Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA DE GOL
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 392 pentru DA DE GOL.
Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur
... Alexandru Macedonski - Ospăţul lui Pentaur Ospățul lui Pentaur de Alexandru Macedonski Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată În inscripții hieratici răspândite cu belșug Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează, Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri, De la scara care duce pe platforma de porfir, Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri, S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese, Pentaur, poet și preot, stă cu oaspeți numeroși, Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese De Ramses și de curtenii cei avuți și generoși. Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă, Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor, Fundul templului se pierde sub ... regelui pericol, și sub două mii de care Uruind pe roți de-aramă face câmpu-a tremura. Un torent ce-și prăvălește cursul de ...
... pe mâni, dac-a fi vreme bună, un vânat la urși. — Numaidecât la urși. Mai jos nu vrai s-o lași? — Da ce, socoți că eu asud dinaintea ursului. Eh!! he! de-aș avea atâtea moșii câți urși la răbușul meu, mare bogătaș aș fi. — Ia slăbește-mă, Codrene!... — Ba nicidecum. Iaca, dacă vrai, vino ... i-a ieșit un al treilea urs, ș-atunci a aruncat pușca jos și a luat-o la sănătoasa. — Da bine, acolo mă îndemni tu, unde e izvor de urși? — Habar să n-ai. Ești cu Codreanu, adaose el cu un aer protector. — Și cine mai merge? — Apoi suntem șase, într ... încă îmi reveni mai mare ca și când m-aș fi luptat cu fiarăle și le-aș fi răpus. Apoi, pentru a nu da de bănuială tovarășilor mei că mi-a fost frică, am luat eu prăjina înainte și am început să mă leg de Codreanu tocmai pe tema fricei. — Da bine, Codrene, nu ți-ai pus o pelcică la fundul pantalonilor? — Eu, pelcică!... Ha! Ha!... răspunse Codreanu trântind un hohot ...
Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată
... cavaler îl apucă un leșin la inimă parecă și el căzu la pământ... Când își reveni în fire, el se găsi culcat pe un pat de catifea într-o odaie, cea mai splendidă și bogată ce o văzuse în viața lui, luminată de lumini așezate în candelabre de cristal. O masă încărcată cu fel de fel de bunătăți era în mijlocul odăii... O muzică lină își zugrăvea armonia în aer, ușile se dădură-n laturi și o femeie de o nespusă frumusețe, încărcată de haine strălucite și podoabe scumpe, intră în ea, urmată de alte femei, tot frumoase, dar departe de ea. Ea veni lângă cavaler, îngenunche lângă el și-i sărută mâinile. Fetele cele tinere aduseră o cunună de laur și i-o așezară pe frunte, ea-l luă de mâini și-l duse în capul mesei, unde șezu de-a stânga lui. ― Angela! murmură el uimit. Oricât de-ncet ar fi spus-o, ea auzi, își plecă ochii cuvioși și surâse. Servitorii intrară spre a servi la masă ― o muzică ... El era mut de mirare și răspundea prin înclinări * și mine politicoase. După ce se ridicară toți
Mihai Eminescu - Mușatin și codrul
... a căzut de-a curmezișul, De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de-un copac Peste-o liniște de lac, Punte lungă, punte mare, De mi-o poți trece călare. Iar Mușatin tinerel, Trece puntea singurel, Cu pieptarul de oțel, Cu cușma neagră de miel, Cu zeghea albă pe el. Cum venea la vânătoare, Purta arcul pe spinare, Tolbă de săgeți el are; Cu lungi plete pân-pe spate, Dar la frunte retezate. Copilaș în haine strimte, Ușurel mi se mai simte; De ochește-o căprioară, Șoimul pe deasupra-i zboară; De-și întinde mâna-n sus, Șoimu-n palmă i s-a pus; Și tot vine chiuind Și din frunză tot pocnind, Și când ... el se cobora Unde apa tremura. Cucul cântă, mierla-i zice: Â Ce cați tu, băiet, pe-aice? Â Crește, codri, și te-ndeasă, Numai de-o cărare-mi lasă, Și te trec în curmeziș, Doar de-oi da de-un luminiș Și în el izvor de apă Să văd șoimul cum se s-adapă. Zice codrul liniștit: Â M-am pus ...
George Topîrceanu - Balada munților
... se prăvale Jos, la coastă povârnită, Calcă baciul ca pe gratii Și-i strunește blând cu gura: - Cătinel, feciorii tatii, Ca să n-o pornim de-a dura!... II Astfel, turmă după turmă Pleacă toamna de la stâni, De rămân pustii în urmă Munții singuri și bătrâni. Astăzi ca și-odinioară, Cât s-afundă-n vreme anii, Ei văzură cum coboară Pe cărări de ... curmăturii, Dormitând pe-o buturugă S-a ivit Muma-Pădurii... Dar nu-i nimeni să-i zărească Trupul hâd și deșirat, Fața galbenă de iască, Nasul - ciot de brad uscat. Nici nu vede, nici n-aude, Doar își scutură pe-o mână Părul ei de vreascuri ude, Fruntea plină de țărână. Și cum stă cu ceața-n spate Istovită lângă trunchi, Rădăcini și crengi uscate Îi atârnă pe genunchi. Negurile-i sug puterea. Ochii-i ... adună, putrezite, Frunze moarte pe poteci. Colo sus, culcat pe-o rână, Stă Negoiul mohorât Cu-a lui negură bătrână Care-i ține de urât. Fulgii-ncep apoi să cadă. Firea-și doarme somnul ei Amorțită sub zăpadă... Iar târziu, la Sfântu-Andrei, Când cobori de la povarnă Printre plopi subțiri și rari, În senină zi
Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie
... fără cuvânt, Pe buze v-au scris viermii răspunsul în mormânt. De tot se înnoptase și lumea cu grăbire Pe-acasă se-ntorsese — pătrunsă de uimire... Uimire trecătoare că iată-mă-ngropat Și omul care cade e repede uitat... Furtuna când pe aripi de vânturi se aduce Ce-i pasă unei frunze de frunza ce se duce? E oare mai puțină verdeață în păduri Sau umbră mai puțină sub bolți de frunzături?... O floare dacă naște și-ndată dacă moare, Se face în grădină un gol pentru o floare? O stea dacă lucește stingându-se pe loc, Sunt stele mai puține în cerul plin de foc? Natura-și urmărește sorțirea nencetată, Și steaua ce se stinge și frunza cea uscată, Verdeață, flori, insecte, și tot ce este viu Se duc ... fără număr n-aveam stejari și brazi... De scrieri, sărăcia era neasemănată... Aveam un Odobescu — n-aveam pe cei de azi... Directorul, în lipsă de iepuri, ca să-mpuște, -- Din loje, cu mândrie, făcea vânat de muște; Sion, Ventura, ș-alții, alături dormitau; Urechiă-și da
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... a petrecut o viață cu cercetarea secretelor artei sale, nu îndrăznește a se pronunța așa dintr-o dată asupra valorii unei produceri de școală nouă. Un pictor, vechi meșter, nu poate judeca lucrarea altuia, trecând numai pe dinaintea ei, dintr-o singură aruncătură de ochi. Așa cu toate artele - afară de literatură. Și e de drept să fie așa; dacă, pentru ca să o faci cu succes, nu-ți trebuie altă pregătire decât scrisul, de ce ți-ar trebui mai mult decât cititul ca să o judeci cu competență? Știi să scrii? ești literat. Știi să citești? ești critic. Prin ... cu un ferăstrău, să unească toate găurile, și, când acestea vor fi toate unite, pătratul dintre ele să-l tragă afară, apoi, prin locul rămas gol, unul să introducă mâna înăuntru, să apuce bârna care închide poarta, s-o dea-ntr-o parte, să deschiză poarta de perete, și să intre la jidan, să-l apuce în culcuș. La această închipuire jidanul, care urmărea dinăuntru, dârdâind de groază, ce se petrecea afară, fu coprins de
... nerăbdare să văd pe colonelul cel nou, dar boala mă vânduse patului. Zilele își luară mersul lor obișnuit. Alături parcă nu stătea nimeni. Chiriașul nu da nici un semn de viață. Pesemne pleca dimineața, cum se lumina, și se întorcea tocmai seara. Nici mătușile nu-i putuseră încă vorbi. La urma urmei, nu era nici ... seara, alături în odaie, cu fata din casă. Toate cele povestite le auzise de la ordonanță, care, la rândul lui, le primise, ca un fel de spovedanie, de la cel dinainte: colonelul fusese în război; avea un semn în obraz, dar nu se prea băga de seamă din pricina bărbii. Era răstit la vorbă. Își bătea ordonanța, dar apoi îi da bani mulți. Avea patima călăritului, umbla călare zi și noapte. Și de frica lui îi știa și calul, cât era el de zmeu. Îl chema Grușan, iar ofițerii îi ziceau: Grușan-Sălbaticul. L-am văzut întâiași dată într-o zi de primăvară. Mă însănătoșisem și mă plimbam prin grădină. Deodată aud un tropot, apoi o smuncitură și un nechezat. Mă întorc. Trei soldați aduceau un cal ... rezemă cu spatele de ...
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
... băiatul cât a slujit, când mai bine, când mai rău. Într-o seară, băcanul a încărcat un coș mare cu fel de fel de mezeluri și cu vreo douăzeci de sticle de vin, să le trimeață la un mușteriu. Afară era un polei grozav. Cănuță s-a aplecat și d-abia a putut ... pământului împrejurul soarelui de când tânărul Cănuță se grăbise a ieși să se bucure de razele acestuia. Un neastâmpăr nesuferit ridică pe băiat de pe mindir. Cănuță oftă adânc ca și cum ar fi răsuflat întâia dată, își șterse repede ochii ca și cum ar fi văzut întâia oară ... ardea o lămpșoară afumată. Toți băieții ceilalți dormeau adânc. Își luă într-o basma lucrușoarele lui, mai nimic, și ieși. Mijea de ziuă când, rupt de oboseala trupului și mai ales de a sufletului, înghețat de atâta umblet pe frig, bătea în geam la cocioaba bunică-sii, în fundul unei mahalale de la marginea orașului. Baba se deșteptase, își aprinsese candela la icoane și se-n-china. - Cine e? - Eu bunico. I-a deschis. - Ei ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova
... un trandafir umplut cu tocătură rumenă. Toți așteptau să vadă astă grozavă "Vasilcă", și nimeni n-o mai vedea, deși trecuseră ca la trei ceasuri de când se luminase de ziuă. Nu se pomenea nici de sorcovăială, după cum s-ar fi cuvenit de la moși, de la strămoși. Ți se prindea pleoapă de pleoapă, nară de nară, falcă de falcă, degera oul în găină de ger ce se pornise. — N-am putea duce l-alde biata Bălașa ceva curmeie de viță și vreascuri ujujite? zicea mama Arghirița fetei-mari ce învârtea mămăliga între genunchi și se ștergea la ochi din pricina fumului. Biata Bălașa! o ... copil cu tot! Săracă lipită, bolnavă că nu se mai poate târî, văduvă, cu copilul gol pușcă, pe așa cățea de vreme, nu știu, zău, de și-o mai înnoda zilele... Scoală, Irino mamă, pune pe tine cojoaca ta și dulama mea și du-te de vezi, îi aburește coșul a fum? Irina lăsă făcălețul în mâna mă-sei, se strecură pe prispa din jurul pereților până la spatele ... ciuruită cu găuri prin care ieșeau ghiomotoacele de ...
... — Las' pe mine, mamă, răspunse zmeul, că-i vin eu de hac. Nu degeaba m-ai făcut zmeu! Iară el? Ce nu face omul de dragul copiilor săi?! Ziua întâi zmeoaica l-a trimis să aducă apă într-un burduf de bi- vol, dar bivol, colea, cum sunt cei din lumea zmeilor. El, biet, abia putea să ducă burduful gol în spinare: de unde ar fi fost în stare să-l aducă plin?! "De! își zise. Văd eu că nici în lumea asta nu poți s-o duci cu adevărul. Ia s-o mai pornim și spre minciună." Sosit ... și să-l urc în podul casei. Când ai nevoie de apă, îi tragi o gaură la fund, și curge de te saturi. — Vai de mine! strigă zmeul, dar ne-neacă pe toți! — Nu, stărui omul, așa se face la noi! Cu fleculețe de aceste cum e burduful vostru noi nu ne-ncurcăm. Ba că da, că nu, în cele din urmă s-au învoit ca zmeul să mai dea o găleată de galbeni pe deasupra și să aibă voia