Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI
Rezultatele 1491 - 1500 din aproximativ 4759 pentru ȘI.
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... căi nestrăbătute, dinainte-i vecinic fuge, Iar când doru-i, nici chiar doru-i călător, n-o mai ajunge. Năpădită-atunci de lacrămi însăși sânul și-l cuprinde Vrând în el să stăpânească un necunoscut fior... Sânul însă n-o ascultă, alba-i față i s-aprinde Și oftând, mai fără voie, zice: “Ah, mi-e dor!... mi-e dor...â€� III După capul Kalogria, pe o coastă,-ntre lagune, Doarme dusă ... mai bogat ca un Nabab, Și-a adus smintitu-i spleen și răceala-i englezească, Ca la lungi raze de soare calde să și le-ncălzească. — O..., Archipelagul mândru, câți englezi n-a-nveselit, Câte suflete răcite soarele-i n-a încălzit!... Iată barca ... privește la englezul ce sărută în uimire Mâna ei, alba ei mână, căreia nebuni se-ntrec Zantioții toți să-nchine neschimbata lor iubire, Luntrea, armele și capul, tot ce poate da un grec! Cum îl vede, ea spre dânsul tremurând mâna-și întinde: — Vin, îi zice cu privirea, Kalavryta e a ta. Vino, vis trimis de noapte și ...
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți.â€� Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnică. Și spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ureche și-i ieșise pe alta. De-abia văzuse de câteva zile lumina soarelui, pământul, florile! În iarbă i-au părut toate un rai; dar când a ... de vorbă. A mers mult și bine; altă gândire n-a mai auzit. „Înțelepciunea e rarăâ€�, se gândea biata gânganie. Și acesta a fost al doilea necaz al ei. E greu începutul! Într-o zi o prinse ploaia; din nebăgare de seamă, căzu într ... sfârșit, iat-o: a ajuns. S-a așezat pe marginea streșinii. Uf! Cum arde tabla. Soarele o dogorește, un chin! Vasăzică, și aici, iad. Și gândul o munci iar: Ce rost avea pe lume?... Toate celelalte vietăți păreau că au o chemare. Și fluturul? Cum de nu. Dar fluturul e încântarea ochilor, floare zburătoare, o picurare vie din curcubeu. Furnica își face casă, agonisește, trăiesc mii la un
... mame, sub bolțile-ncrustate D-albastrul zugrăvelii; și-o cruce sărutând, Mă vei vedea, iubito, pe piatra goală stând, La candela eternă cu mâini împreunate. Și eu voi prinde ruga din piul tău respir, Precum din gura mamei copilul ia cuvinte Să zică tot aceea ce zice ea nainte; Pristol îmi ... Atât de ideală, blândeța ta mă-mbete Să simt în ea căldura vangheliei lui Crist, Și crede-te-voi înger, cum știi să zâmbești trist Și-ți scuturi alba frunte sub Dunărea de plete. Vorbește-mi de speranță, de rai și Dumnezeu, De tot ce nu-mi încape în inima pustie: Ce n-am crezut d-a pururi, eu îți voi crede ție, Și ... plimbet Și-atâta poezie din ochi am să culeg; Zâmbindu-ți inocența din sufletul întreg, Eu voi cunoaște raiul din fiecare zâmbet. Voiește numai, dragă, și-atât de bun voi fi! Eu nu iubesc pe nime, sunt lut sălbatic, Fanny, Dar cere-mi tu, și vecinic îmi voi iubi dușmanii, De-mi zici să iubesc pietre, eu pietre voi iubi. Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă! Din ...
George Coșbuc - Cântec (Coșbuc, 2)
... străine, Și-i frumoasă, că-i a mea. Dacă-i mică, nu-i de-ocară, Căci viteji în ea mai sânt, Și-apoi și la noi în țară Crește fierul din pământ: Când voim, îl știm culege, Știm cum să izbim cu el Când dușmani lipsiți de lege Vin ... cu gând mișel. Steag avem și noi, străine, Și-l iubim cu jurământ. Ziua răului când vine, Ce frumos se zbate-n vânt! E frumos și steagul vostru, Dar pe-al nostru de-l privesc Tot mai mândru este-al nostru, Și mai sfânt, că-i românesc. Rupt de-asprimile furtunii Răscolite de dușmani L-au purtat cinstit străbunii Prin atât amar de ani. De ne cheamă ... azi la moarte, Veseli mergem la război: Să dea Domnul să ni-l poarte Și nepoții tot ca noi! Știm și noi o lege sfântă, Și de-un veac de ani acum Stăm cu ochii tot spre țintă, Mergem tot pe-același drum. Pentru sfânta lege-a crucii, Pentru ... sfântă neam și țară Noi, străine, tresărim. Pentru cel ce ne iubește, Tot ce-avem noi dăm cu drag, Dar când neamul ni-l hulește ...
... când steluțe-n cer apun, Trill bate drum de-a dreptul, Se duce calul, cel nebun, Cât strâmt îi pare pieptul. Menard, ca și Trill, o iubea Pe Nora; doi, iubiți de ea, Din doi s-alegi pe cine? Frumoși și nobili amândoi, Război trebe să poarte, Și, cel ce biruie-n război, E cel iubit de soarte. Rivalii-ncruntă arma lor, Câștigă Trill acest amor, Menard e-n pat de moarte. Hei ... de el spăriat Aleargă dublu de turbat Spre punți și porți fugarul. Acolo stă; duc servitori În sală pe sfărmatul, Dar vai! îl fulgeră fiori Și nu-l încape patul. E Nora ea? El e Menard? Obrajii ei ca focul ard, Și ochii lui ca focul. A fost rănit, dar nu din greu, Precum credeai tu, Trille El azi trăiește și-i al meu! De mâine-n șepte zile Vom fi, amor în Crist jurat, Nevastă eu, și el bărbat; Azi, Trille, e logodna. Și m-ați chemat voi, să vă fiu Eu martor fericirii? Hah, iadule, că nu-s azi viu! El crunt privește mirii, Se zvârcole ca un ...
... George Coşbuc - La paşti La paști de George Coșbuc Prin pomi e ciripit și cânt, Văzduhu-i plin de-un roșu soare, Și salciile-n albă floare E pace-n cer și pe pământ. Răsuflul cald al primăverii Adus-a zilele-nvierii. Și cât e de frumos în sat! Creștinii vin tăcuți din vale Și doi de se-ntâlnesc în cale Își zic: Hristos a înviat! Și râde-atâta sărbătoare Din chipul lor cel ars de soare. Și-un vânt de-abia clătinitor Șoptește din văzduh cuvinte: E glasul celor din morminte, E zgomotul zburării lor! Și pomii frunțile-și scoboară Că Duhul Sfânt prin aer zboară. E liniște. Și din altar Cântarea-n stihuri repetate Departe până-n văi străbate Și clopotele cântă rar: Ah, Doamne! Să le-auzi din vale Cum râd a drag și plâng a jale! Biserica, pe deal mai sus, E plină astăzi de lumină, Că-ntreaga lume este plină De-același gând, din cer ... noastră ni e soartea Și viața este tot, nu moartea. Pe deal se suie-ncetișor Neveste tinere și ...
George Coșbuc - Poetul (Coșbuc)
... George Coşbuc - Poetul (Coşbuc) Poetul de George Coșbuc Sunt suflet în sufletul neamului meu Și-i cânt bucuria și-amarul— În ranele tale durutul sunt, eu, Și-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ți întinde paharul. Și-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci, Răbda-vom pironul aceleiași cruci Unindu-ne steagul și lanul, Și-altarul speranței oriunde-o să-l duci, Acolo-mi voi duce altarul. Sunt inimă-n inima neamului meu Și-i cânt și iubirea, și ura— Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu, Voința ni-e una, că-i una mereu În toate-ale noastre măsura. Izvor ești și ... ținta a totul ce cânt— Iar dacă vrodat-aș grăi vrun cuvânt Cum nu-ți glăsuiește scriptura, Ai fulgere-n cer, tu cel mare și sfânt, Și-nchide-mi cu fulgerul gura! Ce-s unora lucruri a toate mai sus Par altora lucruri deșarte. Dar știe acel ce compasul și ... și-a pus, Pe marginea lumii-ntre viață și-apus, De-i alb ori e negru ce-mparte! Iar tu mi-ești în suflet, și ...
... George Coşbuc - Prin Mehadia Prin Mehadia de George Coșbuc Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte. Carul-mare scoborâse jos de tot spre miazănoapte Și-i păreau pe deal înfipte roțile de dinapoi; Lira ne-nsoțea la dreapta, iar Antares după noi. Prin răcoarea mult-a nopții îmi ... izbea copita calului descălecat Pietrele ,-ngrozind tăcerea câtă mă-nsoțea pe cale. Noaptea neagră tot mai negru văl punea pe neagra vale Vântul zbuciuma frunzișul și prin stânci la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. Și urcam, urcam poteca. Parcă m-aș fi dus spre moarte, Singur, închizându-mi ochii, ca-ntâmplarea să mă poarte, Unde-o vrea. Mânia-n suflet ... sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieții! Când ieșii pe culmea goală în răcoarea dimineții, Sufletu-mi simții deodată liber de uimire plin: Încetase-acum și vântul, cerul scapără senin. Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna Sta pe piscul unui munte, roșiu aurind cununa Muntelui, și până-n vale ca și ziua luminând. Iată turle de biserici cum s-arată rând pe rând, Sate risipite-n lungul văilor, grădini prin sate, Toate-n alba zare-a ...
George Topîrceanu - Demostene Botez: Tristeți provinciale
... George Topîrceanu - Demostene Botez: Tristeţi provinciale Demostene Botez: Tristeți provinciale de George Topîrceanu Tristeți de după-amezi ploioase Și de nostalgice obsesii, Când stai cu storurile trase Și-aștepți să vie ora mesii... Tristeți de străzi pustii și mute, Cu ziduri vechi și cu fațade De edificii cunoscute În care nu știi cine șade... De domicilii spațioase Cu flori la geam și cu salon, Din care pe la ceasul șase Auzi urlând un gramofon... Tristeți adânci de guvernante Ce nu știu bine românește Și de flașnete ambulante Cu papagal care ghicește... De cartiere suferinde, De uși cu lacăte-n verigi Și de dugheană care vinde Fitil de lampă și covrigi... Tristeți de goarnă funerară, Melancolii de cățeluși Uitați de cineva pe-afară Să scheaune pe lângă uși... Tristeți romantice de fată Cu nasul lung ... copilaș urât, de țâță, Uitat de maică-sa-n tramvai... Tristeți de garduri invalide, De porți ieșite din țâțâni, De doici care-au rămas gravide Și-acum li-i frică de stăpâni... De ordonanțe fără leafă Și de trăsură cu un cal Și cu scapetul ras la ceafă... Tristeți de bâlci provincial, De panorămi, cu-o ferestruică
George Topîrceanu - Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul și turcii
... m-a trimis la tine Să-i plătești tributul ce i se cuvine!... Mihai-vodă tace. Oaspeți, mare-mic, Cu onor din teacă spedele-și ridic. Luna varsă raze dulci și auroase, Căpitanii-și scutur coamele pletoase. Iat-acum se scoală doamna-i tinerică Rumenă, suavă ca o zambilică. Sub hlamidă-i saltă rotungioru-i sân, Crini și garofițe pe-al ei chip se-ngân, Părul pe-a ei frunte joacă grațios, Ochii cu tristețe cat-acum în jos: — Unde ... meu mire, Că de nu ești vrednic, plec la mănăstire! Atunci Mihai-vodă se scoală deodată Și spre sol întoarce fața-i gândurată: — Mergi și spune celui care te-a trimis Că Mihai Viteazul ochii n-a închis. Au voiești pe țară biruri noi a ... fără de-nconjor, Vrea să nimicească p-acest brav popor. Dar mai bine piară dacă i-a fost dat, Decât cu rușine, mic și atârnat! Și zicând acestea, ia o bardă-n mână, Iute strânge-n juru-i armia română Și cu ea de-a valma, făr' să zăbovească, Sfarmă și respinge armia turcească. Chiar și
George Topîrceanu - Panait Istrati (Topîrceanu)
... prindeâ€�â€�... Deprinși până la saturație cu proza beletriștilor noștri din ultimul timp, încărcată de o pretențioasă etalare de erudiție într-un stil fad, pomădat și pedant, era gata să uităm că, la urma urmei, chiar atunci când scrie numai articole și spune prostii, talentul e ceva mai rar și mai scump decât o arhivă sau o bibliotecă ambulantă. De la o viață sufletească intensă, generoasă, tot se mai pot înfrupta și cei de pe delături cu câte ceva, — pe când de la egoismul ascet, oricât de cultivat ar fi, nimenea nu s-a ales ... mărturisit de la început că nu cunoaștem încă opera literară a lui Panait Istrati. Cuvântul lui Rolland și mai cu seamă succesul larg și spontan, pe care l-a obținut în Occident, sunt însă chezășii mai presus de îndoială că ne aflăm în fața unui mare talent ... spargă cel dintâi zidul de indiferență care desparte lieratura română de spațiul larg al literaturii universale. Am avut totuși până acum cel puțin un poet și doi sau trei prozatori în stare să înfrunte comparația cu marii creatori traduși în toate limbile civilizate. Prin spărtura făcută de Istrati ei vor pătrunde