Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA

 Rezultatele 1431 - 1440 din aproximativ 3430 pentru CA.

Mihai Eminescu - Mușatin și codrul

... așa menit eu sunt: Să-mi fac cale pe pământ, Să-mi întind cărările, Să cutreier țările, Țările și mările. Fire-ar tare glasul meu, Ca să treacă tot mereu De oriunde oi fi eu: Peste ape, peste punți, Peste codri de pe munți, Să ajungă pân-acasă, Unde mama-mi ... pământ. Și Mușatin s-apropie De Bistrița argintie, Luntrea ce juca pe val O dezleagă de la mal, Sare-n ea și îi dă drum, Ca săgeata zboar-acum, Și mergând, mergând departe, Apa-n două o desparte, În largi brazde de argint Ce se mișcă strălucind, Și în umbră mi ... și pe colea Soarele mai pătrundea, Ici e umbră, colo soare Pe ape tremurătoare. El pe maluri înflorite Vede turme rătăcite, Caii pasc lângă pâraie, Ca la lebede se-ndoaie Gâtul lor. Iar capul mic Ei deodată îl ridic Și urechile ciulesc Pe când luntrea o zăresc. El plutea, plutea mereu ... cel sfânt Parcă iese din pământ; Colo-n zarea depărtată Nistrul mare i s-arată Dinspre țările tătare Și departe curge-n mare La Liman ca și o salbă Se-nșira Cetatea Albă. Iar pe fața mării line Trec corăbiile pline, Trec departe de pământ, Pânzele umflate-n vânt. Iar privind ...

 

Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului

... pungi, [3] Patru șaluri tot în dungi, Două scurte, două lungi. Ș-un fugar frumos, domnesc, De soi bun, moldovenesc, Și o carte mare-nchisă Ca de la Domnie scrisă, O hârtie-nșelătoare, Poftitoare, rugătoare, Ca să vie-Iordache-acasă La Maria cea frumoasă. Iar de-i trebuie domnie, I-o dă Vodă cu frăție, Între ei pace să fie!... Iordăchel ... oțele. Lefegii și darabani Cu-ai lor mândri căpitani. Iordăchele, te ferește, Cursă rea ți se gătește! Cei ce vin călări la tine Nu vin ca să se închine, Ci vin cu porunci domnești Și cu gânduri dușmănești. Frunză verde porumbică! Drăgălașa de Marică Pe Iordache mi-l trezea Și din ... Și din gură cuvânta: ,,Ba, m-oi duce la domnie Că chiar domnul mă îmbie Și se jură că va face Tot ce-oi vrea ca să mă-mpace!" III Frunză verde de negară, Pe cel drum în zi de vară, Ce se vede strălucind Și spre Ieși înaintând? Un rădvan ... Valahiei, prințul Basarab, care trăia retras în Polonia, și-l îndemnă a strânge oaste leșească și a intra în Moldova pentru ca ...

 

Ion Luca Caragiale - O soacră

... din dreapta ): Iată, domnule, aici. FURTUNESCU ( se privește în oglinda din fund zâmbind ): Ce schimbare în șase ani! LIZA ( mergând în fund să ia geamantanele ca să le ducă în odaie ): Și zi, sunteți român, domnule? FURTUNESCU: Da, fată, pe cât mi-aduc aminte. LIZA ( urmându-și treaba ): Semănați mult cu ... Eu nu știu ce să mai crez de el. ( Victor reintră din dreapta cu niște haine la subsuoară și cu o pălărie cilindru în mână. Ca să-și descarce mâna își pune pălăria pe cap; pălăria îi merge peste urechi. ) Victore! ( Victor, distrat, merge spre dulapul lui. ) Victore! VICTOR: St! ce ... madama afară. VICTOR ( ascultă tirada indiferent; merge la dulap, ia peria și începe să curețe hainele ) Da. ( Apoi merge să șează pe scaunul cu pălăria ca să șteargă hainele șezând. ) LIZA ( desperată, oprindu-l ): Ce faci? Ce faci? ( ÎI oprește să strivească de tot pălăria, trăgându-l repede de mână. ) VICTOR ... Peruzeanu, alegător onorabil din colegiul 1 de Vaslui, tu ești Alexandru Borgia, ilustrul otrăvitor de neagră memorie. În buzunarul jiletcii tale, astăzi nu mai porți ca în zilele cele bune niște inocente pastile de mentă, ci ( scoate niște pachețele de spițerie din buzunarul jiletcii ) filtruri adormitoare... Iată unde ai ajuns. Tu ...

 

Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu

... dulce Românie La Heliade Horia Nu e steluță Din lyra spartă... Care-o fi în lume... Phylosophia copilei Resignațiune (din Schiller) 1868 La o artistă (Ca a nopții poezie) Amorul unei marmure Ector și Andromache (de Schiller) Numai poetul 1869 Junii corupți Amicului F.I. La moartea principelui Știrbey Când ... dulce înger blând... Iar fața ta e străvezie Zadarnic șterge vremea... O dată te văzusem Să țin încă o dată... Venin și farmec... Cu penetul ca sideful O stradă prea îngustă Tu mă privești cu marii ochi... Terține Icoană și privaz Cu gândiri și cu imagini Vis Eu nu cred nici ... Stau în cerdacul tău... Un om de stat (Wernicke, 1697) Donec eris felix... (Ovidius) De pe ochi ridici... Și era ploaie cu senin... E trist ca nimeni să te știe Zboar-al nopții flutur Ca o făclie... O, stingă-se a vieții... Urât și sărăcie Alei mică, alei dragă Dragoste adevărată Minte și inimă Cristalografie Stai deasupră-mi ... 1881 Mănușa (după Fr. Schiller) (de Friedrich Schiller ) Scrisoarea I Scrisoarea II Scrisoarea III Scrisoarea IV Scrisoarea V Sarmis Gemenii Gelozie Din când în când... Ca ...

 

Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel

... Să mi-o cerni În sitișoară, S-o frămânți În lăcrimioare Și s-o coci La țâțișoare, C-am să plec Din țară-n țară Ca s-ajung, Din sat în sat, Până-n târg La Țarigrad, La cinstitul de-mpărat, Și la el să jeluiesc Că nu-i chip să ... mare leșina. Soacră-sa îmi alerga, Apă rece că-i punea, Pe Voichița deștepta. Tudorel că le grăia —Iacă, maică, nora ta, Păstreaz-o ca viața mea, La-ntoarcere s-o găsesc Așa cum ți-o dăruiesc. Tu, Voichițo, soața mea, Să-ți păstrezi tot mintea ta Și cinstea măicuță ... Io tainul v-oi găti Șapte buți oi destupa, Simbrioara că v-oi da, Și pe trei v-oi însura, În Domnul v-oi cununa, Ca să fim ca niște frați, Toți de lume lăudați; Pâine, sare c-am mâncat Și cu toți am asudat! Tudorel, de le grăia, Călișor încălica, Într-o fugă ... Și la tine c-am venit, Banii-n mână i-ai primit. Soacră-sa n-o asculta, Lumânare c-aprindea, O frânghie că-ndoia Și ca ...

 

Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan

... Năzdrăvan și tăcu; dar după ce se ridică masa, chemă pe vătaful de curte și-i porunci să-i ducă într-un beci, cu gînd ca să vie peste noapte, să le taie capetele. Roman Năzdrăvan simți șiretenia zmeului, dar se făcu că nu pricepe nimic și, ca să înșele și mai bine pe zmeu, luă plosca și se duse în beci, împreună cu frații lui, iar dupe aceea scoase din traistă un ... și se culcă. Atunci, Roman Năzdrăvan sculă pe ceilalți doi frați și o apucară la sănătoasa. Se duseră și iar se mai duseră, cale lungă ca Dumnezeu să ne-ajungă, că cuvîntul din poveste înainte mai lung și mai frumos este. Este ce este, basmul d-aici înainte se gătește, Dumnezeu ... Roman Năzdrăvan îi ieșiră înainte și-i ziseră: — Luminate-mpărate, să-ți lungească Dumnezeu zilele; fratele nostru, Roman Năzdrăvan, s-a lăudat ca poate să-ți aducă chiar pe zmeu, viu nevătămat. — Dar asta este cu neputință, răspunse împăratul. — Știm prea bine, măria-ta, dar de ... mpărate, am prins pe hoțul de Roman Năzdrăvan și am venit la măria-ta să-mi dai ăl plop de colo, să fac un butoi ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)

... plâns mi-e sufletul pustiu... De-unde vii, iubite? — Noi noaptea doar plecăm la drum, Când zările-s senine. Și tocmai din Boemia vin, Ca să te iau cu mine! — Ah, Wilhelm, intră-n casă-ntâi, Vreau să-ți aud cuvântul. Vreau să te strâng la sânul meu... Cum ... chiar de-acum? Afară-i noapte rece. Ascultă!... clopotul din turn Vestește unsprezece! — E luna sus... Noi și cei morți Ne ducem iute foarte! Ca vântul ori ca gândul vrei Fugarul să ne poarte?... — Dar unde-i locul cel faimos Și patul nunții cum e? — Departe... strâmt, întunecos Și neștiut de ... ntindem hora Eu noaptea asta mă cunun Cu mândra mea Lenora! Și toți strigoii — fâș, fâș, fâș — Aleargă pe-apucate, Zburând pe sus ca-ntr-un vârtej Un roi de foi uscate. Și hop, hop, hop, fugind cu ei Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei Și ies văpăi din ...

 

Elena Liliana Popescu - Imn Existenței

... un tainic Paradis, Pe când nu se trezise, în germene, mișcarea visând în așteptare la viața neștiută și prima zi din lume nu zămislise Zarea ca Soarelui cărare să-i fie așternută, Atunci, aflat el însuși în pură contemplare, stând conținut în sine, un astru interior cu raze virtuale, privind cu ... amânare departe să se nască în pământească fire, Era trasat în ceruri, încât să hărăzească după divine norme și legi de neatins, în lumea pregătită ca Viața să primească, sub mii și mii de forme, pe-ntregul ei cuprins, Un timp și-un loc fixate și nicidecum să poată schimba măcar ... de simțuri dominată. Și-n vastele iluzii cuprins fără să creadă, trăind în neființă, a Sinelui uitare, Ființa-om pierdută, ajunsă să decadă ca numai prin credință să afle-n fiecare Făptură diferită, un seamăn sau un frate în care să cinstească pe Cel ce le animă, să poată ... devenirii, doar amăgiri deșarte. De noi și noi dorințe împătimit să fie, a căror împlinire să-nlănțuie mai tare Ființa-om aflată fără ca ea să știe spre marea regăsire, în lungă căutare... VIII Văzu că amintirea – a tot ce-a fost odată, pe ...

 

Emil Gârleanu - Ucigașul

... îmbrăcat, ținea batista la ochi și plângea cu sughițuri. Prietenul mi-l arătă și-mi zise: — Uite-l, a dat foc, pentru ca apoi să fie despăgubit, a lăsat pe drumuri nu știu câte familii, și acuma, când se duce pe un an la pușcărie, plânge ... mă ierte dacă-ți spun că, din câți oameni cunosc eu, nu se vor găși zece care să-și ia asupra-și răspunderea faptei îndeplinite. Ca să-ți dau o pildă de cum știu cei mici, cei umiliți, să-și primească soarta, să-ți povestesc o întâmplare. Am luat-o încet ... când am ajuns, jandarmii și puseseră mâna pe șatra printre țiganii căreia se găsea și cel ce omorâse proprietarul. Țiganul era dintre acei care ucid ca și cum ar bea un pahar de rachiu, sau ar mânca o găină de furat. În mintea lui nu trăia deosebirea dintre un fapt și ...

 

Gheorghe Asachi - Soția de modă

... dorit cu înfocare. Sufere pe tiran casnic, ce-ai cătat, acuma ai, Și, precum provorba zice, sub pantofla ei să stai. Mulțămește-te, o, vere, ca acel barbat ce-l cheamă Cavaler de ordini multe și soț d-o frumoasă damă, La alegirea-Eforiei și la vizite boieri, Dar tupil în ... plântat a mea străbună! Scoate pomii răzășii și tufari din Angli-adună! Un râu limpede prin iarbă s-aibe curs a murmura Ca un chiosc, sub un vechi platan, să pot dulce eu visa. Iac-a doua zi începe cu reforma radicală, Trei stafete-n ziua ... a umflat, Iar soția mea, văzându-mă, de râs mai c-a leșinat. Când trompetele și doba un vivat din nou răsună, Oaspeții ca niște grauri pe moșia mea s-adună. Trecând larma, zic soției: Cheltuiala a sporit. Iar ea, plină de mânie, de trei sate mi ...

 

Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)

... plâns mi-e sufletul pustiu... De-unde vii, iubite? — Noi noaptea doar plecăm la drum, Când zările-s senine. Și tocmai din Boemia vin, Ca să te iau cu mine! — Ah, Wilhelm, intră-n casă-ntâi, Vreau să-ți aud cuvântul. Vreau să te strâng la sânul meu... Cum ... chiar de-acum? Afară-i noapte rece. Ascultă!... clopotul din turn Vestește unsprezece! — E luna sus... Noi și cei morți Ne ducem iute foarte! Ca vântul ori ca gândul vrei Fugarul să ne poarte?... — Dar unde-i locul cel faimos Și patul nunții cum e? — Departe... strâmt, întunecos Și neștiut de ... ntindem hora Eu noaptea asta mă cunun Cu mândra mea Lenora! Și toți strigoii — fâș, fâș, fâș — Aleargă pe-apucate, Zburând pe sus ca-ntr-un vârtej Un roi de foi uscate. Și hop, hop, hop, fugind cu ei Fugarul saltă sprinten, Copitele țâșnesc scântei Și ies văpăi din ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>