Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU SUFLETUL LA GURA

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 349 pentru CU SUFLETUL LA GURA.

Nicolae Gane - În vacanțe

... largi printr-însa ca un adevărat stăpân, stăpân pe faptele mele, pe timpul meu, pe somnul meu, căci eram departe de clopotul cel supărător de la școală și de pedagogii cu ochi pânditori. Era tot la locul lui patul cel larg din fundul odăiei pe care dormeam când eram mic, și la marginea căruia baba Ilinca îmi răzema scaune de frică să nu cad. Era tot soba cea fără stâlpi la gura căreia ședeam în copilărie ciunchit, ascultând poveștile ce-mi spunea în nopțile de iarnă moș Toma grădinarul. He!... cu ce drag urmăream toate năzdrăvăniile din povești, și cum mi se deșchidea mintea la lumea cea fantastică plină de zemi, de împărați și de grădini cu fructe de aur! Acuma moș Toma e ceva mai gârbovit, căci a trecut vreme la mijloc, dar tot știe să spuie cu haz despre Chipăruș-Verde-Voinic și Statu-Palmă Barbă-Cot. Două zile de-a rândul mă îndeletnicii cu așezarea lucrurilor în odaie. În părete îmi făcui o panoplie de arme unde aninai un iartagan vechi, două pistoale ruginite, pușca ce-mi dăruise tată ...

 

Vasile Alecsandri - Borsec

... Tot metodul se cuprinde în două articole: 1. A bea câtă apă se va putea mai multă; 2. A lua baie la Lobogo, sau la Șaroș, sau la Elisaveta, sau la Lazăr. Aceste sunt cele patru basinuri din Borsec. Puteți alege pe care v-a plăcea. Șaroșul însă este orânduit mai cu seamă pentru reumatismuri, și Lobogo pentru slăbăciuni. Străinul ce merge la Borsec trebuie să-și reguleze ceasurile după un nou sistem. Somnorosul este silit a se scula odată cu soarele, și leneșul a umbla pe jos până ce nu mai vede bine. Aceste îndatoriri tiranice sunt neapărate pentru folosul curei. La șase ceasuri de dimineață, țipătul trâmbiței, miorlăitul clarinetei și bubuitul tobei îl trag din brațele somnului și f[...]ntârziere el trebuie să părăsească dulcea căldură ... de primblare persoanelor care fac cura. În adevăr e un spectacol foarte curios a privi pe toți bolnavii venind din toate părțile dimineața la fântână, cu ochii încă umflați de somn și cu paharele lor în mână. Ei seamănă niște vinovați duși la ...

 

George Coșbuc - Tulnic și Lioara

... Și crini, ce poartă rouă pe sânul drăgălaș, În zorii zilei dalbe când cerul rumenește Noptatecile piscuri și-n aur le-nvelește, Se plimbă râzătoare cu pasul legănat Lioara, mândră fata lui Stâlpeș Împărat. Mai dis-de-dimineață ca alte dăți ea lasă Chilia și-așternutu-i cu cergă de mătasă Și perini moi, scoboară pe prag întraurit Și trece prin pridvorul de marmoră, cioplit, Cu barda și se duce de-a dreptul la portița Gradinii și-apoi intră cu zâmbet copilița Pe-o aripă de ușă, că-i ușa cu zăvor Și două aripi are de-argint strălucitor, Cioplit ciudate-n formă de aripi de bălaur. Pe moale iarbă calcă papucul ei de aur, Și ... dragul frumoaselor ei plete. Pe cap Lioara poartă cununi de bărbănoc, Și frunze de smaralde și flori de siminoc Ea poartă; pe vestmântu-i țesut cu măiestrie Din fire lungi de aur, cu drag sclipesc o mie De stele, și pe mâneci ea poartă porumbei D-argint, cusuți cu sârmă pe fir de mâna ei. Un brâu îi strânge trupul la ...

 

Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți

... s-o fac să-nțeleagă c-au făcut mare păcat; Având speranță că poate voi deștepta fapta bună, Ce din frageda sa vârstă învățase de la noi. Ah, dar nemulțumitoarea, cu a sa spurcată gură, Au zis ciocoimei sale să mă-mpingă înapoi... Și servii, cu obrăznicie ce Gafița întărtase, Au defăimat făr’ de milă părul meu cest înălbit... Deci cât au strălucit luna cu razele mângăioasă, Am șezut pe pragul porții, rugând-o ne-ncetat Să-i fie milă de mine și de-a sa maică duioasă ... vie orice călător?" Deci s-apropie, ridică și cunoaște... ah! pe cine? "Ah, fiică, fiică amată, păcatul tău te-au ajuns, Ș-al meu blestem cu cruzime întărtă cerul pe tine"... Atunci și bătrâna maică vine cu răcnet și plâns Strigând: "Aceasta-i Gafița, draga mamei copiliță, Speranța vieții mele, ce la sânu-mi au crescut!"... Și ridicând-o, bătrânii au intrat-o în căsuță, Încălzind cu a lor piepturi trupul degerat și ud; Ș-ațâțând focul o ține tatăl pe a sale brațe, Și iată că ea ... ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

... Unde zgâriau pământul, scoteau galbenul, că nici nu mai știau ce să-și mai facă capului de atâta avuție. Într-o zi, baba trânti de la gură lingura cu zeamă și aduse vorba așa: — Da' bine, bărbate, ce ne folosește nouă, unor bătrâni, atâta bogăție? Mai bine am fi săraci lipiți, fără petic ... ca lumea, iar dete peste oameni ca și dânsul. — Un'te'ci, moșule? îl întrebară nouă frați, tot unul și unul, care se trudeau la arătură cu nouă boi cu coarnele aurite. — Mă duc, taică, să-ntreb pe Sfânta Vineri ce să mă fac eu. Că mi-a dat Dumnezeu de toate ... Și-i căzu capul pe spate și începu să horcănească parcă n-ar fi dormit de când lumea. Și tot așa gonind goană de voinic la vreme de bătrânețe, nemaițiind socoteala zilelor ș-a săptămânilor, sosi la un deal nalt, cu fân ca mătasea de moale și cu flori să le fi cules de-a încălarele. După ce sui dealul, dete peste o apă întinsă, liniștită și sclipitoare ca o oglindă ... merele să le mănânce baba, iar cojile să le dai Murgii, și vi se va împlini dorința, că știu ce vânturi te-au adus pe ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză

... ia trebuiaște dară și noi, de vrĂ©me ce ne-au învrednicit Dumnezeu și am ajuns ca să întrăm de mâine în călătoriia sfântului post, cu pohtă și cu dragoste să primim porunca stăpânului și după putință să facem și cĂ©le poruncite. Și pentru căci avem a mĂ©rge la război asupra vrăjmașului sufletelor noastre, trebuie să ne gătim ca niște ostaș vitĂ©ji ai lui Hristos, încingându-ne mijloacĂ©le noastre cu adevărul, după cum zice fericitul Pavel și să ne încălțăm picioarele cu gătirea Evangheliei păcii și să ne îmbrăcăm cu zaoa dreptății și să punem coiful mântuirii pre capetele noastre și să luom pavăza credinții în mâinile noastre, cu carele vom putea stinge toate săgețile vicleanului cĂ©le arzătoare și sabiia duhului, care iaste graiul lui Dumnezeu; pentru că nu iaste lupta noastră spre ... dară a face rău n-avem îndemnător pre nimeni. Că trupului îi trebuiaște mâncare, iar sufletului nu-i trebuiaște răutăț; și din mâncare cunoști (la focul) oarecare dulceață, iar din răutate nu să cunoști alt nimic, fără numai vătămare de suflet și călcare de lĂ©ge. Cu ...

 

Emil Gârleanu - Gâza

... din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile ... se până peste gât; o ploaie de lovituri îl făcu să-și ia seama la mers. Câmpul parcă îl mai învioră. Târgul rămăsese în urmă, la stânga: mergeau aiurea. Vedenia cu iesle se șterse, cele dintâi căsuțe acoperite cu stuh, ale satului, se împrăștiau printre îngrăditurile de nuiele. Câțiva purcei fugiră, guițând, din drum; un câine se luă după el, lătrând amarnic; o femeie ... nu mai încălecă, îi aruncă dârlogii peste oblâncul șeii, de-i încordă gâtul, și porni pe jos. În mijlocul satului, lângă biserică, se opri. Ajunsese la crâșmă. Pe lavițe, femei, moșnegi și câțiva copilandri stau cu pieptul peste masă, cu capul sprijinit de mână, cu

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... voi povesti lucru cum este, Și vă-încredințăz că nu-i poveste! Îmblând o grămadă de gligani Încolea și-încoace prin păduri După hrană,-ajunsă la țigani, Și spăimântată de-atâte guri Vorbitoare, cu mare grohnire Păn' la mărul lui Drăgan fugiră. Iar' un urs carele mai nainte Sosisă-acolea și mânca mere, Spăimântat de năvala fierbinte A gliganilor, fără-îmbiere ... Ursul trecea-într-aceaiaș clipită, Ș-oblicind capul din bortă-ivit, L-apucă de cerbicea ticăită. Vrând să-i smulgă cap din rădăcină, Îl lăsă cu goala căpățână. Și iarăș' apucând prin tufare Dede de Șuvel cu barba creață, Pe care-afla durmind în picioare, Și luându-l frumușel în brață, Așa-l strânsă la sine de tare, Cât nici putu zice: ,,Stăi, măi! Care!" [10] Toate-aceste să făcea pe-o vreme, Ș-întracelaș' ceas cela răcnește Spânzurat, iară ... N-ași putea cânta, de bună samă, Cum să cade, bătălia naltă, Care negrul norod aici fece, Că (spuiu drept!) peste putere-mi trece. Acum la rândul întii bătaie Să-începusă groaznică și tare, Că Tandaler cu ochii închiși taie Despre toate părțile, ș-îi pare Că el ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose

... a stânga Șoselei Vitanului, se ridică biserica "Sfânta Troița". Mândrețe de biserică. Ce zugrăveli, pe dinăuntru și pe dinafară, cum arar se mai pomenesc numai la bisericile din vechime. Dar de asculți la troițeni, mai cu seamă la cei bătrâni, te apucă amețelile când încep ei să-și ridice biserica în slava cerului. Mă rog, nu au atâtea degete la amândouă mânele câte minuni se află în sfântul locaș. Și când se încurcă, se fac foc bătrânii troițeni; ba își mușcă degetele la numărătoare, căci iată, cum au apucat ei să numere minunile: ridică amândouă mânele în dreptul ochilor, ți le vâră sub nas cu degetele răsfirate, apoi la fiece laudă zice "una la mână" și moaie câte un deget în gură. La înfierbânțeală, uită că degetele sunt ale lor, și le mușcă, și vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gâlceavă. Cum să ... mucenicul Mina cum își bate joc de Necuratul. Dar capul archiereului Nicolae... ce mândrețe, ce curățel și frumos bătrân! Ei, nenișorule, o să trăiți, și cu d-alde astea n-o să vă mai întâlniți! În ziua de astăzi?... vardie națională cu cozi de cocoș muiate în băcan... și barabance... și triu-liu-liu-triu-triu... ...

 

Ion Grămadă - Serafim Cărășel

... sept. 1907, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp 240-248. De bună seamă că nu l-ați apucat pe Serafim Cărășel, diacul de la biserica Sfântului Nicolai din târgul Sucevei. Un moșneguț prizărit, cu părul cărunt retezat în frunte și cu mustața tușinată scurt deasupra buzei. Se îmbrăca cu antereu lung, ca pe vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani ... mărturisească, când se trecea cu deochiul. - Măi, mie mi-au dat, la naștere, să beu pe gât de rață și, de atunci, m-am pricopsit cu podoaba asta… Veșnic îl zăreai înconjurat de o mulțime de gură-cască, toți de-ai craiului, care-l „cinsteauâ€� numai să le-nșire palavre, iar el, după ce lua în cap, mințea ca din carte ... le va cânta diacul din trișcă. Împrejurul ochilor lui Cărășel flutură, un răstimp, o lumină de zâmbet viclean, apoi dispăru. Diacul începu mai întâi din

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... demonstrate prin exemple naive. Și tot așa, în partea a doua, la numele proprii -- un rege merovingian, un promontoriu, o primadonă italiană. Visezi la regele pletos, la promontoriul care împinge departe în mare un oraș cu nume ciudat, și mai cu seamă la diva care a debutat la Neapole și a fost pe rând (sau aproape) metresa unui duce, a unui conte, a unui tenor și apoi ... seamă femeile. Neavând nici o ocupație și lipsind aici clasa de sus care să-i comprime și să-i pună la locul lor -- ca păpușile cu resort când închizi capacul --, acești mici burghezi se simt în adevăr boieri. Senzația de clasă nu-i o stare de suflet absolută. Rezultă dintr-un raport. (Admirabilă tautologie!) Un militar de un grad inferior trece în fiecare zi printr-un sistem ecosez de senzații: aci sclav ... ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii, Borca, cu diminețile care sunau cristalin, cu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>