Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CĂLĂTORIE (PE MARE)

 Rezultatele 151 - 158 din aproximativ 158 pentru CĂLĂTORIE (PE MARE).

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd ... sub un plop bătrân și stufos de pe marginea drumului, luai șaua din spatele Pisicuței, o frecai la ochi, o trăsei de urechi, o mângâiai pe obraz și o sărutai drept pe mijlocul botului; ea, măgulită de această neașteptată dragoste, întinse capul ei drăgălaș și-l rezemă pe umărul meu... Iată pentru ce-i învoii să pască slobodă patlagina, troscotul și chirul colbăit de pe marginea drumului; iar eu desfăcui și întinsei pe iarbă, mai deoparte, mantaua mea imensă, cu care aș fi putut acoperi întregul nostru emisfer; aprinsei o țigară și mă lungii pe spate, ca un alt Prometeu, la umbra stufoasă a plopului... Atât numai că pe Prometeu îl ciupeau de pântece și de nas vulturii cu pliscuri de fier ai lui Zefs, în timp ce pe

 

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

... mi te-nalți ca ciocârlia, și cu tine să-ți înalți și neamul!... Să deie Domnul s-ajungi și ispravnic, pentru ca să faci stare mare!... Dar ce stau eu ca să vorbesc singur ca un nebun, când am o grămadă de trebi?. Astăzi dau masă mare prietenilor de buna venire a lui Iorgu... Am poruncit să-i facă borș cu găluștele, și curechi cu rață, și mămăliguță... că știu ... dorind ca niște zaharicale, dragul moșului!... Am adus înadins pe Barbu de la Iași, ca să-i cânte: “Frunză verde... “, pentru că pe-acolo, prin academiile din Sadagura, nu cred să mai fi auzit cântece de-a noastre de cele bătrânești... Măcar că și pe-acolo or fi mozâcanți... da geaba... n-au haz... Eu când aud țârlâituri de cele nemțești, îmi vine să-i ieu cu toropala... Îți scârție ... bună?... DAMIAN: Apoi dacă am respuntație bună, cum o chemi d-ta... ce zici că am trimis oamenii din ogradă?... GAHIȚA: Da n-ai trimis pe Iftimi să mă poftească la masă?... și tocmai pe

 

Vasile Alecsandri - Chirița în Iași

... blăstămații? (Intră în culisa din dreapta, din fund.) Vai! că buni-s de spânzurat în iarmaroc!... Auzi!... carnacsî, că lunecușu-i!... Valeu!... (Se aude căzând pe gheață.) ARISTIȚA, CALIPSIȚA: Vai de mine! a căzut neneaca pe gheață!... (Aleargă amândouă după Chirița și se aud picând și țipând în culise: “Valeu!... Valeu!...â€�) FECIORUL (căutând în dreapta): Haita... buf... na, c ... căzut și duducile... Ha, ha, ha... una peste alta... (În vremea aceasta Guliță se coboară furiș din trăsură și începe a se da pe gheață.) GUGULIȚĂ: Uța... a... a... Bine-i de dat de-a săniușul... Uța... a... a... Neneaca s ... că te-a vedea ea cucoana acuși. GUGULIȚĂ: Taci, îți zic, c-apoi știi... (Către fecior.) Măi, fecior boieresc, vin’ de te dă pe gheață cu mine. FECIORUL: Ce să fac?... că doar n-am zece capete de stricat... GUGULIȚĂ (mânios): D-apoi dacă-ți poruncesc eu?... nu vrei ... glas de jidov strigând: “Vio, vio.â€�) SCENA II FECIORUL (lângă oblon), ȚIGANCA (lângă coada trăsurii), GULIȚĂ (dându-se de-a săniușul pe ...

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... care a pornit, nici dacă va face ori nu ceea ce-și pune de gând. Busuioc însă, bogătoiul, era om care știe ce voiește. Pe vrute, pe muncite, pe chibzuite, el ajunsese gospodar ce ară cu patru pluguri zece zile de-a rândul și seamănă brazdele numai cu grâu bob ales, și ... până la izvoarele Crișurilor nu mai rămân prin sate decât moșnegii neputincioși, babele bătrâne și copiii nevârstnici; setea de viață îi ia și-i duce pe toți la sărbătoarea cea mare ce se ține în fieștecare an o dată pentru împărțirea pânei de toate zilele. Acum stăpânirea oprise această serbare: se dăduse de știre și cu ... ani, și mai ales tot timpul secerișului ar fi slabă de tot mintea de douăzeci de ani, prin care nu trece, fie chiar și numai pe fulgerat, și câte un gând zburdalnic. Secerișul era o sărbătoare, și Iorgovan voia ca pentru această sărbătoare el să-i aleagă pe oameni, și cosași, și legători, și fete ce trec de-a lungul brazdei s-adune în urma cosașului mănunchii sub secere. An, lucrul ... ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... medic îl obligă să se devoteze pen­tru cei ce suferă și, de multe ori chiar, să-și riște viața pentru a scăpa pe aceea a altora. În ce altă profesie se găsește abnegația absolută de sine, pe care medicina o impune celor ce o exercită? Este evident deci că, dintre toate profesiile, medi­cina este cea mai bine­făcătoare. Dar, - în plus ... templul sacru al medicinei. Acum înțelegeți înalta demnitate a profesiei medi­cale și respectul ce i se dă din toate părțile. „Cinstește pe medicâ€� zice Biblia,...â€� căci ai trebuință de elâ€�. II Dar, ce este un bolnav? Un bolnav este un individ în al cărui organism s ... Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de pelagră, și-a pierdut mințile; - un ... a muncii, - alături de țăranul și de orășeanul, victime de multe ori ale unei organizări sociale defectuoase, - veți întâlni la spital indivizi - și încă în

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... său, ori apă de Vals, repede să ne dea ceva... Murguleț se repezi fuga la cămară și se întoarse numaidecât cu o sticlă de cogneac, pe care o vărsă mai toată în capul coanei Profira, pe când fiu-său o muncea pe la tâmple să-și vie în fire. În vremea asta se arătă și Sofița Murguleț. Ea dete pe bărbați la o parte, sărută mâna bătrânei, o mai strânse de un deget, o mai meremetisi, ce-i făcu, că își veni baba în simțiri ... — Doamne, coană Profirițo, cum stai dumneata afară, soro!... Ia să intrăm înăuntru, că pe nădușala asta te bolnăvești chiar din senin, zău. Și, ținând pe babă de subsuori, trecură într-o odaie răcoroasă, mare, în care bătrâna păru a se înzdreveni ca prin farmec. Sofia Murguleț se îngrijea de babă cu un interes nespus. O puse să ... ce-și isprăviră cafeaua, Tănase Scatiu scoase o pană de gâscă din buzunar, mătură o enormă țigaretă de chihlimbar cu care fuma, puse pana murdară pe farfuriuță, iar țigareta în toc, și se sculară să plece. Coana Profira dori să vază pe Tinca la plecare, dar fata nu se găsi nicăierea. Cam înfiptă, bătrâna sărută ...

 

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini

... Dâmboviții, început-au a face țară noao. Întâi au făcut orașul ce-i zic Câmpul Lung. Acolo au făcut și o bisĂ©rică mare și frumoasă și înaltă. De acolo au dăscălecat la Argeș, și iar au făcut oraș mare și ș-au pus scaunul de domnie, făcând curți de piiatră, și case domnești și o bisĂ©rică mare și frumoasă. Iar noroadele ce pogorâse cu dânsul, unii s-au dat pre supt podgorie, ajungând până în apa Siretului și până la Brăilă; iar ... cu obiceaiuri rĂ©le și nesocotite. Și chemă pre toți egumenii de la toate mănăstirile Țării Muntenești și tot clirosul bisĂ©ricii și făcu săbor mare dimpreună cu domnul și cu toți boiarii, cu preoții și cu mirĂ©nii, și îndată slobozi izvoară de învățătură limpede și necurmată și le spunea ... de dumnezeieștile slujbe, de domnie și de boierii, și de mănăstiri și de bisĂ©rici și de alte rânduri de toate. Și tocmi toate obiceaiurile pe pravilă și pe tocmĂ©lele sfinților apostoli. DĂ©cii hirotoni și 2 episcopi și le dĂ©de și eparhii cu hotară, care câtu va birui, și-i învăță ...

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... asemenea caz ar primi desigur să-ți fie editor, nu va fi supărat a se vedea înlocuind, chiar cu prejudițiul regulilor prozodiei latine, pe anticii domniei-sale quasi-omonimi și colegi în librărie, frații Sosii din Roma: Hic meret aera liber Socecio, hic et mare transit Et longum noto scriptori prorogat aevum [2] . Dar de vreme ce, pornindu-mă a-ți vorbi despre vânătoare, mă văz fără veste ... spun aci numai în ce chip, cum și ce fel, imaginațiunea, sufletul și mintea mea au putut aievea să-și însușească plăcerile și farmecul artei pe care tu, cel dintâi, o predai astăzi cititorilor români, înjghebată în reguli mai mult sau mai puțin riguroase. Daca chiar în anii tinereții, pe când trupul le bĂȘte (vita), cum zice Xavier de Maistre2 s-avântă mai lesne după zburdările inimii, dacă pe atunci chiar, gusturile-mi stătătoare și trândava-mi fire nu m-au iertat să deviu vânător, apoi d-acum înainte ce speranță să-mi mai ... Vlad, în căruța căruia ai adormit tu adesea, pe când el, cu ochi de vulpe, zărea creștetul delicat al dropiei mișcând printre fulgii coliliei, nici ...

 

<<< Anterioarele