Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE (UN SEMN) CU CAPUL

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 265 pentru FACE (UN SEMN) CU CAPUL.

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... cum ți se pare Nectarie? mă întrebă Grigoriță, tovarășul meu de drum, pe când scoboram dealul Bisericanilor, spre Viișoara. — Cum să mi se pară?... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit prin gând să-și puie capul sub comanac ... cei ce juruiesc credință veșnică fetelor să rămână stingheri; căci, mai la urma, numai așa cred eu că pot ajunge să facă ei niște borșuri cu fasole și cu sfecle așa de minunate... Nu, zău, ia spune drept, mă Grigoriță, mai mâncat-ai tu de când ești un borș așa de strașnic ca cel făcut de părintele Nectarie Lușcanu? — Mă miram eu să nu-ți dai în petec, răspunse el indignat. â ... printre munți, până la Prisacani la granița ungurească. Soarele de-abia scăpătase după-amiază și căldura unei arzătoare zile de Cuptor era în toiul ei; un vânt însă ușor, ce veșnic suflă dinspre apus și umple

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... târgul. Dintre biserici, vrednică de luare-aminte e Trei Ierarhi, prin îndrăzneața-i structură gotică, și prin sculpturile bizare care-i împodobesc zidurile dinafară — cu atât mai mult, cu cât asemenea monumente sunt rare la noi. Cu privire la biserica aceasta, se povestește de un fapt destul de curios: Evlavia domnilor și boierilor împodobise Trei Ierarhii mai cu osebire între toate celelalte biserici. Zidurile pe dinlăuntru erau bogat zugrăvite și aurite. Pe vremea Eteriei grecești, turcii, pătrunzând cu puterea înlăuntru, îi dădură foc, socotind în neștiutoarea lor lăcomie că zidurile erau de aur masiv; dar văzând că aurul nu curge, stinseră ei singuri ... aspre, originale, felurit îmbrăcate, ca pentru un bal mascat. Populația lui de 60.000 de suflete e tot așa de felurită ca și costumele, și un observator de moravuri, stând la fereastră o jumătate de ceas, ar avea de observat destul ca să poată face cunoștință cu zece popoare și să călătorească totodată în Franța, în Germania și în Orient. Ici deosebești pe ovrei cu anteriul negru dintr-o stofă, căruia poporul îi zice pielea dracului , lipit de trup, cu cușma blănită de osebite forme, ...

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... pe ziarul Graiul Trotușului pe a cărui pagină de anunciuri, între cașcavalul de Penteleu și stacoșii de Marea Neagră, citi următoarele rânduri scrise cu litere mari: Subsemnatul, cu toată stima aduc la cunoștința onorabilului public că am deschis o locantă de lux la băile Slănicului cu bucătărie franceză sau română, după gust. Vinațuri străine și indigene cu prețuri moderate. Serviciu prompt și regulat. Table d hĂ´te în fiecare zi sau prânz Å• la carte, după voință. La abonamentele cu luna se fac reduceri. Ce idee! zise Peruzescu, lovindu-se cu mâna peste frunte. La Slănic!... La Slănic!... La băi în țara mea! Acolo-i dă mers. Un viitor om mare trebuie să-și cunoască țara. Ș-apoi, he! he! Acolo o să lenvârtim!... Zis și făcut. Bagajul nu era greu de alcătuit ... te superi, fiindcă dinapoi ședem noi doi, nevasta și cu mine. — Prea bine, răspunse Peruzescu, mulțămit de-a intra în tovărășie; însă cu o condiție, să-mi plătesc și eu partea mea. Aceste vorbe fură zise c-un ...

 

Ion Luca Caragiale - Cuvântare

... s'au găsit în fața împrejurărilor sociale și politice din urmă (aplauze sgomotoase)... Se șterge boierul la ochi de dimineață... când se trezește în față cu fapta vremii, cu așa adâncă schimbare a lumii... Rămâne uimit boierul, când în fața ciubucului ridicat, în loc să găsească plecată supunere, întâmpină un om care-i spune: Boierule, mi se pare că dumneata nu-ți dai seama de realitate... și nu mai... poți raționa clar (aplauze multe). Cum ... n'o să ajungeți ginabeți și bulgari capsomani. O să vă numesc întotdeauna iubiții mei concetățeni, în dorința ca dv. să ziceți: omul acesta e un Ploeștean de-ai noștri, un om de rând ca toți oameni, iar nu un Atenian farsor (mare ilaritate,aplauze prelungite); e un Ploeștean, capsoman poate, dar om de omenie (mare ilaritate, aplauze sgomotoase). Acelaș Atenian, democrat intransigent odinioară, astăzi aristocrat ireductibil, imputând cu adâncă revoltă sufletească la toată lumea inconsecvența politică, se sue pe o tribună publică și, el, altădată înamorat de meritele și de talentul lui Take ... îndoiești, de exemplu, că Take Ionescu o să aibă răbdare să mai facă politică de aci înainte încă 25-30 ani, ca să-și completeze cu

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... țărani) (Arie din “Scara mâțeiâ€�: “Tâlhariiâ€�) ȚĂRANII Dreptate, dreptate Ne . Cucoană, dreptate Ne dă! CHIRIȚA Ce vreți voi?... dreptate? ȚĂRANII Așa. CHIRIȚA Cu biciul pe spate Ce vreți voi?... V-oi da! (Împreună.) ȚĂRANII Dreptate, dreptate Ne . Cucoană, dreptate Ne dă! CHIRIȚA Cu biciul pe spate V-oi da. V-oi da eu dreptate Așa. CHIRIȚA (amenințând țăranii cu cravașa): Tacă-vă gura, mojicilor. UN ȚĂRAN: D-apoi bine, cucoană... păcat de Dumnezeu să ne lași a fi de batjocură! CHIRIȚA: Ce batgiocură? Ce batgiocură?... Cine v-a ... Ce v-o făcut? UN ȚĂRAN: Mi-a ucis un vițel la vânat. ALTUL: Și mie mi-a dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hârtie. ALTUL: Și eu l-am prins ținând calea Măriucăi. CHIRIȚA: Țâst, bețivilor... bine v-o făcut suflețelu... De ce nu vă ... ȘARL: Oui... copil... obraznic. CHIRIȚA: Ce să-i faci dacă are duh, Gulița nineacăi... (Sărută pe Guliță.) Îmi seamănă mie... bucățică tăietă. Hai, du-te cu domnu profesor de învață frumușel, că ți-oi face straie de moda nouă. GUGULIȚĂ: Da... cal mi-i cumpăra? CHIRIȚA: Cum s-a ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV

... mândră măiastră, Voinicii zăuitându-și de toate Bea, mânca, juca, ședea-în fereastră; Parpangel fĂ¡tĂ¡-și găsi nu poate; Florescul povestea ca nainte Străinului cu ceste cuvinte: ,,Iar când sosiră la locul unde Grecul știea că-s mrejile-întinse Ș-unde Hamza cu oaste să-ascunde, Atunci, ca nește pârjoale-aprinse, Iacă zece mii de turci să scoală Și lovesc pe munteni cu năvală. Iară logofătul cu sumeață Sprânceană lăpădând fățărie: ,,Nu-ți fie (zise) de mir, nici greață, O, Vodă! Iepurii iacă-îmbie Pă câne să să dea legat, iară Mieii ... prăvale ș-oboară, Taie, surpă, dar mai mult stropșește, Ș-altă nu vezi făr' trupuri tăiate Zăcând în bălți de sânge necate. Vlad ca ș-un leu întărâtat foarte, Ce, de vânători luat în goană, Deacă să vede cu câni de-o parte Iar' de alta cu mreaja vicleană Împresurat, unde-i cea mai mare Grămadă de câni, acolo sare Și dorind să-ș' facă-izbândă-amară, Pe care cumu-i vine ... pe dânsul turcimea să scoală, Unde vede că-s mai îndesate Gloatele,-întracolĂ³ dă năvală, Învârtind arma-încolea ș-încoace Larg potec pintre păgâni-ș' face ...

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

... în cor cei cu ciubote de iuft, și ale lor douăsprezece gâtlejuri înghițiră douăsprezece pahare pline ochi, cu un vin busuioc de la Baltag bătrânul, un vin așa de bun, că ei nu mai sfărșeau de a-și linge ale lor douăzeci și patru de buze. — Fiica cea ... fi holtei, zise Baltag suspinând, n-aș avea nemulțămirea să fiu întrerupt în trebile mele. — Hei! Băiete! adă-mi o garafă de vin și un ciubuc în odaia cea boltită de lângă paraclis. O slugă îndeplini porunca cu grăbire, și, după câteva minute, Baltag intră în odaia cea boltită, se așeză pe un jilț dinaintea focului ce împrăștia în casă o lumină galbenă, și se rezămă cu cotul pe-o masă pe care erau așezate ciubucul și garafa cu vin. — Aprinde lumânarea, zise Baltag. — Mai aveți ceva să porunciți? întrebă sluga. — Să mă lași singur. Sluga credincioasă ieși, și Baltag închise ... ciracii săi cu ciubote de iuft, împrăștieți de mulți ani cine știe pe unde; cu toate că despre unul știa că a murit cu cinste pe șesul Frumoasei, că ...

 

Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea

... Românul încă n-avea nume; De când Carpații cei măreți Erau ca niște bureți; De când lupii la noi Erau păstori de oi Și urșii cu cimpoi Mânau cirezi de boi. II Eu sunt de când pe mândrul soare Nu erau pete arzătoare; De când un purice ușor Purta potcoavă la picior, Potcoavă grea de fier Cu care sărea-n cer, Ș-apoi din cer venea Și barba mi-o ciupea. Pe atunci eram tânără, frumoasă... eram zână... dar m-a ... He! He!... Vremea vremuiește, fețele se zbârcesc, bălămalele slăbesc și în locul puricilor sprinteni au ieșit pe lume alte jigănii, care sar din gunoi... și cu-o săritură ajung... sus... sus... sus. PEPELEA: Hei!... că nu sunt și eu o jiganie din soiul lor. BABA RADA: Și ce-ai face, măi băiete?... PEPELEA: Aș zbura tocmai lângă fata împăratului. BABA RADA: (îl trage de urechi): Ți-e dragă!... Hai?... PEPELEA: Ca ochii din cap. BABA RADA: Dar tu ei?... PEPELEA: Și ea mie, vorba țiganului. BABA RADA: Ei, știi una?... Pepeleo, hai cu mine în pădure, să-mi durezi o cârjă nouă de alun... Și eu voi culege flori de năvalnic, ca să-ți fac o scăldătoare de ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III

... Ș-abia sosind din China în altă parte pleacă. El nu se îngrijește de vârsta sa, de timp, De valurile mării nu-i pasă nicidecum. Cu părul alb și gârbov, cu nici un dinte-n gură, La marfa lui gândește, iar altă grijă n-are; Când cumpără se roagă, se-nchină pentru-n ban, Când vinde este ieftin ... dânsul Să știe cum să-mpartă un rup în patru grefuri, Un cifert din cot să fure și litrele din ochi. Nu arde lumânare, nu face iarna foc, El tremură mai bine decât să cheltuiască, Ș-adeseori în casă trăiește fără slugă. Cămeșa nu își schimbă cu săptămâni întregi; Prostirile-i în patu-i de negre putrezesc; Un singur caftan are rămas numai urzeala. De vede la o masă trei feluri de bucate Se miră zicând: Doamne! Ce cheltuiele mari! Gândiți că Hrisip ... sub gene cu ochi scânteietori La sânul alb și gingaș se uită pe furiș; Eu îns-îmi spun păcatul, nu mi-aș lăsa nevasta C-un cuvios ca dânsul să facă cunoștință. El zice: de mânie să fugi, să te ferești, Să nu ții minte răul, dar singur este rău. Pe ... ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... fapte bune și slab de învățătură, n-am să aduc alt dar vrĂ©dnic, nici altă laudă cuvioasă, de Dumnezeu încununatului, marelui împărat și întocma cu apostolii Constandin, fără numai cap plecat și cugetul mieu cel cuciarnic. Drept acĂ©ia, întru cinstea lui am a zice, înaintea dragostei voastre puține cuvinte, nu cu obrăznicie, ci cu multă cucerie; nu cu vorbe ritoricești și alcătuite, ci cuvinte smerite și prostatece, nu după cum să cuvine, ci după putință. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste. Și iară cu cucerie iscodesc să afle tâlcuitorii sfintei Scripturi la Faptele apostolilor, oare dintr-atâtea daruri mari, cu carele din dumnezeiescul dar s-au îmbogățit fericitul Pavel, care dar să fie cel mai mare și mai ales, cu carele în câte patru părți ale lumii s-au arătat minunat și vestit? Și zic unii cum să fie învățătura cea cerească, cu care au vânat toate limbile, au dezrădăcinat din toate locurile păgânătatea și au întins de la răsărit până la apus numele lui Hristos și credința ... de sus, cu ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște

... ar face o beție, aș fi în stare... — Ce? răspunse căpitanul, dând ochii peste cap și râzând un râs guturăit și gros. Ce-ai face dacă s-ar îmbăta? Spune-mi, Mimi, c-aș vrea să știe și maiorul când o veni. Maiorul o să râdă când și-o cunoaște ... curiozitate, că nimeni și nimic nu m-ar mai fi stăpânit locului. Răsturnai scaunul, mă izbii de o cucoană bătrână, care trânti în urma mea un "Hei! ce, ești chior, domnule?", și-o rupsei la fugă, simțindu-mă fatal atras de acel necunoscut bizar. Cu toată graba mea și tâcâiala inimii, îl vedeam lămurit în minte: galben, cărunt, tăcut, desprețuitor, singur în mijlocul lumii ca într-un pustiu, și glasul lui, care mă tăiase adânc, ca o limbă de oțel rece, îl auzeam necontenit bănănăindu-mi în creier. În acest om simțeam ... vorbească: la început câte-o vorbă nedeslușită, apoi fraze întregi, la urmă mi se păru că citește și, în sfârșit, această scenă tainică se încheie cu un mare zgomot, făcându-mă să sar din plapumă. Desigur, trântise niște cărți. Mă lungii din nou în pat,

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>