Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URMEAZĂ
Rezultatele 1441 - 1450 din aproximativ 1537 pentru URMEAZĂ.
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu 1872 Nuvelă ...și tot astfel, dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aș avea trei ochi aș vedea-o și mai mare, și cu cât mai mulți ochi aș avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându-și proporțiunea, nu mi-ar părea nici mai mari, nici mai mici de cum îmi par azi. Să ne-nchipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte, și toate celea din ea scăzute în analogie, locuitorii acestei lumi, presupuindu-i dotați cu organele noastre, ar pricepe toate celea absolut în felul și în proporțiunile în care le pricepem noi. Să ne-o închipuim, caeteris paribus , înmiit de mare — același lucru. Cu proporțiuni neschimbate — o lume înmiit de mare și alta înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Și obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi — mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine știe dacă nu trăim într-o lume microscopică ...
Mihai Eminescu - Un roman Un roman de Mihai Eminescu În van oglinzi frumoase și florile-împlu sala C-un aer plin de miros, molatec, de argint În sufletu- unui tânăr e noapte și răceală Lumini până în gându-i cel negru nu se-ntind. În van tineri d-o vârstă ciocnesc vesel păhare Și l-ale lor petreceri pre dânsul îl invit Ei nu vor să-nțeleagă zimbirile-i amare. Dup-o perdea s-ascunde în versuri adâncit. Unde petrece-n gându-i?... În valea lui natală În codrii plini de umbră, pin râpe ce s-afund Unde izvoarele-albe murmure dulci esală Și scapăr argintoase lovindu-se de prund. Ar vrea ca să revadă colibele de paie Dormind cuiburi de vultur pe stânci, ce se prăval Când luna pintre nouri, regina cea bălaie, Se ridica pin codrii din fruntea unui deal  Să aib-ar vrea colibă de trestii mititică În ea un pat de scânduri, mușchi verde drept covor Din pragu-i să se uite la munte cum s-ardică Cu fruntea lui cea stearpă vârându-se în nori. Ar vrea să rătăcească câmpii înfloritoare Unde ale lui zile din raze le-a țesut. Unde- ...
Nicolae Filimon - Jocul bănățean
Nicolae Filimon - Jocul bănăţean Jocul bănățean de Nicolae Filimon Văzut-ați Banatul, astă țară românească dincolo de Carpați, unde totul în natură respiră poezie, amoare, patriotism? Aci munții caprițioși ce străbat toată țara se încolăcesc în formă de ghirlande rotunde, lăsînd loc în mijlocul lor la văile cele mai încîntătoare; aci, la umbra unui pom, pe marginea unei fîntîne, vezi un june român înalt, spătos, cu fruntea largă, cu ochii scînteind, reprezintația cea mai fidelă a tipului roman; aci, costumele, moravurile, tradițiunile, legendele naționale, toate se conservă cu mai multă stăruință, cu mai multă puritate decît în orice parte a României. Aci, naționalitatea și patriotismul nu este un nume, nici o vorbă de fanfaronadă, ci o luptă continuă, un răzbel de toate zilele. Junimea țărană, veselă și viguroasă, pură de orice corupțiune, își uită într-un moment nevoile și păsurile sale și devine poetă, inspirată numai de simțimentele inimei sale. Pe vîrful unui deal, în mijlocul unei dumbrăvi verzi, aproape de obiectul inimei sale, junele transilvan învîrtește vestitul joc bănățean numit bănățeanca . Dar figurile acestui joc nu sunt izolate, nici nevariate, căci românul nu iubește monotonia și solitudinea. Mai mulți juni încep prin ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
Nicolae Gane - Stejarul din Borzeşti Stejarul din Borzești [1] de Nicolae Gane Publicată în Convorbiri literare , anul XV, nr. 10, 1 ianuarie 1882. A fost odată un timp, pe când Molna și Prutul nu făceau hotar între trei țări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe-o țară largă, îndemănatică, locuită de-un popor ager și drept pământean. De pe atunci, deci, și pănă-n zilele noastre, rămas-a vorba din tată-n fiu cum că un joc de copii se încinsese odinioară pe șesul Trotușului, nu departe de satul Borzești, sub un soare frumos de primăvară. În două taberi era despărțită ceata copiilor: una înfățișa tabăra tătarilor sub comanda lui Gheorghie, un copilandru cu plete negre și cu ochii de mure, iute și neastâmpărat ca Trotușul ce se prăvale de la munți; cealaltă era tabăra moldovenilor sub comanda lui Ștefan, un copilandru cu plete blonde, cu ochii albaștri, gânditori, și cu inimă cutezătoare. Cel dintăi era fiu de țăran, cel de al doilea fiu de domn. Ei însă se jucau la un loc pe iarba verde, în răcoarea aerului, sub stăpânirea dreaptă a soarelui de primăvară. Și ambele taberi, înarmate ...
Paul Zarifopol - Creație și analiză
Paul Zarifopol - Creaţie şi analiză Creație și analiză de Paul Zarifopol Cu răbdare profesorală, cu fină pătrundere și inteligentă cumpătare, definește și explică dl Ibrăileanu, în 32 de paragrafe substanțiale, caracterul și procedările literare a 22 de scriitori. Pentru a da o idee despre varietatea exemplelor cercetate, aleg câteva nume: Gide, Ionel Teodoreanu, Dostoievski, Marcel Prevost, Brătescu-Voinești, Proust, Spiridon Popescu, La Rochefoucauld, Agârbiceanu, Tolstoi... În fața vieții literare, dl Ibrăileanu a avut totdeauna o cumințenie senină de biolog. De aceea, tot ce scrie el odihnește de impresionismul iritat care ne domină cu exces, și cărul nimeni, cred, nu i-a rezistat atât de bine ca dânsul. Odihna aceasta e salutară; ea dă ocazie spiritului științific să tempereze subiectivismul literar. Nu-i vorba să reabilităm de mult trecuta critică științifică cu rigiditățile el naive, ci numai de obligația neînlăturabilă de a ne clarifica impresiile, și a ne completa înțelegerea prin comunicare cu sensibilitatea și fantezia altora. Cultivarea impresiei în ea însăși, fără a căuta să o determinăm cu ajutorul unor elemente intelectuale, nu-i decât o treaptă pregătitoare în teoria literară; iar negarea radicală ...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi Delicate lucruri vechi de Paul Zarifopol Notă despre romanul domnului Ibrăileanu [1] Un fin studiu moldovenesc, alcătuit din nuanțe savant șterse. Ni se arată întâmplările curioase ale unor suflete ce au fost și care, cât au fost, stăteau învăluite sub rafinate țesuturi de susceptibilitate, orgoliu, dominare de sine, discreție și politețe. Am numit curioase întâmplările acelor suflete: cuvântul l-am luat din însăși cartea dlui Ibrăileanu. Când, la despărțirea finală, femeia întreabă pe adoratorul care, cu nici un chip, nu a vrut să i se mărturisească de ce natură e sentimentul lui pentru ea, bărbatul răspunde: e un sentiment foarte curios. Femeia încheie, firește, aproape ofensată: Adică bun de pus la muzeu. Adevărat, jurnalul doctorului Emil Codrescu dă impresia delicată a unui capitol de arheologie sufletească. De optzeci de ani viața societății românești curge în prestissimo. Totul în ea se învechește cu o iuțeală straniu distrugătoare de valori. Iar Moldova a rămas până azi, poate numai până ieri, provincia conservării elegante. Sfioasele umbre ce joacă în romanul acesta ne apar desigur familiare nouă, moldovenilor; ne apar însă ca amintiri de demult, tot așa cum de demult ne sună ...
Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte
Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă şi luceafărul de noapte Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și o împărăteasă; ei nu făceau copii; umblase pe la toți vracii și vrăjitorii, pe la toate babele și cititori de stele, și toți rămaseră de rușine, căci n-avură ce le face. În cele din urmă se puseră pe posturi, pe rugăciuni și milostenii; când, într-o noapte, Dumnezeu văzând râvna lor, se arătă împărătesei în vis șiÂi zise: - Rugăciunea voastră am auzit-o și vei face un copil cum nu se va mai afla pe fața pământului. Mâine să se ducă împăratul, bărbatul tău, cu undița la gârlă, și peștele ce va prinde să-l gătești cu mâna ta și să-l mâncați. Nu se făcuse încă bine ziuă și împărăteasa se duse la împăratul și-l sculă zicânduÂi: - Împărate! scoală c-a sosit alba în sat. - Dar asta, răspunse împăratul, ce ai astăzi să mă scoli așa de noapte; nu care cumva vrăjmașii au călcat hotarele împărăției mele? - Din mila lui Dumnezeu, de nici unele ca astea n- ...
Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă
Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un țăran și-l chema Neagoe. Acest țăran era om voinic și harnic. NuÂi păsa lui de nu știu cine de ar fi fost. Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, se avea bine cu toți din sat, și cum făcea el, ce dregea el, se chivernisea omul ca să-i ajungă agoniseala muncei sale pentru multă vreme. Îi veni vremea de însurătoare, și ca tot creștinul, își făcu și el rândul. Ce să vezi d-ta? O dată cu nevasta se strecură în casa lui și sărăcia. Ea găsise un tron vechi, urgisit într-un colț din bordeiul Neagului, la care nimeni nu lua aminte, și acolo, pe dânsul, Sărăcia își făcuse culcușul. Sta grecește pe tron cât e ziulica și nopticica de mare, și din loc să se miște, ba. Pasămite tronul era gol, nu mai punea oamenii întrÂînsul nimic, atât era de vechi și de odorogit. Bietul Neagoe văzu că începe a da îndărăt; lucrurile ...
Titu Maiorescu - Poezii populare române
Titu Maiorescu - Poezii populare române Poezii populare române adunate de d. Vasile Alecsandri de Titu Maiorescu Poezii populare ale românilor adunate și întocmite de Vasile Alecsandri, tipărită cu spesele azilului Elena Doamna, 1 vol. în 8, VIII și 416 pag., București, Tipografia Lucrătorilor Asociați, 1866 Jurnalele române nu și-au îndeplinit încă datoria lor față cu colecția de poezii populare publicată de d. Alecsandri. Mai toate foile noastre periodice însemnează în rubrica intereselor, de care promit să se ocupe, și cuvântul de literatură, însă mai toate sunt de o negligență remarcabilă pentru această parte a vieței noastre publice. Noi cei dintâi admitem că pentru multe din producțiunile literare ale românilor, tăcerea absolută este încă sentința cea mai blândă ce o merită, dar cu atât mai mult când este vorba de o publicațiune ca aceea a d-lui Alecsandri, tăcerea ne pare o lipsă de conștiință. Convorbirile literare, îndată la aparițiunea cărții în cestiune, și-au împlinit datoria de a o anunța în câteva rânduri călduroase publicului cititor. Însă acel anunț al momentului nu este îndestul pentru cerințele criticei literare, și noi ne folosim cu plăcere de ocazia ce ni se oferă pentru ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri) Constantin Negruzzi. Introducere la scrierile lui de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 Note I Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români. A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o ...
Vasile Alecsandri - Melodiile românești
Vasile Alecsandri - Melodiile româneşti Melodiile românești de Vasile Alecsandri Cu o nemărginită bucurie facem știut că o parte din cele mai duioase melodii ale poporului român au ieșit la lumină într-un Album foarte elegant, tipărit la Leopol și cuprinzând 48 de arii de tot soiul: doine, hore, cântece de lume, cântece hoțești etc. Unul din compatrioții noștri din Bucovina, un artist de frunte, elev ale vestitului pianist Chopin, dl Șarl Miculi, pe care societatea ambelor capitale, a Moldovei și a Valahiei, a avut plăcere de a-l asculta și a aplauda minunatul său talent, este alcătuitorul și totodată editorul acelui Album neprețuit. În voiajul ce a făcut, la 1850, în provinciile noastre, dl Șarl Miculi, deși deprins din copilărie cu armoniile europenești, totuși s-a simțit cuprins de un adevărat entuziasm la auzirea melodiilor poporale ale românilor și a și hotărât a le prescrie pentru ca să le scape de noianul uitării. Cu o răbdare și un tact de artist înamorat de frumusețile artei, el a ascultat pe cei mai vestiți lăutari din Iași și din București ...