Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU PRIVIRE LA
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 310 pentru CU PRIVIRE LA.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... trei profesori, toți ceilalți nu deschideau gura decât ca să ocărască), colegii mei, rău nărăviți, spioni și lași, afară de câțiva săraci, sălbatici, prinși ca cu arcanul, pedagogii îngâmfați, provizorul, un neamț cu favoritele roșcate până la brâu, directorul, un suflet bun, strigând de se auzea cale d-o poștă, economul, clipind des numai dintr-un ochi, bucătarul, cocoșat și cu muștăți lungi și groase, bursierii din clasele superioare, cu palmele gata pe bătaie... iacă vrăjmașii mei! Clopoțelul care ne speria din somn, iarna, la cinci ore, cu noaptea în cap... apelul... rugăciunea pe care n-am vroit s-o zic niciodată, cu toate pedepsele ce am suferit... meditația cu fearele groase... vizita pedagogilor, cari mă făceau să tresar fără să ridic ochii din carte... clasa... zgomotul zvăpăiat al externilor... masa cu duhorile ei... culcarea și bătăile cu pernile... așa de repede veneau una peste alta, că eu, copilul libertății, al seninului și al nemărginirei, îmi simțeam inima rănită și neînțeleasă, chinuită și ... mânia mă întuneca, fără să prinz de veste. După doi ani mi-era ușor să răstorn mesele, să trântesc băncile, să dărâm soba, să dau cu planșeta și cu ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV
... mândră măiastră, Voinicii zăuitându-și de toate Bea, mânca, juca, ședea-în fereastră; Parpangel fĂ¡tĂ¡-și găsi nu poate; Florescul povestea ca nainte Străinului cu ceste cuvinte: ,,Iar când sosiră la locul unde Grecul știea că-s mrejile-întinse Ș-unde Hamza cu oaste să-ascunde, Atunci, ca nește pârjoale-aprinse, Iacă zece mii de turci să scoală Și lovesc pe munteni cu năvală. Iară logofătul cu sumeață Sprânceană lăpădând fățărie: ,,Nu-ți fie (zise) de mir, nici greață, O, Vodă! Iepurii iacă-îmbie Pă câne să să dea legat, iară Mieii ... potec pintre păgâni-ș' face. În zădar Hamza oști împrăștiate Va să-adune, războiu să-întrejască, În zădar a le-îndemna să bate Cu porunca tare-împărătească, Căci oastea-în răsipă-acum pornită Să calcă fugind ș-e neoprită. Iar' Hamza de cetele muntene Împresurat, cade la prinsoare Cu mai mulți din oștile-agarene. Grecul încă nevăzând scăpare, Lui vodă cu multă plecăciune Cade-înainte și să supune. Atunci vodă-amar zâmbind îi zise: ,,Cum îți pare-acum, Catavoline, Urzitoriu de vânzării închise, Sol fățarnic a ... iarba răsărisă, Iar' codru noao frunză apucasă; Din toate părți turcimea trimisă S-adĂ¹nă:-o parte pe mare-în vasă Alergând spre Țara Romănească, ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... poveste cum nu s-a mai pomenit, pentru că-i a pământului nostru românesc. Dar mai bine s-o iau de la început... Cu toate că-s băltăreț de la Lăteni, de la Borcea — fata asta a Dunării care cutează să se măsoare cu maică-sa nu-s ialomițean de baștină. Părinții mei, olteni amândoi, săraci ca Iov, au plecat în lume când aveam numai doi anișori. Și ce ... cătunul ăsta, care se oglindește-n Borcea. Poate să vi se pară ciudat, dar așa-i. Părinții mei nu erau oameni să se lase mânați la munci grele ca vitele la tăiere; mai ales tata, un zăpăcit care era în stare să cânte din fluier până cădea jos leșinat de foame. Și la Lăteni, măcar aveam pește la-ndemână. Aproape că-ți sărea singur în tigaie, ca să zic așa. Judecați și dumneavoastră. Primăvara și toamna Borcea acoperea cu apele ei gălbui sute de hectare înțelenite; și în pânza asta nesfârșită de apă crăpceanul, carasul, știuca mișunau în așa hal că până și pisicile ... la ...
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... codrii Bucovinei, Ș-acolo se adună la strâmtele potici, Pândind, ca vânătorii, mișcările jivinei, Și tot rugând: .ă, Doamne, să treacă pe aici! Merg alții la Suceava să facă pe Albert A pierde oaste multă și mult timp în deșert; Iar alții la Cotnarul iubit și podgoriu, Pe unde stau cu oastea Bogdan, domnescul fiu, Tăutu cu mintea coaptă, Costea cu ochi semeț, Și Trotușan și Boldur, cu suflet îndrăzneț, Și unde Ștefan-vodă înfipt-a steagul său, Strigând la cer: Ajută-mi, o! sfinte Dumnezeu! III - TABĂRA LEȘEASCĂ Pe-o culme prelungită ard mii și mii de focuri Ca stele semănate în numeroase locuri ... mințile pierdute... Și însă vântul nopții prin lagăr vâjâiește, Ș-un glas din umbra neagră la toți strigă de-a rândul. Orbi! orbi! la masa morții voi vă mâncați comândul! Magnații juni, sub corturi, pe perne de matase Deșartă cupe pline cu vin de la Cotnar, Cântând cu fericire: De viață rea nu-mi pasă! Iubită-mi e pe brațe, în viață nu-i amar! Și fiecare strânge la pieptu-i cu-nfocare O fiică de-a Podoliei, frumoasă și balaie,
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... mâini și surâsuri Van Dyck și, după el, Van-der-FaĂ«s le-au hărăzit nemuririi. Zic unii din acei lorzi, fiindcă mai toți sunt la fel. În trecut, în castelele restrânse, celor de aproape și înmulțit înrudiți, trăind împreună, cu același port și obiceiuri, fiecare epocă le întipărește același aer dacă nu chiar aceeași înfățișare. Se întâmplă iarăși ca, acolo unde cu gândul nu gândești, să răsară ființe cărora le trebuie căutată aiurea, în alte țări, la alte neamuri, în alte veacuri, adevărata asemănare, fără a li se putea bănui măcar, în vreun fel, cu aceia de cari îi despart prăpăstii de timp și de stirpe, vreo cât de îndepărtată înrudire. Era de prisos dar orice presupunere despre obârșia tânărului ... avea un creier de minune alcătuit și un duh scânteietor, el ar fi făcut fala clubului cel mai închis și nu s-ar fi simțit la strâmt nici într-o adunare de cărturari, pentru că, dacă mărturisea că rufele și le spală la Londra, adăuga că tot astfel, în suta a optsprezecea, coconașii din Paris și le spălau în Flandra și cei din Bordeaux la Curaçao și așa știa să vorbească de toate,
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XI
... Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a XI Janalău pe toți cu mintea-împacă Ș-în urmă după-a lui socoteală Cinstitul sobor cu tot să pleacă, Când Cucavel cu gloata să scoală Și năvălind pe sobor în pripă, Mână pe delegați în răsipă. Doamne la ce-mi dăduși minte bună Ș-inimă de milă sâmțitoare, Deacă nu mi-ai dat cu ceste-împreună Și putere-în mâni izbânditoare, Să pedepsesc pe toți cei ce-înșală Ș-asupresc oamenii fără sfială!... Când văd omenirea ticăloasă, Cu totul oarbă și-întunecată, După mii și mii de-ani abia scoasă Din pruncie, în vrăji afundată, Plâng cu lacreme necontenite, Cum plângeai oarecând, Eraclite! [1] Când omul pe om strică ș-ucide Făr' nice-un folos sau trebuință, Ba muncindu-l încă-în ... dară vrând eu să vă arăt Socotința mea chiar curată, Zic întii cum că nu mă-încumet Nici să laud, nici să defaim îndată Și cu rupta nice-o stăpânie, Ori cu ce feliu de nume să fie. [13] Ori unul pe norod să stăpânească, Ori câțva, ori cu toți pre sine, Cumpenind
... împietrite Câte-au mai văzut și ele  ce-ar vorbi de-ar avea glas. Când posomorâtul basmu  vechea secolilor strajă  Îmi deschide cu chei de-aur și cu-a vorbelor lui vrajă Poarta naltă de la templul unde secolii se torc  Eu sub arcurile negre, cu stâlpi nalți suiți în stele, Ascultând cu adâncime glasul gândurilor mele, Uriașa roat-a vremei înapoi eu o întorc Și privesc... Codrii de secoli, oceane de popoare Se întorc cu ... cântarea-i lină, Lumea asculta uimită glasu-i dulce și încet. Dar ieșind din templul sacru lasă gândul lui să cadă, Căci amorul îl așteaptă cu-a lui umeri de zăpadă, Raze moi în ochii negri  el dă lirei alt acord: Căci femeile-l așteaptă cu șireata lor zâmbire, Brune unele ca gânduri din poveștile asire, Alte blonde cu păr de-aur  vise tainice de Nord. Dar venit-a judecata, și de sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În ... În pustiu se-nalță-n soare desfrunziții palmieri... * O, lăsați să moi în ape oceanici a mea liră! Să-mbrac sunetele-i dalbe cu a undelor zâmbire, Cu
Mihai Eminescu - Memento mori (Panorama deșertăciunilor)
... împietrite Câte-au mai văzut și ele  ce-ar vorbi de-ar avea glas. Când posomorâtul basmu  vechea secolilor strajă  Îmi deschide cu chei de-aur și cu-a vorbelor lui vrajă Poarta naltă de la templul unde secolii se torc  Eu sub arcurile negre, cu stâlpi nalți suiți în stele, Ascultând cu adâncime glasul gândurilor mele, Uriașa roat-a vremei înapoi eu o întorc Și privesc... Codrii de secoli, oceane de popoare Se întorc cu ... cântarea-i lină, Lumea asculta uimită glasu-i dulce și încet. Dar ieșind din templul sacru lasă gândul lui să cadă, Căci amorul îl așteaptă cu-a lui umeri de zăpadă, Raze moi în ochii negri  el dă lirei alt acord: Căci femeile-l așteaptă cu șireata lor zâmbire, Brune unele ca gânduri din poveștile asire, Alte blonde cu păr de-aur  vise tainice de Nord. Dar venit-a judecata, și de sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În ... În pustiu se-nalță-n soare desfrunziții palmieri... * O, lăsați să moi în ape oceanici a mea liră! Să-mbrac sunetele-i dalbe cu a undelor zâmbire, Cu
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... fund, un puț cu două roate și cu un colac de piatră. O albie cu apă de nălbit. Lângă puț, o salcie pletoasă. Ograda domnească, cu arbori și copaci bătrâni, înconjurată cu ziduri vechi. Jețuri, scobite în piatră, la umbra copacilor. În fund, o parte din orașul Suceava și valea râului Suceava șerpuind dinspre munte. E o zi de toamnă. Vântul suflă. Frunzele cad ... p-un cârpător [4] , bostanul spart în bucăți. Ies aburi. ȚUGULEA, pe două tăvi de argint, faguri de miere, pere și struguri. OANA se duce cu un vraf de fâșii la puț și le-așează în albie. ȚUGULEA: Loc, loc... struguri mășcați... parcă ar fi lacrimi... și faguri cu miros de sulcină... și pere ca... REVECA: Cum? ȚUGULEA: Iacă o vorbă. REVECA: De unde știi?... Șterge-te la nas... Uf! și ai și sabie... Multe urzici ai tăiat... ȚUGULEA: Sunt moldovean... Țugulea al lui Moghilă... Să nu râzi de mine... Măria-sa doamna ... sabie... REVECA: Sât!... Vine... Scena IV ȘTEFAN vine de la dreapta din ogradă. Mustățile și părul, aproape albe. C-o mână ține pe DOAMNA MARIA, cu alta o sabie dreaptă cu ...
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... mărgini a da puține note fugitive asupra unor amănunte și mai ales asupra emoțiunii profunde ce am simțit acolo. Castelul-templu are două aripe cu cîte un cat și un donjon central, înalt de optsprezece metri. El se ridică mîndru în mijlocul unei curți largi, avînd la dreapta lui, ca de streajă, niște nuci bătrîni, iar la stînga, o grădiniță de flori tinere, scăldate toată —ziua în lumina soarelui. Castelul-templu are de jur împrejur, la fiecare rînd, terase largi, împrejmuite toate cu stîlpi scurți de granit, acoperiți cu table de aceeași piatră, în stil druidic. Fațada e tot de granit cioplit fără lustru. Suindu-te pe terasa de jos, de la picioarele donjonului, dai de intrare. O muche de piatră, lată cam de o palmă, desparte vertical drept în două intrarea deschisă. Această muche e muchea ... acestui castel-templu, ne coborîm. Aci ilustrul meu amfitrion mă face să iau seama că stîlpul, care suportă de jos, în mijlocul domului, scările urcătoare la galerie, reprezintă, împreună cu ele, «o mare potir: deasupra acestuia apare ridicîndu-se la cer, departe de durere, figura strălucitoare a Domnului. La ...
Ion Luca Caragiale - O cronică de Crăciun...
... asemenea; însă, în loc de Aurelian, Mircea. Nu trec bine unsprezece luni, și iar „aflăm"; numai, în loc de Mircea, Dan. Pe toți, de la Traian până la Dan inclusiv, eu i-am botezat. Care va să zică, vine că suntem rude prin alianță cu familia Caracudi și cu părintele stavroforul; de aceea, sf.-sa îmi zice: „n ’ ne Iancule!" După plecarea valorosului, caut să-mi aranjez materiile din sertare pentru numărul ... pe obrazuri; în inimi, perfidie! fard și minciună! chloroză și parfum! putrigai în poleială! Dezgustat de acest „pustiu", se duce-n vacanța mare acasă, la țară, de unde a plecat așa de demult. Acolo, i se redeșteaptă toate amintirile sfintei copilării: i le povestesc cu drag și pe rând, fiecare cu glasu-i particular, căsuța părintească, hanul, aria, pătulul, moara, pârâiașul, clopotele de la biserică și de la gâtul vitelor ce se-ntorc seara-n sat; apoi, potecuțele, păduricea, dealul, valea, soarele, luna, stelele, cântecul pasărilor sălbatice și domestice; în fine, picăturile de ... te iar!!... Plouă, ninge, îngheață, se topește; vifor orb; o vreme — să nu scoți un reporter afară din redacție. Mă scol dis-de-dimineață cu ...