Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FERIT
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 452 pentru FERIT.
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănţuitoare) SoirĂ©es dansantes (Adunări dănțuitoare) de Mihail Kogălniceanu La nouăsprezece ani ne bucurăm de joc ca de o mare desfătare, dar nu este desfătare în lume care să treacă așa de degrabă la bărbați și așa de târziu la femei. Îmi aduc aminte câteodată, cu o oftare de părere de rău, de vremea ce a trecut așa de iute, în care, a doua zi după un bal, mă sculam la amiazăzi, zicând: bre, bre, cât m-am înglindisit de bine. Și cu o suvenire desfătăcioasă de gânduri, mă uitam la rămășițele strălucitei mele tualete din ziua trecută, ce era împrăștietă în mijlocul odăii: șacșârii cei roșii aruncați pe covor, galbenii papuci dormind pe vatră, ca o mâță ce se încălzește, mănușile aninate de coada unui ibric, cilicul cel globos rostogolit sub pat, și taclitul, a căruia coadă, în ziua trecută, prin coborârea sa până la pământ, făcea mirarea tuturor babelor, ședea învăluit pe un scaun. Nu zic nimic de fermeneaua cea roșie care, aninată pe ușă, sămăna la cununile de pipăruși întinse înaintea casei unui bulgar din Huși. Atunce, niciodată nu mă desfătam pe jumătate; ...
Nicolae Nicoleanu - Astăzi Astăzi de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Amor, virtute, milă sunt flori necunoscute. Dar la lumina zilei, pe căile bătute Păcatul își preumblă supt forme d'aurite Triumful și ființa din prăzi înavuțite. Cel bun pleacă genunchiul, suspină, se ferește Pe sînul resignării cumplit se chinuește, Când lașul își ascute cuțitul făr' de frică, Pe chipul inocenții sfiala se ridică, Scăpând din întâmplare p'a nopților tăcere, Un nume de speranță, d'amor și de durere, Pe când corupțiunea pășește 'ncununată, Râzând d'a frumuseții pudoare spăimântată. Dar nu chemați mănia pe capul vinovat. Nici biciul răzbunării cu flacări împletit A 'ncinge pretutindeni p'un suflet rătăcit; Căci deseori păcatul supt forme d'aurite S' arată și surprinde vederile răpite Ș'orbit omul se lasă pe brațele peirii, Crezând că strânge sînul dorit al fericirii. Căci verme fără sațiu și foc neadormit, Un ochiu ascuns veghează asupră-i îndrăcit, Teribil ca destinul, sardonic, fioros, Ca fiara 'nverșunată d'un sânge generos. Vieața sa funestă e lungă remușcare; În pieptul său s'ascunde o neagră închisoare De spectri populată — Un cerc de fier îl strânge C'o tainică putere, ...
Nicolae Nicoleanu - Un consiliu
Nicolae Nicoleanu - Un consiliu Un consiliu de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Surîde zilei ce naște, salută noaptea ce vine, Ca o pasăre ce-și duce zborul peste lumi străine, Lasă-ți inima să cânte și mintea să rătăcească, Pe câmpiile gândirei, — unde mâna omeneasca N'a putut pune hotare — , unde 'n templul nevăzut Residează Viitorul, marele Necunoscut. Nu te teme, deacă vântul barca ta va scutura; Nu te teme, deacă omul a ta moarte va jura; Nu te teme, deacă umbre, sau ființe 'ngrozitoare Vor veni prin întuneric de fiori să te 'mpresoare; Însă teme-te, copile, vai! ferește-te amar, Deșertând al voluptății ș'al amorului pahar, Să nu-ți tremure piciorul și cu mustul delicios, Să strecori în pieptu-ți fraged acul său cel veninos! Ai văzut tu vre-odată, lângezind p'o bătătură, Tristă, slabă ca un spectru, o sărmană creatură Cu privirile uimite și cu sufletul tăcut, Un copil lipsit de mamă și d'o vitregă crescut? Fața sa-i acoperită d'a mizeriei paloare, Două trențe vechi compune haina sa de serbătoare, Iar din corpul său de rane și de foame chinuit, Ca din ...
Panait Cerna - Din depărtare Din depărtare de Panait Cerna Nu ți-am vorbit vreodată, și pe ferești deschise Nu ți-am trimis buchete, stăpâna mea din vise, Ci numai de departe te-am urmărit adese, Iluminat de gânduri nespuse, ne-nțelese... Înfioratu-mi suflet nu s-a-ntrebat vreodată Făptura ta de zee pe cine îl îmbată; Ce frunte se-nnorează, gândind că steaua lină Împarte și la alții bogata ei lumină?... Nimic nu știu de tine senina mea iubire Dar ochii mei, în cale-ți culeg numai uimire; Cărarea mea pustie se umple de lumină. Încât mă-mpac cu viața-mi și uit că mi-ești străină... Ce vrea și unde merge un fulger? Cui ce-i pasă!... Destul că face noaptea, o clipă mai frumoasă. Dar uneori, când luna e prea strălucitoare, Din adâncimea serii vin vrăji turburătoare Aș vrea să cânt, să cuget, dar nu mă-ndemn... nu pot... Și-atât mă simt de singur, că mă-nfior, de teamă, Și ochii mei, din umbră, lumina ta o cheamă... Atunci, m-abat pe drumuri de sufletul tău pline, Și sufletul meu prinde din nou să se-nsenine, De cum te-arăți privirii setoase, de ...
Titu Maiorescu - Câteva aforisme
Titu Maiorescu - Câteva aforisme Câteva aforisme de Titu Maiorescu * O măsură a oamenilor și a lucrurilor este propria lor umbră. * Omul rău se pierde prin partea sa cea bună, omul bun, prin partea sa cea rea. * Don Quijote credea că morile de vânt sunt uriași. Oamenii de rând cred că uriașii sunt mori de vânt. * Sălbaticii din America schimbau aurul și mărgăritarele pentru cioburile de oglindă din Europa. Așa fac și copiii, și mulți dintre noi rămân copii toată viața. * Respectul exagerat pentru întregimea cugetării împiedică acțiunea. Căci orice faptă este o verigă ruptă dintr-un lanț infinit, și omul activ este din capul locului condamnat la fragment. * Oare pârâul de la munte ar fi așa de limpede și de voios dacă n-ar fi rece? * Ferește-te de a da sfaturi. Problema e prea grea și răspunderea mare. Tu dai sfatul după natura ta. Aceasta însă rareori se potrivește cu natura celui ce te întreabă. Altfel spui tu, altfel înțelege el. Sfătuind prudență, produci slăbiciune, și unde cereai tărie se aplică violență. Un element străin s-a introdus în sufletul celuilalt, și el și-a pierdut măsura. * Nemărginit ...
Urmuz - Isma%C3%AFl și Turnavitu
... împrejmuit cu un mic gard de nuiele. Acesta, din prea multă dragoste părintească, se zice că îl ține astfel sechestrat pentru a-l feri de pișcăturile albinelor și de corupția moravurilor noastre electorale. Totuși, IsmaĂ¯l reușește să scape de acolo cîte trei luni pe an, în timpul iernii ...
Vasile Alecsandri - Șoimul și floarea fragului
Vasile Alecsandri - Şoimul şi floarea fragului Sus, în vârf de brăduleț, S-a oprit un șoimuleț, El se uită drept în soare Tot mișcând din aripioare. Jos la trunchiul bradului Crește floarea fragului. [1] Ea de soare se ferește Și de umbră se lipește. ,,Floricică de la munte, Eu sunt șoim, șoimuț de frunte, Ieși din umbră, din tulpină, Să-ți văd fața la lumină, C-au venit până la mine Miros dulce de la tine, Cât am pus în gândul meu Pe-o aripă să te ieu Și să mi te port prin soare Pân' te-i face roditoare Și de mine iubitoare." ,,Șoimuleț duios la grai, Fiecare cu-al său trai. Tu ai aripi zburătoare Ca să te înalți la soare, Eu la umbră, la răcoare, Am menire-nfloritoare. Tu te legeni sus, pe vânt, Eu mă leagăn pe pământ. Du-te-n cale-ți, mergi cu bine, Făr-a te gândi la mine, Că e lumea-ncăpătoare Pentru-o pasăre ș-o floare!" [2] [1] În Carpați pădurile sunt pline de fragi ce cresc mai cu seamă la rădăcina brazilor. Acel soi de fragi sunt lungăreți, roșii și foarte parfumați. [2] Cugetare ...
Vasile Alecsandri - Cântece din Basarabia
Vasile Alecsandri - Cântece din Basarabia Cântece din Basarabia [1] de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 Note I Frunză verde de ovăs Floricică de pe șes! Te-am îndrăgit de pe mers, Că ți-e mersul legănat, La inimă m-a secat! Floricică, floare-albastră Răsărită-n calea noastră, Năltișoară, subțirea, Tocmai pe potriva mea, Cărăușii te-or călca. Te-or călca și te-or strica, La inimă m-or seca. Floricică, floricea, Vină pe inima mea, Lângă mine să-nflorești, De pas rău să te ferești, Sufletul să-mi răcorești! II Frunză verde baraboi, Ne-a făcut maica pe doi, Unul mercuri, unul joi Ș-a umplut lumea cu noi. Ș-am avut o surioară Ce-a umplut lumea de pară! Maica s-a luat prin țară Să ne strângă grămăjoară. Să ne deie-n Bălți la școală [2] (Mai bine-am muri de boală!), Moscălește să-nvățăm Și la oaste să intrăm! Moscălește-oi învăța Când eu ...
Vasile Alecsandri - Ceasul rău
Vasile Alecsandri - Ceasul rău Ceasul rău de Vasile Alecsandri Pe cel deal, pe coaste, Trece-o mândră oaste, Oaste de români! Toți voinici de frunte Care merg să-nfrunte Oarde de păgâni. Iar pe-o culme verde Ce-ntre munți se pierde Stau de mi-i privesc Două surioare, Albe lăcrimioare, Care mi-i jelesc: Vezi tu, surioară, Oastea se coboară Colo pe costiș, Vezi-o cum pătrunde Pe rând și s-ascunde Colo-n stejăriș. Vai! nu se mai vede! Cine, cine-a crede Grija ce duc eu, Oastea că-i purtată De bătrânul tată Și de dragul meu? Ei se duc în vale Unde țara-n jale Geme cu amar, Căci au intrat iară Sabie în țară, Paloș de tătar. De pe munți în poale, Cu armele goale, Ei mi se cobor, Și prin cea urdie, Dragă, o să fie Mare, mult omor! Căci tata bătrânul Nu cruță păgânul Când s-aruncă-n foc. El e român tare, Ca Ștefan cel Mare, Și om cu noroc. Pentru el n-am teamă... Dar îmi fac de seamă Când stau de gândesc La dragul Lisandru, Că-i un copilandru, Și mult îl iubesc! El n- ...
Vasile Alecsandri - Ciuma Frunză verde salbă moale, Adus-a un nor în poale Boala cea mai rea din boale! Noru-n țară s-a lăsat, Peste oameni a plouat, N-a plouat ploaie curată, Dar cu ciumă-amestecată! Unde-ajunge picătura, Se închid ochii și gura, Ochii să nu mai privească, Gura să nu mai grăiască! Plină-i țara, mult e plină De scaieți de mărăcină; Unde-s tufe prin potici Sunt morminte de voinici, Unde-s tufele mai dese, Morminte de jupânese, Unde-s tufele mai rari, Morminte de fete mari, Unde-s tufele mai vii, Tot morminte de copii. Frunză verde porumbică Stă voinicul la potică. Ciuma rea îi iese-n cale, Voinicul zice cu jale: ,,Na-ți calul cu armele Și-mi lasă tu zilele." Ea-i răspunde: ,,Dragul meu! Cal și arme nu voi eu, Dar pe tine chiar te vreu". Frunză verde garofiță, Trece-n câmp o copiliță Cum e crinul înflorit, Cum e bună de iubit. Baba Ciuma cea păgână Mi-o apucă strâns de mână. Copilița-i zice: ,,Ciumă! Nu-mi fii ciumă și-mi fii mumă! [2] Na-ți salba cu florile Și- ...
Vasile Alecsandri - Concertul în luncă
Vasile Alecsandri - Concertul în luncă Concertul în luncă de Vasile Alecsandri În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună, Ca s-asculte-o cântăreață revenită-n primăvară Din străinătatea neagră, unde-i viața mult amară. Roi de flăcări ușurele, lucioli scânteitoare Trec în aer, stau lipite, de luminărele -n floare [1] Răspândind prin crengi, prin tufe o văpaie albăstrie Ce mărește-n mezul nopții dalba luncii feerie. Iată, vin pe rând, păreche, și pătrund cole-n poiană Bujorelul vioi, rumen, cu năltuța odoleană , Frățiori și romănițe care se ațin la drumuri, Clopoței și măzărele , îmbătate de parfumuri. Iată frageda sulcină , stelișoare , blânde nalbe , Urmărind pe busuiocul iubitor de sânuri albe. Dediței și garofițe , pârguite-n foc de soare, Toporași ce se închină gingașelor lăcrimioare . Vine cimbrul de la câmpuri cu fetica de la vie, Nufărul din baltă vine întristat, fără soție, Și cât el apare galben, oacheșele viorele Se retrag de el departe, râzând vesel între ele. În poiană mai vin încă elegante floricele, Unele-n condurii doamnei și-n rochiți de rândunele , Altele purtând în frunte, înșirate pe o rază, Picături de rouă dulce care-n umbră scânteiază. Ele merg, s- ...