Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ��N��I
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 2873 pentru ��N��I.
George Topîrceanu - Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul și turcii
... Viteazul şi turcii Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul și turcii de George Topîrceanu Oștile păgâne pasă la hotare. Mihai-vodă șade la o masă mare. Căpitanii-n juru-i beau, se veselesc, Când deodată-n sală intră-un sol turcesc. — Padișahul nostru m-a trimis la tine Să-i plătești tributul ce i se cuvine!... Mihai-vodă tace. Oaspeți, mare-mic, Cu onor din teacă spedele-și ridic. Luna varsă raze dulci și auroase, Căpitanii-și scutur coamele ... joacă grațios, Ochii cu tristețe cat-acum în jos: — Unde este timpul cel de altădată Când Mihai Viteazul știa să se bată? Cela ce-n primejdii stă și se gândește Inamicii țării jugu-i pregătește. Pentru tron, mărire, dulcea-i soțioară Gata-i să se ducă și-n locu-i să moară! Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi, Dar nu ai pe-acela plângând ca s-o vezi, Du-te, mori în luptă, dulcele ... brav popor. Dar mai bine piară dacă i-a fost dat, Decât cu rușine, mic și atârnat! Și zicând acestea, ia o bardă-n mână, Iute strânge-n juru- ...
... astăzi codrii-l mai îngână Tânăr și părând ca Hector cel cu coif fluturător, Când cu sulița-i grozavă, falnic răsucind-o-n mână, Sare-n mândru-i car și umple câmpii Troiei de omor. Trăsnet al mâniei noastre, Mircea, tu iuțește-ți pașii, Adă-ți gloatele ce-n clipa bine-potrivitei vremi Prins-au fulgerul cu palma! Braț, ce pustiind vrăjmașii, Dunărea ca soț de luptă, munții te-ai trudit să-i chemi. Ce vei fi gândit tu, Mircea, când vedeai pornit cum vine Peste munți și peste ape, ca furtuna, Ilderim? Vai, putem noi azi pricepe ... ți-a fost, nebune-Andrei? Amurat, ți-aduci aminte cum sosi grăbit odată Și era să-ți spargă poarta ca să-ți intre-n țarigrad? Și ce cale-avea să facă! Dar s-a tânguit vrodată Fulgerul că-i drum departe de la nor până la brad? Iată-l însă cel din cuibul pus de-oștenii teutonici, Ștefan, turnul de-apărare al românilor, venind ... A Moldovei, scut puternic al poporului de rând, Și nenfricoșatul țepeș, Petru Rareș a lui Majă Vin cu toții de prin noapte, gloate-
Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii
... Dimitrie Bolintineanu - Călugărenii Călugărenii de Dimitrie Bolintineanu I În umbrosul spațiu se revarsă zori. Turcii dorm p-o coastă însmălțată-n flori. Dar oștenii noștri și cu domnul june Către cer înălță sfântă rugăciune. Domnul cheamă capii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi ... Avangarda turcă fuge rușinos, Calcă p-ienicerii ce combat fălos. Cei mai mulți dintr-înșii către pod s-adună, Se strivesc, pierd șartul; arma noastră-i tună. Iar în amețeală singuri se-ntr-omor, Se strivesc sub arme și sub caii lor. Mulți, de crudă spaimă, se aruncă-n apă, Însă nici acolo zilele nu-și scapă; Apa mocirloasă îi reține-n fund; Câți silesc să scape, încă se cufund. Agonia-i crudă; moartea-i rușinoasă. Plini de tină-noată-n unda mocirloasă... Trei mari pași s-aruncă și prin apă mor. Chiar Sinan vizirul cearcă soarta lor. Un spahiu îl scapă, dar pe coasta lată ... repede-au pierit Ca florile d-aur dintr-un vis dorit! Cum în capul turmei taurul purcede, Domnul înaintea cetelor se vede. Calul din ardoare-i pare-nflăcărat, Sângele din spada-i cură ne-ncetat. Hasan-pașa ține încă-
Alexandru Vlahuță - În amurg...
... foc ce-o vede Fugind în noapte-i, din zare-n zare? . . . . . . . . . . . . . . . Asta-i ascunsa firii dorință Ce-nspre repaus veșnic o-mpinge: Orice lumină i-o suferință; Scăpare-i noaptea-n care se stinge. Tremurătoare, viața bate, C-o frică oarbă și nențeleasă, La poarta păcii neturburate, Din care omul n-a vrut să iasă; Căci chinul vieții cine l-ar cere? Ce stea de sineși s-ar mai aprinde Când ar ști bine ... vânturi, lovit de stânci. Târziu, când simte că e aproape Clipa în care valul, sub dânsul, Să se desfacă și să-l îngroape, Se uită-n urmă, și-l umple plânsul; Căci tot trecutu-i pare-o comoară De fericire, rămasă-n drum. Păn și durerea-i de-odinioară Plină de farmec o vede-acum, Și nu se-ndură să se despartă De-atâtea visuri veștede foi, Ci-n năzuința-i oarbă, deșartă, Dă să-și întoarcă barca-napoi... (Copil ce umblă s-adune stele De pe oglinda blândelor ape) Dar cad trudite brațele-i grele, Cârmă și vâsle lăsând să-i scape! Gându-i ...
George Topîrceanu - În jurul unui divorț
... St. Popescu vrea să divorțeze. Lung prilej de vorbe și de ipoteze ! Unii spun că Mișu singur e de vină, Că la ei în casă n-a fost zi senină. Că nu poate nimeni să-i mai intre-n voie Și-a avut norocul de-a găsit pe Zoe, Care-i rabdă toate de când l-a luat. Că desigur alta nu l-ar fi răbdat Nici măcar o lună, însă biata fată Este ... ntr-o clipă de sinceritate A scăpat o vorbă la madam Stamate: "Ah, ma chere , ce nobil și distins băiet !..." Iar madam Stamate n-a ținut secret, Și-i destul să afle câteva persoane... Tot atunci, se vede, una din cocoane I-a făcut pesemne lui o anonimă Unde iscălise doar atât: ,,Cu stimă..." Și-i scria acolo — spun din auzite — Că ,,madam Popescu prea se compromite..." Dar el n-a citit-o, nefiind francată. Și-a trecut și asta. În sfârșit, odată Trebuind să plece Mișu la Vaslui Pentru niște ... ...
... Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte ... astâmpărați!... A, atunci, și voi, desigur, ați fi critici minunați!... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Iată droaia de nevolnici, strașnicii stihuitori, Literați, ce pentr-o odă bagă muzele-n fiori, Cântăreți, lihniți de pompe și de sărbători solemne, Cari țin, cu tot prilejul, să s-arate, să se-nsemne, Iată-i toți, porniți să ieie nemurirea cu asalt: Pentru ei nu-i poartă-nchisă, și nici scaun prea înalt. Sunt bătrâni cu barbe albe, tineri fără de musteți, Ucenici și capi de școală, poeți mari și mici ... cerneal-atâtea coale, Pentru c-ați scâncit la lună, ca toți barzii răsuflați, Un amor străin, și patimi vechi, ce nu le-nțelegeați; Credeți că-i de-ajuns ca lumea să vă dea-n genunchi uimită Și în veci a ei uitare și dispreț să nu vă-nghită? Dar de când nerușinarea, spuma frazelor umflate Și ridicula ... ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
... Seinei, în faeton de gală, Cezarul trece palid, în gânduri adâncit; Al undelor greu vuiet, vuirea în granit A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înșală; Poporul loc îi face tăcut și umilit. Zâmbirea lui deșteaptă, adâncă și tăcută, Privirea-i ce citește în suflete-omenești, Și mâna-i care poartă destinele lumești, Cea grupă zdrențuită în cale-i o salută. Mărirea-i e în taină legată de acești. Convins ca voi el este-n nălțimea-i solitară Lipsită de iubire, cum că principiul rău, Nedreptul și minciuna al lumii duce frâu; Istoria umană în veci se desfășoară, Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău. Și el - el vârful mândru al celor ce apasă - Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut. De ați lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă De răsturnări mărețe, mărirea-i radioasă, Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut. Cu ale voastre umbre nimica crezătoare, Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit, Cu mintea de ... orice minte lumea își pune întrebarea Din nou: de unde vine și unde merge floarea Dorințelor obscure sădite în noian. Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea, În inima oricărui
Vasile Alecsandri - Zilele Babii
... Vasile Alecsandri - Zilele Babii Zilele Babii de Vasile Alecsandri Baladă I Cât au fost iarna de lungă Au ținut soarele strâns Sub al ei cojoc încins, Crivățul să nu-l ajungă, Nici să fie-n față nins. Iară sora ei mezină, Dochia, l-au îndrăgit Și la rându-i a vrăjit Să atragă-a lui lumină Lângă sânul ei zbârcit. Și sub cortul ei de gheață Unde tremură mereu Ține ... Zâmbetul lui Dumnezeu. Îl sărută, îl desmeardă Ziua, noaptea, nencetat, Ca pe-un mire descântat, Și se teme să nu-l peardă De la ochiu-i degerat. Bietul soare-n fărmecare Perde lustru-i aurit Sub răsuflul ei cumplit. El pe lume nu mai are Nici apus, nici răsărit. Iar în lipsa lui, pământul Zace-n triste amorțiri, Bântuit de vijăliri, Căci ferească Domnul sfântul De-ale Babelor iubiri! La răsuflul lor deodată Tot ce-i verde, înflorit, Cade, moare vestezit. Turba lor e nempăcată, Dorul lor neîmblânzit. Ele știu să-ncurce firul Feți-frumoșilor, pe plac. Știu să schimbe pentru ... afară Dinlăuntrul unui fag. Brândușică zâmbitoare Și cu mersul leganat Pe sub ceriu-nseninat, Ea părea așteptătoare De un mire mult visat, Căci pe inima-i fecioară Purta- ...
... apa până-n brâu. Pe mal s-a desculțat în grabă, Trecând prin râu. L-aș fi strigat, Dar m-am temut că-i apucat Și-mi prind cu Necuratul treabă. Pe mal dincolo nu-l văzui Să-și tragă cizmele-n picioare. Fugea de-a razna pe răzoare Desculț, așa — de maica lui!" Vezi, nu i-au dat răgaz la multe! Și eu l-am tot rugat frumos: —„Să-mbraci măcar cevași pe dos". Dar parc-a fost ... plânsul. A doua zi, pierit zăcea În ieslea grajdului, pe paie. Și-ar fi putut din el să taie Bucăți-bucăți, că nu simțea. N-avea putere-n el să-și tragă. Nici sufletul, și-așa răpus Zăcea pe țol cu fața-n sus Cu ochii stinși și fără vlagă. În două zânele l-au rupt, I-au stors și sângele cu-ncetul Căci nu putea să-și miște, bietul, Nici ochii-n cap! Și i-au mai supt Și glasul, ca pe muți lăsându-l; Iar noi din gură-i ...
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
... mă născuse ; Căci n-avea fașe, mica ; acum întîi făcuse ; N-avea nici cîrpuliță ! Apoi vărsa ea lacrimi cu mult și mai amare, Văzînd că-i seacă pieptul, că n-are demîncare, Văzînd că n-ajungea Căldura răsuflării ș-a sînului de mumă Să ție, să-ncălzească un șubred prunc de spumă, Un prunc ce tot plîngea. Amorul ... viață. Lucrînd, și zi, și noapte, și vara pe greu soare, Și fără foc pe iarnă cînd firea toată moare, Cînd toată firea-ngheață, Ea n-avea altă grijă decît să mă ferească De tot ce doare-n viață, să poată să mă crească, Să poată a-mi zîmbi. Creșteam și-mi mergea binesub dulcea-i îngrijire, Rîdea cînd ziceam : mamă ! la-ntîia mea vorbire, Văzîndu-m-a păși. Cum a putut, săraca, m-a dat ... Peste puține zile Zări draga-mi soție ce se-nălța prin grile. Țipă cînd mă văzu ! Ea mai veni odată, veni și altă dată ; Da-i tremura genunchii, era însărcinată... Săraca ! o bătu... D-atunci n ...
... naște pe Crist, Sticlesc într-o rouă de plângeri. Și mă-sa, stând palidă jos lângă ea, Cu dragoste drept între ochi îi privea, Șoptindu-i cuvinte să fie cuminți, Dar fata se-ncoardă și geme-ntre dinți Și bate-n pământ cu ciobota; Apoi stă domoală, cu fruntea-n pământ, Și mie-mi părea, cum priveam, ceva sfânt, O mamă-n genunchi, adiind-o p-obraz Pe fiică-sa, astfel stă Maica-n privaz La crucea de lemn din Golgota. Tu, Vică, m-auzi, Rodovica? Socoți, C-așa-i de când lumea și nu mai mor toți; Și haida, că doară tu nu ești de plumb, Tu dragostea mamei și-al mamei porumb, Mă ... tort, Totuna-i, dar răul din viu te dă mort, De rău mă tem, Vică, mă tem de Ceas-rău, Și vezi că stau satele-n plânsetul tău Să nu te gândești că-ți stă bine! Și lung o sărută și-o strânge la piept, Și capul plecat i-l așează ea drept, Și blând i se joacă p-obrazul de nea, Și râde, că doară va râde cu ea, Și plânge și cât o mai roagă. În aste vremi, pâlcuri ... ...