Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DOAR NU
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 455 pentru DOAR NU.
Ștefan Octavian Iosif - Rozele
... Le-a strîns frumos într-un pahar, Dar rozele muriră seara... Le cercetează tremurînd, Nedumerită, mititica, De ce s-au stins așa curînd? Nu le făcuse doar nimica... Și gîndul ei nevinovat Se-ntunecă de-atîta jale Cînd vede cum s-a spulberat Podoaba mîndrelor petale... Acum, cu drag, le ...
Mihai Eminescu - De-oi adormi...
... Eminescu - De-oi adormi... De-oi adormi... (variantă) de Mihai Eminescu De-oi adormi curînd În noaptea uitării, Să mă duceți tăcînd La marginea mării. Nu voi sicriu bogat, Făclie și flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Luceasc-un cer ... stînci Cu brațe de valuri, Se nalță, dar recad Și murmură-ntr-una, Cînd pe păduri de brad Alunecă luna. Și nime-n urma mea Nu-mi plîngă la creștet, Doar moartea glas să dea Frunzișului veșted. Să treacă lin prin vînt Atotștiutoarea, Deasupră-mi teiul sfînt Să-și scuture floarea. Cum n-oi mai fi ...
... Eminescu - De-oi adormi De-oi adormi... (variantă) de Mihai Eminescu De-oi adormi curînd În noaptea uitării, Să mă duceți tăcînd La marginea mării. Nu voi sicriu bogat, Făclie și flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Luceasc-un cer ... stînci Cu brațe de valuri, Se nalță, dar recad Și murmură-ntr-una, Cînd pe păduri de brad Alunecă luna. Și nime-n urma mea Nu-mi plîngă la creștet, Doar moartea glas să dea Frunzișului veșted. Să treacă lin prin vînt Atotștiutoarea, Deasupră-mi teiul sfînt Să-și scuture floarea. Cum n-oi mai fi ...
Ion Creangă - Povestea poveștilor
... dea Dumnezeu să se facă, zise Hristos, blagoslovind sămănătura cu amândouă mânile, și apoi se tot duse în drumul său împreună cu Sf. Petrea, care nu-și putea stăpâni mierarea de cuvintele ce auzise că au ieșit din gura lui Hristos, pentru că niciodată nu mai vorbise Mântuitorul așa de buruenos. Țăranul, după ce mântui de sămănat, se întoarse acasă. Apoi, la vremea prășitului, a venit de a ... mătușa! Dar așa sînt sute de sute și mii de mii, în cur să le ții!… ’Tu-i așa și pe dincolo că nu știu ce să mai fac. Îmi vine să mă spânzur, nu altăceva. — Ia las’, nepoate, zise baba uitându-se cu jale la pule… De unde știi c-aista nu-i un noroc de la Dumnezeu pentru dumneata? — Norocul aista să nu-l mai dea Dumnezeu nici dușmanilor mei, mătușă, dar unde s-a mai auzit o chiznovăție ca asta - să mănânci pule în loc ... să te bată, măi țărane, că ticălos mai ești!… Ș-apoi cum s-ar face ca s-o poată cineva întrebuința, când ar vrĂ©? Nu-i vorbă, că mie una ...
Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei
... Unul care a luptat contra prostiei Unul care a luptat contra prostiei de Paul Zarifopol Urâtă deosebit este moartea oamenilor veseli. Nu toți suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalți. Moartea lor ne lovește cu revoltă și cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid ... trebuie: vesel. Insistența patetică sau elegiacă asupra morții lui, însă, pare faptă de prost-gust și păcat contra sfântului duh. Moartea celui vesel te face doar ursuz. Literar, France a murit acum zece ani, cu La RĂ©volte des Anges. Un neastâmpăr senil l-a împins să ... veți lua bine seama, toată viața mea a fost închinată istoriei Pinguinilor. France însuși ne arată astfel care este cartea între cărți. Să nu luăm însă vorba lui numai ca o aluzie la istoria satirică a Franței. Lîle des Pingouins este enciclopedia humoristică universală a celor ... în strâmbături. Literatura franceză este cea mai bogată poate în oameni unilateral și splendid inteligenți. Montaigne, Rabelais, La Rochefoucauld, Voltaire formează trupa de care veșnic nu se va liniști nici mângâia oastea compactă a proștilor, a celor gravi ca și a celor sentimentali, a ...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... ajungea, în vremile acelea, oroarea de orizontalitate în situații intens sentimentale, vă pomenesc următoarele: prin fânaț, se plimbă cei doi, care cu nici un chip nu pot deveni pereche. Firește, Adela culege flori. Dar el? Spectator neocupat, mișcându-mă fără rost încolo și încoace (în fața unei femei nu pot să mă întind pe iarbă, singura soluție onorabilă a problemei), situația mea e dificilă... Auziți dificultate?! Noroc că Adela, precum crede Emil ... schimb apelativul Domnișoară în Doamnă. Mi se pare o imixtiune în lucruri prea intime, mi se pare că iau act cu brutalitate de fapte care nu mă privesc și nu-i decent să mă privească. Iată documentarea monumentală a unei superlative discrețiuni, dar, în același timp, și a unei alarmante obsesiuni ... rușine să zică luni dimineața Doamnă unei tinere fete căreia până sâmbătă seara îi zicea Domnișoară. Este aci un exces de pudoare ce pare că nu s-ar putea ivi decât în fantezia unui rafinat jouisseur. În adevăr, deloc pudoarea nu înseamnă, imediat, castitate. Neapărat, pe asemenea culmi ale pudorii ne întâlnim cu cele mai stricte postulate ascetice. Foamea selectivă de femeie, numită impropriu și aproape ...
Vasile Alecsandri - Doina voinicească 2
... făcui cercei cu ele Și salbe mândrelor mele. Bistrițo, apă de munte! Bistrițo, șiroi de frunte! Ce te făcuși Dunăre Și te umflași tulbure De nu pot trece prin tine Cu baltagul la ciochine? Să mai ies, colo, pe vale, Ca să mă așez în cale, În calea ciocoilor, În trecerea ... De cinci zile, frățioare, Stau pe murgul meu călare Tot cu mâna pe pistoale Și cu ochii tot pe vale. Mă tot uit uitare lungă, Doar norocul să m-ajungă. Și norocul nu m-ajunge Și mijlocul mi se frânge De greul păcatelor, De sarcina armelor: Murguleț, copită mică! Ian mai du-mă la potică, În poiana din ...
... rămâneau câteva clipe cu ochii mari deschiși, privind mortul, apoi, făcându-și cruce, se depărtau, fără să scoată o șoaptă. După părerea tuturor, întâmplarea aceasta nu putea veni așa, din senin. Să-l fi lovit cineva nu, nici nu era atins... Să-l fi otrăvit? Hm! cine? Om bun, prea bun încă, darnic, omenos în toate întreprinderile, cine ar fi putut avea un gând ... vestea într-un pâlc de oameni, dimineața: — A murit boierul. Iaca, l-a găsit întins în pat, fără suflare. Și doar aseară, când s-a coborât din trăsurică, a vorbit cu mine: om în toată puterea, în toată sănătatea. Că doar și tu erai acolo, măi ista. — Păi. — Și tu, măi Simioane. — Și. — Ei, îți place! — Lucru curat nu-i la mijloc, adăugă un altul, iar ceilalți deschiseră ochii mari, speriați, și rămaseră pe gânduri. Toate vorbele erau însă de prisos; moartea venise pe ... era că bietul conul Nicu părea că se luptase până să-și deie sufletul: fața îi rămăsese încruntată, buzele strânse. Vechilul încremeni de groază. Nici nu ...
Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu
... substanță cât mai densă unui acord de tonuri afective, pentru a înscrie cu o apă tare cât mai concentrată sentimentul irealului. O poemă nu e o expunere coerentă de teoria cunoașterii. Judicios încheie Călinescu: cunoștințele de mai târziu și poate chiar înrâuririle, pe care nu suntem în stare să le dovedim, fiindcă templul a rămas cu zidurile retezate, n-au alterat schopenhauerismul profund al lui Eminescu; în adevăr ... română Călinescu ne pune sub ochi singura explicare plauzibilă, pe a lui Eminescu: înțelesul alegoric ce i-am dat este că, dacă geniul nu cunoaște nici moarte și numele lui scapă de simpla uitare, pe de altă parte însă, pe pământ, nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc ... a strămoșilor, instituțiuni nepotrivite cu trebuințele modeste ale țăranului dunărean, au înăbușit frumoasele și spornicele începuturi ale unei literaturi într-adevăr românești, ale unui naționalism, nu de fraze banale, ci de un cuprins real. Eminescu își îndreaptă deci polemica împotriva tuturor manifestărilor parazitare orășenești: excesul funcționăresc, proletariatul condeiului, literatura falsă franțuzită ...
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei
... a mea liră de-acum s-amuțești. Voi, zeități, ce cândva prielnice mie îmi furăți, De amărâtul vost' bard vă-ndepărtați de acum! Numai doar tu, Elegia, cosițele triste răsfiră-ți Și mă silește să-ncep versul cu ritm dureros. Căci chinuit fără preget eu sunt de-o cumplită restriște ... toți muritorii sărmani le stă-n cale Moartea cumplită și toți au sorocit a lor zi. Nici a lui Cresus comori nu pot peste dânsa să treacă, Nici ale regilor tari brațe n-o pot birui. Ea spre mormintele triste răpește-ale pruncilor trupuri, De prin ai ... rup grabnic al traiului fir. Când gârbovită pășește încet bătrânețea, urâta Moarte a tot ceea ce poate mai sigur a fi. Nu e nimica statornic în vârstele noastre, și trainic N-are nimica în el traiul fragil ce ni-i dat. Soartă haină, ce nu poți să fii niciodată-mblânzită, Spune: de ce-mi împletești viața cu-atâtea restriști? Au nu ți-a fost de-ajuns să-mi ucizi părinteștii tovarăși, Nenorocirea s-aduci ori în ce loc alor mei, Să bântuiești a
... de George Coșbuc Stăteam pe gânduri, eu și gloata. La roata morii ne uitam Și de-n zadar ne frământam, Că de-adevăr noi tot nu dam: De ce să-nvârte roata? —"Păi, nu-nțelegi tu românește? —Vezi scocul?"—"Văd."—"Și ce-i pe scoc?" —"E apă." —"Bun! Stă apa-n loc?" —"Ba ... alte-dăți când ne vedea În jurul morii ne făcea Primire cu nuiaua. Eram voioși că sta s-asculte Și ne spunea ce e, ce nu-i. Dar cum era puțin năprui Făcea ca din cioc-pocul lui Să nu-nțelegem multe. —"Da’ roata carului ce face? Se-nvârte?" —"Da." —"Ba cum, ehei! Se-nvîrte ea de capul ei?" —"Ba, când ... stă pe loc Și totuși umblă-ntruna. —"Ei, bat-o Dumnezeu s-o bată! Dar cum să plece dac-o legi De moară, mă! Nu mă-nțelegi? Cu voi nu mântui zile-ntregi: Ea stă, că e legată!" Să-ți faci acum, creștine, cruce! Priveam cu spaimă la morar. O legi? și stă! Dar e ... duce roata? Bun, dar carul? El stă pe loc ca mine-acum. El fuge crezi? Ba nicidecum, Fug numai roțile pe drum"— Ei, zi: