Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CURTEA BISERICII
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 165 pentru CURTEA BISERICII.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuţa Micuța de Bogdan Petriceicu Hasdeu (trei zile și trei nopți din viața unui student) Lumina din Moldova , Iași, II, 1862 nr. 9, 10, 11, 13, 14, 15, 18, 19. Versiunea nouă în Aghiuță , 1864, nr. 5-21. Cuprins 1 Ziua întâia 2 Ziua a doua 3 Ziua a treia 4 Epilog Ziua întâia Aveam șaptesprezece ani; eram student în drepturi la o universitate germană oarecare și țineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriță în demisiune, a cărei unică fată, domnișoara Maria, copiliță de șasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului iubitor de... domnișoare. Eu o numeam "Micuța", deși era nemțoaică, ba chiar poate pentru că era nemțoaică: pe de o parte, ca om, o iubeam; va să zică, o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile și chiar fetele nemțești, și, numind pe frumușica mea "Micuța", prin însăși aceasta o românizam și o iubeam oarecum și pe de altă parte. Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi... culoarea și mărimea ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
Vasile Alecsandri - O primblare la munţi O primblare la munți de Vasile Alecsandri De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de ...
Ioan Slavici - Semitismul (1908)
Ioan Slavici - Semitismul (1908) Barbaria modernă de Ioan Slavici “Semitismul (I),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 131 (14/27 Iunie), pp. 1-2. “Semitismul (II),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 132 (15/28 Iunie), pp. 1-2. “Semitismul (III),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (17/30 Iunie), p. 1. “Semitismul (IV),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (18 Iunie/ 1 Iulie), pp. 1-2. “Semitismul (V),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (19 Iunie/ 2 Iulie), pp. 1-2. Cuprins 1 Semitismul I 2 Semitismul II 3 Semitismul III 4 Semitismul IV 5 Semitismul V Semitismul I Pela mijlocul secolului al optălea înainte de Christos, când s'a intemeiat Roma, în partea apuseană a lumii vechi stăpânitori ai popoarelor și purtători ai culturii erau semiții. Mezopotamia și Iranul se aflau sub stăpânirea asirienilor, dela care pomește gândul stăpânirii universale și care în timpul primilor regi ai Romei cuceresc Siria și în urmă și Egipetul. Tot atunci fenicienii exploatează ca neguțători toate țerile de dimprejurul Mării Mediterane prin numeroasele colonii, pe care le au pe toate coastele și prin toate insulele, și se încheagă puterea Cartaginei, care încurând străbate în ...
Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara
Grigore Ureche - Letopiseţul ţărâi Moldovei, de când s-au descălecat ţara Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă de Grigore Ureche Mulți scriitorii au nevoit de au scris rândul și povĂ©stea țărâlor, de au lăsat izvod pă urmă, și bune și rĂ©le, să rămâie feciorilor și nepoților, să le fie de învățătură, despre cĂ©le rĂ©le să să ferească și să să socotească, iar dupre cĂ©le bune să urmĂ©ze și să să învĂ©țe și să să îndireptĂ©ze. Și pentru acĂ©ia, unii de la alți chizmindu și însemnând și pre scurtu scriind, adecă și răposatul Gligorie UrĂ©che ce au fost vornic mare, cu multa nevoință cetind cărțile și izvoadele și ale noastre și cele striine, au aflat cap și începătura moșilor, de unde au izvorât în țară și s-au înmulțit și s-au lățit, ca să nu să înnĂ©ce a toate țările anii trecuți și să nu să știe ce s-au lucrat, să sa asĂ©mene fierălor și dobitoacelor celor mute și fără minte. Pre acĂ© ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea) Luceafărul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Dramă în V acte Cuprins 1 Personaje 2 Actul I 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 3 Actul II 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV 3.5 Scena V 3.6 Scena VI 3.7 Scena VII 4 Actul III 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4.5 Scena V 4.6 Scena VI 5 Actul IV 5.1 Scena I 5.2 Scena II 5.3 Scena III 5.4 Scena IV 5.5 Scena V 5.6 Scena VI 6 Actul V 6.1 Scena I 6.2 Scena II 6.3 Scena III 6.4 Scena IV Personaje PETRU RAREȘ LOGOFĂTUL BALOȘ VORNICUL GROZA PÂRCĂLABUL MIHU, în urmă hatman PÂRCĂLABUL MATIAȘ POSTELNICUL ALBOTĂ PÂRCĂLABUL LICIU SPĂTARUL ȘANDRU BIV-VEL LOGOFĂTUL TROTUȘAN PAN CRASNAȘ PAN COSMA CHELNARUL HÂREA MOGÂRDICI SANDOMIR CORBEA CREMENE DOFTORUL ȘMIL I-IUL OSTAȘ AL II-LEA OSTAȘ AL III-LEA OSTAȘ AL IV-LEA OSTAȘ UN COPIL DE CASĂ ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
Anton Holban - O moarte care nu dovedeşte nimic O moarte care nu dovedește nimic de Anton Holban Fericirea a fost mare când mi s-a dat prilejul să plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: “Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spusâ€�. Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzând-o indiferentă? În orice caz, ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... TÂRGOVEAȚA III TÂRGOVEAȚA IV TÂRGOVEȚUL I TÂRGOVEȚUL II TÂRGOVEȚUL III FATA I FATA II SLUJITORI de la vătăvie O piață în Iași, în fund o biserică, mai încoace o piatră, în lături case. TĂNASE (șezând pe piatră) Miluiește-mă, jupâne! Dumnezeu va da-nzecit Sufletelor ce se-ndură de-un sărman ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului Din memoriile Trubadurului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea S-a dus greutatea întunericului care învăluia toată încăperea lumii. Parcă vântul a desfundat ș-a risipit negura din rețeaua copacilor. Soarele și-a deschis la răsărit apărătoarea sa năprasnică, roșie ca para focului, aurie, violetă, albastră și, pe la mijlocul cerului, ca o jumătate de roată verzurie. Desfășurați pe cer, cu închipuirea, o coadă de păun, înfiptă cu rădăcina în pământ, și prelungiți-i penele cu lumini metalice până la înălțimea amiezii, și totuși n-o să simțiți acea frumusețe fără de pereche a unui răsărit de soare. Nu vă rămâne decât să vă scuturați trupul de trândăvia încropită a patului, să crăpați ochii voștri cârpiți de somn și, deșteptându-vă simțurile greoaie cu apă proaspătă și rece, să priviți fără a vă sătura ceea ce omul nu poate nici descrie, nici zugrăvi cu fețe mincinoase pe o pânză moartă. Arta împuținează natura. Arta e născocită pentru cei ce aud și văd pe sfert din câte natura le desfășură înaintea lor. Tot ce creează omul e o sărăcie vicleană ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Viforul Viforul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Dramă în IV acte, scrisă în perioada 1524-1527 ȘTEFĂNIȚĂ-VODĂ LUCA ARBORE LOGOFĂTUL TROTUȘANU VORNICUL CĂRĂBĂȚ PAHARNICUL SĂCUEANU POSTELNICUL COSMA ȘEARPE VISTERNICUL IEREMIA PÂRCĂLABUL PETRICĂ PÂRCĂLABUL CONDREA PÂRCĂLABUL BALOȘ SPĂTARUL HRANĂ COMISUL TOMA CĂȚELEANU BIVEL-LOGOFĂTUL ISAC BIVEL-POSTELNICUL LUCA CÂRJE BIVEL-VISTIERNICUL SIMA CĂTĂLIN TOADER NICHITA COPIII LUI ARBORE MOGÂRDICI ȚUGULEA MOGHILĂ DOAMNA TANA OANA CONTELE IRMSKY NICULINA UN COPIL DE CASĂ UN UNGUR UN VÂNĂTOR UN ARMAȘ Copii de casă, aprozi, vânători, bătăiași Cuprins 1 Actul I 1.1 Scena I 1.2 Scena II 1.3 Scena III 1.4 Scena IV 1.5 Scena V 1.6 Scena VI 2 Actul II 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 2.8 Scena VIII 3 Actul III 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV 3.5 Scena V 3.6 Scena VI 3.7 Scena VII 4 Actul IV 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4. ...
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos Pseudo-Kynegetikos (ΨΕΥΔΟ-ΚΥÎ�ΗΓΕΤΙΚΟΣ) de Alexandru Odobescu 1874 Cuprins 1 Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului 2 I 3 II 4 III 5 IV 6 V 7 VI 8 VII 9 VIII 10 IX 11 X 12 XI 13 XII Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului DOMNULUI C. C. CORNESCU Amice, Când mi-ai dat mai întâi să citesc manuscriptul tău, intitulat Manualul vânătorului1, ai arătat dorința ca să-i fac eu o precuvântare. Mai apoi ți-ai luat seama și m-ai scutit de această măgulitoare sarcină. În cazul din urmă, rău nu te-ai gândit, căci eu, după ce am răsfoit cartea ta, m-am luat în adevăr cu plăcere pe urmele tale de vânător; dar, pe când tu te ocupai cu gravitate a-ți alege cea mai bună pușcă, a o încărca cu cea mai potrivită măsură, a o îndrepta pe cea mai nimerită linie; pe când tu dresai, de mic și cu o minunată răbdare, pe prepelicarul tău, ca să asculte la semnalele consacrate: ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
Vasile Alecsandri - Românii şi poezia lor Românii și poezia lor de Vasile Alecsandri Articol publicat pentru prima oară în anul 1850, în revista Bucovina . Dlui A. Hurmuzachi, redactorul foaiei Bucovina I În trecerea mea prin Bucovina, am petrecut cu tine câteva zile, de a căror plăcere îmi aduc ades aminte. Multe am vorbit noi atunci despre aceste frumoase părți ale Europei, care se numesc Țările Românești , și despre poporul frumos ce locuiește în sânul lor. Aprinși amândoi de o nobilă exaltare, deși poate cam părtinitoare, am declarat într-o unire că patria noastră e cea mai drăgălașă țară din lume, și neamul românesc unul din neamurile cele mai înzestrate cu daruri sufletești! Ce puternice simțiri se deșteptaseră atunci în noi, la dulcele și sfânt nume de patrie! Ce entuziasm măreț ne cuprinsese la falnicul nume de român! Cât eram de veseli; cât eram de fericiți atunci! Îți aduci și tu aminte? În ceasurile acele de scumpă nălucire, munții noștri ni se păreau cei mai nalți și mai pitorești de pe fața pământului; văile noastre, cele mai îmbelșugate cu holde și cu flori; apele noastre, cele mai limpezi; cerul nostru, cel mai senin; frații noștri de ...