Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNAINTEA

 Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 381 pentru ÎNAINTEA.

Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei

... eroic se atribuie geniului și brațului lor. Un asemene bărbat a avut și Moldavia; și acesta este Ștefan cel Mare. Nici un domn, înaintea sau în urma lui, n-a ajuns la vânta și celebritatea sa; nici unul nu și-a păstrat între moldoveni, și ... întâi domni români cu suitele ș-o mare parte a norodului se trăgea din Făgăraș și din Maramureș, în Transilvania, și prin urmare, înaintea descălecării lor în ambele principate, erau supuși coroanei Ungariei. O asemene pretenție mai puțin decât oricare altul o putea părăsi Matei Corvinul, riga rigilor, cum ...

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

... cele originale cât și cele traduse. Recunoștința tuturor iubitorilor de poezie națională îi este dinainte câșigată. Această colecție este mică. Puține bucăți pot găsi har înaintea unei aspre critici; dar trebuie gândit cât de scurtă a fost și viața autorului și cât de puțin împrejurările, nenorocirile și durerile l ...

 

Petre Ispirescu - Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei

Petre Ispirescu - Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și o împărăteasă. Amândoi erau oameni de treabă și frumoși. Ei se iubeau, nevoie mare! Dară erau tot mâhniți și amărâți că nu făceau copii. Toate leacurile ce luase împărăteasa de pe la vraci și vrăjitoare nu-i folosise întru nimic. Împăratul și împărăteasa se puseră pe post și pe rugăciune, cu gând ca doară îi va asculta Dumnezeu și le va da și lor un copil. După trecere de câteva zile, într-una din seri, când petrecură ei o parte din noapte rugându-se mai fierbinte, se culcară și mai târziu. Cum puse capul pe perină, adormiră îndată, parcă-i lovise cineva cu muchea în cap. Nu trecu mult și împărăteasa dete un țipăt, răsărind din somn. - Da ce ai, draga mea împărăteasă, zise împăratul, de țipi așa de grozav? - Ce să am, mărite împărate, iacă am văzut un vis frumos și minunat. Ascultă, că voi să ți-l povestesc: Se făcea că eram într-o grădină, frumoasă, frumoasă, cum n-am mai văzut. Erau niște ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți, ca să-l lase împărat în locul său după moartea sa. Craiul, primind cartea, îndată chemă tustrei feciorii înaintea sa și le zise: — Iaca ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. Care dintre voi se simte destoinic a împărăți peste ... Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum și, pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale și se bagă sub un pod. Și când să treacă fiu-său pe acolo, numai iaca la capătul podului îl ... ajute și ea ceva. — Mătușă, știi ce? Una-i una și două-s mai multe; lasă-mă-n pace, că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor ... și mirare, dar pe urmă, venindu-i inima la loc și plin de încredere în sine că va izbuti la ceea ce gândea, se înfățișază înaintea tată-său, zicând: — Dă-mi voie ca să mă duc și eu pe urma fraților mei, nu de alta, dar ca să-mi încerc ...

 

Alecu Russo - Cântarea României

... 7 Nu ești frumoasă, nu ești înavuțită?.. N-ai feciori mulți care te iubesc? N-ai cartea de vitejie a trecutului și viitorul înaintea ta... pentru ce curg lacrimile tale?.. 8 Pentru ce tresari? trupul ți se topește de slăbiciune, și inima ți se frământă cu iuțeală... citit-ai ... cei cu inima vicleană, și era un zid de apărare de către dușmanul dinafară... fruntea ta, o țară mult dragă, nu se pleca atunci rușinoasă înaintea străinilor, și, când grăiai, glasul tău se auzea de departe... numele străinilor nu te îngrozea și, deși ziceau între ei: "hai să punem în fiare ...

 

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei

... avându-l de mai multă vreme prieten, îl primise cu cea mai mare cinste. Toți veliții boieri cu slujitorimea și cu breslele neguțitorești fuseseră trimiși înaintea lui până la Șanta, și de acolo îl aduseră cu alai în Iași și-l întovărășiră până la Beilic. Acest capigibașa, cum a ajuns ... a Ghiculeștilor; el era fiul dragomanului Porții Alexandru Ghica, care prin porunca marelui vizir Nișandgi Ahmed pașa, după o închisoare de două săptămâni fusese tăiat înaintea chioșcului Seraiului, în 19 februarie 1741. Înainte de a primi domnia, el ocupase de la 17 august 1758 vechea însărcinare a tătâne ...

 

Ioan Slavici - Budulea Taichii

... VII 8 VIII I De-mi părea bine? Dar se-nțelege că-mi părea bine. Când mi-l aduc aminte pe dânsul, mi se desfășoară înaintea ochilor întreaga lume a tinereților, cu toate farmecele ei, acuma pierdute pentru totdeauna; și nici unul dintre noi toți, care împreună am trecut ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

Panait Istrati - Chira Chiralina Chira Chiralina de Panait Istrati I - STAVRU Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului, care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică. Ajuns la intrarea grădinii, se opri, încurcat și necăjit. — Ce dracu! exclamă el cu voce tare, nu mai sunt copil! Și cred că am tot dreptul să înțeleg viața cum o simt. Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom aerul curat, care se ridica din nisipul de curând udat — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ales împotrivirea mamei sale la legăturile lui de prietenie, împotrivire care dăduse naștere la o ceartă violentă între mamă și fiul ei ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța

... care mi-au rămas până acum, ah! drept suvenire, treizeci și șapte flacoane, mari și mici, colorate și necolorate. Rosen s-a pus înaintea mea într-o poză foarte eroică, cu mâna stângă în șold, cu mâna dreaptă întinsă dasupra capului meu, cu piciorul stâng înapoi și cel drept ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova

... de mai multe sute de persoane din toate clasele sociale ale Moldovei, fu tratată de către domul Mihail Sturdza ca o rebelie manifestă si zugrăvită înaintea Puterilor ca o crimă contra driturilor lor. Crudele și nelegiuitele pedepse, săvârșite fără nici o judecată asupra multora din iscălitorii acestei nevinovate petiții, au revoltat ... plătit curajul arhipăstoresc, boierii cei mai însemnați, bătrâni și tineri, toți bărbații vrednici, amploiați, profesori, avocați, literați, clasa neguțitorească, toți aceștia, care constituează adevărata Moldovă, înaintea ochilor Măriei Sale, a agenților și a pamfletarilor săi, sunt aristocrați. Un asemene nume în dreptul său înțeles, ei îl primesc ... ființa a ambelor curți ce vroiesc a cunoaște spiritul Principatelor, în ființa Europei, care simpatizează cu noi, moldovenii ar fi vinovați înaintea lui Dumnezeu, a popoarelor și a lor însuși, dacă nu și-ar declara fățis, fară sfială, si în adevăr: Care sunt ...

 

Alexandru Vlahuță - România pitorească

... POPORUL PE DUNĂRE PORȚILE DE FIER Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet, se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n curmeziș mai întâi o dungă, o coamă gălbuie și creață. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>