Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTIUT
Rezultatele 1451 - 1460 din aproximativ 1963 pentru ȘTIUT.
George Coşbuc - Paşa Hassan Pașa Hassan de George Coșbuc Publicată inițial în Vatra , 1894, nr. 23 Pe vodă-l zărește călare trecând Prin șiruri, cu fulgeru-n mână. În lături s-azvârle mulțimea păgână. Căci vodă o-mparte, cărare făcând, Și-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând, Oștirea română. Cu tropote roibii de spaimă pe mal Rup frâiele-n zbucium și saltă; Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă Și cade-n mocirlă, un val după val, Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal, Se-nchină prin baltă. Hassan de sub poala pădurii acum Lui Mihnea-i trimite-o poruncă: În spatele-oștirii muntene s-aruncă Urlând ianicerii, prin flinte și fum, Dar pașa rămâne alături de drum Departe pe luncă. Mihai îi zărește și-alege vro doi, Se-ntoarce și pleacă spre gloată, Ca volbura toamnei se-nvârte el roată Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi, Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi Și-o vântură toată. Hassan, de mirare, e negru-pământ; Nu știe de-i vis, ori aieve-i, El vede cum zboară flăcăii Sucevei, El vede ghiaurul că-i suflet de vânt Și-n față-i puterile turcilor sânt Tăriile plevei. Dar ...
George Coşbuc - Pe munte Pe munte de George Coșbuc Fugiți cu turma repede spre văi! Pe culme-aleargă duhul răzbunării Grozavul vânt se zbate-n largul zării Și norii-mbracă haină de văpăi. Sosește-acum! cu ochiul cât cuprinzi Furtuna-n sârg scoboară-n jos pe coaste, Și-n urma ei se-ntinde neagra oaste Și urlă-n cor: Tu fulgere, s-aprinzi, Tu nor, să-ntuneci; vânte, tu să-mprăștii! Un brad se face țăndări, cel mai nalt: Și prins de vârf, au smuls pe celălalt Purtându-l roată-n largul chip al prăștii. Pe sus se-ntinde-amestecul nespus, Și Duh în Duh prin aer se frământă, Iar grindina-n văzduh cumplit își cântă Cântarea ei de-oțel, căzând de sus, Pe codrul larg ce-n urlete se-ndoaie, Și sare iar la loc apoi mugind. Deodată stă. Și iată-l, răpăind Potop din cer turnatul râu de ploaie. Se rupe cerul, cade-acum! S-a rupt. Sporite neguri hrană dau pieririi, De-a valma geme-ntreg cuprinsul firii, Și nu mai știi ce-i sus și dedesubt. Acum nici Dumnezeu nimic nu poate. Degeaba-ntind ei mâinile și cer În negrul iad, ...
George Coşbuc - Petrea Petrea de George Coșbuc Urlă Petre prins de trude Și răpus de munci. Tată-său din coast-aude, Stă mirat și pari înșiră; Iar ascultă, iar se miră, Pleac-apoi pe lunci. Ce ți-e, Petre, cu strigarea? Dat-au lupii-n oi? Isprăvit-ai, poate, sarea? Ai vătui de șarpe supte, Ori opincile-ți sunt rupte Și ți-e dor de noi? Adormii prin vale, tată, Sub un tei bătrân. Vântul s-a stârnit deodată Și-a tot nins pe mine floarea, Până m-a-ngropat ninsoarea Și mi-a-ntrat un șarpe-n sân. Și mă strânge, biet de mine, Parcă-i lanț de fier Învălește-ți, tată, bine Cârpe groase până-n coate, Pleacă-te-n genunchi și-l scoate Tat-al meu, că pier. Am să-l scot eu, nu te teme, Capul să i-l crăp Dar acum n-am, Petre, vreme. Fânu-i ud pe coasta luncii, Rag de sete-n brazdă juncii, Cată să-i adăp. Urlă Petre prins de trude, Urlă-n chip păgân. Maică-sa din cas-aude, Fir și fus și ghem aruncă Și-și găsește fiu-n ...
George Coșbuc - Poetul (Coșbuc)
George Coşbuc - Poetul (Coşbuc) Poetul de George Coșbuc Sunt suflet în sufletul neamului meu Și-i cânt bucuria și-amarul— În ranele tale durutul sunt, eu, Și-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ți întinde paharul. Și-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci, Răbda-vom pironul aceleiași cruci Unindu-ne steagul și lanul, Și-altarul speranței oriunde-o să-l duci, Acolo-mi voi duce altarul. Sunt inimă-n inima neamului meu Și-i cânt și iubirea, și ura— Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu, Voința ni-e una, că-i una mereu În toate-ale noastre măsura. Izvor ești și ținta a totul ce cânt— Iar dacă vrodat-aș grăi vrun cuvânt Cum nu-ți glăsuiește scriptura, Ai fulgere-n cer, tu cel mare și sfânt, Și-nchide-mi cu fulgerul gura! Ce-s unora lucruri a toate mai sus Par altora lucruri deșarte. Dar știe acel ce compasul și-a pus, Pe marginea lumii-ntre viață și-apus, De-i alb ori e negru ce-mparte! Iar tu mi-ești în suflet, și-n suflet ți-s eu. Și secolii-nchid-ori deschidă cum ...
George Coșbuc - Povestea gâștelor
George Coşbuc - Povestea gâştelor Povestea gâștelor de George Coșbuc Un gâscan cu pene lucii Cum trecea pe pod prin sat Și-ntr-o mân-avea papucii, Nu știu cum i s-a-ntâmplat Că papucii lui căzură, Ce păcat, o, ce păcat! Căci erau cu-alesătură, Fără leac de tivitură Ce păcat! Gâștele-auzind cum zbiară: Aoleu! Papucii mei! Într-un suflet alergară Și-ntrebau mirate, ce-i? Am rămas, plângea gâscanul, Păgubaș de patru lei! Iată-mă desculț, sărmanul! Ce mă fac acum, golanul, Fără ei! Haideți toți, și moși și babe Să-i cătăm pe râu acu! Repede-notând din labe Cârdul tot pe râu trecu. I-ai găsit? Eu, nu, surată, Ce mă-trebi așa și tu? Toate apoi strigau deodată: Bată-i pacostea să-i bată! Nici eu, nu! Vara-ntreagă tot umblară, Dar papucii duși au fost! Și-au să umble și la vară Până ce le-or da de rost! Iar gâscanul merge, vine, Face cruci și ține post, Nu-i găsesc! Sărac de mine, Iar desculț e, vezi tu bine, Lucru prost! Gâștele de-atunci, în cale, Când văd apa undeva, Căutând pornesc agale Tot crezând că-i vor afla. ...
George Coșbuc - Regele Pontului
George Coşbuc - Regele Pontului Regele Pontului de George Coșbuc Aproape de strîmbele maluri Corabia-n fugă trecea, Cîntau despicatele valuri, Cîntau și matrozii pe ea. Iar noaptea și marea-mpreună Făceau armonie deplin — Pe ape lucire de lună Și pace-n văzduhul senin. Trezit de puterea cîntării, Aude, tresare prin somn Din groapă-i, pe marginea mării, Puternicul Schiției domn. Încet se ridică-ntr-o mînă, Se uită pe mare mirat; Cărunta lui barbă bătrînă Îi umple tot pieptul cel lat. Furtunile mării grozave Urlat-au, cu trăsnet trecînd, Și valuri, și bîrne de nave Trosnit-au pe groapă-i căzînd, Și neamuri străine trecură Pe-acolo, cu vuiete mari: Pe groapa lui corturi făcură Și-altare drumeții barbari. El însă-ntre dune pierdute Somn fără curmare și greu Dormit-a ! de treizeci de sute De ani el dormit-a mereu ! Și-acum îl deșteapt-o cîntare, Un plînset de glasuri ce pier. Se uită de-a lungul pe mare LA navă, la maluri, la cer, La lună cum albă străluce, Și-i pare că n-o mai văzu, Și-i pare c-aminte-și aduce De-o lume uitată, ce fu. ...
George Coşbuc - Roata morii Roata morii de George Coșbuc Stăteam pe gânduri, eu și gloata. La roata morii ne uitam Și de-n zadar ne frământam, Că de-adevăr noi tot nu dam: De ce să-nvârte roata? —"Păi, nu-nțelegi tu românește? —Vezi scocul?"—"Văd."—"Și ce-i pe scoc?" —"E apă." —"Bun! Stă apa-n loc?" —"Ba vine." —"Ei, acum cioc-poc Și roata să-nvârtește!" Moraru-și scutură luleaua Râzând. Avea el azi ce-avea Căci alte-dăți când ne vedea În jurul morii ne făcea Primire cu nuiaua. Eram voioși că sta s-asculte Și ne spunea ce e, ce nu-i. Dar cum era puțin năprui Făcea ca din cioc-pocul lui Să nu-nțelegem multe. —"Da’ roata carului ce face? Se-nvârte?" —"Da." —"Ba cum, ehei! Se-nvîrte ea de capul ei?" —"Ba, când o-mpingi."—"Eu ce spusei? Se-nvârte-așa, și pace. Iar-roata ici... o-mpinge apa." Acum noi toți am hohotit. Morarul ăsta e smintit: Când vrea să doarmă pe-odihnit, El pat își face grapa! Că de-ar împinge-o, ea nebuna S-ar năpusti, ...
George Coşbuc - Scut şi armă Scut și armă de George Coșbuc Domnul sfânt să ne iubească, Și-al său Duh ocrotitor Plin de pace să plutească Peste țara Româneasca Și-al românilor popor! Noi prin vremi ce ne-ncercară Altă armă n-am avut Numai dragostea de țară Ce strămoșii ne-o lăsară, Și pe Sfântul Domn de scut. Dar ne-a fost destul atâta! Fruntea sus, voi frați ai mei! Astfel Cerul hotărât-a Să se nalțe amărâta Țară, prin puterea ei! Mai fățiș, mai fără veste Ne-ați lovit, dușmani de voi! Dar ce-a fost, a fost poveste! Dragostea de țară este Și mai tare-acum în noi. Și de cine ne-o fi teamă? Mult a fost, să vă răbdăm, Nebăgați de voi în seamă Astăzi știți voi cum ne cheamă, Dacă nu, să vă-nvățăm! Numai Domnul ne iubească Și-al său Duh ocrotitor Plin de pace să plutească Peste țara Românească Și-al românilor
George Coșbuc - Sonet (Coșbuc)
George Coşbuc - Sonet (Coşbuc) Sonet de George Coșbuc cu contraziceri și cu tendințe Se zice și s-a zis că-i un secret Al artei, să compui macame-arabe, Să știi să faci o odă unei babe Și, fără fond, să faci un bun sonet. Deci vreau cu orice preț să fiu poet N-am fond, precum vedeți, și versuri slabe, Și-njur și numai tropotind silabe Și șterg mereu și șterg și merge-ncet. Opt versuri le-am făcut! așa cu gluma, Dar stante pede iată mai un vers, O, de-aș găsi acum o rimă-n uma; Dar haid! și fără rimă văd c-a mers. Eu sute de sonete-ți fac de-acuma! Arhangheli, trâmbițați prin
George Coșbuc - Supțirica din vecini
George Coşbuc - Supţirica din vecini Supțirica din vecini de George Coșbuc Ea mergea căpșuni s-adune, Fragi s-adune Eu ședeam pe prag la noi. Ea, ca șarpele prin foi, Vine-ncet, pe ochi îmi pune Mânile ei mici și moi, În ureche-o vorbă-mi spune, Râde lung și fuge-apoi. Pieptul plin cu mâna-l ține, Strâns îl ține, Că-i piept tânăr și mereu Ar sălta, și-n salt e greu. Stă pe loc și-i pare bine, Bate-n palme: Te știu eu: Nu mai viu! De viu la tine, Mă săruți și nu mai vreu! Eu o chem și-i spui de toate, Multe toate, Multe bune și-n zadar, Nu-mi faci capul călindar! Nu te cred și nu să poate! Eu mă-ntorc: Ei du-te dar! Capul mi-l proptesc pe coate, Stau pe prag, pe gânduri iar. Stând așa, un braț ridică, Blând ridică, Părul meu, pe frunte dat. Când mă-nalț rămân mirat. Te-ai întors? Și, supțirică, Ea pe piept mi s-a lăsat Și zâmbea c-un fel de frică: Răule, te-ai
George Coșbuc - Voichița lui Ștefan
George Coşbuc - Voichiţa lui Ştefan Voichița lui Ștefan de George Coșbuc Doamna lângă Ștefan vine, Blândă-n vorbe și-n purtat: Doamne, iar ești supărat! Sunt, Voichiță, pentru tine! Zăpăcită doamna sta Și-nflorită de rușine: Ce-am făcut, măria-ta? Tu?... Nimic! Și vodă strânge Mâna doamnei, gânditor. Șerpii-și au culcușul lor... Ah, Voichițo, cum aș plânge! Rău ca Radu nimeni nu-i: Uite-n pumni așa aș frânge Gât de lup cum e al lui! Doamna i-a pătruns cuvântul, Până-n suflet i-a pătruns. El tăcea, ea n-a răspuns. Noapte e, și bate vântul, Și prin noapte, cu vreo doi Tari să bați cu ei pământul. Pleacă Ștefan la război. Dintr-același ceas Voichița Nu s-a mai oprit din plâns. Brâu pe trup ea n-a mai strâns. Nu și-a mai gătit cosița. În genunchi, c-un dor păgân Ea sărută iconița Maicii Domnului, din sân, Unu-i soț, iar altu-i tată, Pentru care se ruga? Zile-ntregi ea se lupta De fiori cutremurată; Când avea pe soț în gând Ea se pomenea deodată Pe părinte blestemând. Ah, ...