Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU GRIJA (PENTRU)

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 263 pentru CU GRIJA (PENTRU).

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

... la ediţia critică I.L. Caragiale, opere Introducere [1] de Paul Zarifopol "Sunt vechi, domnilor" era vorba favorită a lui Caragiale, când se certa cu prietenii pentru idei, pentru idei de artă mai cu seamă. Părerea populară atribuie artiștilor ca atare un conservatism din naștere. Nu interesează aici să verificăm principiul acestei generalizări curente, ci numai întrucât acea coincidență ... grupării, și cu care membrii ei se parfumau, negreșit, cu atât mai simțitor cu cât erau mai tineri, dar care făcea, putem crede, atmosferă generală pentru toate vârstele. Caragiale tânăr a trăit în acel aer, și e de bănuit că natura lui vioaie a adoptat cu personal exces optimismul acela juvenil și naționalist: ușor și comod devenea, pentru dânsul, moft și gogomănie orice era nou, străin de valorile irevocabil consacrate, ori, mai cu seamă, de-a dreptul opus lor. Însă, negreșit, trebuie aici să ne amintim îndată că inovațiile specific române pe care le zeflemisea Junimea ... decât pentru că el vrea să tragă acum o sfoară, acum alta. Îndeosebi Leonică Ciupicescu, împietrit în încercările lui de căsătorie periodice, ne întâmpină, familiar, ...

 

Ioan Slavici - Semitismul (1908)

... isvor de nenorociri, semiții o iau drept un fel de virtute și condițiune neapărată a desvoltării. E mai presus de toată îndoiala, că cu cât mai multe și mai mari sunt trebuinșele, cu atât mai vârtos își încordează oamenii puterile, ca să creeze mijloacele pentru satisfacerea lor, și că acela, care consumă mult, împinge societatea spre o lucrare stăruitoare. Nici prin lucrarea aceasta însă nici prin satisfacerea trebuințelor sale omul ... arienilor moartea e trecere spre o existență mai ferită de sbuciumări, și socotindu-se în ajunul morții, arienii să pregătesc desfăcându se de cele trupești pentru această mai binecuvântată existență ca Socrat, care, osândit la moarte, așteptĂ  în liniște și stând de vorbă cu iubiții săi clipa, în care aveĂ  să beie păharul de otravă. Atenienii, desbrăcați de firea ariană, s'au aruncat cu ochii inchiși în cel mai desgustător desfrâu: așa țineau ei să se bucure de puțina viață ce le mai rămăneĂ , căci în gândul lor omul ... dar nici o dată Roma, au făcut după nimicirea Cartaginei romani desbrăcați de firea romană. Aceasta-l facea pe Marcu Porciu Caton Cenaoriul să stăruie cu îndărătnicie pentru dărâmarea Cartaginei, de unde se revărsa spiritul semitic și spre Roma. Gîndul lui era, că nu e

 

Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei

... întâmplase până săptămâna trecută să-l întâlnesc pe Teodor, veche cunoștință moștenită, conu Rache cum i se zicea în deobște. L-am găsit la "Carul cu bere", în partea din stânga a localului, singur la o masă, în fund. Sta cu ochii aproape închiși; pentru cine n-ar fi știut că la dânsul ăsta era semnul că atunci cugeta adânc, ar fi crezut că ațipise. înaintea lui se trezea, neîncepută ... și oase, și pe el - la masa aia chiar se așezau când veneau împreună - da, parcă l-am văzut așa cum era: îndesat și mărunt, cu gâtul scurt și capul rotund lăsat pe ceafă, la față plin, cu nas și ochi mici, cu mustăcioara cânepie, tunsă"... "Câțiva ani, cucoana Lina, așa o chiamă pe văduvă, a purtat o broșa cu fotografia lui, dar nu pe smalț; de hârtie, cu sticlă deasupra. Din ce în ce chipul a ieșit, până nu s-a mai deosebit de loc. Așa s-a ... tovarășul său de drum, parcă l-a înghițit pământul sau s-a înălțat la cer. Și, la taina aceasta, se adăogase pentru ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii ... și anume: un critic, chiar înainte de a citi o producție literară artistică, poate spune că va cuprinde greșeli, că va avea lipsuri. Pentru ce? Pentru că absolutul în artă e peste putință, deoarece arta e prea complexă pentru ca în ea să fie o dezlegare exactă a problemelor ca în matematică, pentru că un artist, un artist adevărat aleargă după un ideal pe care însă niciodată nu poate să-l ajungă. Nu putem să dăm aici lămuriri ... i ne uimește ca și imaginația lui; are vederi de geniu alături cu gândiri de imbecil." Cei care nu cunosc critica contemporană și sunt obișnuiți cu critica noastră unilaterală, cu drept cuvânt se vor mira de această analiză critică, unde alăturea de cuvântul geniu stă cuvântul imbecil , și vor crede poate că felul de critică ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... națională a românilor are astăzi o cifră fixă, energia lor intelectuală se află asemenea într-o câtime fixată. Nu te poți juca nepedepsit cu această sumă a puterilor, cu capitalul întreprinderii de cultură într-un popor. Timpul, averea, tăria morală și agerimea intelectuală ce le întrebuințezi pentru o lucrare de prisos, necum pentru o lucrare greșită, sunt în veci pierdute pentru lucrarea cea trebuincioasă și cea adevărată. Amândouă nu pot merge lângăolaltă, tocmai fiindcă izvorul puterilor unei națiuni nu este nesecat, ci este din fire mărginit ... de bine rimate și împărțite în silabe ritmice și în strofe, totuși nu sunt și nu pot fi poezie, ci rămân proză, o proză rimată. Pentru a demonstra acest adevăr, demonstrațiune cu atât mai importantă cu cât din ignorarea lui multe din poeziile noastre nici nu intră în categoria operelor de artă, ci sunt proză stricată prin rime, vom intra în ... proporție egală de sfera poeziei. Să luăm, d. e., cuvântul eminent. Când zice astăzi cineva „inteligență eminentă“, nu leagă nici o imagine sensibilă cu aceste cuvinte. Altfel a fost în vechime, în acea vechime romană, care a întrebuințat pentru ...

 

Alexei Mateevici - Primejdia

... mare, îs om prost, da în buzunar am cinci sute de ruble; de-oi vrea, zice, apoi și crâșma, și toate vasele, și pe Moiseica cu jidauca cu tot și cu jidănașii îl cumpăr și-l răscumpăr. În așa chip, vrasăzică, a glumit ș-apoi după asta haide a se plânge: â ... negustor ori în felul ista. N-ai bani, n-ai nici grijă, ai bani, te tot ține de buzunar ca să nu-i fure răii. Cu frică trăiește pe lume cel ce are mulți bani. Lumea cea beată, negreșit, asculta, socotea și lua în seamă. Da pe atunci pe la Calancic ... și cu ciubotele mari și ceilalți doi rupți, zdrențăroși, or fi fost de la mașină. Cum gândise tătuca, așa ș-a fost, domnule, cu adevărat. Acel cu cămașa roșie, om zdravăn, tare, ceva mai dihai decât cum îs alții, își opri calul, și tutstrei îl apucară pe tătuca. — Stai, așa și ... ți dau măcar de mâncat! Prinsese, vrasăzică, a se linguși pe lângă Anicuța, o hrăni, îi dădu de băut și chiar plânse oleacă cu ...

 

Anton Cehov - Primejdia

... mare, îs om prost, da în buzunar am cinci sute de ruble; de-oi vrea, zice, apoi și crâșma, și toate vasele, și pe Moiseica cu jidauca cu tot și cu jidănașii îl cumpăr și-l răscumpăr. În așa chip, vrasăzică, a glumit ș-apoi după asta haide a se plânge: â ... negustor ori în felul ista. N-ai bani, n-ai nici grijă, ai bani, te tot ține de buzunar ca să nu-i fure răii. Cu frică trăiește pe lume cel ce are mulți bani. Lumea cea beată, negreșit, asculta, socotea și lua în seamă. Da pe atunci pe la Calancic ... și cu ciubotele mari și ceilalți doi rupți, zdrențăroși, or fi fost de la mașină. Cum gândise tătuca, așa ș-a fost, domnule, cu adevărat. Acel cu cămașa roșie, om zdravăn, tare, ceva mai dihai decât cum îs alții, își opri calul, și tutstrei îl apucară pe tătuca. — Stai, așa și ... ți dau măcar de mâncat! Prinsese, vrasăzică, a se linguși pe lângă Anicuța, o hrăni, îi dădu de băut și chiar plânse oleacă cu ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... dispreț. El își striga cunoscuții în plină uliță cu porecle potrivite și comice, niciodată supărătoare. Multe dintre ele prinseseră. Dacă cineva îi plăcea, îl lua cu el la cârciumă, comanda o jumătate de kilogram de vin, dar după ce ciocnea un pahar, ieșea în curte pentru “o mică trebuință“ și nu se mai întorcea, lăsând pe invitat să plătească! Iar dacă întâlnea vreun plicticos, el îi zicea iute: â ... nimic, răspundea de obicei păcălitul, examinându-și scula turtită, în vreme ce privitorii se prăpădeau de râs. Dar Stavru nu se mai întâlnea după aceea cu tabacherele pe care le batjocorise o dată. Astfel, Adrian începuse să iubească acest om pentru farsele sale. Cu toate astea, lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se întorcea către Adrian pironindu ... l observe. Dar prilejurile erau rare. Privirea misterioasă și tulburătoare pa care Adrian o numea în taină “celălalt Stavruâ€� se arăta rar și numai pentru el. Totuși, într-o zi — era cu câteva luni înainte de întâlnirea din grădină — întovărășind pe limonagiu la băcanul său — un grec bătrân și tăcut care-i furniza zahărul și ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul

... o văcușoară cu lapte. Mai pe urmă și-a înjghebat și o căsuță, și apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui și muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Și piatra prinde mușchi dacă șede mult într-un loc". Și cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr ... venea cu carul, în alta se ducea, și toate treburile și le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă și de vitișoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum ... l putea răpune te miri cine. Mulți trăgeau nădejdea să-l ia de ginere, dar flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una, cu două. Și așa, de la o vreme, și prietenii și babele, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului și l-au lăsat pe seama ... ...

 

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

... numai de câte un ochi; iară popă, unchiul unchiului mamei mele, Ciubuc Clopotarul de la Mănăstirea Neamțului, care făcuse un clopot mare la acea mănăstire, cu cheltuiala lui, și avea dragoste să-l tragă singur la sărbători mari; pentru aceea îi și ziceau Clopotarul. Tocmai pe acea vreme trăia și moș Nichifor din Țuțueni. Moș Nichifor era harabagiu. Căruța lui, deși era ferecată cu ... grijite erau, iar când nu, n-avea cine să-i bănuiască. Moș Nichifor fugea de cărăușie, de-și scotea ochii; el se ferea de ridicături, pentru că se temea de surpătură. Harabagia, zicea el, e mai bună, că ai a face tot cu marfă vie, care la deal se dă pe jos, la vale, pe jos, iar la popas, în căruță. Moș Nichifor avea o biciușcă de cele ... aibă a face mai mult cu parte negustorească. — Numai negustorul, zicea moș Nichifor, trăiește din seul său și pe seama lui. Când întrebai: "Pentru ce?" moș Nichifor răspundea, tot glumeț: "Pentru că n-are Dumnezeu stăpân". De glumeț, glumeț era moș Nichifor, nu-i vorbă, dar de multe ce dăduse peste dânsul, se făcuse cam hursuz ...

 

Vasile Alecsandri - O primblare la munți

... Bistrița clocotea împrejurul nostru, pare că ar fi dorit a ne trimite în fundul ei, ca să ne sfârșim concertul; valurile se izbeau cu repejune turbată asupra roților și clătinau trăsura ca cu o mână de uriaș; fieștecare dintre noi se cumpănea în toate chipurile pentru ca să nu se prăvale brișca, mai ales că malul era cam departe și bolovanii din fundul apei cam mari. Cu cât însă ne înaintam, valurile clocoteau, roțile lunecau pe pietre, caii se speriau, vizitiul îndesa cu țipetele și cu biciul, și Bistrița se suia mereu! Iară noi... noi nici cântam, nici râdeam. Știu însă că atunci am fi schimbat cu bucurie locurile noastre pe tronuri. Iată-ne pe mal dincolo; slavă Domnului! am scăpat; pare că ne răsuflăm mai lesne. Ne oprim puțin ca să ... în acel simplu locaș era un pistol vechi și ruginit ce sta spânzurat la perete deasupra patului. Îl luai în mână, mă uitai la el cu mirare și nu mă putui opri de a râde, întrebând pe călugăr dacă ținea acea armă pentru tâlhari? Călugărul se posomorî și îmi răspunse cu glasul schimbat: -- Ba nu, fiule, nu-l țin pentru ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>