Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FEREASTRĂ
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 386 pentru FEREASTRĂ.
George Topîrceanu - M. Sadoveanu
George Topîrceanu - M. Sadoveanu M. Sadoveanu de George Topîrceanu „Hm! făcu primarele, ridicându-se în capul oaselor. Vinul Corjoaii este bun, care nu se mai află...â€� În tăcerea odăii, luna sclipea cu luciri tainice pe podele. De undeva, dintr-un ungher, se auzi un zgomot nelămurit; un cocoș trâmbiță prelung, departe. „Hm, bun! Care va să zică iar m-am îmbătat. Strașnic m-am îmbătat! Sunt un ticălos...â€� rosti el încet, c-o mlădiere de durere în glas. Se coborî din pat, deschise fereastra. Apoi zâmbi și-și clătină capul cu amărăciune. Aburiri de răcoare îi mângâiau obrazul. Din livadă pătrundeau domol înfiorările nopții. Lilieci negri treceau prin pulberea de argint a luminișurilor. O învăluire ușoară de vânt mișca frunzișul și prin țesătura de ramuri luna strecura fâșii palide de lumină. În depărtare, ca niște văluri de ceață pluteau peste întinderi. Primarele răsuflă adânc miresmele nopții și rămase așa, ca-ntr-o visare, cu ochii ațintiți în
George Topîrceanu - Nigrim lui Cincinat
George Topîrceanu - Nigrim lui Cincinat Nigrim lui Cincinat de George Topîrceanu Când suspini pe la ferestre Întristate madrigale, Luna-i veselă, maestre, Ca... chelia
George Topîrceanu - Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem)
George Topîrceanu - Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem) Noapte în ploaie (Fragment dintr-un poem) de George Topîrceanu ...Mai sus, la poalele pădurii, Se-mbină umbrele-n coroană Și ca-n poveste se deschide În fața noastră o poaină: Mesteceni albi, cu ramuri goale, Pe margini codrul adormit Și-n raza lunii, risipite, Căpițe mici de fân cosit... Aici nu-i nimeni să ne vadă În pacea nopții-ncremenite, O, farmec negrăit de dulce Al sărutărilor oprite!... Dar un fior prin noapte trece. Șoptesc copacii îngroziți. Un tainic murmur, — ca o apă, — Coboară-n codrii adormiți. Vin freamăte nelămurite, Prevestitoare de furtună, Și nouri vineți, colo-n zare, Deasupra munților s-adună... Acum pe bolta răzvrătită Aleargă cum îi poartă vântul. În valuri negre luna moare Și umbra-ntunecă pământul. O, doamne! Ploaia-n noaptea asta Ne strică fără milă rostul. Dar colo jos, într-o căpiță De fân, găsi-vom adăpostul... Stăm bine-așa, sub bolta moale, Cu frunțile alăturate Ca doi copii cuminți. — Ne-mbată Mirosul florilor uscate. De peste deal abia s-aude Un ropot repede-n păduri, E ploaia... Pân’ la noi deodată Ajung răzlețe picături, Și tot mai dese cad. ...
George Topîrceanu - Rândunelul
George Topîrceanu - Rândunelul Rândunelul de George Topîrceanu Un vânt și-o ploaie necăjită S-au repezit ca din senin Și răpăie prelung pe frunze Și-mi culcă florile de crin. Grădina toată-i răscolită... Ce tristă e grădina mea! Pe-o creangă tremură de frică Un pui plăpând de rândunică. E singur, în bătaia ploaiei, Și-n ciripitu-i rugător Îmi spune să-i deschid fereastra: Și eu deschid, el intră-n zbor. Și iată-mi-l rotind prin casă Și parcă nu mai e pustiu În casa mea înveselită De ciripitul lui zglobiu. Dar iată... soarele s-arată... Pe frunze picurii sclipesc Și rândunelele, pe-afară, În zboruri vesele vorbesc. La glasul lor, grăbit, mă lasă, Plăpândul pui de rândunea... Mai vino, ploaie, înc-o dată Să-l văd din nou în casa
George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară
George Topîrceanu - Rapsodii de primăvară Rapsodii de primăvară de George Topîrceanu I Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Șiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngerași Cu alai De toporași. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le lași? II Se-nalță abur moale din grădină. Pe jos, pornesc furnicile la drum. Acoperișuri veștede-n lumină Întind spre cer ogeacuri fără fum. Pe lângă garduri s-a zvântat pământul Și ies gândacii-Domnului pe zid. Ferestre amorțite se deschid Să intre-n casă soarele și vântul. De prin balcoane Și coridoare Albe tulpane Fâlfâie-n soare. Ies gospodinele Iuți ca albinele, Părul le flutură, Toate dau zor. Unele mătură, Altele scutură Colbul din pătură Și din covor. Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii, Și-a răsfirat crenguțele ca spinii De frică să nu-i cadă la picioare, Din creștet, vălul subțirel de floare. Că s-a trezit așa de dimineață Cu ramuri albe — și se poate spune Că-i pentru-ntâia oară în viață Când i se-ntâmplă-asemenea minune. Un nor sihastru Și-adună-n poală Argintul tot. Cerul e- ...
... George Topîrceanu Când numai luna singură din noapte Veghează din întinderea albastră, Și când o rază albă, visătoare, S-a strecurat sfioasă prin fereastră Și-a adormit pe pernă, lângă tine, — Atunci din cer, cu aripi nevăzute, Copilul morții — somnul — tainic vine, Pe ochii ...
George Topîrceanu - Sonet estival
... bântuit în fiecare an De felurite boli imaginare. Prin atmosfera plină de insecte, Vin de departe adieri suspecte: Se furișază molima perfidă... Trag storul la fereastră
George Topîrceanu - Vecina Vecina de George Topîrceanu Mă cerți mereu, dar nu sunt eu de vină, Ci numai ochii, — ochii tăi, vecină, — Că ți-am făcut potecă prin grădină... Adeseori tu lași la geamuri storul, Și ușa ta e-nchisă cu zăvorul, Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul! Și tot mai des mă poartă necuratul Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul Pe care-l țin ispita și păcatul. De dorul tău, de dragul suferinței, Când amăgit mi-oi pierde rostul minții, — Tu vrei să-mi las și frații, și părinții? Să leg acum ce nu se mai dezleagă, Să ispășesc viața mea întreagă Păcatul greu că mi-ești atât de dragă? Decât să fug cu tine-n largă lume, Ori singur eu, să nu-ți mai știu de nume, — Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume. Zâmbind să-mi vindeci inima rănită, Păstrează calda ochilor ispită, Dar nu mai ține ușa zăvorâtă! Că tu ți-nconjuri viața cu zăvoare Și clipele de-acum le lași să zboare, Când duclea tinerețe-i trecătoare... De ce nu vrei să lași în prag veșmântul De datini grele ce-mi ucid avântul, Că nu ne- ...
Heinrich Heine - Amurg (Heine)
Heinrich Heine - Amurg (Heine) Amurg de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Pe prundul spălăcit al mării Stam solitar și dus pe gînduri. Mărețul soare scăpăta azvîrlind Pe apă vîlvătăi de pară, Și albele talazuri De flux îmbrîncite Năvăleau mai aproape și tot mai aproape, Spumegînd în ropot mereu... Un ropot bizar; un șopot și-un plînset, Un hohot și-un murmur, un freamăt și-un geamăt, Pe-alocuri o muzică dulce de leagăn Tresărind pe furiș dintre valuri — Părea c-ascult epopei dispărute, Străbune povești năzdrăvane pe care, Copil, pe de rost le știam pe vremuri Din rostul altor copii din vecini, Pe cînd ne strîngeam, în amurguri de vară, Pe scara de piatră, Și toți ascultam tiptil și cuminte, Cu ochii mari și cu inima mică; Iar gingașele fete, Pe după-nflorite glastre, Steteau peste drum, la ferestre, Rozalbe figuri zîmbitoare, Bătute de
Heinrich Heine - Bels%C3%A0zar
Heinrich Heine - Bels%C3%A0zar BelsĂ zar de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 E noapte-ntunecată și ceasul e tîrziu; În Babilon domnește tăcere și pustiu. Sus numai în palatul regesc e chef nespus: Cohorta lui BelsĂ zar benchetuiește sus. În sala triumfală ferestrele lucesc, Stă regele în frunte la praznicul regesc. Sclipesc în juru-i sclavii și sorb din cupe vinul Înflăcărat ca focul și roșu ca rubinul. Ciocnesc din cupe sclavii cu urlete de bestii: BelsĂ zar află farmec petrecerii acestii. Ci iată-l că s-aprinde sălbăticit la față, Căci vinul vechi sporește pornirea-i îndrăzneață. Pornirea-i mi-l orbește și-i răzvrătește firea: El spune vorbe grele, cîrtind dumnezeirea, Și bleastemă năprasnic în prada oarbei furii: Urlau în hohot sclavii cînd el scrîșnea injurii. Semețul rege strigă, semețul rege țipă, — Un servitor aleargă și iar se-ntoarce-n pripă, Purtînd pe cap o tavă cu multe-odoare sfinte Sin templul lui Iehovah furate mai-nainte. Nelegiuitul rege o cupă sfînt-alege, Un sclav îi umple cupa din mîna sacrilege; BelsĂ zar o ridică și pînă-n fund o soarbe; Și hohotă-n desfrîul mîniei sale oarbe; ...
Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte
... paltini frumoși. Când vitrega îi văzu crescând, porunci ca să-i stârpească din rădăcină. — Lăsați-i să crească! porunci împăratul. Îmi plac aici la fereastră! Așa paltini n-am văzut încă. Și apoi crescură paltinii, crescură cum alți paltini nu cresc: în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt ...