Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MI��CA
Rezultatele 1461 - 1470 din aproximativ 2023 pentru MI��CA.
Mircea Demetriade - Colocviu sentimental (Demetriade)
... amândoi. În vechiul parc înghețat și tăcut Doi spectri și-au amintit de trecut? „De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?" „Să-mi amintesc acum de ce voiești?" „Palpiți și-acum la numele meu, tu? În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!" „Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate, Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!" „Ce-albastru cer era, speranță mare!" „Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"! Printre ...
Paul Verlaine - Colocviu sentimental (Demetriade)
... amândoi. În vechiul parc înghețat și tăcut Doi spectri și-au amintit de trecut? „De-al nostru-extaz de demult ți-amintești?" „Să-mi amintesc acum de ce voiești?" „Palpiți și-acum la numele meu, tu? În visul tău mai vezi sufletu-mi?" „Nu!" „Ah ! zile-n veci mai dulci nespus ca toate, Când ne uneam noi gurile..." „Se poate!" „Ce-albastru cer era, speranță mare!" „Învinsă fu, spre negrul ce «dispare»"! Printre ...
Vasile Alecsandri - Presimțire
... Alecsandri 1859 A Italiei libertate Va-nsufla o nouă viață Legioanelor uitate De la Dunarea mareață. Și-n curând ginta latină Răsări-va ca un soare, Coperind cu-a sa lumină Celelate mari popoare. - Spune-mi, inimă ferice, Pentru ce tresari cu fală? Pentru ce răsuni aice De-o cântare triumfală? Trista lume-acum îți pare Luminoasă și-nflorită; Presimți tu ...
Vasile Alecsandri - Stejarul și cornul
... Vasile Alecsandri - Stejarul şi cornul ,,Frate, frate de stejar! Lasă-mă să tai un par Să-mi fac osie la car." ,,Frățioare românaș, Voios parul da-ți-l-aș Dac-ai face tu din el Buzdugan de voinicel, [1] Ghioagă mare nestrujită ... piroane țintuită, Și cu dânsa de-ai lupta Să aperi moșia ta." [2] ,,Cornule, ce nu te-ndoi, De-o creangă să te despoi, Să-mi fac prăjină de boi?" ,,Frățioare românaș! Creanga lungă da-ți-o-aș Ca s-o faci arc de război S-alungi leșii de la noi. [3] Lasă boii, frățioare, Și te dă la vânătoare, Că nu-i timp ...
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... multe veacuri, carne vie e pieptul meu însângerat, sortit în preajma lui să fie doar vulturul înfometat... Pe-a suferinței strună vântul, prietenu-mi nedespărțit, îmi însoțește jalnic cântul, un geamăt surd, înăbușit. Din când în când un glas șoptește marcând o trecere în timp – nu știu de ... atunci mai veche-i decât Timpul de-n ea se-ntâmplă tot ce este: demult, când se născu Olimpul, doar Clipei îi dădu de veste Ca Început să se numească – trezind la viață-ntreaga lume, prin evoluție să crească, să aibă formă, scop și nume. Iar clipa, chiar de-atunci ... fie eliberatoare, Voiam prin orice sacrificiu să o ajut să-ntrezărească nebănuitul edificiu, ascunsul Eu, să-l regăsească... XII Mă avântam în cutezanță spre propria-mi descătușare când, răzvrătit, fără speranță de-a căpăta, cândva, iertare, M-am aruncat în aventura cea mai temută dintre toate și nemaiîmbrăcând armura ... sfâșiind vălul uitării, m-am prăbușit din paradisul indiferenței, renunțării... Eliberându-mă de teamă am hotărât să-nfrunt ursita, nebănuind că ea mă cheamă, imaginându-mi reușita Dar nu și cine e învinsul în lupta înfricoșătoare ce m-aștepta în necuprinsul acelei Clipe – necesare, A înfruntării decisive, dintotdeauna ...
Costache Negri - Cîntic haiducesc
... această ediție Măi băiete, măi voinice, N-a rămas alta pe-aice Decît să-ncarci ghintul bine Și-apoi la drumuri te-aține, Ca să vezi, cine mai vine. Căci faină nu mai ai, Nici galbeni poți să mai dai La cel bir din ist pămînt... Trăsni-i-ar ... ferească De urgia haiducească ! Cât a fost dorul în mine De-a trăi cu toții bine, Am lucrat la cel ogor Ca tot omul muncitor, Să fiu maicei de-ajutor. Dar m-am răzbătut de tot Și-a suferi nu mai pot Ocări, fiere și ... i scăpare ! Săriți pe cai toți călare. Să tragem spre lunca mare. Dau călcîi în negrul meu, S-apuc în lume mereu... Măcar capul să mi-l taie, Vreau să vărs sînge pîraie Sub topor și sub bătaie ! Căci mi-i sufletul mîhnit, C-am ajuns de ne-au robit, Și m-au prins un dor nebun Tot amarul să-mi
... de mine, mamă!... De-aș fi avut atunci putere Să-i bat pe toți, i-aș fi bătut! Căci de rușine și durere Tot sângele-mi fierbea în vine... Dar am rămas pe loc pierdut Și nu știam ce e cu mine... Mi-e tată doară, și mă doare Să-l văd batjocorit de toți... O, mamă, fii îndurătoare, De ți-a greșit, nu ține seamă ... Te-am supărat cu vreun cuvânt? Nu ți-am vorbit cum se cuvine? Nu sta cu fruntea încrețită... Mai bine intru în pământ, Decât să mi te știu mâhnită! Căci de te supăr, mamă, oare, Atunci, al cui o să rămâi? Să plec și eu în lumea mare? Să rătăcesc și ...
Paul Zarifopol - G. Ibrăileanu: Studii literare
... în materie literară. Cuprinsul rândurilor de mai sus, scrise de mine (în Adevărul literar din 1926) la apariția studiului Creație și analiză în această revistă, mi se accentuează mie însumi și mai mult acum, când am recitit bucata împreună cu celelalte strânse în volumul pe care-l anunțăm. Înconjurate de atâtea ... asupra versificației lui Eminescu, studiul despre Creație și analiză ține mai mult decât jumătatea volumului. Aceste trei bucăți dau cărții substanța hotărâtoare. Dl I. este, mi se pare, cel dintâi între învățații noștri care s-a specializat în studierea unui scriitor: un Eminescu-Forscher în cea mai apuseană semnificare ... îi interesează doar gramatica; și versul este pentru ei un izvor al istoriei sunetelor, și atât. Așa se învață și în școală, așa-numita metrică; ca și cum versul s-a născut dinadins pentru că să aibă grămăticii de unde să mai studieze sunetele. Este drept că în vremea ... găsit neapărat în Caragiale, dacă ar fi apucat să scrie isloria copiilor și nepoților lui Jupân Dumitrache. După nota dlui I., mă întreb, îngrijorat, ce mi
Ion Luca Caragiale - Două note
... spun de trei ani de zile pe socoteala lui mă revoltă È™i scandalul cu portretele È™i busturile puse fără sfială în circulaÈ›ie ca fiind ale lui, ca È™i cum ar fi vorba, încă o dată zic, de un tip din evul mediu, iar nu de cineva care a trăit ... a doua zi foarte fără chef, cu atît mai mult cu cît era uÈ™urat de greutatea banilor prinÈ™i cu destulă alergătură în ajun: ca toÈ›i oamenii de felul lui, îi azvîrlise seara, ca să-i dorească dimineaÈ›a. * Versurile citate la pagina 19 [2] sunt exact acele pe cari Eminescu le-a citit în ... uita pe sine, care nu poate avea nici o ridicare de suflet pe dasupra egoismului strîmt, nici o emoÈ›ie... cum să zic? impersonală — ca să întrebuinÈ›ez È™i eu niÈ™te platitudini platonice scoase de curînd iar la modă — nici un fel de respect chiar cînd se ... adevăratul original. Ea rîcîie de pe zidurile monumentelor scoarÈ›a pusă rînduri-rînduri, după mode trecătoare, de către niÈ™te restauratori inculÈ›i, ...
... Sander, fantele de tobă, Sportmen, cavaler vestit, Trist, se cată în oglindă Și găsește c-a slăbit. Răsturnată-ntr-un fotoliu Și gătită ca la bal, Doamna lui stă și citește Un roman sentimental. Uneori spre el privea Ca din slăvi și-o lasă greu, Și zbîrcind din nas murmură: "Ce figură de lacheu !..." El îi vede în oglindă Ochii mici, răutăcioși; Dar, sub ... buduaruri Plin de stele și de flori, Epitetele galante Ce dau babelor fiori !... Astfel, norocosul Sander, Cu toate e înzestrat, Se ridică-n cinstea lumii, Ca un fiu de împărat: Fără muncă, fără zbucium, Toate cele-i merg în plin; Doar cu gîndul le gîndește, Și de-a gata ... dorinții, Pururea neadormit, Nu îngăduie pe nimeni Să se creadă fericit. "Ce folos, își zice Sander, C-am ajuns așa de sus, Și averea ce mi-i bună, Dacă fiu de nobil nu-s !... Aspazio, Aspazio, Sub blazonul tău mă ia, Și-ți voi pune la picioare Slava și viața mea ... pîn' s-atingă Pergamentul aurit !... Și în urmă, ce viață De mustrări și umilinți: Nostalgiile nobleții, Dorul vecinic de părinți. Și cuvinte-nveninate Ce rănesc ...
... au strigat: — Zburdalnică ființă! Tu, care toată ziua cu-atâta ușurință, Te-alungi tot după flori, De ce nu cutezi oare să te ridici ca mine, Să răspândești în aer miroase și fiori? Mi-e milă, zău, de tine, Căci în întinsul spațiu abia te mai zăresc. — O, nu-ți mai fie milă, lui fluturul îi zice. Eu ... sunt șarlatani, sunt zmei, Ce zbârnâiesc, se-nalță cât vântul lor le bate; Iar cum a lui suflare ori stă, ori se abate, Ca