Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE UN DAR

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 1278 pentru FACE UN DAR.

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

... al cărei cadru înconjură ca o aureolă. În galeria circulară, îndărătul Mmtuitorului și sub fereastra rotundă, stă bustul, asemenea colorat, al Iuliei Hasdeu, acoperit de un văl alb wbțire* Ochii ei au o putere de privire extraordinară, din altă iuine, o privire care nu fixează nici un punct material și care, pătrun-zind obstacole imposibile de pătruns pentru noi, se adîncește nemăsurat în infinit, către un punct luminos, ce o uimește și o face fericită, către „Marele Centru". Ieșim pe terasa din stînga. Un vînt răcoros adie. De jur împrejur se văd ridieîndu-se dealurile verzi cari domină valea Doftanei. Mă opresc o clipă, amețit de atîtea impresiuni^ să ... acoperită cu flori. în aripele de jos ale castelului avem, la dreapta și la stingă cite două saloane, unul mare și altul mic; în fund, un altar, și in fundul altarului, un piano. Acustica bolții acestui altar e de o putere care foarte rar se poate realiza prin voința arhitectului. Un acord produce o rezonanță care umple bogat Întreg interiorul domului, deșteptlnd glasul adormit al golului... De o parte și de alta a altarului ... ...

 

Alecu Donici - Tunsul

... una pentru limba românească și alta pentru vechea slavonă, casa teatrală, clubul și rădiul magaziilor de lipsca ticsite cu feluri de mărfuri: toate aceste pe un încungiur de trei mile. Dar ce viață, ce activitate e în București! Iată legănându-se merge un boier cu barba netedă, care însemnează mărita lui treaptă; preste albastrul antereu e încins cu brâu roșu, benișul e roșu și șlicul sur. Iată mișcânda ... până astăzi îmi răsună la auz pline de dulceață și de farmec. Cu toate că aga nu are loc în divan și stă după postelnic, dar după legăturile familiare și nemărginita încredere a domnului el nu dă un ban nici pe logofeții mari, nici pe hatmanul divanului, nici pe marii vornici. Locul lui e până întratâta de însemnător, încât dacă soarta m-ar ... care a întors asupră-și luarea-aminte nu numai a agăi, ci a Principatului întreg. El se purta ca un vârtej, ca o nălucă, ca o fantazie a junilor poeți, de care încă până acum nu sunt în Valahia, dar ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... victorie-nsemnată, Că de groaza lui dușmanii au dosit-o ca mișei... Nu! Victoria cea mare, bătălia câștigată Nu este decât podoaba tinereții, dezbrăcată Pe un corp ce i se dase pe-o monedă de cinci lei. Mai veni puțin la urmă un bătrân uitat de vreme, Rămășița lui de zile ca să-și dea mai iute-n jaf Pătrundea, voios și sprinten, fără s-aibă a ... ei. Încă-n floarea vieții sale, ea ce este mai trecută, Este însă osândită ca să fie mai pierdută, Să se plece, mai supusă, la un semn — la un cuvânt... O țineau de milă, poate, sub acel coperământ, Și când aspra sărăcie zilnic se însărcinează, Pe tăblițele pierzării să înscrie nume noi, Mila, într ... melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al pârâului duios... E o voce ce șoptește, ca să-și uite de durere, Un refren din câte-un cântec simplu și copilăros. Însă, fiecare notă, e o perlă care scapă De sub degetele albe ce alunecă pe clapă Ca să meargă să se ... ochii ce de ele se arată mai secați? Care e ș-a ta putere, tu ce-nsuflețești îndată Chiar cadavrul unei inimi într- ...

 

Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni

... îți par, Stănică? STĂNICĂ Frumos, cuconiță, tare frumos. Cam mult ciune și tăciune . CALIOPI: Taci, nătărăule, dacă nu conprinzi limba cea frumoasă, și dă-mi un scaun. ( Stănică aduce un scaun. ) Nu aice; pune-l dinaintea oglinzii, prostule! ( Se pune jos. ) Așa-i că-s bine, Stănică? ha! cum îți pare! Ce zici de pana ... STĂNICĂ: (cetind). "Așa, principesa animei mele! mă dau d-tale cu totul, vei fi zeița mea..." CALIOPI: (curmându-l). Zeița sa! ce stil! zeița sa! un zeu mă face părtașă divinităței sale! pare că văz Olimpul, tot ce este sublim și mare la poalele tronului meu... zeița mea! ah, gust ambroziune, beu nectar! asta ... dând colici. STĂNICĂ Poate, cuconiță, mie însă îmi pare răvașul lui tare cu gust; sunt multe lucruri bune de mâncat într-însul. CALIOPI: Cetește-l dar, oricum și aceasta este o consideraciune, adusă frumuseților mele, ș-apoi cum zice poetul: "Cine are gust să-mi creadă că amoriul am iubit, Nu ... bacalico tu dulu sas. Sluzearis LACHERDOPULOS" CALIOPI: Ce-i drept, e deșănțată scrisoarea lui; ideea să mă fure e originală. STĂNICĂ Mă mir numai de un ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață

... pricina optimismului și pesimismului la noi n-a fost organizația socială, ci așteptările, iluziunile de o parte, deziluziunile de altă parte. Ar urma dar că eu explic o stare sufletească: pesimismul, prin o altă stare sufletească: deziluziunea, care face parte din pesimism. Dar această greșeală de a preface în cauză hotărâtoare a unei stări sufletești o altă stare sufletească înrudită cu cea dintâi, această ... urma că mai toți oamenii au fost pesimiști, iar după alții — că pesimiști sunt numai Schopenhauer și ciracii săi. Așa, spre pildă, pentru unii un semn caracteristic al pesimismului e nemulțumirea în privința condițiunilor de trai. De câte ori un om ce se plânge de toate mizeriile vieții sociale n-a fost întâmpinat cu cuvintele: „Ești pesimist!" Dar nemulțumirea față de condițiunile de trai poate să fie tot așa de bine semnul unui mare optimism. Toți acei care se luptă pentru transformarea socială ... contra loviturilor ce i le dau împrejurările vieții, el va primi aceste lovituri fără a lupta contra lor și astfel va ajunge la un amor propriu bolnăvicios, timid vanitos și reflexiv. La el se face ...

 

Nicolae Filimon - Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti

... ale acestei opere îi procură postul de director al conservatorului neapolitan și pe acela de primul maestru de compozițiune, cu permisiune de a face oricîte călătorii artistice va voi el. Deși Donizetti părea mulțumit de fortunata sa pozițiune, dar pe la 1836 părăsi capitala celor două Sicilii și se duse la Veneția ca să reprezinte opera Belisario . Dar întorcîndu-se mai în urmă la Neapole, compuse farsa intitulată Il Campanello , apoi la 1836 scrise opera Betli și Asediul de Calais pentru Palermo, iar ... publicului francez, nu avu decît un mediocru succes; dar pe la finitul acestui an compuse pentru Teatrul cel mare de operă din Paris Favorita , pe un libret compus în limba franceză de Scribe. Această operă este unica compozițiune scrisă de maestrul Donizetti în care el reuși a da melodii ... gustul francez și care îl puse pe un picior egal cu cei mai celebri maeștri ai epocii. Mai scrise și alte opere pentru teatrele Parisului, dar nu de mare importanță. Întorcîndu-se în Italia, compuse la 1841 opera Maria Padilla , apoi la 1842, vizitînd Viena, capitala Austriei, compuse opera Linda di ... ...

 

Mihai Eminescu - De-ar fi mijloace

... Mihai Eminescu - De-ar fi mijloace De-ar fi mijloace de Mihai Eminescu De-ar fi mijloace Și-ar fi putință Cum m-aș mai face După dorință! M-aș face-oglindă Strălucitoare. Să te cuprindă Pân- la picioare. Pieptene de-aur, Ce-n mângâiere Părul netează Fără durere. Un vânt m-aș face, Ce lin și-n taină Pe piept desface Ușoara haină. Un somn m-aș face Dulce de vară Să-ți închiz ochii În orice sară. Dar n-am mijloace Nici e putință De a mă face

 

Nicolae Filimon - Despre teatrul italian

... putea publicul nostru să ajungă la gradul de a simți bine și a înțelege opera în totul și în amănuntele lui. Un asemenea teatru n-am avut în trecut și ne permitem a zice, cu părere de rău, că n-avem nici astăzi, dar credem și sperăm că vom avea în viitor, daca se vor lua măsurile cele mai proprii la darea lui unui impresariu. Lăsînd la o parte ... ce se pun pe scenă, fără a face erori și anacronismuri neiertate, urmează neapărat a fi compus: 1. de artiști de un ordin mai superior, adecă dotați de o voce cît se poate mai bine condiționată, cu cunoștințe muzicale și dramatice, astfel încît să poată fi adevărata ... și a frumoaselor noastre vise, ne întări și mai mult în opiniunea noastră despre acești speculatori de teatru; ne-a convins că un întreprinzător, fie străin, fie pămîntean, și din orice clasă a societăței, nu e nimic mai mult decît un speculant. Ca speculant, el va fi mai puțin dispus a face ...

 

Nicolae Gane - Sfântul Andrei

... i pricina locului celui necurat. Îmi așezai sania pe tălpi, mă scuturai de zăpadă și plecai și mai grăbit. Pe la cornul cel de luncă un lup bătrân cu o coadă cât un măturoi îmi curmeziși drumul. Îi dădui un foc din fugă ca să nu zică că a trecut fără cinstea cuvenită pe lângă un vânător, însă el numai va fi știind de i-a rămas cojocul întreg sau ciuruit. Iată zării curțile nalte ale lui Neagu, a ... scări erau întinse covoare și, de sunetul muzicei, răsunau zidurile. Elena, albă la față ca zăpada, îmbrăcată în haine de mireasă, ținea de mână pe un tânăr nalt și uscăcios, și o mulțime de lume se îngrămădea în jurul lor. Era negreșit mirele ei, căci avea un smoc mare de peteală la piept și se uita cu îndrăzneală în ochii ei. De unde a ieșit acest tânăr nalt și uscăcios ... mea cu ochii fioroși și prinse să scurme pământul. Ce fericire!... Năframa va fi a mea. Îl luai la ochi și dădui foc. Dar tot atunci ca prin vis văzui pe Elena călare pe calul ei alb trecând ca un ...

 

Ion Luca Caragiale - Infamie

... alături de farfuria mea și mă uit la el ca la o lumină conducătoare în calea vieții mele. Pe masă, în fața mea, stă într-un peș un serviciu schiop de salată. Băiatul mi-aduce un borș... Nenorocitul! Vrea să-mi toarne borșul din ceașcă în farfurie și, stângaci, face o mișcare cu cotul și răstoarnă peste plicul meu serviciul cel schiop. Piaza rea! zic eu în gândul meu... S-a vărsat undelemnul ... grăbit a-ți scrie, nu cumva să alerge la altă intervenție pe lângă tine și să te-ncurce. Ia seama, nu-i acorda nici un crezământ. E un măgar și jumătate. Atât, în privința caracterului. Cât despre inteligență, poate că ar avea câteodată ceva spirit, dar foarte superficial și cu deosebire zevzec. Primește-l dar, pe acest stimabil amic, în consecuență, Al tău etc." Mă șterg bine de sudoare pe frunte și m-arunc într-o birje. Când să intru ... ai găsit pe omul d-tale? - Da, zic eu, râzând. - Ei! ai reușit? ce ți-a zis? - Ce să-mi zică? că sunt un moftangiu, un caraghios, cu care nu vrea să se-ncurce... că sunt

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... Așa am ieșit noi în vază, după marile zguduiri politice de la începutul veacului al nouăsprezecelea. Și ca într-o tabără, când sună goarna deșteptării, un freamăt și un zor de pregătire a fost viața noastră de la un capăt la altul al țării. Din această proaspătă înviorare de puteri, aproape sălbatice în izbucnirea lor, din acest clocot de viață frenetică au răsărit eroii ... suprafața vieții noastre. Și noi aveam nevoie de un glas care din adâncul acestei vieți să se ridice și despre această viață să ne vorbească. Un asemenea glas am avut în Grigorescu. Cum a vorbit el, în limba formelor și a colorilor, despre țara și despre neamul ... pe uliță. Numai Nicu sta totdeauna retras. Gălăgia celorlalți îl speria. Mișcările lor violente îl fâceau să se depărteze, înfricoșat ca de o primejdie. Era un copil tăcut, timid, străin pe pământ. El se uita la oameni și la lucruri cu o privire întrebătoare, neliniștită, pururea minunată, ca și cum atunci ... ce școli erau pe vremea aia?... De dimineață până în noapte muncea și ne îngrijea s-avem de toate. Surorile începeau să coasă și ele. Un ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>