Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FERICIRE
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 593 pentru FERICIRE.
Constantin Negruzzi - Șalul negru
... știam. Iscusita fată cu a sa iubire, Cu-a ei cătătură ce înflăcăra, Singurul meu bine, ș-a mea fericire Pe lume era. Dar statornicie este pe pământ?... Credința e vorbă, amorul cuvânt! Într-una din zile, poftisem la masă Câțiva buni prieteni, cu care ...
... răcoritoare buză și niște obraji ca trandafirul, apropii gura me de niște aspri trestii, și în loc ca, îmbătat de disfătări să cânt într-acele fericire me, mă faci să plâng într-însăle, rătăcit, departi de satiri, prin codrii cei pustii și întunecoși, soarta me ce crudă. Păduri și câmpii, tânguiți ...
Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi)
... mi par frumoase, să fiu numai cu tine, Dumbrava, râul, câmpul, azurul cel ceresc. Când seara luna iese, și tu ești lângă mine, Mai mare fericire pe lume nu doresc. Dar — nu-ntreba pricina ce darm-a mea junie, De ce privirea-mi tristă se pleacă spre pământ ...
Constantin Stamati - Omul și pământul
... cu sumeție, Că lumea răsfățată pentru om se făcură, Nu pentru pământ omul. Deci el orice poftește, Poate să întreprindă pentru-a sa fericire, Iar ce zice pământul sunt fabule și bârfele. Așa răspunde omul acel fără de lege, Căci el n-au văzut încă cât de lin moare ...
Constantin Stamati - Timpul trecut
Constantin Stamati - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! Treceți ...
Costache Bălăcescu - Iarăși la Meidan coconu Drăgan
Costache Bălăcescu - Iarăşi la Meidan coconu Drăgan Iarăși la Meidan coconu Drăgan de Costache Bălăcescu Informații despre această ediție Pă semne că nu știți bine Cine-i Coconu Drăgan ? Întrebați-mă pe mine Că-l știu ca p-un bou bălan. Drăgan Ploscă, Sin Stan Cloșcă, Brat Micilă, Zet Mircilă, Vnuc Voicilă-ot Tătărăi, Biv ceauș za armășăi, Este din copilărie-i Un om foarte însemnat, Și din fire, din pruncie-i Cu mari daruri înzestrat. Nici să știe Să mai fie Altu-n lume Cu-așa nume, Cu-așa slavă Ș-așa glavă. Cu ipolips și de neam, De agighios și adam ; Milocestiv, blagorodnic, Tașaclîu și galantom, Milosîrdnic, dobrohovnic, Și cărturar vai de om ; Că cînd scrie Te mîngîie, Cînd citește Te slăvește ; Iar cînd cîntă saltichia, Îți sare din cap tichia. De iuschiuzar, tertipgiu 'Ngrozea lumea de holteiu Cînd era și calemgiu, C-are praxis și condeiu, Angarale, Satarale, Podvezi grele, Bitirmele, Cacirmale Și locmale, Chilipiruri Și gheliruri Rusumeturi și husmeturi, Istoviri cu marafeturi, Cine altu era-n stare Așa a le ticlui, Și cu-atîta-ndemînare A le și bașirdisi ? De aceea 'I zicea cheia Bogăției Vistieriei, Vrednic s-iconomisească Toate, și ...
Costache Conachi - Jaloba mea Jaloba mea de Costache Conachi 1821, Basarabia, la Sângera Lume! astăzi se desparte de tine un muritoriu, Nu prin moarte, ci prin jale și durere de amoriu; Se desparte și te lasă, că nu mai poate răbda Atâtea ș-atâtea răle de la o supus-a ta. Ascultă, maică miloasă, ce pătrunzi la adevăr Și despici faptele noastre pănă la un fir de păr, Ascultă și pedepsește cu a tale giudecăți, Dintre noi pe cel cu vină la a dragostei dreptăți. De nouă ori pănă astăzi pământul colindătoriu Au călătorit pe crugul soarelui nemișcătoriu. De nouă ori primăvara cu veșmântul înflorit Și iarna cu cărunteța pe pământ s-au învârtit, De când am văzut cu ochii o muritoare a ta, Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa - Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul amoriu; Ce cu para acea lină, acea dulce la simțiri, Ce viind din potrivirea ce pot avea două firi, Trage, pleacă și supune pe ...
Dimitrie Anghel - În umbra de castani
... vremile de mult trecute Om întocmi amorul iarăși Și dând de-o parte toate cele, Din nou ne-om prinde buni tovarăși. Și, îmbătăți de fericire, Om da uitărei-ntreaga lume. Eu după gât te-oi săruta, Iar tu râzând mi-i spune glume. Vântul printre crengi ne-a aburi ...
Dimitrie Anghel - Dantura Dantura de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , III, 1046, 14 nov. 1911, p. 1. A moșteni implică un cadavru, evocă un catafalc, făclii aprinse care ard și flutură, coroane și discursuri de multe ori ; și cu toate acestea, ce dulce lucru e a moșteni. Ce voluptate e să te găsești stăpîn pe un lucru de-a gata muncit, să devii proprietar în cursul unei nopți, să deschizi uși și sertare care ți-erau străine, să-ți predai la intrare pălăria și pardesiul unui servitor ce ți se înclină și să-ți asculți singur zgomotul pașilor ce trezesc ecourile propriului tău eu , care se va așeza și etala fără nici o discuție, în locul binevoitorului de cujus , care a fost așa de gentil să se strămute într-o proprietate în adevăr inalienabilă. En rîd, și cu toate acestea fiecăruia îi se poate întîmpla o asemenea năpastă, să muncească pentru un altul. Unii se conving devreme că banul odată agonisit muncește singur pentru tine și că telepatii ciudate și afinități nebănuite există între ban și ban. Încredințați de aceasta, pîna ce ajung să aibă ...
Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma
Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma O primăvară la Roma de Dimitrie Anghel Primăvară, ce bine știi tu să-ți întinzi mătăsurile albastre deasupra caselor străvechi, să împodobești ruinele, să faci să strălucească albul statuelor și să redai viață celor ce așteaptă să vie soarele, ca să le încălzească mînile și obrajii din cari rumeneala sîngelui a dispărut! De la patul meu la fereastră, depărtarea mi se părea nesfîrșită ; ochii mei însă puteau să umble și priveau mersul tău biruitor, deslușeau trecerea ta deasupra arborilor, te urmăreau în zborul fulgerător al aripilor ce-și zugrăveau neastîmpărul răscolind seninul. Neputînd să-ți ies înainte și să te întîmpin, intrai tu la mine ca să-mi spui biruințele tale, în fragede și mirositoare mănunchiuri de viorele și de toporași, te așezai la căpătîiul meu, în albe și minuscule potire de lăcrămioare, îți afirmai ființa plecîndu-te grațios pe marginea cupelor de lîngă oglindă, în vesele și rîzătoare tovărășii de romanițe ținute de o mînă virginală, pătrundeai tu în odaia unde tînjeam bolnav, departe de țară și de toți ai mei. Glasuri de clopote aducea vîntul, rîsete clare îmi arunca din stradă, fericirea de a trăi mi-o ...
Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault
... unde binefăcătoarele zîne se arată totdeauna la timp, unde cel nedrept și rău își ia pînă la sfîrșit răsplata, iar cel bun ajunge totdeauna la fericire. E lumea ideală, după cum vedeți, lumea cea desăvîrșit întocmită, pe care o întrevăd încă visătorii, și mințile cele mai înalte se trudesc zadarnic s ...