Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CELE DIN URMA
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 198 pentru ÎN CELE DIN URMA.
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... i grădini suspendate puneÈ›i contra pasurilor mele... Râd de voi, regi ai pământului, râd de voi... Ce căutaÈ›i a prinde eternitatea în niÈ™te coji de piatră, care pentru mine sunt coji de alună... În mine, în pieire È™i renaÈ™tere este eternitatea... Voi... o umbră ce mi-a plăcut a zugrăvi în aer... voi vreÈ›i să mă prindeÈ›i pe mine... Nebuni! Apoi se limpezi oglinda È™i eternitatea din cer se uită în ea însăÈ™i... È™i se miră de frumuseÈ›ea ei. În singurătatea pustiilor se-nălÈ›a piramida sură cu fruntea ajungând nourii... Luna o ningea, încât părÈ›ile lovite de ea păreau de zăpadă ... de lumina roÈ™ie a făcliei, a cărei raze treceau fulgerătoare pe chipurile urieÈ™eÈ™ti È™i negre de zei în umbra umedă a columnelor, încât părea că după fiece piatră, din fiece umbră sclipesc ochi siniÈ™tri, izvoare subÈ›iri roiau de sub picioarele zeilor È™i se pierdeau în pământ... din când ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... într-o mănăstire părăsită din pustiurile guvernământului Tomsk. Dar el și acolo își găsi adepți printre locuitorii nomazi și refugiații de la munca silnică. Denunțat din nou, ancheta criminală îl deÂclară de nebun. Acestui verdict a urmat internarea sa în ospiciul de psihopați. În fine, însă, consiliul medical, din care am făcut parte și eu, Acest institut pregătește misionari pentru propaganda creștinească în Asia și se învață acolo toate limbile orientale. a recunoscut că el nu-i vindecat de ideea sa fixă; ideea aceasta era însă ... alăturate pentru îngroparea mea creștinească. Săracă este ofranda ticăloasei mele rămășiți, dar zbuciumat în viață, sărac m-am născut și sărac am murit, respins fiind din sânul societății ca funcționar, ce-și câștiga pâinea pentru viitor. Eu am fost născut din rândul acelor creaturi nemernice, arunÂcate ca de prisos pe acest pământ și înstrăinate de ceata sociabilă, ce-i înconjoară. Izgonit din hotarele drepturilor comunei, rătăceam într-un orizont deșert și întuneric, în care pierdusem orice urmă și orice legătură cu lumea activă, văzând alfa și omega funcțiilor vieții numai în curmarea unui proces fără țintă și sfârșit. Omul izgonit din principiile sociale plutește
Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle
... actele în cestiune. Vă mirați de graba - mie desigur penibilă și neplăcută - cu care V-am trimis scrisorile cerute. Uitați însă, se vede, scrisoarea DV. din urmă pe care V-am trimis-o asemenea și prin care mi-ați luat orice perspectivă de-a da lucrului o altă formă, decât ... rog să n-o hrănești, dacă nu vrei să-mi iei liniștea trebuincioasă pentru a iubi atât de senin, precum te-am iubit în momentele cele mai bune ale vieții. Te sărut din creștet pân'în tălpi și rămân al tău Emin 7 fevruarie 1882 Momoți, Scrisoarea de la 5 am primit-o în 7. Te rog să-mi spui dacă primești regulat scrisorile mele, căci și mie îmi vine ideea să le numerotez ca vestita femee din romanul francez. În scrisoarea de ieri, preocupat de gelozie, am uitat să-ți zic că tu ești Momoți a mea - numai a mea, că ... și aș vrea să pun mâna pe tine, să te sărut pe aripă... pe locul unde va fi fost odată două aripi, pe umărul tău cel alb și rotund și frumos. Dar trebuie să-mi pun pofta-n cui, căci
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
... prin vestitul și voinicescul cântec al lui Bujor: frunză verde de năgară ; al treilea șuiera ca o mierlă un valț șfăbesc și al patrulea striga în gura mare corul dracilor din opera Robert diavolul . Această armonie, alcătuită din atâte armonii deosebite, înforma un soi de dihanie muzicală, vrednică de însemnat în analele cacofoniei. Din vorbă în vorbă, din hohot în hohot și din cântec în cântec, ne trezirăm deodată în mijlocul Bistriței. Atunci, ca și când o putere nevăzută ne-ar fi strâns de gât, glasurile noastre se stinseră și se f[...]ntre noi o ... să mă răcoresc. Cerul era senin; câteva stele luceau deasupra bisericii și unele se iveau printre copacii ce acopereau vârful munților. O tăcere înfricoșată domnea în toată mănăstirea și numai din vreme în vreme se auzea în vale urletul unui câine din sat sau țipete sperioase ale unei bufnițe ascunse în râsipuri. Mă pusei pe gânduri. Câte idei triste și vesele trecură în câteva minute prin minte-mi! câte năluci se arătară ochilor mei și se pierdură în întunericul depărtării!... Tovarășii mei veniră după mine în
... pietrificați de pe munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi sau bizari. (Era și unul amical și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre din vale târându-se spre piciorul muntelui colosal, ori alergând speriate în toate părțile și oprinduse brusc, halucinate. Când vineți, când roșii, munții înalți de pe Bistricioara, strălucind în soare cu toate stâncile lor... Departe, în singurătăți adânci, munții cei din urmă -- aproape nori, albitranslucizi -- încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorând ,,voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii, Borca, cu diminețile care sunau cristalin, cu zilele înalte și luminoase, cu nopțile care veneau din pădure ude, cu miros de ferigă... Și imagini răzlețe dintr-o vără sau alta, unele greu de localizat în timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de jos de umbra picioarelor mele. Un nor de smoală, de-asupra Călimanilor, biciuit în fiecare clipă de două trăsnete ca două fire uriașe de magneziu aprins. Un pârâu ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... acest nensemnat se îmflă, prăvale orice-i iasă nainte, și furios sparge, trage, îneacă și după ce își răzbună de cei ce nu-l bagau în seamă, merge spumegând de se pierde în alte ape, agerul pârâu! Biserica astă roșie este iar de Ștefan înălțată în cinstea Mergătorului înainte. Îndată ce câștiga o izbândă asupra neprietinilor, el nu lipsea a ridica și un monument în care să se mărească Dumnezeul războaielor și a îndurărilor; pentru aceasta în rar târg a Moldaviei nu vei găsi vreo urmă de a lui; și în vreme ce pomenirea multor urmași ai săi cu sunet a pierit, lucrările eroului român după trei veacuri și jumătate stau încă întregi în ... Moldavia ca și numele lui în inimi române. Mai la vale este altă bisericuță făcută de eteriști; singură urmă ce a mai rămas din vestita Eterie! După fuga lui Ipsilanti și a ce Pe atunci locuia acolo prietinul nostru fabulist A. Donici. lorlalte căpitenii, Iordache ... din
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... fiindcă nu voia să-mi lase cimpoile, și că era băiat bun, căci nu s-a supărat, deși era mai mare decât mine. În urmă, la școala din sat, mă bătea câteodată el pe mine, dar nici atunci nu era supărat, deși totdeauna eu mă legam de el. Căci dascălul nostru era un ... era prea slabă spre a putea aduna atâta sumedenie de copii la un loc, și toți acești copii, pe care îi văzusem acum în aievea, ședeau tăcuți, nemișcați și cu ochii țintiți la învățător: îmi era ca și când m-aș fi întors din altă lume, și când maica mă întreba ce-am văzut la școală, în uimirea mea nu știam să-i spun altceva decât c-am văzut pe Huțu lui Budulea plimbându-se cu bățul în mână și că acum nu-l mai cheamă Huțu, ci Mihail Budulea, ca pe taică-său cel cu cimpoile. Și fiindcă eram nerăbdător și doream să văd iar pe Huțu cu bățul, m-am dus și după prânz la școală. Simt și ... răspunse el, privind deznădăjduit la mine. — Ai să înveți. — Dar cum să învăț, când dascălul vorbește numai ungurește și eu nu înțeleg nimica ...
... ca și când i-ar fi șfichiuit cineva de la spate, ziseră: — S-auzim de ghine! Și-o luară repede la picior. Când ajunseră în fundul grădinii, Lăptuc se cățără pe gard, nevastăsa îl apucă de mijloc, apoi de tălpile cizmelor, și-l aruncă dincolo; în urmă dânsa parcă păși gardul, și o luară gâfâind, la deal, printre spini, uitându-se din când în când în urmă. Fulgii se așterneau molcomi, cernuți de sus. Pe umerii femeii ninsoarea se strânsese în două grămăjoare, iar pălăria bărbatului se făcuse albă. Țăranii mergeau mereu, fără să simtă că-s obosiți. Deodată se ridică în fața lor cumpăna unei fântâni, șinguratică în tot cuprinsul câmpului. Când ajunseră în dreptul ei, se opriră. Erau departe de târg, încă o postată, și-ajungeau satul. Și, cum se opriră, parcă li se tăiaseră picioarele. Se așezară ... o parte, celălalt de alta, și răsuflară ușurați. Țăranul zise: — Vezi, fa, dacă n-o luai pe unde ți-am zis eu, îți mergea în săc. Femeia nu-i răspunse. Apoi se ridicară deodată, ca și cum și-amintiră de ceva, și o porniră din nou, puțin mai încet: ea înainte, el în
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... iar când a-nceput Mă-sa cu ocară, fata s-a făcut Albă și-apoi verde și-a izbit din mână Fusul plin și furca și-a umplut de lână Lavițele vetrei. Bine, fă, dar ce-i? A luat în urmă cusătura ei Cea cu flori cămașă, soare de frumoasă Și s-a dus în pragul tindei, ca să coasă. Dup-un ceas de vreme, mamă-sa venind Nu știu ce să-i spuie, s-a crucit privind ... ningă șișăind domol, Și cădea pe pieptul și pe brațul gol Al Siminii, stându-i albă-n poala rochii. Două-trei flori poate au ajuns în ochii Câinelui, și-n urmă câinele-a-nceput Mârâind să miște capul. A tăcut Câteva clipite și-a-nceput mai tare. Fata, tresărită, se ... să se ducă liniștit în casă. Dar simțea o mână grea cum îi apasă Pieptul și-o sugrumă, și o ține drept. Ce să fac în casă? Dar aici ce-aștept? Și-i venea să țipe ca dintr-o pădure Și-i venea să urle ca ...
... frumoasă. Feciorii, fiindcă sunt doi și feciori, oricât de voinici ar fi, stau sub porunca părintească; Marta însă e una singură, adică nu mai are în casă pe nimeni deopotrivă cu dânsa. Încă pe când era în fașe, Marta avea obiceiul de a pune toată casa în mișcare. Nenea Mihu, auzind-o plângând, alerga plin de îngrijare din grădină ori din curte în casă. Și cu cât creștea, cu atât i se lățea stăpânirea, căci — vorba lui nenea Mihu — fata mare-i cinstea casei. Dar tot ... venea mereu la joc; flăcăii îi erau prieteni, iar fetele se adunau bucuros împrejurul lui ca să-i asculte poveștile, vorbele șăgalnice și cântecele frumoase. Din când în când, dar foarte arareori, Miron scotea din șerpar un fluieraș, pe care cânta câte o doină plină de duioșie, încât oprea răsuflarea celor ce-l ascultau. Din când în când, numai arareori, scotea Miron fluierașul său; îl scotea însă totdeauna când Marta îl ruga; ba era chiar destul ca ea să privească la șerpar ... avea obiceiul. Fetele dar, când voiau să asculte, rugau pe Marta; Marta însă mai totdeauna le răspundea că Miron nu voiește, fiindcă nu e tocmai în voia lui cea bună. Numai
... subÈ›ire, mai mult fată decât fecior. Petru nu face multă vorbă: el râde È™i cântă, cântă È™i râde de dimineaÈ›ă până în seară. Numai câte odată-l vede omul mai întunecat, dă cu mâna pletele în dreapta È™i în stânga de pe frunte È™i atunci È›i se pare că vezi pe un bătrân din sfatul împăratului. - Măi Floreo, tu eÈ™ti acum mare; du-te È™i întreabă pe taica, pentru ce-i plânge lui un ochi, iar altul ... palma È™i două-s două! Gândi È™i făcu. O păÈ›i din nou, cum a mai păÈ›it-o. Ochiul cel din stânga lăcrăma acuma numai din când în când, iară cel din dreapta se părea a fi înjunit cu zece ani. - Dacă e treaba aÈ™a, gândi acum Petru, apoi È™tiu eu ... se întunecă cerul de nu văzu alta decât foc! Foc în dreapta, foc în stânga, foc pe dinainte, foc pe dinapoi. Balaurul arunca la foc din ...