Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 1441 - 1450 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
George Coșbuc - Golia ticălosul
... vinde sfânta țară și vinde sfânta cruce, Mă vinde, ticălosul, pe mine și pe voi! Cumplit se-ntoarse vodă cu-ntreaga sa mânie Spre partea de-unde Golia venea cu dușmănie Spre frații săi, în fruntea grozavilor spahii. Să dați fără de milă, că-i inimă de fiară! Să piară-acum pământul! Moldova-ne să piară, Dar Golia-ntâi de toate să piar-acum, copii! Și nu vedeau românii nici moartea cum le iese În drum, și nici potopul de turci ce-i încinsese, Vedeau numai pe Golia, pe scosul lor din minți. Și neputând mai iute să-l stingă de pe lume Rosteau cu glasul urii bicisnicul său nume Prin gemete scrâșnite strivindu-i-l în dinți. O, Golia, tu! pândit-ai așa de-amară vreme Dar toate ale țării și plângeri și blesteme Ajungă-te de-a pururi, și n-ai mai fi trăit! Dar iată-le, pornite din suliți și din gură Smintiții tăi la Cahul câinește-aici ... țărână Și-n gură-ți s-adunase și sânge și pământ, Să-nece-n tine, Golio, mai repede suflarea! Așa sfârșit să aibă în veci de veci trădarea, Iar lupii fie- ...
Petre Ispirescu - Aleodor împărat
... le-a fost dat de sus ca să trăiască în zilele lui. Adesea ieșea Aleodor la vânătoare ca să-și petreacă ceasurile ce-i prisosea de la trebile împărăției. El ținea minte ce-i spusese tătâne-său și se silea să-i păzească cuvintele cu sfințenie. Într-o zi, nu știu cum făcu, dus fiind pe gânduri, și alunecă de călcă pe pământul pocitului de om. N-apucă să facă zece, douăzeci de pași, și iată căse pomeni cu dânsul dinaintea lui. Acum nu-i era lui pentru că trecuse pe pământul omului celui slut și scârbos, ci îi era ciudă cum de să calce vorba tatălui său ce-i spusese cu grai de moarte. Pocitania pământului îi zise: - Toți nelegiuiții ce-mi calcă hotarul cad în robia mea. - Mai întâi trebuie să știi, îi răspunse Aleodor, că din ... iarăși îl cătă prin toate locurile. Nu e. Caută-l pe pământ, nu e. Caută-l prin ape și prin mări, nu e. Se luă de gânduri fata. Când, către nămiezi, ce-i veni ei, se uită și în sus. Și zătindu-l în slava cerului printre stolul de
Gheorghe Asachi - Primăvara (Asachi)
... Gheorghe Asachi - Primăvara (Asachi) Primăvara de Gheorghe Asachi Anacreontică Neaua-n pământ ascunsu-s-au Și ceriu-i făr de nori, Se-nvăsc din nou iar arborii De frunze și de flori. De-acum nu cade turbure Apa din stânci în văi, Râul cu line murmure Curge pre-a sale căi. Că-s toate-aice trainice ... a-și ținti În cugete nesigure, Având toți a muri! Deșerte-s măgulirile Ce trec preste pământ Ca o săgeată repede Pe aripe de
Alphonse de Lamartine - Războiul
... Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de ... Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu ... ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror ... rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde,
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de ... Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu ... ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror ... rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde,
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... găsi la-ndemână și lovi în frunte pe tovarășul său, care căzu amețit și plin de sânge la pământ. Băiatul, văzând sălbătăcia, dete un țipăt de alarmă, dar mizerabilul se repezi să iasă din ogradă și, trecând pe lângă baiat, ridică mâna asupră-i... Zibal pică leșinat de spaimă. După o zăcere de câteva luni când se întoarse la stăpân, locul lui era ocupat. Atunci începu lupta grea pentru viață, care se îngreună și mai tare prin căsătoria ... oameni de fiecare parte; pumnii sunt strâns legați unul peste altul cu o curea tare. E un om cu o cherestea uriașă: un cap ca de laur, părul negru, des, barba și mustățile aspre și împâslite. Prin cămașa-i, sfâșiată de luptă, se vede pieptul lat, acoperit ca și capul de un stuf de păr. E cu picioarele goale; gura i-e plină de sânge și stupește mereu firele pe care le-a smuls cu dinții din barba jidanului. Toata lumea s-a oprit... De ... înaltă dezbatere academică despre crimă și cauzele ei, și dacă trebuie să fim drepți, medicinistul era mai bine preparat decât filosoful. Atavismul... Alcoolismul cu urmările-i patologice... Vițiul
Ștefan Octavian Iosif - Poveste (Iosif)
... Ştefan Octavian Iosif - Poveste (Iosif) Poveste de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Se spune-n basme c-a trăit Demult, demult pe lume-odată Un biet copil orfan ... strîngă, Încăt din ce mai mult plîngea, El tot mai mult avea să plîngă... Așa, copii obijduiți Pe lumea noastră sînt poeții, Încătușați și chinuiți De vraja blestemată-a vieții. Ei plîng de drag, ei plîng de dor, Și cearcă în zadar uitare, Sporind cu lacrimile lor Comoara de
Ion Luca Caragiale - Cometa Falb
... și Dumnezeu dispune. Atît mai bine ! Acu, că ni-i spiritul mai limpede și inima mai liniștită, aș putea face o prinsoare : Dintre cîți știau de spusa lui Falb, de la cel mai din urmă poltron pînă la cel mai hotărît disprețuitor al morții, nici un om în toate mințile n-a fost ... păianjen ar opune mai multă rezistență unui glonț de pușcă ». Adică, adăogam eu, glonțul de pușcă e pămîntul și cometa pînza cea mai slabă de păianjen. Toți astronomii serioși afirmă că fiind dată micimea corpurilor cerești față cu nemărginirea, după toate calculele de probabilități, din 281 de milioane de ori numai o dată s-ar putea întîlni două dintre acele corpuri… și poate nici atunci, adăogam eu. Dar alta, și mai și : eminentul astronom ... poruncit cometei uriașe, care venea valvîrtej asupra piticului nostru glob, să se abată din cale, și cometa s-a supus, ba încă așa de ascultătoare, încît, pare-mi-se că nici n-o s-o mai vedem cît de departe. S-a dus să sperie, de pe alte ceruri, pe muritorii altor planele ; să le aducă de aproape aminte, cum ne-a adus și nouă, întîi de
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... oricărei răscruci și din afundul oricărei cărări, un om de piatră sau de bronz și-a întins brațele acoperindu-mi orizontul. O armată de piedestaluri baricadează trecutul; un norod de anonimi îmbrăcați în redingote, ori în fracuri impecabile, sfidează ; o pleiadă de morți, a căror pleoapă trebuie închisă pentru a doua oară, privește cu încredere viitorul... Forma aceasta nouă de idolatrie a mers prea departe și vechiul idolatru, cînd idolul nu-i mai slujea la nimic, nu se sfia să întindă o mînă sacrileje și să-l dărîme la pămînt pentru a-și clădi un ... leat săpat pe o piatră nu mai spune (sic) nimic atunci cînd lentila faimei și-a întors fața aiurea, și un sfînt trepanat de aureolă veți conveni că devine un simplu om de rînd. Edilii vechei Rome aveau dreptate cînd intrau cu ciocanul în mînă în pădurile de statui ce acoperea forurile și piețele și percutau vechile glorii ca să facă loc celor nouă. Un norod de idoli cădea la pămînt împrăștiind țăndări de lumină, un nou venit lua loc pe vechiul soclu, un discurs mai mult se ținea, vremea îl lua în primire dîndu-
George Coșbuc - Concertul primăverii
... George Coşbuc - Concertul primăverii Concertul primăverii de George Coșbuc Chiar acum din crâng venii - Și c-o veste bună! Iarăși e concert, copii; Merg și eu, și tu să vii, Mergem împreună ... cânta-n sopran și-n alt Graurii câmpiei Turturelele-n tenor, Și-alte voci măiestre, Toate după glasul lor. Vor urma dup-acest cor Fel de fel de-orchestre, Voci de gaițe cari fac Să scoboare ploaia, Și-ntr-o scoarță de copac O să bată tica-tac Tactul gheunoaia. Iar naționale-apoi, Cobze și-alte hanguri, Glas de fluier și cimpoi Pitpalaci și cintezoi Și-un taraf de granguri. Se vor pune-apoi pe joc Până chiar și surzii, Când vor prinde dintr-un loc Să ne cânte hori cu foc Din tilincă ... Vom cânte și noi ce-om ști, Cântece din carte. Și, de va putea veni Vântul, și el va doini, Că e dus departe. Cine-i contra, să-l vedem, Ca să-l știe soții! De
Ștefan Octavian Iosif - Bels%C3%A0zar
... regesc e chef nespus: Cohorta lui BelsĂ zar benchetuiește sus. În sala triumfală ferestrele lucesc, Stă regele în frunte la praznicul regesc. Sclipesc în juru-i sclavii și sorb din cupe vinul Înflăcărat ca focul și roșu ca rubinul. Ciocnesc din cupe sclavii cu urlete de bestii: BelsĂ zar află farmec petrecerii acestii. Ci iată-l că s-aprinde sălbăticit la față, Căci vinul vechi sporește pornirea-i îndrăzneață. Pornirea-i mi-l orbește și-i răzvrătește firea: El spune vorbe grele, cîrtind dumnezeirea, Și bleastemă năprasnic în prada oarbei furii: Urlau în hohot sclavii cînd el scrîșnea injurii. Semețul rege ... mîna sacrilege; BelsĂ zar o ridică și pînă-n fund o soarbe; Și hohotă-n desfrîul mîniei sale oarbe; — Iehovah, nu mi-e teamă de tronul tău nemernic: În Babilon, BelsĂ zar e rege-atotputernic ! De-abia rostise însă cuvîntul plin de faimă, Cuprins a fost BelsĂ zar de-o nențeleasă spaimă. Îngrozitoul hohot a înghețat în sală, Și-n urma lui se face tăcere mormîntală. Și uite !... uite-acolo ! pe zidul ... piere... BelsĂ zar vede totul cu mintea aiurită, Pe-obrajii lui cei palizi sta groaza-ntipărită. A sclavilor cohortă a-ncremenit