Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN BUCĂȚI MICI
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 176 pentru ÎN BUCĂȚI MICI.
Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut
... pe mic ce ar face ei ca să poată avea un copil. Ceea ce le spuseră să facă ei răspunseră că au tot făcut, dară în deșert. Ei căutau să le spuie cineva altceva, ce nu știau ei, dară nu-și găsiră omul. A zecea zi sculându-se unchiașul ... s-a întâmplat, babo? zise el, cum își văzu jumătatea. - Ce să mi se întâmple, unchiaș? Iacă eu îmi căutam de cale și întrebam în dreapta și în stânga, rugându-mă de toți să mă învețe ceva ca să putem avea un copil. Dară întrebările și rugămințile mele le făceam în sec, căci îmi răceam gura de surda. Și tot mergând înainte, am ajuns într-o pădure mare, mare, fără seamăn, și m-am rătăcit prin ... pe oameni și a-i ciupi de pe unde apuca. Toți se speriară, până și chiar moș popa. Atunci băiatul unchiașului, cu cartea în mână, căzu în genunchi și începu a se ruga cu foc. Așa făcură și unchiașul și moș popa, și toți megieșii cari se aflau în ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... șoarei L.M. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un ... mine; și unde nu încep a fugi de-mi scăpărau picioarele; și trec pe lângă casa noastră, și nu intru acasă, ci cotigesc în stânga și intru în ograda unui megieș al nostru, și din ogradă în ocol, și din ocol în grădina cu păpușoi, care erau chiar atunci prășiți de-al doilea, și băieții după mine; și, până să mă ajungă, eu, de frică, cine știe ... fată ș-oi vedea eu pe cine mi-oi alege de ginere. Hei, hei! când aud eu de popă și de Smărăndița popii, las muștele în pace și-mi iau alte gânduri, alte măsuri: încep a mă da la scris, și la făcut cadelnița ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă
... că orăcăitul se întețește, necum să piară dinaintea lui, prinse a scoate sicriașul la margine. Și, deschizându-l, găsi într-însul un copil mic ca de două săptămâni. Cum îl luă în brațe, copilul tăcu. Atunci sihastrul mulțumi lui Dumnezeu că i-a trimis suflet de om cu care să-și mai petreacă urâtul în ... hrănească. Atunci plecându-și genunchii se rugă Domnului cu căldură, și îndată răsări ca din pământ din iarbă verde un smochin mare, cu roadele, unele în mugur, altele în floare, altele în pârg, iară altele coapte și numai bune de mâncat. Dete copilului zeamă stoarsă din o smochină, și mâncă copilașul, de se minună și sihastrul. Așa ... răcnind. I se făcu băiatului părul măciucă în cap de frică, dară, aducându-și aminte de vorbele bătrânului, se liniști și privi cum săpă groapa, în care el puse pe tată-său, și îl acoperi cu pământ. După ce băiatul făcu precum îi zisese bătrânul, leul se duse în treaba lui și nu se mai întoarse pe acolo. Băiatul rămânând singur, rătăcindu-se prin desișurile pădurei, plângea și se tânguia de ți se rupea ... ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... mai îngrijită leagă cârciuma de primărie. Lumini gălbui de văpaiță joacă prin geamurile câtorva case. Vremea rea a amorțit satul, îndeobște zgomotos. Numai în bătătura Hanului Roșu hămăie răgușit doi dulăi de câini. În cârciumă e arababură mare. Firitiseală nepomenită ține nea Nicola Grecul, cu fruntașii satului, de ziua sa. O dată pe an e Sf. Niculae. În ușa prăvăliei stă un țăran nalt, spătos, cu fața conabie ca sfecla; uneori scutură din cap, râde și îndrugă singur. - Așa e omul... un ciocan ... coadă de șarpe și, în mijlocul flăcăimii, i-a strigat: - Mi-aș tăia obrazul, dar ți-aș tăia buzele! IV Ce punea satul în nedumirire, și mai vârtos p-ale ce cată nod în papură, e când apucă lumea în cap și trece nouă hotare. Numai ce-o vezi, la răvărsatul zorilor, că o ia rara-rara, prin fâneață. Galbenă, cu cearcâne vinete în jurul ochilor. Merge ce merge, și să oprește la vrun deal, la vrun părâu. Ascultă neclintită un ceas, două. Vântul bate holdele. Izvoarele dau d ... Au n-are de pe ce bea apă? He, he, fata proastă și țâfnoasă dă norocului cu piciorul. Da' de, om sărac și cu nasul ...
... șade bine îl încredințase. Căci cine-ndrăznește la unul mai mare Să-i spuie de față cusurul ce-l are? Tot pe acea vreme ș-în acea cetate Era ș-o cocoană gheboasă în spate, Ce o amăgise lingăii să crează Că ea e în lume cea dintîie rază, Cu poezii, versuri o încorunase Ș-a se ținea zînă o înfumurase. Aceasta se duse la craiul odată, Cu ... îi cerură întîi și-ntîi masă. Zicîndu-i: — Tătuță! sîntem flămînzi tare, Fă bine,-ngrijește de ceva mîncare. Bătrînul le zise: — Ședeți, fiți în pace, Că despre mîncare vom face ce-om face. Pînă cînd dar masa moșul să le puie, De vro veste nouă întrebă să-i spuie ... o umple pînă sus cu paie, Mai ia încă ună, se duce cu dînsa, Apucă și pune tărîțe într-însa, Și cu amîndouă intrînd el în casă Le puse-nainte pe pat fără masă. Ei, văzînd aceasta, îl întreb dodată: — De ce ne pui aste înainte, tată? — Poftiți, â ... învățătura astfel își urmează, Zicînd: — Copii tineri! rău să nu vă pară De această glumă ce-o fac astă-seară, Că, cît are omul ...
Petre Ispirescu - Ileana Simziana
... se îndărătnicește a-i trimite vreun fiu, din care pricină să vină să-i ia împărăția, iară el cu fetele lui să moară în ticăloșie, în sărăcie și cu rușine. Văzând fetele pe tată-său tot supărat, se luaseră și ele de gânduri și nu știau ce voie să-i facă ... o scoate la căpătâi, mă mir cum îți mai vine să vorbești de tine, care nu știi nici cum se mănâncă mămăliga. Și se cerca în tot felul să-i taie pofta de plecare, dar în zadar. - Pentru dragostea ta, tată, mai zise ea, voi face pe dracul în patru, numai să izbutesc; însă dacă Dumnezeu îmi va sta împotrivă, mă voi întoarce iarăși la tine, și fără să mă rușinez. Se mai împotrivi ... așa de jigărit, este că n-are cine să mă hrănească ca el. Astăzi, uite, de m-ar îngriji cineva cum să-mi priiască mie, în zece zile m-aș face de nu m-aș da pe zece ca d-alde ăștia. Atunci, fata zise: - Și cum trebuie să te îngrijească ... ai; nu-ți trebuie pe nimeni. Te voi sluji, cum am slujit și pe tată-tău. Numai să m-asculți. - Dacă este așa, de azi ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... largi ale munților învăpăiați. Tăiarăm la dreapta prin huceaguri și, la o cotitură mai iargă, unde Bistrița, obosită oarecum de iuțala mersului ei și adunată în genune, se odihnește o clipă pe o așezătură mai revărsată a patului său, intrarăm în apă. Plute lungi de dulapi noi lunecau mai iute decât apa, la răstimpuri rari, în preajma noastră, iar bărbatul cârmaci și nevasta dălcăuș, înfipți parcă în plută pe picioare vânjoase, stăteau drept și neclintiți, cu mânile încleștate pe boldul cârmei, gata să tragă când la „câmp“, când la â ... Da dac-a fi plecat la târg, întrebai eu amestecându-mă în vorbă, de la cine cerem noi blogoslovenie de casă si masă în mânăstire pentru noaptea asta, părinte Varsanufie? — Apoi îți găsi d-voastră pe părintele Vavila, răspunse scurt cu glasu-i gros și răgușit. Și cu ... atunci și nici mai târziu n-am putut pricepe dușmănoasa coadă de ochi a părintelui Varsanufie. Scuturarăm, pe cât cu putință, cu mânile în loc de perie, colbul de pe noi, dădurăm de două-trei ori cu apă race pe față, trecurăm prin păr. în
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... PÂRLEA UN GENIU AL DOILEA GENIU UN URS ALB O PASĂRE MĂIASTRĂ POPOR, OSTAȘI, ȚĂRANI, ȚĂRANCE ACTUL I Teatrul reprezintă o câmpie arsă de soare, în fund o pădure, în stânga o căsuță între copaci uscați, în dreapta, spre fund, un lac. SCENA I DASCĂLUL MACOVEI, TOMA, MĂRICA, SAFTA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE, PEPELEA (doarme sub copaci lângă căruță) COR Ce secetă, ce foc ... Sânziană, Copiliță Cosânzeană, Răpită-era d-un zmeu! Am dat pe el năvală Și, cu viteaza-mi pală, Ucisu-l-am chiar eu. Iar fata, în uimire, Mi-a dat a sa iubire, În schimb pe dorul meu. Aș! vorbă să fie... împăratul a trimis crainici în tuspatru părți ale lumii, ca să dea știre crailor și împăraților că acel din ei care va plăcea Sânzianei îl va lua de ginere; și ... o ciupea. Pe atunci eram tânără, frumoasă... eram zână... dar m-a scos din minte Făt-Frumos... și mi-am pierdut darul. PEPELEA: În adevăr, că ești cam schimbată la față. BABA RADA: He! He!... Vremea vremuiește, fețele se zbârcesc, bălămalele slăbesc și în ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... simulare a artei, dar nu artă adevărată. Esența acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe, să ne învețe domnul X. Y. din București ca să le avem noi? Subiectul poate să ... omenești, și cu toate acestea tabloul poate fi o operă artistică în toată puterea cuvântului. Cum rămâne atunci cu teoria dlui Maiorescu în privința moralității în artă? Cum rămâne fraza: ,,...face pe omul stăpânit de ea... să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale"? La cea dintâi atingere a criticii, teoria se evaporează ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... TANA: Cum era la trup? OANA: Micșor, dar trezea codrii cu chiotul lui... Când pășea se cutremurau oțelele pe el... Parcă-l văz... Îl am în ochi, în inimă, în suflet... Îl simț în mâini... Așa scutura pletele albe... Așa răsucea mustața... Așa aducea paharul la gură... DOAMNA TANA: După biruinți... OANA: Da, și toată viața, căci toată și ... veni contele Irmsky, mai foc... OANA: Contele Irmsky?... Hî... DOAMNA TANA: Ia-i sabia și pune-i fuste... să juri că e femeie... OANA: Subțire în talie, să-l frângi, și gros în șolduri... DOAMNA TANA: În șolduri?... Un spion plătit și de Sigismund și de Ștefăniță... Eh!... Dar tu, Oană, cum o duci cu Cătălin? OANA: Slavă domnului! DOAMNA TANA: Bine ... mătase, așa curgeau vorbele lui: vorba și învățătura... Și acum nenorocul s-auz pe domnul meu ca pe Ignatie robul, robul meu, când zice cea în loc de hăis și hăis în loc de cea. Boii trag zăpăcit, și carul mai mult merge prin șanț ca pe apa drumului... Vezi, Oană, cum se-ntunecă? Mâine va fi ... TANA: Nedreptatea să mi-o bați ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... nu îndrăzniră să-i zică nici pis, ci se apucară să deshame caii întăcere și să ia lucrurile din trăsură. El, cu o șubă până în pământ, peste care era încins cu cureaua de la revolver, urcă scările, intră în sală, unde îlaștepta fetița cu bona, pe care se făcu că nici nu le vede, apoitrecu în seră, unde răsturnă vreo două-trei glastre cu flori, după aceea în sufragerie, apoi iar înapoi, până ce dete cuochii de nevastă-sa: — Da' ce, nu-i nimeni în casa asta? Tincuța se grăbise să-i iasă înainte, dar nu ajunse la timp. — Ba cum să nu fie. Uite, suntem toți în păr. Da' ce ți s-a întâmplat?... — Ia nu mă mai descoase. Unde-i Costea? Feciorul se ținuse după el de la ... blând. — Nu, răspunse fata, gata să plângă. — Atunci, hai, marș! Fetița se întoarse spre ușă, cu mâna la gură, neîndrăznind să iasă, dar în același timp nevoind să rămână. — Marș! Să nu te mai văd în ochii mei, urâto. Fata izbucni în plâns. Mamă-sa, care o aștepta la ușă, o luă