin Attal? Ori de urâtul mării și-a drumului Lebedu-l lauzi? ,,Lebedul? Știi tu ce e", -mi răspunzi? Mai pustiu decât Gabii, Mai strimt decât Fidenii; și totuși, aicea viața-mi Voi s-o petrec, uitat de ai mei, uitându-i pre dânșii, Dintr-un mal depărtat privind la Neptun turburatul. Oare acel ce la Roma din Capua pleacă pe ploaie, Plin de noroi, pentru-asta viața-i în han va petrece-o? Oare cel degerat lăuda-va cuptorul și baia Ca pe lucruri ce singure dau fericire vieții? Pentru că austrul puternic te bântuie, vinde-vei oare Vasul în care-ai plecat, dincolo de valul Egeic? Pentr-un om așezat Rhodos, Mitilene frumoasa Par ca pănura grea în arșiță, par ca și haina Cea de la câmp în timp vicolos, ori ca baia în Tibru Iarna, ori ca un foc pe vatră-n luna lui ...