Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEI
Rezultatele 1441 - 1450 din aproximativ 2481 pentru CEI.
Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani
... bogată în morminte, Unde atâți războinici ai Greciei slăvite Strigarea libertății întâi au înălțat. Ziua de mult trecuse: natura obosită... Se odihnea: nici zgomot, nici cel mai ușor vânt; Nimic viu: eram singur în lumea adormită, Și stelele deasupra pe lunca părăsită Luceau ca niște candeli aprinse pe-un mormânt. Din ...
Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte
... Gândiri cumplite n-au biruit: Molizii, brazii, ce port răcoarea, Ei suferința-mi n-au răcorit. Te iubesc astăzi ca mai-nainte, Ca în minutul cel încântat, Când eu de pieptu-ți tânăr, fierbinte, Tremurând, fruntea-mi am rezemat. Minutu-acela-n veci mă muncește, Ca o sentință e-n mintea ...
Grigore Alexandrescu - Prieteșugul și amorul
Grigore Alexandrescu - Prieteşugul şi amorul Prieteșugul și amorul de Grigore Alexandrescu Emiliei Zici c-ai vrea prietenește Să iubești, să fii iubită; Zici c-amorul te-ngrozește, Că e patimă cumplită; Zici că este trecătoare Flacăra-i cea arzătoare! Și ce nu e trecător? După vara cea bogată Vine iarna-ntărâtată, Bate vânt îngrozitor. Trandafirul din grădină, Înflorit de dimineață, Zace veșted pe tulpină, După ziua de viață. Dar căci iarna și durerea Sunt condiția vieții, Trebuie să las plăcerea, Bunurile tinereții? Căci zâmbirea-ți grațioasă Vremea o să ți-o răpească, Trebuie, cât ești frumoasă, Nimeni să nu te iubească? Așa cum miroși o floare, Care trece, care moare, Care mâine n-o găsești? Primăvara,-a ei zâmbire, De ce-nvie-a ta simțire, Iarna nu ți-o-nchipuiești? O, ascultă-mă, dorită, Scumpă, dragă Emilie! O zi bună, fericită, E o parte din vecie. Vezi, plăcerile ușoare, Împrejurul tău unite, Dănțuiesc fără-ncetare, De amor povățuite: Te-mpresor cu mulțumire, Fiecare ți se-nchină, Și amorul cu mâhnire Te privește și suspină. Dă-le, dă-le ascultare; Pentru tine adunate, Poezii și proză Sub colore de mirare, Vor ști lumea să-ți arate. ...
Grigore Alexandrescu - Suferința
... e vecie atâta de frumoasă, Încât să uit pământul ce tu împodobești? Să mor dar la picioare-ți; să mor dar de plăcere În ceasul cel din urmă s-auz că m-ai iubit, Să strâng draga ta mână, să simt a ta durere Vărsându-se asupra-mi ca ...
Grigore Alexandrescu - Toporul și pădurea
Grigore Alexandrescu - Toporul şi pădurea Toporul și pădurea de Grigore Alexandrescu Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face, Dar că vorbea odată lemne și dobitoace Nu rămîne-ndoială; pentru că de n-ar fi, Nici nu s-ar povesti. Și caii lui Ahil, care proorocea, Negreșit că au fost, de vreme ce-l trăgea. Întîmplarea ce știu și voi s-o povestesc Mi-a spus-o un bătrîn pe care îl cinstesc Și care îmi zicea Că și el o știa De la strămoșii lui, Care strămoși ai lui zicea și ei c-o știu De la un alt strămoș, ce nu mai este viu Și p-ai cărui strămoși, zău, nu poci să vi-i spui. Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă, Un țăran se dusese să-și ia lemne de casă. Trebuie să știți, însă, și poci să dau dovadă, Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă. Astfel se încep toate: vremea desăvîrșaște Orice inventă omul și orice duhul naște. Așa țăranul nostru, numai cu fieru-n mînă, Începu să slutească pădurea cea bătrînă. Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte: „Tristă veste, prieteni, să ...
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
... de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn, Traian, cinste a Romei ce se luptă cu natura, Uriaș e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrîn? Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează. Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc, Unul altuia îl spune; Dunărea se-nstiințează, Ș-ale ei ...
Heinrich Heine - Solia Solia de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Familia , 24 octombrie/5 noiembrie 1899 Băiete, sus ! — aruncă șaua Pe cal, și-aleargă-n zbor cu el Mai repede ca rînduneaua La craiul Duncan, la castel. Și-acolo-așteaptă pîn' ce-ți iese Din grajd, în cale, vreun argat Și-ntreabă-l: "Care-ntre crăiese S-a logodit cu-adevărat?" De-ți spune: "Cea cu negre plete", Să-mi vii-napoi cît ai clipi... De-ți spune: "Cea cu blonde plete", Atunci, te rog, nu te pripi. Te du atunci în tîrg și cere Un ștreang, și vino-mi înapoi În trap domol; păstrînd tăcere, Să urci ca să mi-l dai
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare, nr. 11, 1 februarie 1885 Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană și nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Șăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi. — Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă. Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Țăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape și, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă ...
Ion Heliade Rădulescu - Adio la patrie
Ion Heliade Rădulescu - Adio la patrie Adio la patrie de Ion Heliade Rădulescu Te las, patrie, soție, Ah! și dorul v-a-mpilat, Jugul greu v-a-ngenuncheat, Viață-amară, moarte vie! Te las, patrie,-n lamente Și-n catene fiii tăi; Râd și danță toți cei răi La suspinele-ți ardente. Pruncul țipă, mama plânge, Tata geme greu sub fier, Junii nalță pumni la cer, Și tiranii-s beți de sânge. Rusul bate, neamțu-ntinde, Veneticul blestemat, Lor ce naibei s-a-nchinat, Țară, fată, toate-și vinde. Te las, patrie,-n sclavie; Și-n pământ și loc străin Nu m-așteaptă decât chin, Viață-amară, moarte vie. Voi vedea munte și vale, Fetișoare, ochi frumoși, Gesturi, datini, juni voioși, Dar nimic ca ale tale. Râuri, mare, vânturi, stele, Toate-s surde l-al meu chin; Nu ești, Oltule, străin: Spune tu de ale mele. D-oi vedea și lumea-ntreagă, Spune că nu sunt ai mei; D-oi vedea eroi și zei, Nu e România dragă. Te las, dulce Românie, Dar, d-a vrea și Dumnezeu, A veni și rândul meu Să mor, să trăiești tu vie. ...
Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor
Ion Heliade Rădulescu - Coada momiţelor În Simium, a momițelor capitală, Printr-o moarte repede și fatală, Bufonii curții cinci muriră dodată. Bufon între momițe, în neamul somifier, Era un post prea mare, sarcină însemnată, Un fel de minister, Pe care trei partituri briga care de care Să-l poată însuși. Căci era post c-acelea! Poporul în mișcare Sta chestia să vază cum, ce fel va ieși. Pagonii și loricii, maroții și gibonii Pe capăt se-ntrecea, Cinci candidați scotea, De care să se mire din lume toți bufonii; Și-și da mai dinainte Păreri și mari cuvinte Că au și isteciune, Și mare-nțelepciune, Și darurile toate, un soi tot de la noadă. Și știți pentru ce oare? Pentru că n-avea coadă. Și limbuțea prea tare că-aceast-adăugire De păr, de zgârci, de nerve, această prelungire Absurdă a spinării e proba cea mai mare D-o minte mărginită, d-o scurtă cugetare; Și da cuvânt prea tare Că mintea se tocește Cu cât coada mai crește. Ieșir-atunci la lume genonii, sapajucii, Talapii și malbrucii, Momițe lungi în coadă, și susțineau mai tare Că minte ca să aibă și gust, talent, știință, ...
Ion Heliade Rădulescu - Imnul nopții
... aste ceasuri de slavă pline, Zefiri, a voastre aripi aline ! Pămînte, echole-ți aromează ! Mare, întinde al tău senin, Leagănă-n sînu-ți cel luciu, lin, Chipul ce unda-ți învolvorează ! Al său sfînt nume cine îl știe? Natura glasuri mii a propus, Ș-o stea pe ... ne-a pus? Unda cu undă se sfătuiește: Cin'e acela ce ne smerește? Trăsnetul zice lucind în lume: Știi cum se cheamă, tu, cel